Decizia nr. 2876/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)*

D. CIVILĂ Nr.2876/R/2012

Ședința publică din data de 12 iunie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. T. P. S. G. împotriva sentinței civile nr. 2146 din 1 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)* privind și pe reclamantul intimat C. M. V., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentei - avocat R. H. și reprezentantul reclamantului intimat - avocat M. I., ambii din cadrul Baroului C..

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanții părților declară că nu au cereri de formulat în probațiune.

Nefiind formulate cereri în probațiune instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Reprezentantul pârâtei recurente pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, respectiv casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar. M. de fapt au fost arătate în întâmpinarea formulată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. la data de (...), contestatorul C. M. V. a chemat în judecată pe pârâta S. T. P. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 21/(...) ca nelegală, obligarea intimatei la reîncadrarea sa în muncă pe postul și în condițiile avute anterior desfacerii abuzive a contractului de muncă, precum și la plata tuturor obligațiilor salariale ce derivă din contractul de muncă pe toată perioada în care contestatorul a fost lipsit de aceste drepturi din vina angajatorului.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost angajatul intimatei începând cu data de (...) pe perioadă nedeterminată, iar în data de (...) a fost anunțat telefonic de către reprezentantul pârâtei că începând cu ziua următoare să nu se mai prezinte la muncă și doar după aceea a aflat că prin deciziacontestată i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 55 lit. b din Codul muncii.

Referitor la această decizie, condițiile de formă și de fond pentru valabilitatea actului au fost în mod flagrant încălcate, neputând fi vorba despre acordul părților întrucât reclamantul nu și-a manifestat niciodată sub nicio formă intenția de a înceta raporturile de muncă ori de a denunța contractul încheiat. D. nici nu a fost comunicată contestatorului, care a aflat despre existența ei doar din înscrierea făcută în carnetul de muncă de reprezentantul ITM S.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 55 lit. b, art. 76 și art. 78 C. muncii. La termenul de judecată din data de (...), reclamantul și-a completat verbal cererea, solicitând obligarea intimatei și la plata daunelor morale în sumă de

5.000 euro.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

T. a soluționat cauza prin S. civilă nr. 3555/(...) admițând în parte cererea de chemare în judecată. Prin D. civilă nr. 1697/R/(...) Curtea de A. a admis recursul declarat de pârâtă, a casat în întregime hotărârea si a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că procedura de citare a recurentei la fondul cauzei nu s-a realizat în mod legal.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2146/(...), pronunțată de Tribunalul Clujîn dosar nr. (...)*, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul C. M. V., în contradictoriu cu intimata S. T. P. S., astfel cum a fost precizată.

S-a constatat nulitatea Deciziei nr. 21/(...) de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului.

A fost obligată intimata la reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei.

A fost obligată intimata la plata în favoarea contestatorului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.

A fost respins petitul de acordare a daunelor morale.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Între intimata S. T. P. S., în calitate de angajator, și contestatorul C. M. V., în calitate de angajat, s-a încheiat la data de (...) contractul individual de muncă nr. 21, pentru meseria de pregătitor materii prime, pe durată nedeterminată.

După cum reiese din carnetul de muncă depus în copie la dosar, începând cu data de (...) s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii.

Potrivit adresei nr. 3252/(...) emisă de I. T. de M. al județului C., această mențiune a fost înscrisă în carnetul de muncă în baza Deciziei nr.21/(...) emisă de angajator.

În ciuda termenelor succesive acordate în acest sens, societatea intimată nu a înțeles să depună la dosarul cauzei nici decizia contestată și nici înscrisurile care au stat la baza emiterii ei. Procedând de o asemenea manieră, angajatorul sustrage decizia de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului de sub controlul instanței, cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 5 și art. 281 din Codul muncii și aducând atingere dreptului efectiv de acces la o instanță al salariatului.

