Decizia nr. 2090/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2090/R/2012
Ședința 07 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 10 din 03 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați C. J. DE R. ȘI A. E. M. și C. J. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 27 aprilie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, C. J. M.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ
M., în contradictoriu cu pârâții: C. J. de R. și A. E. M., C. J. M. și M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. M. și, în consecință:
A fost obligat pârâtul C. J. de R. și A. E. M. să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat: B. F. C., A. C., P. I. M., P. A. M., G. L., G. P. M., Z. A. C., B. S. A., B. I. B., începând cu data de (...) și până la (...), utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 coroborate cu prevederile Legii 2. de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 și să le plătească drepturile salariale neacordate pentru această perioadă, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuve- nite conform dispoziției anterioare și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. J. M. și M. F. P. să le aloce unității de învățământ pârâte sumele necesare plății drepturilor salariale menționate.
A fost respinsă cererea reclamantului de completare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul
Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție
În conformitate cu art. 167 din L. nr. 84/1995 republicată, sub imperiul căreia s-a născut dreptul pretins de membrii de sindicat reprezentați în cauză,
„unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
(2) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară.
(3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale";.
Așa cum reiese din al. 5 al art. 167 din L. 84/1995, finanțarea de bază cuprinde și categoria cheltuielilor de personal incluzând indemnizațiile de concediu, obiect al prezentului litigiu.
Ca urmare, instanța apreciază că legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate și va respinge excepția invocată de acesta.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâului C. J. M. instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 6 din H.G. 1251/2005 „finanțarea învățământului special și special integrat se face din bugetele județelor unde funcționează unitatea de învățământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educative speciale"; chematul în garanție având calitatea de finanțator al instituției de învățământ pârâte.
Reclamantul a chemat în judecată consiliul județean în considerarea raporturilor ce leagă angajatorul - unitatea de învățământ pârâtă - de acest pârât, în condițiile în care raporturile de muncă din sistemul bugetar au, pe lângă latura de drept privat, respectiv raportul concret dintre angajat și angajator, și o latură specifică dreptului public, căci nu se poate face abstracție de faptul că salarizarea cadrelor didactice, ca și a altor categorii de angajați din sistemul bugetar, este stabilită prin lege și asigurată de la bugetele locale și inclusiv de la bugetul de stat .
Legitimarea procesuală a consiliului nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la prevederile legale evocate ce constituie temeiul pretenției formulate împotriva lor.
Fiind chemat în judecată raportat la calitatea lui de autoritate publică locală, devin incidente dispozițiile art. 1 al. 1 și art. 2 al. 1 lit. b din L. 554/2004, consiliul județean având atât capacitate, cât și calitate procesuală.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că membrii de sindicat reprezentați în cauză constituie personalul didactic și didactic auxiliar al pârâtului C. J. de R. și A. E. M..
Prin cererea formulată au solicitat instanței obligarea angajatorului lor de a le calcula salariile, începând de la data de (...) și până la (...), utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 2. de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite
.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale persona- lului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către P. R. prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - (...), aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale C. Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (D. nr. 1221/12 noiembrie 2008, D. nr.
842/2 iunie 2009, D. nr. 989/30 iunie 2009).
Prin D. nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in
Monitorul Oficial nr. 350 din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor C. Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 136/2008, nr.
151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 2. și în anul 2010, instanța reține următoarele:
Art. 7 alin. 2 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că „realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că „în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din L. 330/2009 prevedea că „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie
2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salari- ului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de înca- drare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici L. nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie
2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr.
1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie
2009, aprobată prin L. nr. 3..
Însă, cum prin D. nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu L. nr. 2., și nu cu O. de urgență a G. nr. 4..
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile C. Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice.
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din
28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Față de considerentele expuse, instanța a admis petitul din cererea reclamantului având ca obiect obligarea angajatorului de a calcula salariile membrilor de sindicat reprezentați, începând de la data de (...) și până la (...), utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în con- formitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu pre- vederile Legii 2. de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate.
Instanța a obligat pârâții C. J. M. și M. F. P. să aloce unității de învățământ sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai susmenționate, având în vedere aceleași considerente care au fundamentat respingerea excepției lipsei calității lor procesuale pasive.
Instanța a respins cererea reclamatului privind obligarea unității de învățământ pârâte la completarea corespunzătoare a carnetelor de muncă a membrilor de sindicat, având în vedere că aceasta nu mai este deținătoarea carnetelor de muncă, iar potrivit art. 6 al. 2 lit. d din H.G. nr. 257 din 20 martie
2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prezenta hotărâre judecătorească reprezintă un document doveditor al drepturilor salariale pe care le-a recunoscut în favoarea membrilor de sindicat.
Prin încheierea civilă din data de (...), pronunțată în dosarul cu nr. de maisus, T. a dispus îndreptarea erorii materiale din sentința civilă nr. 10 prin încheierea din data de (...), în sensul că a fost trecut data ședinței ca fiind „03 ianuarie 2012"; în loc de „03 ianuarie 2011";.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice prin D. M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul înlăturăriiobligației M. F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. L. din Î. M..
Pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine G., respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice,
P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
Referitor la fondul cauzei, învederează recurentul că în raport de dispozițiile art. 2 din OUG nr. 136/2008, drepturile salariale au fost corect stabilite.
De asemenea, recurentul a făcut trimiteri la D. nr. 10/(...), pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Reclamantul intimat s-a opus admiterii recursului pentru motivele arătateprin întâmpinare (f. 11).
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este fondat.
Potrivit obiectului acțiunii și având în vedere motivația, în fapt și în drept, pe care aceasta se fundamentează, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu. Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către ordonatorii secundari, sau după caz, terțiari de credite a fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate. Prin urmare, partea reclamantă are în vedere raporturile care subzistă între pârâții - unitățile de învățământ, ca ordonatori finali de credite și M. F., ca ordonator principal de credite.
Însă aceste raport nu are caracterul unui raport obligațional, respectiv, calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P. nu presupune existențaobligației implicite a acestuia de a aloca fondurile necesare către ordonatorii secundari/terțiari de credite, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor legii.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile
Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, careprin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011 a admis recursurile în interesul legiiformulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. și a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare,cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 330 7 din Codul de procedură civilă decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea opinează că efectele acesteia pot fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității similare pe care o au cele două tipuri de cereri. Ținând seama de aceste considerente, Curtea găsește întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către recurent, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1,3 C.proc.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive. Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.10 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, respinge acțiunea S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Menține celelalte dispoziții. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘED.TE JUDECĂTORI G. D. G. S. D. L. D. C. M. Red. /dact./ DG 2 ex./(...) Jud.fond: B.G.
| ← Decizia nr. 4086/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3654/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
