Decizia nr. 3848/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3848/R/2012
Ședința publică din data de 26 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției I-a civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic P. T.-I., împotriva sentinței civile nr. 6. din 10 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții Ș. G. „. R. B., C. LOCAL AL C. B., P. C. B., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul de recurs, reclamanta-recurentă a solicitat judecarea cauzei conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6. din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud, în dosar nr. (...) a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta P. T.-I., reprezentată prin U. J. a S. L. din Î., împotriva pârâților Ș. G. L. R. B., I. P. orașului B. și C. local al orașului B., și pe cale de consecință: a fost obligată pârâta Ș. G. L. R. să calculeze îndemnizația de concediu de odihnă efectuată anterior datei de (...) fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1. și să plătească diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată aferentă zilelor de (...) - (...), a fost obligat I. P. orașului B. și C. local alorașului B.,la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe deindemnizații.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul/a este angajatul/a pârâtei Ș. G. L. R., așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar din care s-a reținut că reclamantei i s-a diminuat cu 25% indemnizația de concediu pentru perioada (...)-(...).
Prin Decizia în recursul în interesul legii nr.20/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
Î n cazul de față , așa cum rezultă din adeverința emisă de Ș. G. L. R. reclamantului/ei i-a fost redusă indemnizația de concediu pentru întreaga lună iulie și pentru luna august cu 25%, menționându-se că s-a aplicat această reducere și pentru zilele de (...) și (...). Se constată astfel că s-a operat o reducere pentru aceste două zile, deși L. nr. 1. nu era încă intrată în vigoare, fiind astfelîncălcate dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Totodată este de reținut că nu a existat nici un alt fundament juridic pentru reducerea indemnizației de concediu în cazul reclamantului/ei pentru zilele de 01 și 02 iulie 2010, sub acest aspect acțiunea fiind întemeiată.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus relevată, precum și de obligativitatea statuărilor Î. C. de C. și Justiție din Decizia în recurs în interesul legii nr. 20/2011, tribunal ul a admis doar în parte acțiunea civil ă
formulată.
În ceea ce privește obligarea pârâților C. Local al orașului B. și I. P. orașului B. la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe de indemnizații, instanța a avut în vedere că art. 167 din L. nr. 84/1995, precum și art. 104 din L. nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, precum și art. 36 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar P. unității administrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001 vor fi obligați să aloce fondurile necesare plății diferențelor salariale.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta U. J. A S. L.
DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic P. T.-I., solicitând instanței admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1.. și plata diferenței dintre eindemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010. În motivarea recursului, s-a susținut că potrivit art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997, cadrele didactice beneficiază de un concediu anual cu plata în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, iar conform art. 145 alin.(3) din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, în același sens fiind și dispozițiile art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992. Întrucât reclamanta-recurentă a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, în mod abuziv și nelegal pârâții au procedat la diminuarea indemnizației cuvenite pentru concediul de odihnă, aplicând retroactiv dispozițiile Legii nr. 1., contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legea se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. nu sunt aplicabile indemnizațiilor pentru concediile de odihnă în sensul diminuării lor cu 25%, întrucât conform art. 48 alin. (2) din L. nr. 33/2009, prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare. Prin sentința atacată, au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., întrucât noțiunea de „. îmbracă în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică (Cauza Buchen contra Cehiei). Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 1., cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%. Prin decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011 a Completului competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Î. C. de C. și Justiție, s-a stabilit că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. raportat la art. 150 din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010. Conform art. 3307 alin. (4) C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Așa fiind, în situația în care se soluționează o acțiune în care sunt incidente dispozițiile art. 1 din L. nr.1., instanța de judecată este obligată să țină seama de dezlegarea dată problemei prin decizia nr. 2. a Î. C. de C. și Justiție, în sensul că plata cuvenită pentru indemnizațiile de concediu de odihnă ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, se diminuează cu 25 % pentru zilele efectuate în perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010. Dispozițiile art. 145 alin. (3) din Codul muncii privind plata indemnizației de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înaintea plecării în concediu, sau ale art. 7 alin. 5 din Hotărârea G. nr. 250/1992 cu același conținut, nu pot fi interpretate contrar prevederilor art. 1 din L. nr. 1., conform cărora toate salariile, indemnizațiile, inclusiv cele pentru concediile de odihnă cuvenite și plătite pentru perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010, se diminuează cu 25%. După cum rezultă din probele administrate în prezenta cauză, diminuarea indemnizației de concediu s-a făcut începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010 și prin urmare critica vizând aplicarea retroactivă a Legii 1. este lipsită de temei legal, nefiind încalcat principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Nu corespunde realității că indemnizațiile de concediu de odihnă nu ar intra sub incidența Legii nr. 1., față de prevederile art. 48 alin. (2) din L. nr. 330/2009. Soluția primei instanțe este legală și din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., deoarece reclamanta nu a avut un „. și nici măcar o „speranță legitimă"; în sensul normei comunitare, astfel că nu poate fi vorba despre o ingerință a statului asupra unui „. pe care reclamanta nu l-a avut. Curtea E. statuează, în mod constant, că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și politicile sale în domeniul salarizării. În cazul de față nu poate fi vorba de o privare de proprietate deoarece salariatul nu a fost lipsit în totalitate de salariu și în consecință apreciem că scopul ingerinței este justificat de un interes public, necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct.9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., curtea va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic P. T.-I., împotriva sentinței civile nr. 6. din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.-T. N. M.-C. V. T. D. GREFIER M.-L. T. Red./Dact.: ATN/CG, 2 ex/(...) Judecător prima instanță : C.I.
| ← Decizia nr. 3019/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3408/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