Reținând și faptul că art. 270 din Codul muncii statuează că în conflictele de muncă sarcina probei revine întotdeauna angajatorului, care trebuie să depună dovezile în apărarea sa, iar intimata S. T. P. S. nu și-a respectatîndatorirea procesuală instanța a considerat - în lipsa probelor contrare - că decizia de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului C. M. V. a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legale incidente și în temeiul art. 76 C. muncii, a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 21/(...).

Văzând dispozițiile art. 78 alin. 2 din Codul muncii, instanța a apreciat că este fondat și capătul de cerere accesoriu de obligare a intimatei la reintegrarea contestatorului pe postul și în funcția deținute anterior concedierii.

În temeiul art. 78 alin. 1 Codul muncii, angajatorul a fost obligat la plata în favoarea contestatorului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă - (...) - și până la reintegrarea efectivă.

În ceea ce privește daunele morale pretinse de contestator, s-a reținut că reclamantul nu a indicat în ce anume constă prejudiciul suferit; se poate doar presupune că a avut în vedere efectele negative resimțite datorită conduitei culpabile a angajatorului, care a procedat în mod nelegal la desfacerea contractului său individual de muncă.

În mod evident, întreaga situație creată l-a afectat pe contestator și în plan moral, nepatrimonial, însă prin admiterea cererii și obligarea subsecventă a intimatei la reintegrarea contestatorului și la acordarea drepturilor salariale instanța a apreciat că a acordat o satisfacție suficientă reclamantului C. M. V., neimpunându-se și compensarea bănească a prejudiciului suferit. Pe cale de consecință, a fost respins acest capăt de cerere.

În temeiul art. 208 si urm. din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. T. P. S., solicitând casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului recurenta a arătat următoarele:

1. Instanța de fond a înțeles sa facă citarea societății la adresa G., str. C. nr.17, bloc 19, ap. 11, jud C., însă societatea are sediul în G., str. C. nr.17, jud. C..

Ca urmare a citarii necorespunzătoare, citația nu a mai ajuns la societate, administratorul societății fiind anunțat telefonic, la data de (...), in jurul orei

11.30 de existenta procesului, de fostul avocat al societății care a întocmit recursul cu ocazia primei judecăți. Nu a avut posibilitatea de a-i trimite acestuia un mandat de reprezentare si nici nu a putut sa mai trimită instanței de judecata actele necesare pentru combaterea cererilor contestatorului si cu toate ca fostul avocat a prezentat instanței acest inconvenient, nu a fost luat in considerare întrucât nu avea mandat din partea societății.

Consideră recurenta că, nefiind legal citata, nu avea cum să se apare fata de pretențiile contestatorului, astfel că solicită casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare.

2. Prin al doilea motiv de recurs recurenta solicită, de asemenea, casarea sentinței, invocând în acest sens faptul că după încetarea raportului de munca cu pârâta, contestatorul a plecat din tara pentru a munci in Italia si ulterior in Spania, iar din informațiile pe care le deține, in prezent acesta se afla in Spania si vine in tara doar cu ocazia sărbătorilor.

După pronunțarea sentinței civile nr.3. a T. C., fiind prezent de sărbătorile de iarna in tara, contestatorul a dat, printr-o procura speciala, un mandat de reprezentare a lui, pentru punerea in executare a hotărârii, d-lui M. I., iar prin aceasta procură contestatorul a renunțat la solicitarea de reintegrare in postul sifuncția deținuta anterior emiterii deciziei de încetare a raporturilor de munca, fapt normal, întrucât el nu mai rezidențiaza in tara.

Consideră recurenta că se impune clarificarea poziției contestatorului fata de contestația efectuată, întrucât prin S. civila nr.2. a T. C. s-a dispus reintegrarea si plata despăgubirilor până la reintegrare, însă fiind exprimata, in mod indubitabil poziția contestatorului că nu mai dorește reintegrarea, acesta ar fi trebuit citat de instanța de fond pentru lămurirea acestui aspect.

