Decizia nr. 2979/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2979/R/2012
Ședința publică din data de 19 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta recurentă P. A. A. împotriva sentinței civile nr. 7126 din 20 decembrie
2011 a Tribunalului S. pronunțate în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat
O. DE C. ȘI P. I. S., având ca obiect contestație împotriva deciziei de modificare unilaterală a contractului de muncă.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 5 iunie 2012 când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 iunie 2012, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea sa reclamanta P. A.-A. a chemat în judecată pârâtul O. de C. și P. I. S. solicitând instanței să constate nulitatea absolută a art. 2 din decizia 112 emisă de pârât, respectiv a art. 1 pct. 1.2 din actul adițional la contractul individual de muncă, să oblige pârâta la plata diferențelor salariale neacordate în cuantum de 20% pe lună începând cu data de (...) și până la data plății efective a acestora actualizate cu rata inflației și la care să se adauge dobânda legală, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat în esență că deși începând cu data de (...), conform art. 1 din decizia nr. 112/(...), a fost reîncadrată, conform studiilor absolvite, în funcția de asistent registrator IV- principal, salariul stabilit de 2035 lei nu corespunde acestei funcții.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția tardivității acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 7126 din (...) a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr.
(...), a fost respinsă ca nefondată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea civilă din (...), instanța a admis excepția tardivității introducerii acțiunii față de decizia nr. 1., fiind aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. a din codul muncii în vigoare la data emiterii deciziei.
Potrivit prevederilor art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii cererea privind constatarea nulității unui act de modificare unilaterală de către angajator a contractului individual de muncă al angajatului, poate fi formulată în termen de
30 de zile calendaristice de la comunicarea către angajat a acestui act.
Reclamanta a luat cunoștință despre modificarea unilaterală a contractului individual de muncă la data de (...), dar a promovat prezenta acțiune la data de
(...), fiind astfel depășit termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Asupra cererii reclamantei privind constatarea nulității absolute a actului adițional la contractul individual de muncă nr. 1. și acordarea diferențelor de drepturi salariale instanța a reținut următoarele:
Începând cu data de (...), reclamanta a fost angajată pârâtului, încheind cu acesta cu contractul individual de muncă pe durată nedeterminată nr. 38/(...), în funcția de referent II.
La data de (...), între reclamantă și pârât a fost încheiat actul adițional la contractul individual de muncă nr. 122 prin care reclamanta a fost numită în funcția de asistent registrator IV- principal, cu un salariu de încadrare lunar de
2035 lei.
Acest act adițional a fost semnat de părți și a fost încheiat în baza prevederilor art. 55 din C. colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1731/(...) la D. pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială a Municipiului București, care prevedea dreptul la „. corespunzătoare a salariului";.
Prin semnarea acestui act adițional reclamanta a fost informată cu privire la clauzele esențiale ale contractului individual de muncă care urmau să fie modificate (art. 17 alin. 11 din L. nr. 53/2003 în vigoare la data semnării actului adițional) și cu efectele juridice produse de aceste modificări și a fost de acord cu acestea (art. 39 din CCM nr. 1.). Nu s-a făcut dovada faptului că la momentul semnării actului consimțământul reclamantei ar fi fost viciat și nici reclamanta nu a susținut acest lucru. Motivul pentru care reclamanta solicită instanței constatarea nulității absolute a art. 1 pct. 1.2 din actul adițional este acela că pârâta ar fi încălcat prevederile art. 38 din codul muncii prin acordarea unui salariu în cuantum de 2035 lei lunar. Potrivit prevederilor art. 38 din codul muncii „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."; Aceste prevederi nu sunt aplicabile în speță deoarece negocierea unui salariu de încadrare lunar în cuantum de 2035 de lei nu a dus la diminuarea salariului avut anterior de reclamantă și acest salariu se încadrează între limitele salariale minime și maxime cuvenite pentru funcția de asistent registrator IV - principal, respectiv 1300-3100 lei. Chiar din conținutul art. 96 din C. colectiv de muncă nr. 1731 /(...), reiese faptul că drepturile