Decizia nr. 4273/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4273/R/2012

Ședința 5 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘED.TE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL S. D. A. P. L. C. împotriva sentinței civile nr. 6912 din 18 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. M. C.- N., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) C.pr.civ.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că prin acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL S. D. A. P. L. „. în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C.-N., s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate că în mod unilateral și nelegal, pârâtul a refuzat respectarea și acordarea drepturilor prevăzute în C. colectiv de muncă încheiat la nivelul P. municipiului C.-N., în vigoare și în derulare, respectiv prevăzute de HCL nr. 5. prin care s-a aprobat acordarea acestora, drepturi care se cuvin tuturor salariaților, de la data la care s-a încetat acordarea acestora ((...)) și până la data la care C. colectiv a fost încheiat.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la calcularea, alocarea și plata către membrii de sindicat a drepturilor speciale convenționale, negociate și prevăzute prin C. C. de muncă nr. 2./(...), înregistrat la D. M. și P. S. C. sub nr.

256/(...) și respectiv prin HCL nr. 5. art.31, alin. 7 - ajutor de S. (P. și C.) echivalent cu un salariu mediu brut pe economie, pentru fiecare sărbătoare în parte; art.31 alin 8 și 9 - indemnizație de înmormântare și ajutor de naștere, echivalente a trei salarii medii brute pe economie; art. 31, alin. 11 și 12 - drepturi speciale pentru hrană - indemnizație lunară de hrană în sumă de 16 lei/zi, respectiv pentru asigurarea ținutei - indemnizație trimestrială în echivalentulunui salariu mediu brut pe economie, pentru fiecare trimestru; art.8 din HCL nr.

5..

La data de (...), prin sentința civilă nr. 6., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL S. D. A. P. L. „. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N.

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Prin C. C. de M. la nivelul P. municipiului C.-N., nr. 2./(...), înregistrat la D.

M. și P. S. C. sub nr. 256/(...) (f.13-17) au fost stabilite o serie de drepturi bănești în beneficiul salariaților, membri ai sindicatului reclamant.

Astfel, potrivit prevederilor art.31, alin. 7 salariații beneficiau de un ajutor de S. (P. și C.) echivalent cu un salariu mediu brut pe economie, pentru fiecare sărbătoare în parte; potrivit art.31 alin 8 și 9 salariații beneficiau de o indemnizație de înmormântare și ajutor de naștere, echivalente a trei salarii medii brute pe economie; conform art. 31, alin. 11 și 12 salariații aveau prevăzute drepturi speciale pentru hrană - indemnizație lunară de hrană în sumă de 16 lei/zi, respectiv pentru asigurarea ținutei - indemnizație trimestrială în echivalentul unui salariu mediu brut pe economie, pentru fiecare trimestru.

Începând cu luna ianuarie 2010, în baza prevederilor Legii nr. 330/2009, s-a procedat la reîncadrarea întregului personal bugetar pe funcții și grade profesionale, introducându-se în salariile de bază sporurile de care personalul a beneficiat până la aplicarea legii, prevăzute în notele la anexele corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate respectiv, după caz, a indemnizațiilor care potrivit legii au făcut parte din salariul de bază, conform reglementărilor anterioare intrării în vigoare a acestei legi și care se regăsesc în coeficienții de ierarhizare corespunzători funcției.

Potrivit art. 1, alin. 2 din L. nr. 330/2009, „începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. 1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.

L. nr. 330/2009 a stabilit în mod expres și fără echivoc ca la stabilirea drepturilor salariale trebuie luate în calcul în mod exclusiv doar acele drepturi salariale prevăzute expres prin lege, prin acte normative cu forță juridică similară legii, respectiv ordonanțe ale G. simple sau de urgență, ori prin hotărâre a G., pentru fiecare categorie de personal bugetar.

Potrivit art. 10 din OUG nr. 1/2010, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de 01 ianuarie 2010, nu pot fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii nr. 330/2009.

Pentru toate aceste motive, raportat la considerentele anterior enunțate, instanța a respins acțiunea.

În termen legal, a declarat recurs reclamantul S. L. AL S. D. A. P. L. "C.", solicitând, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., admiterea recursului declarat

și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.

Consideră recurentul că prima instanță a înțeles greșit obiectul cauzei, respectiv subliniază că acesta viza acordarea unor drepturi convenționale, stabilite prin contractul colectiv de muncă și în niciun caz reîncadrarea personalului bugetar, reîncadrare care în sensul Legii nr. 330/2009 invocată de însăși instanța de fond, viza stabilirea salariilor de bază și a sporurilor individuale de încadrare lunare.

Prin cererea dedusă judecății s-a solicitat acordarea unor drepturi suplimentare, ocazionale, convenite in baza principiului negocierii colective, drepturi care au fost aprobate prin "CL și incluse în capitolul bugetar "Cheltuielimateriale" (în niciun caz "Cheltuieli de personal") și care urmau a fi acordate din veniturile proprii ale instituției în măsura identificării lor.

L. nr. 330/2009 viza reîncadrarea personalului bugetar, prin stabilirea noilor funcții și a noilor salarii de încadrare (salarii de baza), în niciun caz nu viza drepturile convenționale suplimentare, cum sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă (ajutoare de P., de C., indemnizația de hrană și ținută, indemnizațiile de înmormântare, la nașterea unui copil), drepturi care, spre deosebire sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv, nu sunt drepturi salariale ce intra sub incidența Legii nr. 330/2009

Drepturile solicitate, prevăzute în C. colectiv la nivel de P. - ajutoarele de P., de C., indemnizația de hrană și ținută, indemnizațiile de înmormântare, la nașterea unui copil - sunt drepturi convenționale, negociate în mod legal, stabilite în baza principiului constituțional al recunoașterii negocierii colective și urmau a fi acordate exclusiv din veniturile proprii ale instituției.

De altfel, art. II din L. nr. 40/2011 privind modificarea Legii nr. 53/2003 privind Codul M. prevede în mod expres, că: "Contractele colective de muncă în aplicare la data intrării în vigoare a prezentei legi își produc efectele până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate. "

II. Nici instanța de fond și nicio altă instanță nu a fost investită în sensul constatării legalității și conformității drepturilor contractuale. Astfel, atât legea veche (sub imperiul căreia a fost încheiat prezentul act de negociere colectivă, cât și sub care a fost inițiată prezenta procedură) - L. nr. 130/1996, cât și noua lege a dialogului social (legea nr. 62/2011 - art. 142) prevăd în mod expres că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța de judecată, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Or, în speța nu este vorba de o astfel de investire. A., instanța de fond nu poate reține drept argument prevederile art. 10 din OUG nr. 1/2010 care vorbește de neluarea în considerare a drepturilor prevăzute în contractele și acordurile colective de muncă încheiate cu nerespectare dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor (cel puțin nu atâta timp cât această "nerespectare" nu a fost constatată de către o instanța de judecată legal investită în acest sens).

De asemenea, o asemenea chestiune, a legalității clauzelor contractuale, nu a fost pusă in discuția părților, lipsindu-ne de dreptul la apărare. D. instanța a înțeles să abordeze, din oficiu această "excepția" trebuia cel puțin să o pună în discuția părților.

Nimic nu împiedică (niciun text de lege incident, în vigoare la data încheierii contractului colectiv la nivelul P. C.-N. - noiembrie 2009) negocierea astfel încât salariații să beneficieze de drepturile speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă. De altfel, acest drept este prevăzut în mod special chiar și de L. funcționarilor publici, care la art. 72 alin. (1) lit. b) precizează expres că pot reprezenta obiect de negociere pentru acordurile colective drepturile referitoare la sănătatea și securitatea în muncă, cât și de L. nr. 3. privind sănătatea și securitatea în muncă.

Apreciază recurentul că prin soluția pronunțată instanța de fond a

"consfințit" practic dreptul unei părți, într-un contract bilateral cum e acela de negociere colectivă, de a suspenda unilateral, în mod nejustificat și fără vreo notificare prealabilă clauzele contractuale convenite în comun.

În fine, consideră că o astfel de măsură de neacordare a drepturilor ce se cuvin salariaților, este netemeinică și nelegală, atât sub aspectul nerespectării dispozițiilor legale privind obligativitatea respectării clauzelor contractului colectiv ce dispun acordul de voință al părților, cât și sub aspectul nerespectării obligativității de a executa hotărârile de consiliu local, sens în care a solicitat acordarea drepturilor restante, de la (...), și în continuare, până la

În drept, invocă prevederile art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 312

C.pr.civ., precum și celelalte texte invocate.