In măsura in care poziția contestatorului de renunțare la reintegrare subzista, considera ca si orice despăgubiri ar trebui sa-i fie acordate, in măsura in care s-ar considera că încetarea raporturilor de muncă s-a făcut nelegal, doar până la data la care si-a exprimat refuzul explicit de a fi reintegrat.

Consideră că aceste aspecte trebuie clarificate prin prezența contestatorului sau prin poziția procesuală a acestuia.

Față de starea de fapt prezentată solicită casarea sentinței civile atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea administrării probatoriului necesar si abordării fondului litigiului.

Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând că la dosar se află dovezile de comunicare a citațiilor către pârâtă la sediul av. H. R. și cea primită de d-na P. M., funcționarînsărcinat cu primire corespondenței, prin urmare pârâta cunoștea termenul stabilit în cauză, având timp util pentru formularea apărărilor.

Mai arată intimatul că al doilea motiv de recurs este lipsit de temei legal, întrucât dreptul la muncă este liber și nu poate fi îngrădit prin decizia ilegală emisă de pârâtă.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente Curtea de A. reține următoarele:

În ce privește primul motiv de recurs Curtea constată criticile recurentei ca fiind nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3. a T. C. recurenta a indicat faptul că și-a schimbat sediul din localitatea M. în localitatea G., str. C. nr. 17, județul C..

Pentru termenul din data de (...) fixat în rejudecare pârâta recurentă a fost citată la adresa: localitatea G., str. C. nr. 17, bl. 19, ap. 11 județul C..

Potrivit dispozițiilor art. 87 pct. 2 din codul de procedură civilă persoanele juridice de drept privat se citează, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanței.

Pe de altă parte însă, art. 91 din Codul de procedură civilă, prevede că înmânarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură în cazul unei persoane juridice de drept privat se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primire corespondenței, care își va arăta în clar numele și prenumele, precum și calitatea, iar apoi va semna dovada.

Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâta recurentă pentru termenul din data de (...) (fila 9 dosar fond) rezultă că citația a fost primită de numita P. M., angajată a societății recurente, având calitatea de funcționar însărcinat cu primirea corespondenței, care a semnat dovada de primire a citației, aplicând și ștampila societății pârâte, aspecte care infirmă susținerile recurentei în sensul că citația nu a ajuns la societate.

Se mai reține că această calitate a persoanei care a primit și semnat citația nu a fost contestată de recurentă prin recursul de față.

De altfel, din dovada de comunicare a sentinței civile nr. 2. către pârâtă

(fila 15 dosar fond) se constată că și sentința recurată a fost înmânată aceleiașipersoane, P. M., fiind evidențiată și în dovada respectivă calitatea acesteia de funcționar însărcinat cu primirea corespondenței.

În consecință, chiar dacă în citația emisă către pârâtă pentru termenul din data de 1 martie 2012 s-a înscris eronat la sediul pârâtei, pe lângă adresa corectă

- localitatea G., str. C. nr. 17 - și un nr. de bloc și de apartament, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare moment ce citația a fost înmânată la sediul societății persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, în raport de dispozițiile legale mai sus evocate, Curtea constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu pârâta pentru termenul când s-a judecat cauza.

Sub aspectul celorlalte motive invocate prin recurs Curtea reține următoarele:

Astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit mențiunii din carnetul de muncă al contestatorului, coroborată cu adresa nr. 3252/(...) emisă de I. T. de M. al județului C., prin D. nr. 21/(...) emisă de pârâtă s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului în baza dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul muncii

Potrivit prevederilor art. 55 lit. b din Codul muncii contractul individual de munca poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea.

Cum în cauză pârâta recurentă nu a făcut dovada existenței acordului salariatului contestator la încetarea contractului său individual de muncă, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 272 din Codul muncii republicat (fost art. 287), Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că decizia respectivă este lovită de nulitate.