salariale nu trebuie în mod obligatoriu să fie uniforme pentru aceleași funcții acestea fiind stabilite individual în funcție de anumite documente și de sistemul de salarizare adoptat. Având în vedere aceste considerente instanța a constatat că nu se află în cazul unei tranzacții prin care s-a renunțat la drepturile prevăzute de lege și în consecință a respins ca nefondată cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a art. 1 pct. 1.2 din actul adițional la contractul individual de muncă nr. 122/(...). Prin urmare instanța a respins ca nefondată și cererea accesorie privind pârâtului la plata diferențelor salariale de 20% pe lună începând cu data de (...) până la plata efectivă, actualizate cu rata inflației și asupra cărora să se aplice dobânda legală. Având în vedere prevederile art. 274 din Codul de procedură și văzând că pârâtul nu a căzut în pretenții instanța a respins și cererea reclamantei privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive. În motivare s-a arătat, în esență, că deși tribunalul a respins acțiunea pe considerentul că potrivit art.96 din CCM nr.1731/(...) drepturile salariale nu trebuie în mod obligatoriu să fie uniforme pentru aceleași funcții, acestea fiind stabilite individual în funcție de anumite documente și de sistemul de salarizare adoptat, în probațiune nu s-au cerut aceste documente. Astfel, dacă salariile nu trebuie să fie uniforme pentru aceleași funcții, înseamnă că toate salariile ar trebui să fie diferite, calculându-se în funcție de diferite documente și de sistemul de salarizare adoptat, însă după cum se poate observa din statele de plată anexate toți colegii reclamantei, aflați pe aceeași funcție, au aceleași salarii, singura care are salariu mai mic fiind reclamanta. Potrivit art.272 Codul muncii sarcina probei aparține angajatorului, astfel că acesta era obligat să pună la dispoziția instanței documentele și sistemul de salarizare în funcție de care s-a stabilit salariul reclamantei. Nu se poate susține că dacă reclamantei nu i s-a micșorat salariul aceasta nu este într-o situație discriminatorie față de colegii cu aceleași studii și încadrați pe aceleași posturi. Se încalcă dreptul la salarizare (corespunzătoare) pentru munca depusă și la un salariu egal pentru muncă egală. La momentul transformării postului de la studii medii la studii superioare, angajatorul a omis să procedeze la renegocierea corespunzătoare a salariului conform art. 55 din CCM nr. 1., în vigoare la data emiterii deciziei nr. 113/2009 și aplicabil OCPI S.: „Pentru salariații cu studii medii sau superioare de scurtă durată, care au absolvit studii superioare de specialitate, angajatorul poate aproba transformarea posturilor pe aceeași linie profesională ( ... ), cu renegocierea corespunzătoare a salariului";. Potrivit prevederilor art. 8 din OG nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar (...), în vigoare la data transformării postului: „Absolvenții învățământului superior de lungă sau de scurtă durată care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studiu inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creștere cu până la 20% a salariului de bază avut";. Art. 49, (4) din Regulamentul intern al OCPI S. prevede, de asemenea, obligativitatea de renegociere corespunzătoare a salariului odată cu transformarea postului pe aceeași linie profesională conform studiilor absolvite. Prevederile punctului 4 din Procesul Verbal din (...) al Comisiei de aplicare și monitorizare a CCM nr. 1., înregistrat sub nr. 322877/2009, stipulează, fără echivoc, că: „se vor respecta prevederile art. 55, alin. (1), transformarea posturilor fiind posibilă doar pe aceeași linie profesională";. Prin omisiunea de renegociere a salariului de bază odată cu transformarea postului în funcție de nivelul studiilor superioare absolvite, s-a ajuns la o diferență mare de salariu între colegi care au aceleași studii, același gradprofesional, efectuează muncă de același nivel, complexitate și importanță pentru instituție. Prin decizia și actul adițional susmenționat se aduc atingeri grave principiului constituțional al egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. 1 din Constituție: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări";. De asemenea se încalcă prevederile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare care prevede în art.1 alin.2 lit.e (i) „Principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: .... la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare";. Potrivit dispozițiilor art.6 alin.2 din Codul muncii se prevede ca tuturor salariaților care prestează o munca le este recunoscut dreptul la plata egala pentru munca egala, principiu instituit și de P. I. cu privire la drepturile economice, sociale și cultural, care în art. 7 consacră dreptul la „un salariu echitabil și la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, fără nicio distincție";, precum și de art. 23 pct.2 din Declarația Universală a D.urilor Omului „toți oamenii fără nicio discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală";. Astfel, CEDO, referitor la art. 14 din Convenție, a arătat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Conform art.20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a D.urilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Or deși reîncadrată pe funcția de asistent registrator IV - principal, i s-a stabilit același salariu, respectiv 2035 lei, pe care îl avea și când era încadrată pe funcția de asistent registrator 1, cu toate că atribuțiile și sarcinile de serviciu sunt de o complexitate sporită. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului. În motivare se arată că la absolvirea F. de D. și A. P. din cadrul Universității Spiru Haret, recurenta a solicitat transformarea postului; prin decizia 112 și prin actul adițional nr. 122 la C. individual de munca din data de (...) se da curs cererii iar reclamanta este reîncadrata în funcția de „. registrator IV - principal";, prin promovare din funcția de „. registrator I";. Anexa nr. 1 - grila de salarizare pentru ANCPI și instituțiile subordonate - la CCM nr. 1., stabilește limitele minime și maxime a salariului pentru funcția de „. registrator I";, nivel de studii medii, ca fiind cuprins intre 1400 și 2100 lei, iar pentru funcția de „. registrator IV - principal";, nivel de studii superioare, era cuprins intre 1300 și 3100 lei. Făcând referiri la cuprinsul art. 55 din CCM nr. 1. intimatul arată că reîncadrarea s-a făcut cu respectarea acestuia, respectiv a A. nr. 1. C. a fost valabil, prin prelungire cu un an, până în luna aprilie 2011, iar acțiunea a fost introdusa cu depășirea termenului de contestare a deciziei privind încadrarea în funcția corespunzătoare studiilor absolvite. Salariul de încadrare rămâne neschimbat la toți absolvenți de studii superioare promoția 2008/2009, deoarece ANCPI, în calitate de ordonator secundar de credite, prin directorul general, aproba transformarea posturilor fără modificarea, prin mărire, a salariului. Începând cu luna mai 2010 a intrat în vigoare Ordinul Ministrului A.i și Internelor nr. S/119/(...) care modifica și completează Ordinul nr. S/109/(...) cuprivire la salarizarea personalului angajat în cadrul ANCPI și al instituțiilor subordonate și Ordinul nr. 241/(...) al Directorului General al ANCPI privind reîncadrarea personalului ANCPI și al instituțiilor subordonate pe funcții, în gradele și treptele profesionale prevăzute de L. nr. 3. privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice aplicabil de la data de (...). De la aceasta data reclamanta este încadrata în funcția de „. registrator principal II"; echivalenta din punct de vedere al salarizării cu funcția de „., conform anexei nr. 1/4, poz. 7 din Ordinul Ministrului A.i și Internelor nr. S/119/(...). Reclamanta beneficiază de la aceeași data de un salariu de baza în suma de 2826 lei, conform deciziei nr. 241/(...) privind modificarea și completarea deciziei 175/(...). Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele: Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Se reține sub acest aspect incidența dispozițiilor art. 312 alin. 3 și 5 C.proc.civ. Astfel, deși reclamanta nu indică drept temei al acțiunii sale prevederi legale relative la dreptul de a nu fi supusă discriminării (așa cum o face în recurs), ci se întemeiază pe alte dispoziții legale și din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, și de asemenea, prin petitele acțiunii nu solicită expressis verbis repararea prejudiciului cauzat ca urmare a situației de discriminare în care arată că a fost pusă, ci acordarea diferențelor salariale reprezentând procentul de 20 % cu care trebuia să îi fie majorat salariul în urma aplicării prevederilor art. 8 din O.G. nr. 10/2008, din modul de descriere a situației de fapt prin invocarea expresă a discriminării prin acțiune, Curtea constată că se conturează drept cauză esențială a litigiului situația de discriminare în care reclamanta se consideră pusă sub aspect salarial, în urma reîncadrării sale ca efect al absolvirii studiilor superioare de specialitate. Sub acest aspect, situația este clarificată prin motivele de recurs, prin care se completează încadrarea în drept a acțiunii prin invocarea expresă a dispozițiilor art.1 alin.2 lit.e (i) din OG nr. 137/2000, art.6 alin.2 din Codul muncii, art. 7 din P. I. cu privire la drepturile economice, sociale și cultural, art. 23 pct.2 din Declarația Universală a D.urilor Omului și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Practic, nu are loc o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată în recurs (interzisă de dispozițiile art. 294 coroborat cu art. 316 C.proc.civ.), ci cauza litigiului, anume discriminarea, s-a conturat prin acțiune, fără o corespunzătoare motivare în drept. Deși lipsește această încadrare în drept din acțiune, discriminarea este invocată expres și se conturează a fi cauza esențială a litigiului, sens în care se reține că judecătorul nu este ținut de încadrarea în drept propusă de parte, ci poate pune în discuție corecta încadrare a pretențiilor, în raport de motivarea cu care însoțește petitele acțiunii. Sunt aplicabile în acest sens prevederile art. 129 C.proc.civ. De asemenea, cât privește temeiurile în drept ale acțiunii, acestea sunt parțial contradictorii, cum de altfel contradictorie și necoerentă este modalitatea de coroborare a petitelor acțiunii cu temeiurile în drept ale acesteia, în condițiile în care prin petitul acțiunii se solicită acordarea diferențelor salariale reprezentând procentul de 20 % cu care trebuia majorat salariul în urma aplicării prevederilor art. 8 din O.G. nr. 10/2008, iar în motivarea în drept se invocă atât art. 8 din O.G. nr. 10/2008, cât și dispozițiile art. 55 din CCM nr. 1.. Or, și sub acest aspect se impune a se solicita reclamantei clarificări cu privire la temeiul pretențiilor sale, în condițiile în care instituția pârâtă a cunoscut de-a lungul perioadei în care se invocă discriminarea o reașezare din punctul de vedere al modalității de finanțare și aferent acesteia, se constată o trecere de la un anumit sistem de salarizare, guvernat de principiul libertății negocierii dintre angajat și angajator, la unul ținând de domeniul public, cu stabilirea prin lege a limitelor minime și maxime ale salarizării. În mod evident, petitele trebuie corelate, raportat la aceste diferențe în ce privește instrumentele de reglementare a sistemului de salarizare de la nivelul pârâtului, cu prevederile contractuale și respectiv legale aplicabile în timp. Corelativ, se impune solicitarea clarificării poziției procesuale a pârâtului în raport de aceste dispoziții legale care au guvernat de-a lungul acestei perioade sistemul de salarizare din cadrul acestei unități, raportat și la prevederile art. 272 Codul muncii, conform cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. Astfel, în situația în care reclamanta a invocat nelegala sa discriminare salarială, sarcina angajatorului este de a explicita modalitatea de calcul a salariului reclamantei și a celorlalte persoane față de care aceasta se consideră discriminată, în mod diferențiat, pe parcursul perioadei incriminate. Prin raportare la aceste aspecte, se impune judecarea cauzei cu dezlegarea problemei de drept dată de modul de aplicare a principiului „la muncă egală, remunerație egală"; în cauză, prin verificarea și compararea salarizării și a sarcinilor de serviciu ale reclamantei și ale colegilor cu care aceasta se compară, ca și a celorlalte elemente relevante în constatarea unei situații de discriminare sancționabilă legal, prin prisma dispozițiilor legale invocate în recurs. De asemenea, din punct de vedere probatoriu, este necesar a se verifica aceste elemente de-a lungul perioadei pe care reclamanta o indică, anume, de la (...) până la zi. Se vor avea în vedere și probele administrate în recurs, ca și explicațiile pe care intimatul le-a oferit prin răspunsul dat Curții pentru termenul din data de (...) (fila 30 dosar recurs). Cât privește reiterarea prin întâmpinarea formulat în recurs de către intimatul pârât a excepției tardivității acțiunii, se constată că prima instanță a soluționat această excepție, admițând-o doar în raport de petitul privitor la constatarea nulității absolute parțiale a deciziei nr. 112/(...), soluționând pe fond petitul de constatare a nulității absolute a art. 1 pct. 1.2 din actul adițional la contractul individual de muncă nr. 122/(...). În raport de această situație, pârâtul neformulând recurs în termenul legal, nu poate solicita pe cale de întâmpinare admiterea acestei excepții și în raport de acest petit. Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1, 3 și 5 C.proc.civ., PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta P. A. A. împotriva sentinței civile nr. 7126 din (...) a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o casează în tot și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. G.-L. T.aflată în CO, semnează aflată în CO, semnează vicepreședintele instanței vicepreședintele instanței N. N. GREFIER,aflată în CO, semneazăprim grefier M.lena T. Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond.P. A. R.
← Decizia nr. 3631/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3067/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|