Pârâtul intimat nu și-a exprimat poziția procesuală în cauză.

În probațiune s-a depus practică judiciară.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că prin dispozițiile art. 3 lit. c din L. nr. 330/2009, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";, aceste dispoziții completându-se cu prevederile art. 7 al. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.

Cu toate acestea trebuie reținut faptul că pretențiile deduse judecății care se fundamentează pe contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu pot fi validate câtă vreme legiuitorul recunoaște doar convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.

Că este așa, rezultă și din dispozițiile art. 7 al. 2 din L. nr. 130/1996 care guvernează contractul colectiv de muncă (în vigoare la data înregistrării CCM evocat), prevederi care stabilesc că „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.

De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010, prin care se dispune în mod expres că

„în conformitate cu prevederile art. 30 din L. cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii cadru nr. 330/2009";.

Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea notează că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății - contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 al. 1 din L. nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 al.2 din codul

M..

Astfel, reține că natura drepturilor solicitate în cauză este cea a unor drepturi salariale, atât prin prisma prevederile art. 55 din Codul fiscal, cât și în raport de temeiul acordării acestora care derivă din raporturile de muncă cu angajatorul.

Fiind în prezența unor drepturi de natură salarială, acestea trebuie să se supună tuturor prevederilor legale care le reglementează, prin urmare și dispozițiilor art. 157 al. 2 din codul M. care statuează că " S.ul de salarizare a personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";

Or, prin art. 8 al. 2 din L. nr. 130/1996 se statuează ";că clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege";.

Prin urmare, spre deosebire de alte categorii socio-profesionale, în cazul salariaților instituțiilor menționate salariul se stabilește de către legiuitor, nefiind permisă „suplimentarea"; acestuia cu alte „adaosuri";, interdicția fiind justificată tocmai prin prisma raporturilor de muncă specifice în domeniul bugetar.

Trimiterile la prevederile art. II din L. nr. 40/2011 privind modificarea Legii nr. 53/2003 nu pot fi interpretate de către instanță decât prin prisma aceluiași raționament.

Susține recurentul că prima instanță a dat ceea ce nu s-a cerut, câtă vreme aceasta a analizat legalitatea contractului colectiv de muncă pe care se fundamentează drepturile deduse judecății, deși nu a fost învestită cu nici o cerere în acest sens.

De asemenea, mai consideră că i s-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că instanța a analizat legalitatea clauzelor contractuale, fără a pune acest aspect în discuția părților.

Contrar acestor alegații, Curtea consideră că instanța este îndreptățită să analizeze pe cale incidentală conformitatea cu legea a unui contract colectiv de muncă, îndreptățirea acesteia fiind justificată prin prisma prevederilor art. 129 al. 5 din codul de procedură civilă și prin urmare, apreciază că nu era necesară punerea în discuție a acestui aspect.

De altfel, reținerile Curții de A. C. concordă cu Decizia nr. 380/2004 a Curții Constituționale care prevede că „ dând expresie recunoașterii dreptului părților raporturilor de muncă la negocierea colectivă a drepturilor și îndatoririlor izvorâte din aceste raporturi, legislația reglementează și condițiile de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă, a clauzelor obligatorii ale acestor contracte, la nivel de unitate, la nivel de ramură și la nivel național.

În măsura în care s-ar acredita raționamentul recurentului, s-a ajunge la situația în care instanța de judecată ar fi ținută să valideze drepturi întemeiate pe convenții care contravin normelor legale. Or, o atare interpretare contravine flagrant ordinii de drept.

În cauză nu își găsesc aplicarea prevederile legii privind funcționarii publici, câtă vreme membrii de sindicat reprezentați în cauză aparțin sferei personalului contractual.

Ținând seama de considerentele expuse, în baza art. 312 al.1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul. Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L. AL S. D. A. P.

L. „. împotriva sentinței civile nr. 6912 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘED.TE JUDECĂTORI GREFIER

S. D. D. G. L. D. C. M.

Red. /dact./ DG

2 ex./(...) Jud.fond: P. U.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4273/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă