Decizia nr. 2439/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ N. 2439/R/2012
Ședința publică din data de 15 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L.T. G.: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL Z. și P. M. Z. împotriva sentinței civile nr. 149 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați C. N. „. V."; S. M., G. Ș. „. F. P., G. Ș. F. S. M., G. Ș. PENTRU I. M. ȘI S. S. M., L. „. F. S. M., L. P. „. Ș. S. M., Ș. CU C. I - V.
„. I. M. DE A. S. M., Ș. CU C. I - V. „. C. S. M., Ș. CU C. I - V. N. 1 S. M., Ș. CU
C. I - V. N. 5 S. M., C. LOCAL P., P. C. P., C. LOCAL S. M., P. M. S. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că a depus la dosar întâmpinare S. L. din Î. M. la data de 2 mai 2012.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea recurenților și a reclamantului, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 149 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. F. P. M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții C. local Z. și P. M. Z..
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învăță- mânt M. în contradictoriu cu pârâții: C. N. "D. V." S. M., G. Ș. "A. F." P., G. Ș. pentru I. M. și S. S. M., L. "R. F." S. M., Ș. cu cls.I-V. "G. C." S. M., Ș. cu cls. I-V. nr. 1 S. M., Ș. cu cls. I-V. nr. 5 S. M., G. Ș. F. S. M., Ș. cu cls. I-V. "D. I. M. de A." S. M., L. P. "G. Ș." Z., C. Local S. M., I. P. M. S. M., C. Local P., I. P. C. P., C.
Local Z. și I. P. M. Z. și, în consecință:
1
Au fost obligați pe pârâtele unități școlare să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat B. O., G. M., B. L., M. A., T. I., I. N., F. A., T. C. M., B. A., T. I., B. V., P. A., H. C., V. C., V. M., P. I., M. D., C. M., ONA M., O. B., POK F., S. V., M. G., G. I., L. R., E. N., S. ION, N. S., H. S., G. V., G. ANA A., M. I., P. B., C. Z., P. P. P., C. L., T. O., B. A., B. I., T. M., B. D., M. S., C.-M. S., R. O., C. A., I. A. O., C. I. L., I. G., ONA M., B. R., N. L., B. I., U. D., G. E., M. A., F. A., D. I., C. S., O. P., W. M., V. F., L. V., corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații lor, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de
400,00 lei, în conformitate cu prevederile L. 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile L. 2. de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de (...) și până la (...) și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local S. M., I. P. M. S. M., C. Local P., I. P. C. P., C. Local Z. și I. P. M. Z. să aloce unităților de învățământ pârâte a căror finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
A fost respinsă cererea reclamantului de completare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut în esență că acesta nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor salariale și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă.
Ministerul Finanțelor Publice îndeplinește rolul de administrator al bugetului de stat, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., iar Ministerul
Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1., într-un recurs în interesul legii.
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local
Z. și P. M. Z., instanța a reținut următoarele:
2
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ- teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.
Prin urmare, C. local al municipiului Z. a fost chemat în judecată tocmai în considerarea calității acestuia de organ deliberativ al unității administrativ- teritoriale, deci, în reprezentarea unității administrativ-teritoriale, aspect care reiese, în mod neîndoielnic, din modul de formulare a cererii introductive de instanță.
Astfel, prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice, or, potrivit dispozițiilor art. 1 din H. nr. 538/2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde își au sediul. Aceste prevederi legale sunt aplicabile pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, conform art. 49 din anexa la H. nr. 2. pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H. nr. 2., unde, de asemenea, se prevede că „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Or, reclamantul urmărește obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.
Ar fi excesiv de formal să nu se dea o astfel de interpretare acțiunii formulate de reclamant, în condițiile în care art. 978 cod civil statuează, cu putere de principiu, că atunci când o clauză este primitoare de două înțelesuri, se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul. Aplicând acest principiu în speța de față, este oportună, din această perspectivă, interpretarea dată cererii introductive de către instanță, în sensul că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ- teritorială, fără a mai fi nominalizată direct această unitate, ci fiind nominalizate în acțiune autoritățile care o reprezintă.
