Decizia nr. 4488/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4488/R/2012
Ședința publică din data de 30 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1008 din 5 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe intimatul pârât B. A., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtului intimat - avocat D. Contra din cadrul Baroului M., lipsind reprezentantul reclamantei recurente.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul intimatului arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului susține concluzii de respingere a recursului nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamanta SC O. P. SA a chemat în judecată pe pârâtul B. A., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de
1.113,67 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, urmare a dublei executări a sentinței civile nr. 868/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M..
La data de (...) reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată, învederând instanței că înțelege să-și întemeieze acțiunea exclusiv pe prevederile art. 256 C. muncii.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității cererii de întoarcere a executării silite, considerând că nu sunt întrunite cerințele art. 404¹
C. în condițiile în care titlul executoriu nu a fost desființat.
Pârâtul a mai invocat și excepția prescripției dreptului de a cere restituirea plății voluntare efectuate de reclamantă la data de (...).
În ce privește art. 256 C. Muncii pârâtul a apreciat că toate sumele încasate, plătite voluntar sau prin executare silită, au fost realizate în baza unei hotărâri judecătorești.
Prin sentința civilă nr. 1008 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și acțiunea și a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că aceasta a fost invocată raportat la restituirea plății voluntare efectuate la data de (...). Prin precizarea de acțiunea reclamanta a învederat că solicită restituirea sumelor executate silit la (...), iar nu a celor plătite voluntar.
Raportat la acestea, instanța a respins excepția, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la (...), în termenul de prescripție de 3 ani.
Pe fond, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 868/(...), pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis cererea pârâtului reclamant B.
A. și a altor reclamanți împotriva pârâtei S. P. S., aceasta fiind obligată să plătească drepturile reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de P. și de C., începând cu anul 2004 la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective, în funcție de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de angajat al pârâtei.
Pârâta S. P. S. a fost obligată să plătească reclamanților suma de 29.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a respins recursul declarat de pârâta S. P. S. împotriva sentinței sus-menționate.
La data de (...) reclamanții din dosarul nr. (...) au solicitat T.ui M. să lămurească dispozitivul sentinței civile nr. 868/(...) în sensul de a se menționa cuantumul drepturilor salariale la care a fost obligată pârâta S. P. S., respectiv:
980 lei pentru C.ul din anul 2004,
1400 lei pentru Paștele și 1400 lei pentru C.ul din anul 2005
1850 lei pentru Paștele și 1850 lei pentru C.ul din anul 2006
1850 lei pentru Paștele din anul 2007,cererea acestora fiind admisă prin încheierea din data de (...).
Împotriva acestei încheieri pârâta S. P. S. nu a formulat recurs.
La data de (...) S. P. S., a cărei succesoare în drepturi este reclamanta SC
O. P. SA, i-a achitat pârâtului din prezenta cauză suma netă de 1.464 lei, apreciind că-i datora acesteia în baza hotărârii judecătorești suma brută de 2.051 lei.
La data de (...), pârâtul, alături de ceilalți reclamanți din dosarul nr. (...), s- a adresat executorului judecătoresc M.i M. solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 868/(...) pentru diferențele de drepturi salariale neachitate de bună voie, actualizate cu indicele de inflație, în cazul său în cuantum de 904,4 lei .
Pârâtul/a B. A. a încetat raportul de muncă cu S. P. S. la data de (...), deci era îndreptățit, potrivit sentinței civile nr. 868/(...), lămurite prin încheierea din data de (...), la plata primei de C. din anul 2004 de 980 lei, a primei pentru Paștele și C.ul din anul 2005, respectiv 1400 lei + 1400 =2800 lei și a primei pentru C.ul din anul 2006 de 1850 lei.
În dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M.i M. la data de (...) s-a dispus înființarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei S. P. S., deschise la mai multe unități bancare pentru suma de 300.427,95 lei datorată creditorilor cutitlu de drepturi salariale suplimentare neachitate în baza sentinței civile nr.
868/(...) și a încheierii din data de (...) .
Debitoarea a fost înștiințată la data de (...), în conformitate cu prevederile art. 454 al. 1 Cod procedură civilă.
Deși pretinde că obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 868/(...), lămurită prin încheierea din data de (...), a fost executată integral de bună voie la data de (...), deci anterior cererii de executare silită, debitoarea S. P. S. nu a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M.i M..
La data de (...) s-a procedat la eliberarea sumelor obținute prin executarea silită, pârâtului creditor B. A. primind suma de 904,4 lei și cheltuieli de executare, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc M.i M. la aceeași dată.
Prin cererea formulată și ulterior modificată în prezentul dosar, succesoarea în drepturi a debitoarei S. P. S., SC O. P. SA, solicită obligarea creditorului pârât, în baza prevederilor art. 256 C. muncii, la restituirea sumei de
1,113,67 lei încasate prin executare silită.
Potrivit art. 256 al. 1 C. muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Obligația de restituire instituită de acest textul legal are la bază plata lucrului nedatorat, reglementată prin dispozițiile art. 992-993 și art. 1092 din vechiul Cod civil.
Așa cum reiese din cuprinsul art. 993 Cod civil, pentru a se naște obligația de restituire, plata nedatorată trebuie făcută din eroare: „acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului";.
Or, în speță, suma de 1,113,67 lei încasată de pârât pe calea executării silite a fost datorată conform titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Reclamanta SC O. P. SA a avut cunoștință de executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M.i M. și nu s-a opus acesteia, deși avea posibilitatea ca, pe calea contestației la executare, să invoce stingerea obligației de plată prin executarea de bună voie intervenită ulterior hotărârii ce se executa.
Achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 1,113,67 lei față de creditorul pârât B. A., astfel că solicitarea sa de restituire a sumei menționate, în baza art. art. 256 al. 1 C. muncii, a fost nefondată.
Față de considerentele expuse, tribunalul a respins acțiunea reclamantei SC O. P. SA ca neîntemeiată și, reținând culpa procesuală a acesteia, o va obliga, în baza art. 274 Cod procedură civilă, să-i plătească pârâtului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat achitat potrivit chitanței nr. 185 din (...).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitândmodificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuielile de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că fiind obligată, prin sentința civilă nr.
868/(...) a T.ui M. la plata, față de 169 de persoane, a suplimentărilor salariale, reprezentând prime anuale aferente sărbătorilor legale din perioada 2004-2007 și fiind lămurit dispozitivul acesteia prin încheierea pronunțată în data de (...) în dosarul nr. (...) al T.ui M., a executat întocmai și cu bună-credință dispozitivul, plătind sumele nete datorate și virând către bugetul asigurărilor sociale sumele reprezentând impozit pe venit și contribuții sociale aferente drepturilor salariale plătite.
După încasarea sumelor, cu rea-credință, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința amintită, intimatul-pârât a pornit executarea silită împotriva recurentei pentru a obține și plata sumelor reprezentând contribuțiile obligatorii la bugetul asigurărilor sociale, sume care fuseseră achitate către bugetul statului prin reținere la sursă și care nu îi erau deci datorate.
Prima instanță a validat practic o îmbogățire fără justă cauză a intimatului, asimilând lipsei contestației la executare a O. P. cu achiesarea la executarea silită, în condițiile în care această instituție nu este reglementată ca atare de normele de drept procesual civil. C. doctrinei, achiesarea „este posibilă în toate cazurile, dar trebuie să rezulte dintr-o atitudine neechivocă a părții. S. neopunere la executarea hotărârii nu constituie o achiesare tacită";.
Recurenta nu a efectuat niciun act sau fapt juridic menit a fi interpretat ca o renunțare la dreptul de a obține sumele încasate în mod nelegal de către intimatul pârât prin executare silită/poprirea conturilor bancare.
În cazul litigiilor de muncă, în care sentința este executorie de drept, angajatorul execută de multe ori benevol dispozitivul pentru a nu se supune la cheltuieli cu dobânzi și cheltuieli generate de procedura de executare silită, dar o atare neopunere nu poate fi asimilată unei achiesări.
Deși recurenta a arătat caracterul nedatorat al acestei plăți efectuate prin executare silită, prima instanță nu se pronunță asupra acestor aspecte ce ar fi determinat admiterea acțiunii, omițând să analizeze dacă plata efectuată prin executare silită era datorată, respectiv să efectueze ea însăși, ca instanță specializată, un calcul al sumei certe pe care recurenta o datora în baza sentinței amintite, inclusiv prin efectuarea unei expertize.
Sentința este dată fără aceste minime verificări, cu ignorarea adresei ANAF nr. 903704/(...), care confirmă că plata efectuată era nedatorată.
Trebuia să se fi ținut cont de circumstanțele concrete în care a avut loc executarea silită împotriva O. P., în contextul în care la nivelul țării erau în diverse faze de desfășurare alte zeci de mii de procese și executări silite cu obiect similar, fiind practic imposibil ca în acest caz să se invoce pe calea contestației la executare stingerea obligației de plată pentru suma concretă de 1.113,67 lei față de creditorul B. A.
Prin urmare, lipsa contestației la executare față de suma neindividualizată în cadrul executării pe care creditorul B. A. - unul din cei 169 de creditori urmăritori - urma să o primească din suma globală ce făcea obiectul executării nu poate fi asimilată nicidecum cu vreo recunoaștere implicită a datoriei de
1.113,67 lei pe care ar fi avut-o pârâta față de acest debitor.
Dimpotrivă, lipsa contestației la executare reprezintă, în cele din urmă, îndeplinirea condiției efectuării unei plăți din eroare, la momentul respectiv fiind imposibil a se cunoaște faptul că se executa o sumă ce nu era datorată.
Nu mai puțin, plata nedatorată reprezintă un aspect particular al îmbogățirii fără justă cauză, iar prin executarea silită în urma căreia intimatul- pârât a obținut fără drept suma de 1.113,67 lei este evident că s-a realizat o îmbogățire fără justă cauză a salariatului în dauna recurentei.
În drept, art. 304, art. 3041 și următoarele C.pr.civ, art. 256 C. muncii.
Intimatul reclamant, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului canefondat și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată în recurs.
În motivare se arată, în esență, că ulterior modificării acțiunii, reclamanta și-a întemeiat pretențiile exclusiv pe prevederile art.256 alin. 1 C.muncii, solicitând restituirea sumelor executate silit. Or, restituirea unor sume executate silit nu poate urma decât calea specială consacrată în procedura întoarcerii executării. Această procedură specială nu poate fi aplicată, nefiind întrunite cerințele art. 4041 sau 4042 C.pr.civ.
Se face un istoric al situației juridice legate de plata contestată, iar în ce privește noțiunea de achiesare, arată că aceasta presupune o atitudine de acceptare a existenței unei datorii prin prisma neopunerii la executarea silită.
Argumentele referitoare la neexercitarea contestației la executare din rațiuni logistice vine să infirme celelalte argumente privitoare la o lipsă a interesului promovării unui astfel de demers.
Aspectele ce țin de organizarea internă a societății reclamante precum si cele ce țin de volumul mare al litigiilor în care a fost implicată aceasta nu sunt de natură a avea influentă asupra îndeplinirii sau nu a procedurilor legale, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a uzat niciodată de prevederile procedurale referitoare la repunerea în termen.
Sunt combătute și argumentele de netemeinicie, arătând că recurenta nu a cerut în fața primei instanțe administrarea vreunei probe în acest sens, criticile exprimate nefiind pertinente în condițiile în care tribunalul nu se putea transforma în instanță de executare pentru a analiza modul în care s-a realizat executarea silită.
Nu se poate retine nici lipsa unui temei legal pentru executare, acesta regăsindu-se în hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă lămurită și completată ulterior, intrată în puterea lucrului judecat.
Se susține inaplicabilitatea art. 256 C.Muncii în contextul în care restituirea unor sume executate silit este supusă unei proceduri speciale cuprinsă în instituția întoarcerii executării, conform principiului specialia generalibus derogant.
Prevederile art. 257 si cele ale plății nedatorate presupun ca premisă esențială o plată voluntară, fapt care nu poate fi reținut în cauză.
Modalitatea în care executorul judecătoresc a înțeles să efectueze executarea silită este o chestiune ce poate fi soluționată doar de instanța de executare, iar stabilirea sumelor de executat s-a realizat de către pârât prin chiar cererea de executare silită, ocazie cu care s-a adus la cunoștința executorului judecătoresc faptul că a existat o plată parțială și în ce cuantum.
Noțiunea de eroare scuzabilă nu poate sta la baza schimbării unei hotărâri judecătorești.
Instituția îmbogățirii fără justă cauză nu-și poate găsi locul în prezenta cauză: hotărârea judecătorească definitivă si irevocabilă, lămurită si completată constituie just titlu si justă cauză a obținerii sumelor pe calea executării silite.
În concluzie părțile nu se află în prezența unei duble plăți ci în situația unei plăți integrale a sumelor datorate.
Prin executarea silită, pârâtul a primit doar o parte din suma solicitată de reclamantă, la această sumă adăugându-se cheltuielile de executare silită, asupra restituirii cărora tribunalul nu putea să se pronunțe, nefiind competent material. Cheltuielile de executare nu pot face obiectul art. 256 C. Muncii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prima instanță a soluționat litigiul bazându-se pe ideea principală că nu poate încuviința pretenția de restituire a plății nedatorate de îndată ce suma a cărei restituire se solicită a fost obținută de angajat pe calea executării silite și fără ca în cadrul executării silite să se fi formulat contestație la executare, aspect echivalat de tribunal cu o achiesare la pretenții din partea angajatorului executat silit.
