Decizia nr. 2887/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.2887/R/2012
Ședința publică din data de 12 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. E. C. SA împotriva sentinței civile nr. 225 din 21 februarie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. I. C. în numele membrilor de sindicat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, domnul Paul M.u, lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar împuternicirea eliberată de președintele sindicatului și concluzii scrise, aratând că nu are cereri prealabile de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, aceasta fiind temeinică și legală, reclamanții fiind îndreptățiți la plata drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul de mai sus pe rolul T. B. N., S. I. C. din cadrul Sucursalei E. C., membru al Federației Naționale a Sindicatelor din Transporturi "ELCATEL", în numele și pentru salariații menționați în cerere, în contradictoriu cu pârâta S. "E. C." S., a solicitat instanței de judecată ca prin sentința pe care urmează a o pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale prevăzute de art. 32 din C. Colectiv de M. pentru anii 2005 -
2006, prelungit prin acte adiționale și pentru anii 2007, 2008 și 2009, de art. 32 din C. Colectiv de M. pentru anii 2009 - 2010 și de art. 32 din C. Colectiv de M. pentru anii 2010 - 2011, în sensul de a acorda reclamanților "S. suplimentar"" pentru anii 2008, 2009 și 2010 (prevăzute de art. 32 din C. Colectiv de M. la S.
"E. C." S.), pentru fiecare an în parte, actualizat cu rata inflației de la data scadenței și până la data plătii efective a sumei.
Pârâta S. „E. C." S. B., reprezentată prin S. E. C., a depus întâmpinare princare a solicitat respingerea acțiunii, ivocând excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că reclamanții reclamă neexecutarea C.ui Colectiv de muncă, iar termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin 1 lit. e din Legea
53/2003.
Pârâta consideră că nașterea dreptului la acțiune este data de 15 ianuarie a anilor (...) și că salariul suplimentar nu are regimul juridic aplicabil salariului, întrucât sumele de bani respective se acordă o singură dată pe an și nu reprezintă o contraprestație a angajatorului pentru munca prestată de salariat, ci este o liberalitate a angajatorului față de proprii angajați.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, pârâta arătând că nu
și-a putut executa obligația prevăzută în contract, datorită faptului că executarea obligației va pune societatea într-o postură economică foarte dificilă.
Prin sentința civilă nr. 225/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăudîn dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului laacțiune invocată de pârâta SC E. C. S. B., reprezentată prin S. E. C..
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții C. D. D., C. I., M. C. A., P. T., P. V., S. L., S. I. D., Ș. V., S. C. L., T. T., B. V., C. Ș., C. V., D. L., G. D., G. N., L. A., M. A., M. G., P. L., P. V., T. Ș. I., S. M., F. P., F. I., H. L., H. S., H. E. D., K. A., L. M., O. P., P. O. A., R. G., S. P., T. Ș., V. V. A., B. G., M. F. C., S. L., C. I. S., prin S. I. C., împotriva pârâtei SC E. C. S. B., reprezentată prin S. E. C., și în consecință:
- a fost obligată pârâta SC E. C. S. B. să plătească fiecărui reclamant salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Analizând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune instanța areținut că obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar, acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic (adică salariul al 13- lea) aferent anilor 2008, 2009 și respectiv 2010.
În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă prescripția, pârâta prin întâmpinare a reținut în mod corect că aceste drepturi erau exigibile în data de 15 ianuarie a anului următor celui pentru care s-au acordat.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi (intitulate salariu suplimentar) sunt de natură salarială și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Instanța aconcluzionat că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față termenul de prescripție de 3 ani, care a început să curgă la data de 15 ianuarie a anilor (...), nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii, (...), astfel încât instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că potrivit art. 32 din C.C.M. 2005-2006,prelungit cu 8 acte adiționale: „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv " A. prevedere se regăsește și în art. 32 din CCM
2009-2010 și CCM 2010-2011.(aceste contracte colective de muncă fiind depuse în copie la dosarul cauzei).
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În anexa VI la C. I. de M. invocat de reclamant sunt prevăzute criteriile care condiționează acordarea salariul suplimentar și anume :
„De salariul suplimentar nu beneficiază salariații cărora, în perioada aferentă acordării acestuia, au fost în una din următoarele situații:
- retrogradarea în funcție sau categorie, în cadrul aceleiași profesii, pe o perioadă de 60 de zile conf. art.264 lit. c din Codul muncii;
- desfacerea disciplinară a contractului de muncă (art. 264 lit. f C. Muncii);
- retragerea disciplinară, pe o perioada de 1 - 6 luni din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerea într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale, în aceeași sau în alta localitate (art. 42 pct. 1 lit. a din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi);
- înlocuirea disciplinară din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerea în altă muncă corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate (art. 42 pct. 1 lit. b din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi.
- salariații cărora în cursul anului calendaristic respectiv li s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiunea de retragere a uneia sau a mai multor clase de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni sau celor încadrați cu salariul la nivelul minim al funcției sau meseriei, diminuarea acestuia cu 5-10% pe aceeași perioadă (art. 35 lit. c din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi, respectiv art. art.264 lit. d din Codul muncii).
