Decizia nr. 2879/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.2879/R/2012
Ședința publică din data de 12 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. C. R., C. C. R., C. LOCAL B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 197 din 10 februarie
2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe intimații pârâți Ș. CU C. I - V. „.
B. B. M., L. CU P. S., Ș. CU C. I - V. „. I., Ș. CU C. I - V. „. V. B., Ș. CU C. I - V. „. A., G. Ș. S., Ș. CU C. I - VII R., Ș. CU C. I - V. D., C. LOCAL D., P. C. D. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. generală a F. P. M., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul a înregistrat întâmpinare la recursurile declarate de pârâți, la data de 11 iunie
2012.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 197 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare și în consecință a fost respinsă acțiunea față de acest pârât.
Au fost respinse excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive invocate de pârâții C. Local B. M., P. M. B. M., C. local R. și P. comunei R.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învăță- mânt M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu clasele I-V. „L. B. B. M., L. cu program S.-C. S. Ș. B. M., Ș. cu clasele I-V. „A. I. B. M., Ș. cu clasele I-V. „D.V.B. B. M., G. Ș. S. B. M., Ș. cu clasele I-V. V. A. B. M., Ș. cu clasele I-V. R., Ș. cu clasele I-V. D., C. local B. M., P. municipiului B. M., C. local R., P. comunei R., C. local D., P. comunei D. și, în consecință:
Au fost obligate pârâtele unități școlare să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat G. A., V. M., B. M., MOS I., B. E., B. O., B. E., C. D., C. V., D. M., F. L., G. D., K. O., L. L., M. A., V. E., ZAH M., Z. D., N. M., T. L., C. D., V. A., N. D., B. C., S. D., B. E., T. G., T. I., B. I., P. R., S. V., T. E., V. M., A. A., LAR
A., P. I., C. D., H. N., C. E., D. A., P. F., M. I., P. I., P. V., B. R., G. O., L. R., N. M., B. D., H. I. A., corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații pârâtelor, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile L. 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu pre- vederile L. 2. de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de (...) și până la (...) și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pe pârâții C. local B. M., P. municipiului B. M., C. local R., P. comunei R., C. local D., P. comunei D. să aloce unităților de învățământ pârâte a căror finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
A fost respinsă cererea reclamantului de completare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data investirii instanței de judecată cu soluționarea prezentei cauze, membrii de sindicat reprezentați constituiau personalul didactic al unităților de învățământ pârâte.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale persona- lului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către P. R. prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - (...), aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (D. nr. 1221/12 noiembrie 2008, D. nr.
842/2 iunie 2009, D. nr. 989/30 iunie 2009).
Prin D. nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul
Oficial nr. 350 din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile
Ordonanței G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr.
2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie
2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
P. art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor L. 2. și în anul 2010, instanța reține următoarele:
Art. 7 alin. 2 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că „realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încâtîn perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că „în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din L. 330/2009 prevedea că „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie
2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salari- ului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de înca- drare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici L. nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
P. art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr.
1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie
2009, aprobată prin L. nr. 3..
Însă, cum prin D. nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu L. nr. 2., și nu cu Ordonanța de urgență a G. nr. 4..
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei sus menționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice.
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din
28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Față de considerentele expuse, instanța a admis conform dispozitivului.
Instanța a respins cererea reclamatului privind obligarea unității de învățământ pârâte la completarea corespunzătoare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat, având în vedere că aceasta nu mai este deținătoarea carnetelor de muncă, iar, potrivit art. 6 al. 2 lit. d din H.G. nr. 257 din 20 martie
2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prezenta hotărâre judecătorească reprezintă un document doveditor al drepturilor salariale pe care le-a recunoscut în favoarea membrilor de sindicat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. C. R., C. C. R., solicitând în principal casarea/modificarea în parte a sentinței, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților și respingerea acțiunii ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă (în plus, fără capacitate procesuală pasivă, în ce-l privește pe C. local); în subsidiar, pe fond, solicită casarea sentinței și rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și inadmisibilă.
În motivare s-a arătat că această obligație de plată nu le poate fi impusă, întrucât nu există raporturi contractuale de angajare, cu membrii de sindicat reprezentați.
Primăria comunei R. și C. local nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, aceștia neputând fi obligați la respectarea unor clauze contractuale, nefiind semnatari ai Contractul individual de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M., neavând nici calitatea de angajator al personalului din instituțiile de învățământ.
În acest sens, invocă prevederile art. 169 alin.1 și art.157 alin.2 Codul muncii. Reclamanții nu fac parte din aparatul propriu de specialitate al primarului și consiliului.
Conform art.62 alin.1 din L. nr.215/2001 P. reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice, precum și în justiție.
C. local este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, astfel încât nu își poate asuma obligații pecuniare, neputând sta în judecată în nume propriu într-un litigiu având ca obiect plata unor drepturi bănești. Conform, art. 21 din L. nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind totodată și subiecte juridice de drept fiscal.
Prin Ordinul MECTS nr. 3753/(...) s-a stipulat faptul că, până la elaborarea metodologiilor pentru punerea în aplicare a L. nr. 1., în învățământul preuniversitar se aplică dispozițiile L. 128/1997 unde, la art. 11 al. (5) se prevede faptul că, angajarea cadrelor didactice pe post se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general.
Fondurile necesare salarizării personalului didactic provin de la bugetul de stat, din sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor iar în bugetul local nu au fost prevăzute asemenea sume privind plata indemnizației de concediu, prin urmare nu se pot suporta aceste cheltuieli reprezentând drepturi salariale neacordate de angajatorul acestor persoane. Aceste sume pot fi asigurate în funcție de alocările M. F. P. privind
„Cheltuieli de personal al instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat";, prin urmare nu pot fi obligați în solidar la asigurarea, respectiv plata sumelor, în lipsa acestor alocări.
În cazul în care vor fi prevăzute/alocate asemenea sume, se va asigura plata acestor sume către unitățile de învățământ.
Obligația stabilită prin sentință coincide cu obligația de a plăti aceste sume, obligație care nu le poate fi imputabilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. B. M. ȘI C. LOCAL B. M. solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora și respingerea acțiunii ca introdusă împotriva unor persoane fără capacitate și calitate procesuală pasivă.
În motivare, pârâtul C. local al mun. B. M. a arătat că în conformitate cu art.41 coroborate cu art. 26 alin. 1 din Decretul 31/1954 și art. 21 din L.
215/2001, republicată, C. Local nu are personalitate juridică și nici buget propriu, situație în care nu poate sta în judecata în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor drepturi bănești.
P. art. 21 din L. 215/2001, republicată „(1) unitățile administrativ teritorialesunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscala și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrative teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.
(2) În justiție, unitățile administrative teritoriale sunt reprezentate, după caz,de primar sau de președintele consiliului județean.
(3) P., respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici opersoană cu studii superioare juridice de lunga durata din cadrul aparatului de specialitate, sau un avocat care sa reprezinte interesele unității administrativ teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție";.
P. art.20 din L. nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ- teritoriale sunt: comunele, orașele, M. și județele, în care se exercită autonomia locală și funcționează AUTORITĂȚI ale administrației publice locale.
C. Local este, potrivit art. 23 din L. nr. 215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă etc., conform art.36 L. nr.215/2001) în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție („… pune în aplicare hotărârile consiliului local…"; cf. art.61 din L. nr.215/2001, republicată).
În consecință, C. Local al municipiului B. M. și P. municipiului B. M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.
În ce privește a doua excepție: pârâtul a fost chemat în judecată, așa cum arată reclamantul, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. P. dispozițiilor art. 63 alin.4 lit. a din L. nr.215/2001, republicată, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.63 alin.1 lit.c, exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu consiliul local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. local al municipiului B. M. nu este și nici nu poate fi reprezentat de către P. municipiului B. M., deoarece cele două autorități au atribuții distincte.
Pe fond, acțiunea este inadmisibilă, C. Local al municipiului B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.
Cât privește pe pârâtul P. M. B. M., sunt invocate prevederile art.77 din L.nr. 215/2001: „P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare în data de (...), solicitând respingerea recursurilor, în motivare fiind invocate prevederile art. 41 alin. 1 și 42 C.proc.civ., art. 3 alin. 4 lit. a și b din L. nr. 215/2001 și art. 4 din O.G. nr. 22/2002.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Prin recursuri se invocă lipsa capacității și a calității procesuale pasive a recurenților.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010 și prima parte a anului 2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile L. nr. 1. (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce L. nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în L. nr. 1.), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurenților consilii locale este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr.
215/2001, acestea sunt cele care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local
și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devinincidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la „. sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ. și art. 10 și 14 din Codul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. C. R., C. C. R., C. LOCAL B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 197 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
G.,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. H. D. M.
| ← Decizia nr. 3125/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3350/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
