Decizia nr. 3138/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA C. NR. 3138/R/2012
Ședința publică din 22 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î.
B., în numele și pentru membra de sindicat P. R., împotriva sentinței civile nr.
493/F/(...) a Tribunalului B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâțiiintimați C. N. ";. R. B., C. LOCAL AL M. B. și P. M. B., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta U. J. a S. L. din Î. B., în numele și pentru membra de sindicat P. R., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 15 lit. a din L. nr. 146/1997 republicată.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin memoriul de recurs (f. 7 din dosar), reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C.
În baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 493/F/(...) a Tribunalului B.-N., pronunțată în dosar nr. (...),, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta P. R., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., împotriva pârâților C. N. „. R. B., C. LOCAL AL M. B. și I. P. M. B. - prin P. cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul este angajata unității școlare chemată în judecată, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar, încadrându-se în categoria personalului didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar a cărui remunerare este circumscrisă legii de salarizare a personalului bugetar nr. 330/2009. În perioada concediului de odihnă indemnizația de concediu cuvenită i-a fost diminuată cu
25%, în temeiul prevederilor L. nr. 118/2010, începând cu data de 03 iulie 2010, potrivit răspunsului depus la dosarul cauzei de unitatea școlară la adresa formulată de instanță.
O asemenea măsură a fost contestată , apreciindu-se că pentru lunile iulie
și august 2010, în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă, acestuia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr.
118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 118/2010, aplicabilă din data de 3iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare deîncadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr.
1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, această reglementare fiind în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Ca atare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 150, (fost 145) din C. muncii, care nu sunt astfel incidente în speță.
În baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei coincide cu salariul acestuia pe luna iulie, respectiv luna august și, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%, iar diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
Prin urmare, pentru luna iulie 2010, în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă, indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august, trebuia diminuată cu 25% în baza L. nr. 118/2010.
O asemenea diminuare opera și în situația în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată. Chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a L. nr. 118/2010, se plătea indemnizația de concediu în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită
ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Prin urmare, sub acest aspect, acțiunea nu este întemeiată.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010 fac referire nu numai la salarii, ci și la indemnizații și alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază se reține că aceasta reprezintă un drept salarial.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010 și a fost impusă, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., în vederea reducerii cheltuielilor bugetare și asigurarea sustenabilității bugetului de stat astfel că pârâtul angajator a procedat la diminuarea indemnizației reclamantei cu 25%, măsură contestată în prezenta cauză.
Dispozițiile L. nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost supuse controlului de constituționalitate,
Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Salariul reclamantei este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, și o atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție. Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art.53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau libertății.
În cauză, toate aceste condiții sunt îndeplinite. A., măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 118/2010, s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, și nu substanța acestuia, motiv pentru care a fost instituit caracterul temporar al diminuării salarial și este determinată de o situație de criză financiară internațională care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării.
Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi
- angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada
3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate deaceeași cauză și având aceeași finalitate, respectiv încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Prin urmare, diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
Pentru respectarea prevederilor C.i trebuie observat că, referitor la regula aplicabilă art.1 din Protocolul nr.1, Curtea E. a D. Omului de la S. a statuat, în numeroase cauze, că acest articol conține 3 norme distincte: prima, care se exprima in prima fraza a primului alineat si care are un caracter general, enunța principiul respectării proprietății; cea de-a doua, ce figurează în cea de-a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; cât despre a treia, menționată în cel de-al doilea alineat, recunoaște puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor.
Pentru analizarea prevederilor art.1 din Primul protocol, trebuie avute in vedere următoarele aspecte: dacă reclamanta are un „. în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantei de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menținut un „just echilibru"; între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Noțiunea de „. utilizată de acest text are o semnificație autonomă, neputându-se considera că salariul este un „. care intră sub protecția acestui text sau cel puțin o „speranță legitimă";. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din
20 mai 2010).
Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantei, în cuantumul anterior datei de 3 iulie
2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamantă, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr. 118/2010 s-a aplicat numai pentru viitor, de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a arătat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din
Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza Kopecky împotriva Slovaciei,
Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva
Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statulpoate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza
Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor. Privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
Măsura reducerii salariilor și implicit a indemnizației pentru concediul de odihnă, a fost făcută în baza unei legi, nr.118/2010, astfel că este îndeplinită și condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege.
În ceea ce privește scopul urmărit și proporționalitatea, prin adoptarea L. nr.118/2010 s-a urmărit aplicarea aceluiași mod de calcul pentru toate categoriile de beneficiari ai sistemului public de pensii și eliminarea inechităților generate de aplicarea unor criterii diferite pentru aceeași categorie de pensionari. A. a fost generat de dificultățile financiare pe care le-a avut statul în suportarea de la buget a părții din pensie care nu se baza pe sistemul contributiv.
Tribunalul a reținut că, în speță, nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunului recunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la C. , în cazul de față, însă, așa cum s-a arătat mai sus, constituie bun doar dreptul la salariu conferit prin lege, iar nu și întinderea concretă a cuantumului acestuia, care poate evolua în funcție de lege, pentru că, admițând o interpretare contrară, ar însemna că mărimea salariului odată stabilită, aceasta nu mai poate fi modificată, nici redusă, dar nici majorată, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO.
Prin urmare, o „speranță legitimă "; a reclamantei cu privire la dreptul de a încasa un anumit cuantum al salariului nu poate fi reținută.
Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat de mai multe ori că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
În considerarea celor menționate mai sus, instanța apreciază că măsura luată a avut un scop legitim, fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale. Ea este proporțională cu scopul urmărit, deoarece reclamanta nu a fost lipsită în totalitate de salariu, acesta fiindu-i doar redus, iar măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
Chiar dacă și în prezent, în urma adoptării L. nr. 285/2010, nivelul salariilor este inferior momentului iunie 2010, nu înseamnă că situația diminuării drepturilor s-a definitivat, ea păstrându-și caracterul temporar, fiind aplicabilă pentru anul 2011, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat.
În sensul celor anterior reținute de tribunal s-a pronunțat și ÎCCJ, care a fost chemată să realizeze interpretarea unitară a dispozițiilor art.1 din L. nr.
118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.150 (fost art.
145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, art.103 lit. a) din L. nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, referitor la cuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009-
2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, ca urmare a faptului că în practica judiciară s-au pronunțat soluții diferite.
A., în ședința din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justițieconstituită în Secții Unite, în dosarul nr. 20/2011 având ca obiect soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 din L. nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a pronunțat Decizia nr. 20/2011, în sensul că a admis recursul în interesul legii declarat de P. general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că
În opinia Înaltei Curți de C. și Justiție prin aplicarea art.1 din L. nr.118 din
2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art.1 din protocolul nr.1 adițional la C. E. a D. O. A., la data adoptării L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui
„bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
Î n cazul de față , așa cum rezultă din adeverința emisă de pârâtul unitate
școlară reclamantei i-a fost redusă indemnizația de concediu cu 25%, începând cu (...). (f. 18).
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, reținând că măsura diminuării drepturilor salariale, implicit și a indemnizației de concediu, aplicată de la data de (...), poate fi dispusă prin lege fără a fi necesară manifestarea de voință a angajatorului și a salariatului, că ea este prevăzută într-o lege clară, previzibilă, este justificată de necesitatea asigurării securității naționale pe fondul crizei economice internaționale, este proporțională cu situația care a determinat- o, este temporară, fiind aplicabilă pentru anul 2010, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat, că salariații nu dețin un bun în sensul jurisprudenței CEDO privind cuantumul salariului, iar angajatorul în mod judicios a pus în aplicare prevederile art. 1 din L. nr. 118/2010 pentru perioada
3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010 ( iar după 01 ianuarie 2011 sunt aplicabile în domeniul salarizării personalului bugetar prevederile L. nr.285/2010 ), făcând aplicarea dispozițiilor art.1 din L. nr.118 din 2010, a pct.21 și 22 din anexa nr.1 la O. nr. 3., a art.7 din H.R. nr.2., republicată și ținând cont de jurisprudența C. E. mai sus relevată, tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâți.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin.
2 din L. nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat opinia în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei sentințe reclamanta U. J. a S. L. din Î. B., în numele șipentru membrul/a de sindicat P. R. a declarat recurs, în termen legal solicitândinstanței admiterea recursului, modificarea sentinței, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului/ei, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile art. 145 din C. M. și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale art. 150 din L. nr. 53/2003 și ale art. 7 din H. nr. 2..
Reclamantul/a a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Arată recurenta că indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L. nr. 118/2010.
Potrivit principiului consacrat în art.15 alin. (2) din Constituția R., republicata, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
In același sens sunt și dispozițiile art. 1 din C. civil, "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva".
În acest sens consideră nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul, a fost diminuata cu 25%.
Prevederile art. 145 din L. nr. 53/2003 - C. M. stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2., republicată.
Mai mult decât atât, C. C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr. 596/(...), aplicabil si in anul 2009 tuturor salariaților din țară, conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații stipulând la art. 29 faptul ca : "(1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege (…). (2)
Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6 în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză până la data de 15 octombrie. (3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de ce! puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice. (4) Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă".
Pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. D. data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin C. C. de M. U. la N. de R. Î. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de C. M. și H. nr. 2..
În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din L. nr. 118/2010.
Susține recurenta că diminuarea cu 25% a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative in vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. nr. 330/2009 privind salarizareaunitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.
Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, L. nr. 118/2010 nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în M. Oficial, Partea 1 nr. 441 abia în data de (...) și intrând în vigoare abia de la data de (...).
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 118/2010, înainte de apariția ei în M. O.
Recurenta a mai arătat că art. 1 din L. nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare".
A mai susținut recurenta că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din
Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.
Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un drept de proprietate în sensul C.i și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus. echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia E..
Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
Cu toate că dispozițiile L. nr. 118/2010 nu erau incidente în chestiunea calculului și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, totuși pârâții au procedat fără temei legal la amânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu un procent de 25% a indemnizației de concediu, plată care s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale referitoare atât la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației pentru concediul de odihnă, reclamantul/a fiind în mod nelegal privat de un drept cuvenit în mod legal.
Pârâții intimați, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depusla dosarul cauzei întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea,în temeiul art.3041 C., reține următoarele:
Cu privire la fondul cauzei.
Reclamantul/. este angajatul/a unității școlare chemată în judecată, pe postul de învățător așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar (f. 18 dosar fond).
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul/. a intrat în concediu de odihnă la data de (...), conform adeverinței nr. 458/(...), eliberată de C. N. ";. R. B. (f. 18 dosar fond) în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiind diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 118/2010.
Reclamantul/a a contestat, prin acțiunea pendinte, această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamantul/a s-a aflat în concediu de odihnă, acestuia/acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Cu privire la dispozițiile legale incidente în speță.
În aprecierea caracterului fondat ori nefondat al susținerilor reclamantei/.,
Curtea apreciază că trebuie pornit de la analizarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
A., în conformitate cu dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010, aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1., privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr.
1..
Potrivit art. 103 din L. nr. 128/1997 (abrogată de 361 din L. nr. 1. la data de 9 februarie 2011), „cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durata de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauza urmând a fi remunerate pentru munca depusa; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. E., C. și I. împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (lit. a) a art. 103 a fost modificată conform H. nr. 366 din 18 aprilie
2007, publicate în M. Oficial nr. 277 din 25 aprilie 2007). b) perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de către consiliul de administrație sau senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.";
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr. 3., pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
În anexa 1 pct. 21 și 22 din O. nr. 3. se reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luateîmpreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Art. 7 din HG nr. 2. (republicata in temeiul art. III din Hotărârea G. nr. 314 din 9 mai 1995, publicata in M. Oficial al R., Partea I, nr. 93 din 17 mai 1995), prevede următoarele :
„(1) Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculata in raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreuna, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice in care se efectuează zilele de concediu de odihna.
(2) Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește in raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna in care se efectuează zilele de concediu.
(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de norma, indemnizația de concediu de odihna se calculează avându-se in vedere veniturile prevăzute la alin.
(1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de norma care se iau in calcul.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica si in cazul efectuării concediului restant din anul 1991.
(5) Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu";.
Susținerea instanței de fond, conform căreia „în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente în speță";, este reală, însă se impune a se preciza faptul că și dispozițiile art. 145 C. muncii, devenit art. 150 după republicare, conține dispoziții similare cu cele ale art. 7 din HG nr. 2., după cum urmează :
În conformitate cu prevederile art. 150 din L. nr. 53/2003 republicată - C. M. (fost art. 145 înainte de republicare), „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
(3) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";.
Dispoziții similare au fost reglementate și prin A. nr. 1 la O. nr. 3.251 din
12 februarie 1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată (abrogat de din O. nr.
5559/2011 la data de 13 octombrie 2011), după cum urmează:
„10. Programarea concediilor de odihna se va face la începutul anului școlar sau universitar de către consiliul de administrație sau de către senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare ori, după caz, de reprezentanții salariaților.
Perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație sau de senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.
La programarea concediilor de odihna ale cadrelor didactice, conducerea unității va tine seama, în măsura în care este posibil, și de specificul activității celuilalt soț.
11. În situația imposibilității efectuării integrale a concediului de odihna în timpul vacantei de vara, concediul de odihna se poate efectua și în alte perioade ale anului școlar sau universitar, în funcție de interesul procesului de învățământ sau al celui în cauza.
12. Programarea concediului de odihna se va face prin decizie a conducerii instituției de învățământ, pentru întregul personal din unitate.
13. Pentru fiecare cadru didactic, încadrat după aprobarea programării concediilor de odihna pe întreaga instituție de învățământ, se va stabili, în scris, o data cu semnarea contractului individual de munca, perioada de concediu.
21. Pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihna se efectuează în cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare luna în parte.
22. Media zilnica a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu de odihna.
23. În calculul indemnizației concediului de odihna acordat personalului didactic se iau în considerare și sporurile care fac parte din salariul de baza, conform L. nr. 128/1997.
26. Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu";.
Rezultă, așadar, din economia textelor legale mai sus invocate, că
Indemnizația de concediu de odihna trebuie plătită de către angajator cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu";.
Curtea constată, însă, că prioritate de aplicare în speță are Decizia în interesul legii nr. 20/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe de la data publicării sale în M. Oficial al R., Partea I, potrivit art. 3307 alin. 4 C. Așadar, în cauza pendinte este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 20/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat în sensul că: „Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. în sensul că: Stabilește că dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din C. M., art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr.118/2010, respectiv 3 iulie 2010. Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din C. de procedură civilă";. În considerentele Deciziei în interesul legii s-a arătat că „algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit de art. 50, fostul art. 145 din L. nr. 53/2003, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul. Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează. Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată. O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția R., republicată, pentru că indemnizația de concediu înlocuiește salariul (care devine scadent pe măsura prestării activității), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeași modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, după data de 3 iulie 2010, ar obține venituri salariale inferioare celor obținute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, chiar dacă 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil. Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu. Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ. Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu. În altă ordine de idei, prin aplicarea 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O. A., la data adoptării L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul/a nu era beneficiar/ă al/a unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, respectiv, nu se putea prevala de o ". legitimă";, în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010. În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul";. În speță, față de împrejurarea că reclamantul/a și-a început efectuarea concediului legal de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, însă, derularea efectivă a concediului de odihnă s-a desfășurat și după data de 3 iulie 2010, când a intrat în vigoare L. nr. 118/2010, Curtea constată că, în conformitate cu Decizia nr. 20/(...), reclamantul/a este îndreptățit/ă la a beneficia de acordarea integrală a indemnizației de concediu aferentă zilelor de concediu efectuate anterior datei de 3 iulie 2010, respectiv, la diminuarea acesteia cu 25%, pentru zilele de concediu efectuat după data de 3 iulie 2010. Drept urmare, Curtea constată că în mod legal prima instanță a statuat în sensul anterior arătat. Nu poate fi împărtășită susținerea recurentei, în sensul că L. nr. 118/2010 retroactivează și că astfel se încalcă principiul neretroactivității legii, consacrat în art. 15 alin. 2 din Constituția R., câtă vreme, dispozițiile L. nr. 118/2010 au fost aplicate efectiv doar începând cu data de 3 iulie 2010, data intrării sale în vigoare, respectiv, s-a procedat la diminuarea indemnizațiilor de concediu de odihnă aferente concediului de odihnă efectuat ulterior datei de (...). Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse Curtea constată că în speță nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. astfel încât în temeiul art. 312 alin. 1 C. raportat la art.3041 C., Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B., în numele și pentru membrul/a de sindicat P. R., împotriva sentinței civile nr. 493/F/(...) a Tribunalului B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 iunie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. A.-A. M. GREFIER Red.AAP/dact.DH 2 ex./(...) Jud.fond C. N..
| ← Decizia nr. 4252/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2739/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