Curtea apreciază însă ca fiind parțial fondate criticile recurentei privind dispoziția de obligarea a sa la reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior și data până la care ar trebui acordate acestuia despăgubiri, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 21/(...) privind încetarea contractului individual de muncă, emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale de care a fost lipsit, precum și reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate.

Prin sentința civilă nr. 3555/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisă contestația formulată de reclamant și s-a constatat nulitatea deciziei nr. 21/(...) emisă de pârâtă , intimata fiind obligată la reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei, precum și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.

Prin procura specială autentificată sub nr. 14/(...) (fila 5 dosar recurs) reclamantul a împuternicit pe dl. M. I. să se prezinte la SC T. P. S. pentru a-i ridica drepturile bănești conform sentinței civile nr. 3., menționând în mod expres în procura respectivă că nu dorește reintegrarea pe postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei.

Prin decizia civilă nr. 1. pronunțată la data de 16 mai 2011 de Curtea de A. C. a fost casată sentința civilă nr. 3., iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, însă în rejudecare nici una dintre părți nu a adus la cunoștința instanței despre opțiunea exprimată de reclamant după pronunțarea sentinței casate, în sensul că nu mai dorește reintegrarea.

Prin întâmpinarea formulată intimatul reclamant nu a combătut în nici un fel susținerile recurentei și nici nu a afirmat că revine asupra manifestării de voință exprimată prin procura din data de (...).

În aceste condiții Curtea apreciază că manifestarea de voință a reclamantului exprimată prin procura menționată, în sensul că nu doreștereintegrarea în funcția și postul deținut anterior emiterii deciziei contestate, are valoarea juridică a unei renunțări la acest capăt de cerere formulat prin cererea introductivă de instanță.

În raport de această situație Curtea constată că se impune admiterea recursului formulat de pârâtă și modificarea în parte a sentinței în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea pârâtei la reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei.

Față de faptul că reclamantul nu a înțeles să mai solicite reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă se reține că despăgubirile cuvenite acestuia ca urmare a anulării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă sunt datorate de către pârâtă până la data soluționării irevocabile a contestației împotriva acestei decizii, respectiv până la data pronunțării prezentei decizii de către instanța de recurs.

Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că aceste despăgubiri ar trebui plătite doar până la data de (...) când contestatorul și-a manifestat opțiunea de a nu mai solicita reintegrarea, întrucât situația astfel creată este similară situației în care contestatorul nu ar fi formulat o cerere de reintegrare încă din acțiunea introductivă.

Ori, dacă în situația în care prin acțiunea prin care se contestă o decizie de încetare a contractului individual de muncă nu se formulează și o cerere de reintegrare în postul și funcția deținută anterior emiterii actului de concediere, angajatorul datorează despăgubiri conform art. 78 alin. 1 din codul muncii, până la data soluționării irevocabile a cauzei, în mod similar, și în situația în care, deși s-a formulat o cerere de reintegrare, pe parcursul judecății se renunță la cererea respectivă, despăgubirile sunt datorate tot până la data soluționării irevocabile a cauzei.

În consecință, se constată ca fiind parțial fondate criticile recurentei sub acest aspect, astfel că sentința atacată va fi modificată și sub aspectul datei până la care sunt datorate despăgubirile, urmând a se dispune în sensul că plata despăgubirilor se va efectua până la data pronunțării prezentei decizii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod procedură civilă, raportat la art. 3041 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâtă și va modifica în parte sentința conform dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S. T. P. S. împotriva sentinței civile nr.

2146 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...)* pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația intimatei la reintegrarea contestatorului în funcția și postul deținute anterior emiterii deciziei, iar plata despăgubirilor se va face până la data prezentei decizii.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. G.-L. T. I. T.

N. N.

GREFIER

Red.GLT/dact.MS

3 ex./(...)

Jud.fond: E.B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 2876/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă