Decizia nr. 2548/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. Nr. 2548/R/2012
Ședința publică din data de 22 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. N. I. prin U. J. A S. L. DIN Î. B. împotriva sentinței civile nr. 1. din 13 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați G. Ș. A. B., C. LOCAL B. și I. P. B., având ca obiect drepturi bănești - diminuare îndemnizație concediu de odihnă cu 25 %.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților la dezbateri.
P. de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta S. N. I.,reprezentată prin U. J. a S. L. din Î. a chemat în judecată pe pârâții G. Ș. A. B., P.orașului B. și C. local al orașului B., solicitând instanței obligarea pârâtului de rândul I la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar
2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu; la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010; obligarea pârâților C. local B. și P. orașului B. la asigurarea finanțării sumelor mai sus menționate.
Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță prin reprezentant și nici nu a depus apărări scrise la dosar.
Prin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. N. I., reprezentată prin U. J. a S. L. din Î., împotriva pârâților G. Ș. A. B., P. orașului B., C. local al orașului B. și în consecință: - a fost obligat pârâtul G. Ș. A. B. să plătească reclamantei diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010; - a fost obligat C. local al orașului B. și P. orașului B. să aprobe, respectiv să aloce pârâtului G. Ș. A. B. diferența dintre suma cuvenită și cea încasată de reclamanta pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010; - au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că în perioada 1 iulie 2010 - 1 septembrie 2010 reclamanta a desfășurat activitate în calitate deprofesor în cadrul unității școlare chemate în judecată, iar în cursul anului școlar 2009-2010 aceasta a intrat în concediu de odihnă anterior datei de 1 iulie 2010, respectiv la data de 14 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 1., indemnizația de concediu cuvenită pe luna iunie 2010 fiindu-i acordată integral, nediminuat, așa cum rezultă din statul de plată depus în dosarul nr. (...). Din adresa nr. 148/(...) emisă de angajator, rezultă că prevederile Legii nr. 1. s-au aplicat în privința reclamantei cu începere din 1 iulie 2010, aspect ce rezultă cu evidență și din examinarea statelor de plată depuse în dosarul nr. (...), conform cărora salariul încasat pe luna iulie 2010 este egal cu cel încasat în luna august 2010. Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010. Având în vedere faptul că dispozițiile legii de reducere a drepturilor salariale sunt aplicabile numai cu începere din data de 3 iulie 2010, tribunalul a constatat că diminuarea drepturilor salariale începând cu data de 1 iulie 2010 este nelegală, reclamantul fiind îndreptățit la plata diferențelor bănești dintre suma cuvenită acestuia în baza contractului individual de muncă și cea efectiv încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, când încă nu erau în vigoare prevederile Legii nr. 1.. Operarea diminuării salariale și pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010 înseamnă o aplicare retroactivă a Legii nr. 1., ca atare, pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, pretențiile reclamantei sunt întemeiate. Pentru perioada aferentă concediului de odihnă aferent anului 2009-2010, începând cu data de 3 iulie 2010, pretențiile reclamantei nu pot fi admise, ele fiind neîntemeiate. Prin decizia nr. 20 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în M. Oficial nr. 822/(...), s-a statuat că ct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin O. ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei în interesul legii faptul că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul. Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin O. ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. Din interpretarea prevederii normative anterior citate s-a reținut că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează. Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, instanța supremă a reținut că reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată. D. în interesul legii are caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă. Ca atare, pornindu-se de la statuările cuprinse în decizia în interesul legii, nu poate fi reținută neincidența dispozițiilor Legii nr. 1. în privința indemnizației de concediu cuvenită reclamantei pe perioada concediului de odihnă aferent anului 2009-2010 începând din data de 3 iulie 2010. Instanța supremă analizând jurisprudența Curții Europene a D. O. considerată a fi relevantă, a ajuns la concluzia că prin aplicarea art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., reținându-se că la data adoptării Legii nr. 1. cadrele didactice, așa cum este reclamantul, nu erau beneficiarele unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul C.i, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamantul ar avea un "bun" în sensul C.i, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului. În raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, instanța supremă a statuat în sensul că nu se poate aprecia că reclamantul deținea un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat. În afara statuărilor Înaltei Curți de C. și Justiție, tribunalul a reținut și faptul că la data de 6 decembrie 2011 Curtea E. a respins ca inadmisibile cererile reclamanților F. M. și A. G. S., ambele împotriva R., prin care reclamanții se plângeau de încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. prin măsura reducerii salariale cu 25%. Dat fiind faptul că indemnizația de concediu înlocuiește salariul, considerentele instanței europene sunt aplicabile și în privința drepturilor pretinse de reclamant începând cu data de 3 iulie 2010. Prin urmare, pretențiile reclamantei pentru perioada concediului de odihnă începând cu data de 3 iulie 2010 de când s-a aplicat L. nr. 1. nu sunt întemeiate nici din perspectiva reglementărilor europene invocate. În baza considerentelor exprimate, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva unității de învățământ, conform dispozitivului sentinței. T. a admis în parte și acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților C. local B. și P. orașului B. având în vedere în acest sens prevederile art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din L. nr. 1/2011 a educației naționale, ale art. 1 alin. 3 și art.4 alin. 1 din HG nr. 1618/2009, precum și ale art. 36 alin. 4 lit. a și alin. 6 lit. a pct. 1 și art. 63 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S. N. I., prin U. J. a S. L. din Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat, solicitând modificarea sentinței, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fostformulată. În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile art. 145 din C. M. și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale H. de G. nr. 2.. Reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Arată recurenta că indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii nr. 1.. Potrivit principiului consacrat în art.15 alin.