- salariații cărora li s-a desfăcut contractul de muncă în conformitate cu art. 61 lit. d, 61, lit. b, 56 lit. g, 56 lit. h din Codul Muncii.
- salariaților care, în cursul anului calendaristic respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu cel puțin o zi, respectiv o tură."
Rezultă astfel că excluderea de la beneficiul salariului suplimentar este prevăzută în situații expres și limitativ indicate în anexa IV. Prin adeverința nr.2/4/2/1/10/(...) depusă la dosar (f.256) se atestă că în intervalul (...)-(...) niciunul dintre reclamanți nu a fost sancționat disciplinar. Față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, instanța a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul pentru perioada în care au fost angajați ai pârâtei (din carnetele de muncă rezultă că toți reclamanții lucrează în continuare pentru pârâtă) și anume: pentru anii 2008, 2009 și 2010 .
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu. Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată (de altfel lipsa fondurilor nu a fost dovedită în cauză).
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil. Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2008-2010, reclamanții sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru perioada în care a prestat activitate, respectiv pentru anii (...).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. E. C. S., solicitândmodificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În motivarea recursului recurenta arată că instanța de fond a reținut eronat faptul că S. E. S. nu a onorat obligațiile asumate potrivit art. 32 din Contractele Colective de M. pe anii 2008 - 2010.
Consideră că pentru a putea acorda acest drept societatea ar trebui să aibă profit, sau cel puțin să nu aibă pierderi, însă societatea trece prin momente foarte grele generate de climatul economic nefavorabil, ajungând pe locul trei în topul național al datornicilor față de bugetul statului, fiind monitorizată de F. M. I., iar anul trecut a procedat la o restructurare masivă de personal.
Astfel, conform prevederilor art. 32 (1) si (3) pentru munca ireproșabilă se constituie fondul necesar pentru acordarea acestui drept din veniturile realizate, acest fond ar trebui constituit lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10% din fondul de salarii realizat lunar, însă din înscrisurile depuse la dosar (Execuție bugetara pe 2004-2010), rezulta faptul ca veniturile realizate de societate sunt mai mici decat cheltuielile cu salariile.
Este imposibil de apreciat ca fiind ireproșabila activitatea tuturor salariaților desfășurată in cursul unui an calendaristic, pentru ca aceștia să primească drepturi suplimentare, în condițiile in care societatea realizează numai pierderi, deși angajatorul plătește pentru fiecare salariat în parte toate datoriile individuale pentru bugetul de stat si bugetul asigurărilor sociale, din execuția bugetara rezultând ca angajatorul nu are nici o profitabilitate cu munca prestata de salariat.
Cu toate că acele prevederi contractuale din C. Colectiv de M., au fost negociate de ambele părți, ea nu a putut fi materializată în fapt datorită situației economice dificile pe care a avut-o și pe care o traversează societatea.
Datorită acestei situații economice, în cazul contractelor care presupun o derulare în timp, cum este CCM, cu executare succesivă, survenirea acestor evenimente ulterior încheierii contractelor au dus la un dezechilibru în defavoarea uneia din părțile contractului.
Angajatorul nu și-a putut executa obligația prevăzută în contract datorită faptului că executarea obligației va pune societatea într-o postură economică foarte dificilă. Concret, suntem în prezența unei onerozități excesive a obligației societății și pe care aceasta nu a luat-o în calcul cu prilejul negocierii contractului colectiv de muncă.
Așadar, neexecutarea obligației asumată prin încheierea contractului colectiv de muncă constituie un eveniment ce nu putea fi prevăzut și nici împiedicat de către societate, care se vede astfel în situația oneroasă de a-și atrage o situație economico-financiară foarte dificilă.
Susține recurenta că există argumentații de natură juridică ce dovedesc teoria impreviziunii. Scopul teoriei este tocmai acela de a-l salva pe debitor de paguba care ar suferi-o ca o consecință a dezechilibrului grav intervenit datorită pierderilor economice, iar executarea obligației ar deveni atât de anevoioasă încât ar prejudicia grav interesele societății.
După cum se poate observa înțelegerea dintre reprezentanții societății și liderii sindicatelor reprezentative din societate, înțelegere care a luat forma C.ui
Colectiv de M., a fost că fondul pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din venitul societății, dar având în vedere situația economică nefavorabilă, venitul societății a fost mai mic decât cheltuielile.
Recurenta solicită a se avea în vedere și faptul că pe fondul unei crize economice, în anul 1997 Guvernul a emis OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13 salariu sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă , se acordă la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăți restante fată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiu anual, al 13- lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9
Cod Procedură Civilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 iunie 2012 reclamantul S. I. C.din cadrul Sucursalei E. C. în numele și pentru salariații menționați în tabelul anexa la acțiune, a solicitat înlăturarea apărărilor formulate, reluând întocmai poziția procesuală exprimată și la fond ulterior depunerii întâmpinării de către pârâtă, cu reiterarea considerentelor pentru care se impune respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, cu precizarea că obligația pârâtei era sa dirijeze - lunar până la 10 la suta din fondul de salarii pentru ca la sfârșitul anului sa poată fi plătit acest salariu suplimentar.
