Decizia nr. 21/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 21/R/2012
Ședința din 09 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA B. - R. DE T. F. DE C. A. împotriva sentinței civile nr. 4417 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL O. DE C. C. în numele și pentru membrii de sindicat D. I., M. V., N. I., P. V., P. A., F. V., S. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă 4417 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...) a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul S. L. AL O. DE C.
C. în numele și pentru membrii de sindicat D. I., M. V., N. I., P. V., P. A., F. V. și Ș. V. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA - S. DE T. F. DE C. C.
A fost obligată pârâta să plătească membrilor de sindicat drepturile salariale, astfel: pentru D. I. - prima pentru Z. F. și ajutorul de P. pentru anul 2008; Pentru M. V. - prima pentru Z. F. și ajutorul de P. pentru anul 2008; pentru P. V. - prima pentru Z. F. și ajutorul de P. pentru anul 2008; pentru BAIAS V. - prima pentru Z. F. și ajutorul de P. pentru anul 2008; pentru F. V. - salariul suplimentar, prima pentru Z. F. și ajutorul de P. și C. pentru anul 2008; pentru P. A. - salariul suplimentar, prima pentru Z. F. și ajutorul de P. și C. pentru anul 2008; pentru N. I. - salariul suplimentar, prima pentru Z. F. și ajutorul de P. și C. pentru anul 2008; pentru Ș. G. - salariul suplimentar, prima pentru Z. F. și ajutorul de P. și C. pentru anul 2008.
A fost respinsă cererea având ca obiect plata salariului suplimentar, prima pentru
Z. F. și ajutorul de P. și C. pentru anul 2007 ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au fost angajați ai pârâtei, fiind pensionați astfel: D. I. s-a pensionat la (...), M. V. s-a pensionat la (...), P.
V. s-a pensionat la (...), Ș. V. s-a pensionat la (...), N. I. s-a pensionat la (...), P. A. s-a pensionat la (...), F. V. s-a pensionat la (...).
Potrivit art. 67 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se acordă salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, iar de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care în cursul anului respectiv au lipsit nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutorului se află în concediu fără plată cu o durată de 1 an.
Potrivit art. 62 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2007 - 2008 încheiat la nivelul pârâtei, cu ocazia Zilei F., se acordă salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 - 2008, prelungit prin act adițional pentru încă 48 de luni, cu ocazia sărbătorilor de P. și C., se acordă salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. A. nivel îl are și ajutorul acordat de ziua F., precizându-se să acest cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei I de salarizare.
Conform art. 236 al. 1 C. muncii, forma în vigoare la data nașterii dreptului reclamanților, contractul colectiv de muncă este obligatoriu. Conform art. 40 al. 2 lit. c) din C. muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Instanța a constatat că plata ajutorului acordat de Z. feroviarului nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligația stipulată sub condiție suspensivă, fiind deci o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. A., suma care trebuie acordată, fiind stabilită imperativ, se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, în lipsa negocierii, suma se acordă în cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumul acestei sume peste nivelul minim obligatoriu stabilit de către părți. P. societății în anul de referință este irelevant pentru existența și executarea obligației.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani angajaților.
Pârâta avea obligația să plătească membrilor de sindicat reprezentați de către reclamant primele de Z. F. si de P. cel puțin la nivelul clasei I de salarizare deoarece dreptul salariatului la plata acestor prime este un drept pur si simplu, iar nu un drept afectat de modalități.
Prin urmare, întrunirea consiliului de administrație pentru a stabili cuantumul concret al ajutorului în discuție nu putea avea ca efect decât stabilirea unui cuantum mai mare decât cuantumul minim obligatoriu prevăzut în contractul colectiv de muncă, nefiind posibilă abolirea unilaterală a dreptului contractual al salariatului la premiul pentru Z. F. si la prima de P. prin încălcarea obligației pârâtei de a se întruni într-una din formele sale de reprezentare.
Pârâta nu a făcut dovada în condițiile art. 287 din Codul Muncii că membrii de sindicat reprezentați de către reclamant s-ar afla în vreuna din situațiile de excludere de la plata ajutorului de P., indicate în art. 67 teza I din contractul colectiv de muncă și nici nu au făcut dovada plății acestor drepturi salariale către membrii de sindicat, astfel cum erau obligate în temeiul art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii.
Dificultățile financiare nu exonerează pârâta de răspunderea care le revine pentru nerespectarea dispozițiilor obligatorii ale contractului colectiv de muncă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA B. - R. DE T. F. DE
C. A. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingeriiacțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit s-a pronunțat prima instanță asupra acțiunii formulate de salariații N. I. și Ș. G., față de care la termenul din (...) adispus declinarea competenței în favoarea T.ui Bihor unde a fost înregistrată sub nr.(...).
S-a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2008, prima de Z. F. 2008 și a ajutorului de P. și C. 2008, întemeiată pe prevederile art.268 alin.1 lit. e Codul muncii în raport de stabilirea acestui drept printr-un contract colectiv de muncă.
S-a susținut, în esență, că acordarea drepturilor pretinse prin acțiune este condiționată de existența veniturilor necesare, în speță lipsind fondurile bănești pentru plata sumelor.
În fine, s-a invocat incidența interdicției enunțate de art.12 din Legea nr.130/1996 că salariile personalului bugetar să constituie obiect al negocierii corelative, și s-a susținut că Nu au fost aprobate bugetele de venituri și cheltuieli la momentul semnării acordurilor colective.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Deși la termenul de judecată din (...), Tribunalul Cluj a dispus printr-o încheiere interlocutorie, disjungerea acțiunii formulate de reclamanții N. I. și Ș. G., precum și declinarea acțiunii acestor reclamanți în favoarea T.ui Bihor, prin hotărârea recurată s-a pronunțat și asupra acțiunii acestor reclamanți, de care s-a desesizat anterior.
Procedând astfel, prima instanță s-a pronunțat asupra unei acțiuni cu soluționarea căreia nu mai era investită, fiind incident prin urmare motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 C.pr.civ., a cărei aplicare atrage modificarea în parte a hotărârii în sensul înlăturării obligației pârâtei de plată a drepturilor salariale solicitate de N. I. și Ș. G.
Această dispoziție nu are semnificația respingerii acțiunii reclamanților N. I. și Ș. G., ci a remedierii vătămării procesuale cauzate de pronunțarea unei hotărâri cu privire la persoane care nu mai aveau calitate de părți, acțiunea acestora urmând a fi soluționată de instanța competentă, Tribunalul Bihor.
În privința excepției prescripției, Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii ,„Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu ainvocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
De asemenea, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
A., art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă menționat precizează că: „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
De asemenea, art. 30 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";.
Din modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Tot astfel, acordarea ajutoarelor materiale de P. și C. și a premierii de Z. F. este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grupă de unități ca un drept al salariaților neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres în norma citată, nefiind o vocație a salariatului.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale nu pot fi reținute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În fine, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din Legea nr.
130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.3 raportat la art. 304 pct. 6 C.pr.civ. va admite în parte și recursul declarat de această pârâtă împotriva hotărârii atacate, pe care o va modifica în parte în sensul înlăturării obligației pârâtei de plată a drepturilor salariale solicitate de reclamanții N. I. și Ș. G., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA B. - R. DE T. F. DE C. A. împotriva sentinței civile nr. 4417 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația pârâtei de plată a drepturilor salariale solicitate de reclamanții N. I. și
Ș. G.
Menține celelalte dispoziții.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...).
Jud.fond.I. P.
| ← Decizia nr. 160/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2316/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