S-a reținut în acest sens dispozițiile art. 23 din L. nr. 215/2001, modificată, unde se prevede că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
De asemenea, trebuie reținut că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public.";
Prin urmare, L. contenciosului administrativ reglementează in terminis capacitatea procesuală și calitatea procesuală a autorităților publice. Or, art. 2 alin. 1 lit.b din lege definește autoritatea publică drept organ de stat sau al
3 unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Ca atare, consiliile locale și primarii se subsumează acestei categorii.
Rămâne de stabilit, în acest caz, dacă se poate accepta că în prezenta cauză, ce constituie un conflict de drepturi, ar fi aplicabile aceleași principii ce guvernează domeniul contenciosului administrativ.
Instanța a apreciat că dispozițiile legale sus-citate sunt aplicabile având în vedere că pârâții, C. local al M. Z. și P. municipiului Z., au fost chemați în judecată în considerarea raporturilor juridice stabilite între aceștia și angajatorul persoanelor ale căror drepturi salariale fac obiectul prezentului litigiu. Or, raportul juridic dintre un consiliu local, respectiv, primar și o unitate de învățământ este, prin excelență, unul administrativ. Prin urmare, reclamantul s- a raportat, în momentul constituirii cadrului procesual, nu doar la raportul juridic stabilit între angajat și angajator, ci și la cel în virtutea căruia angajatorul va putea obține sursele financiare pentru plata drepturilor salariale solicitate, în dorința de a asigura caracterul eficient și executoriu al hotărârii judecătorești, prin implicarea tuturor factorilor de decizie în asigurarea acestor surse financiare.
Ca atare, chemarea în judecată a pârâților s-a făcut în considerarea unui raport juridic de drept administrativ în care aceștia sunt implicați.
Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din L. nr.215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
Conform prevederilor art. 36 alin.2 lit.b și d, alin.4 lit.a și alin.6 lit.a pct.1 din L. nr.215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.
Pe de altă parte, P. a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele: La data învestirii instanței de judecată cu soluționarea prezentei cauze, membrii de sindicat reprezentați constituiau personalul didactic al pârâtelor unități de învățământ.
Prin cererea formulată au solicitat instanței obligarea angajatorului lor la calcularea salariilor, începând de la data de (...) și până la (...), utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile L. 2. de aprobare cu modificări a O.G.
15/2008 și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite .
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale persona- lului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către P. R. prin L. nr.
2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare
4
1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - (...), aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (D. nr. 1221/12 noiembrie 2008, D. nr.
842/2 iunie 2009, D. nr. 989/30 iunie 2009).
Prin D. nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in
Monitorul Oficial nr. 350 din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 136/2008, nr.
151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor L. 2. și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că „realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că „în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din L. 330/2009 prevedea că „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemniza-
ția lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decem- brie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salari- ului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de înca- drare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici L. nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
5
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie
2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr.
1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie
2009, aprobată prin L. nr. 3..
Însă, cum prin D. nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor L. nr.
2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța a apreciat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu L. nr. 2., și nu cu O. de urgență a G. nr. 4..
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei sus menționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din
28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Față de considerentele expuse, instanța a admis petitul principal.
Instanța a obligat pârâții consilii locale și primari să aloce unităților de învățământ a căror finanțare au obligația de a o susține, sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Instanța a respins cererea reclamatului privind obligarea unităților de învățământ pârâte la completarea corespunzătoare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat, având în vedere că acestea nu mai sunt deținătoarele carnetelor de muncă, iar, potrivit art. 6 al. 2 lit. d din H. nr. 257 din 20 martie
2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prezenta hotărâre judecătorească reprezintă un document doveditor al drepturilor salariale pe care le-a recunoscut în favoarea membrilor de sindicat.
Instanța nu a luat act de renunțarea la judecata acestui petit, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 246 alin. 1 și art. 69 alin. 1 C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL Z. și P. M. Z., solicitând admiterea recursului în sensul respingerii acțiunii reclamanților fațăde acești pârâți.
În motivarea recursului au arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale.
Obligația de a asigura fondurile necesare acestor plăți revine M. F. P., deoarece potrivit legii, calculul și plata cheltuielilor cu salariile este de competența unităților de învățământ, iar sumele necesare se asigură de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, potrivit art.48 alin. 1 și 4 din L. nr.128/1997:
„(1) Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională ...
6
(4) Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual din hotărâre a G., după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite";.