Clauza contractuala este obligatorie pentru angajator, nefiind condiționata în nici un fel de beneficiul economic al societății. Singura condiționare fiind legata de comportarea salariaților la serviciu (absente nemotivate, sancțiuni, consum de alcool, etc.);
Greutățile financiare invocate nu pot constitui o justificare legala la refuzul îndeplinirii obligației asumate prin CCM, care este rezultatul negocierii, atâta vreme cât cu ocazia negocierilor a acceptat toate drepturile menționate.
Daca pe parcursul derulării CCM apar greutăți financiare, administrația poate sa redeschidă negocierile cu sindicatele, nu sa procedeze la nerespectarea lui.
Invocarea teoriei impreviziunii este nefondata deoarece trei ani la rând
2008, 2009 și 2010, a acceptat sa fie trecut în CCM aceste drepturi. Lipsa de prevedere în asumarea obligațiilor nu se încadrează în situația imposibilității de executare determinate de cazul de forța majora.
Forța majora presupune o împrejurare externa absolut imprevizibila și invincibila ce face imposibila nu numai executarea contractelor colective de munca, ci chiar executarea contractelor individuale de munca împiedicând prestarea muncii, continuarea activității.
Sunt invocate și citate prevederile art. 37, art. 40 alin. (2), art. 229 alin. (1)
și (4) din Codul muncii, art. 148 alin. (1) și (2) din Legea dialogului social și art. 1 din Cap. 1, art. 2 alin. 8 din C.C.M. la nivel de unitate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Critica recurentei potrivit căreia obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de înregistrarea de profit, este nefondată, deoarece în C. colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile cuvenite de această împrejurare.
Se mai invocă neverificarea condiției ca salariații să fi avut o conduită ireproșabilă, condiție de care depinde acordarea salariului suplimentar, conform stipulațiilor contractului colectiv de muncă, tocmai față de împrejurarea că societatea a realizat numai pierderi, deși angajatorul plătește pentru fiecare salariat toate datoriile pentru bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale.
Or, Curtea constată că recurenta nu a administrat în cauză probe pertinente și concludente în sensul unei conduite necorespunzătoare a salariaților. Faptul că societatea nu a realizat profit, ba chiar a funcționat în pierdere, nu este neapărat determinat de o culpă a salariaților în prestarea muncii, ci poate fi rezultatul mai multor factori, eventual chiar combinați (conducere defectuoasă, context economico-financiar nefast, concurență puternică, atitudine culpabilă a unor salariați etc.), astfel încât în lipsa unei probațiuni specifice, nu se poate reține în baza unei simple afirmații neîntrunirea condiției stipulate în contractul colectiv de muncă, aceea ca reclamanții reprezentați în litigiu să fi avut o conduită ireproșabilă. Este foarte posibil ca salariații să fi prestat munca în condiții ireproșabile și totuși societatea să nu fi înregistrat profit, chestiunea neprofitabilității recurentei pârâte neputând fi explicitată printr-o afirmație prin care să se culpabilizeze la modul generic și neprobat trei salariați.
În analiza motivului de recurs prin care se invocă teoria imprevizibilității, prin arătarea dezechilibrului ivit între prestațiile părților, Curtea constată că, deși formulează aceste apărări, recurenta nu descrie o veritabilă situație de impreviziune, aceasta fiind definită în doctrină ca marcată de prejudiciul pe care îl suferă una din părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestațiile sale și contraprestațiile celeilalte părți.
Or, nu se invocă faptul că ar fi dezechilibrate prestațiile reciproce ale părților, ci faptul că pentru recurentă, obligația care îi revine în cadrul contractului sinalagmatic a devenit prea oneroasă în raport de situația sa economică dificilă. Practic, s-ar putea invoca impreviziunea dacă nu ar mai exista corespondență între prestațiile părților, or un atare caz nu se invocă. Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta suntservanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 159, 160, 162, 229
(fostele art. 154, 155, 157, 236).
În plus, așa cum corect se susține de către intimați, fără a se combate această susținere de către angajator, situația economică invocată nu a survenit pe parcursul derulării contractului, ci exista la data negocierii, astfel încât este înlăturată una din condițiile ce trebuie să existe prin ipoteză pentru a se putea invoca impreviziunea.
Pe de altă parte, Curtea constată că nu se poate reține incidența în cauză a prevederilor OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care, de regulă, se acorda la finele anului, întrucât acest act normativ viza doar drepturile aferente anului 1997.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1
C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. E. C. S. împotriva sentinței civile nr. 225 din (...) a T. B.-N. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER
Red.GLT/dact.MS/2 ex./(...) Jud.fond: I.S.B.
| ← Decizia nr. 51/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4608/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