(2) din Constituția R., republicata, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". In același sens sunt și dispozițiile art. 1 din C. civil "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva". În acest sens consideră nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul, a fost diminuata cu 25%. Prevederile art. 145 din L. nr. 54/2003 - C. M., stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2., republicată. Mai mult decât atât, C. C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr. 596/(...), aplicabil si in anul 2009 tuturor salariaților din țară, conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații stipulând la art. 29 faptul ca : "(1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege (…). (2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute În anexa nr. 6 în funcție de interesul învățământului și al celui În cauză până la data de 15 octombrie. (3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de ce! puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice. (4) Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă". Pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. D. data plecării în concediul de odihnăeste în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin C. C. de M. U. la N. de R. Î. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de C. M. și H. nr. 2.. În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din L. nr. 1.. Susține recurenta că diminuarea cu 25 % a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile. La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative in vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009. Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, L. nr. 1. nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în M. Oficial, Partea 1 nr. 441 abia în data de (...) și intrând în vigoare abia de la data de (...). Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 1., înainte de apariția ei în M. O. - Recurenta a mai arătat că art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1.. Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare". - A mai susținut recurenta că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor. Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un drept de proprietate în sensul C.i și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus. echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia E.. Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu. Pârâții intimați, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală în cauză. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legaleincidente, Curtea de A. reține că recursul este nefondat, având în vedereurmătoarele considerente: Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin D. nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în M. Oficial nr. 822 din 21 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat, cu caracter obligatoriu, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., că: „dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010."; În ceea ce privește reglementarea legală a concediului de odihnă a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele acestei decizii că „în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din L. nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...) …"; S-a mai reținut că „în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. (...) Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată."; De asemenea, instanța supremă a statuat în sensul că „Chiar dacă 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil. Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prinministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu. Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ. Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu."; De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O. Sub aspectul criticilor formulate în recurs din perspectiva reglementărilor europene, având în vedere că dreptul pretins de către cadrul didactic reprezintă un drept de natură salarială, Curtea de A. reține și faptul că în mod corect a apreciat instanța de fond că în cauză își găsește aplicare și decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva R. și A. G. S. împotriva R., prin care Curtea E. a D. O. a constatat că nu au fost încălcate de către S. român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare. În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea E. a D. O. a observat, în speța respectivă, că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., încălcarea principiului neretroactivității legii și modul de calcul al indemnizației de concediu de odihnă în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010. În speță, așa cum rezultă din adeverința nr. 4266/2010 și adresa nr.148/2012 emise de unitatea școlară, reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă la data de 14 iunie 2010, iar indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010 i-a fost diminuată cu 25 %. Se constată așadar că în mod corect tribunalul a reținut că doar reducerea cu 25% a indemnizației de concediu cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat în zilele de 1 iulie și 2 iulie 2010 este lipsită de temei legal, întrucât L. nr. 1., fiind publicată în M. Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010, a intrat în vigoare doar în data de 3 iulie 2010. Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. N. I. prin U. J. a S. L. din Î. B. N., împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 22 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. T. G.-L. T. L. D. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: G.C.F.
| ← Decizia nr. 2819/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1111/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