Aceeași concluzie se desprinde și din prevederile extreme de clare ale H. nr.1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, unde se prevede că:
„art. 1 (1) Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile, și alte drepturi salariale în bani ... pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elevi preșcolar.
(3) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin.1 se asigură prin bugetele locale ale unităților administrative - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată";.
Aceste sume nu fac decât să tranziteze bugetul local.
Așadar salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani se suportă din fondurile alocate de la bugetul de stat, iar nivelul acestora se stabilește de către guvern prin mărirea sau micșorarea coeficientului de multiplicare.
Mai mult, prin L. nr.11/2010 privind legea bugetului de stat pe anul 2010, se stipulează:
„art.5 pct.(5) Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale În bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, exclusiv învățământul special și centrele de resurse și asistență educațională, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar, aprobate prin hotărâre a G..
Art.5 pct. (7) Pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) și (4), cu excepția celor pentru plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, și contribuțiile aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și pentru plata ajutorului social, autoritățile administrației publice locale alocă pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și sume din bugetele locale ale acestora.
Deci, prin legea bugetului de stat pe 2010, G. a interzis autorităților publice locale să aloce sume din bugetul local pentru plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, și contribuțiile aferente acestora ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Conform H.G nr.2192 din 30 noiembrie 2004, art.16 prevede că
„Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Recurenții sunt lipsiți de culpă procesuală.
În concret, întreaga problemă litigioasă pornește de la faptul că unitatea de învățământ prin conducătorul acesteia au interpretat greșit prevederile L. nr.2.. Pentru toate aceste consecințe pârâtelor nu li se poate imputa vreo culpă. De asemenea, nu a existat și nu există din partea recurenților un refuz de a îndeplini obligațiile ce le revin potrivit legii, adică de a vira banii primiți de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile personalului didactic către unitățile de învățământ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 mai 2012, reclamantul S. L. din
Î. M. a solicitat respingerea recursului.
7
În motivare reclamantul invocă prevederile art. 167 din L. nr.84/1995 și ale art. 105 din L. nr.1.. Banii pentru cheltuielile cu salariile vin de la bugetul de stat prin bugetul C. L. D. instanța va pronunța hotărârea judecătorească favorabilă membrilor de sindicat, datorită sistemului de finanțare per elev, este nevoie de eliberarea unor sume de bani în vederea executării hotărârii, iar conform argumentelor legale enunțate mai sus, C. local, la propunerea primarului (ordonator principal de credite) are obligația de a aproba eliberarea sumelor necesare.
Reclamantul a chemat în judecată pe primar datorită calității sale de ordonator principal de credite, conform art.21 din L. nr. 273/2006 și art.4 din O.G. nr. nr.2. cu modificările și completările ulterioare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Se constată, prin compararea motivelor de recurs cu întâmpinarea formulată în primă instanță, că prima reia întocmai întâmpinarea.
Cu alte cuvinte, recurenții, deși prin sentință li s-a răspuns deosebit de amplu la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate încă din faza judecății de fond, ignoră aceste considerente ale prime instanțe și reinvestesc instanța de recurs cu aceleași motive pentru care consideră că nu au calitate procesuală pasivă, fără însă a face o critică a dezlegărilor date de prima instanță chestiunii de drept litigioase.
Or, recursul este o cale de atac prin care se critică hotărârea instanței de fond, prin urmare, trebuie să conțină critici la adresa statuărilor primei instanțe, în sensul de a le combate și a propune un alt mod de interpretare a dispozițiilor legale sau a se invoca încălcarea unor dispoziții legale precise, pentru a se putea răspunde acestor motive de recurs în sensul stabilirii modului corect de interpretare a legii, dintre cel propus de instanța de fond și cel pe care recurentul l-ar fi propus.
Constatând că lipsește practic o critică a sentinței din acest punct de vedere, Curtea urmează a înlătura aceste motive de recurs, fiind legale și temeinice considerentele primei instanțe, fără a fi nevoie a le reitera, prin raportare la dispozițiile invocate de tribunal.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010 și până în mai 2011, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile L. nr. 1. (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce L. nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
8
În mod evident, chemând în judecată pe acest pârât, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...)
„consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la „. sumelor necesare pentru plata diferențelor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL Z. și P. M. Z. împotriva sentinței civile nr. 149 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
9
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 mai 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
G.,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. H. D. M.
10
| ← Decizia nr. 3869/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 961/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