În critica acestei dezlegări în drept, recurenta reclamantă nu combate practic esența acestui raționament, ci se rezumă a circumstanția motivul pentru care nu a formulat contestație la executare, relevând efectul sentinței - acela de avalida o situație de îmbogățire fără justă cauză -, totodată, subliniind faptul că nu a fost cercetată pe fond afirmația că plata a fost nedatorată și că nu se putea reține o achiesare la justețea plății făcute pe calea executării silite din partea reclamantei.
Se constată, sub acest aspect, că dincolo de stabilirea caracterului datorat sau nedatorat al sumei la restituirea căreia s-a solicitat a fi obligat pârâtul prin acțiune, dincolo de verificarea existenței unei îmbogățiri fără justă cauză, dezlegarea litigiului impune stabilirea prealabilă dacă, raportat la împrejurările în care s-a făcut plata și la relevanța lor juridică, se poate solicita restituirea.
Cu alte cuvinte, intimatul pârât invocă intangibilitatea plății pe care a obținut-o de la fostul său angajator, tocmai față de modalitatea specifică în care a obținut această plată, în cadrul unei proceduri speciale, care, în condițiile în care nu a fost contestată în termen, nu mai poate fi anulată în mod indirect, prin restituirea plății făcute în această procedură.
Această apărare este justă.
În primul rând, printr-o jurisprudență stabilă, CEDO a statuat că executarea unei hotărâri judecătorești este considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de proces, intrând astfel sub protecția art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, în cauza Ruianu contra României, paragraful 65, „Curtea reamintește că dreptul la justiție garantat de articolul 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți";.
Prin urmare, pornind de la obligativitatea și preeminența principiilor instituite de C. în sarcina statelor părți, se constată că principiul dreptului la un proces echitabil se opune răsturnării situației juridice create prin aducerea la executare pe cale silită a unei hotărâri judecătorești irevocabile.
În al doilea rând, la aceeași concluzie conduce și interpretarea normelor interne privitoare la executarea silită, unde, cu titlul restrictiv, sunt prevăzute limitativ situațiile în care se poate obține întoarcerea executării, anume, desființarea titlului executoriu sau a însăși executării silite (art. 4041 C.). În mod evident, în cauză nu se invocă un caz de desființare a titlului executoriu, ceea ce se invocă este în fapt o situație anterioară executării silite, anume, plata benevolă a sumelor datorate. Curtea notează că nici ca și o cerere de desființare a executării silite nu poate fi primită acțiunea, în lipsa unei precizări în acest sens, în condițiile în care desființarea executării se poate solicita doar pe calea contestației la executare, conform art. 399 C. Prin urmare, anterior cercetării fondului cauzei, se constată că la o atare cercetare se opun principiile mai sus enunțate, ce țin de stabilitatea circuitului civil, de efectele autorității de lucru judecat și de autoritatea atașată, consecutiv, executării silite efectuate în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile și care nu a fost contestată în termen. Deși nu există nici un text de lege explicit care să interzică solicitarea restituirii unei sume, prin ipoteză executate silit și care tot ipotetic, nu era datorată, fiind achitată de bună voie anterior începerii executării silite, Curtea notează că o atare cerere nu poate fi primită întrucât se întemeiază pe invocarea propriei culpe, aceea de a nu fi uzat în termen de calea de atac specifică împotriva unei executări silite afirmate ca superflue. Or, nemo propriam turpitudinem allegans. Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii ar semnifica admiterea unei contestații la executare în afara termenului imperativ impus de art. 401 C., ceea ce nu poate fi primit. Ca urmare, efectul neformulării în termen a unei contestații la executare este același cu cel al unei achiesări din partea reclamantei la justețea plății cerute pe această cale de către pârât, situație în care reclamanta nu mai poate susține caracterul nedatorat al acestei plăți și să ceară întoarcerea ei, fără a periclita în mod inacceptabil stabilitatea circuitului civil și protecția de care se bucură, cum s-a arătat în cele de mai sus, lucrul judecat și executat. Ca urmare, apare ca superfluă cercetarea motivului de recurs referitor la inexistența unei achiesări la plata făcută prin executare silită, aspectul volitiv implicat de achiesare fiind irelevant, față de cele arătate. Cât privește motivele de recurs prin care se invocă circumstanțele concrete în care a avut loc executarea silită împotriva O. P., anume, prin formularea unei cereri de executare silită pentru 169 de creditori urmăritori, cu indicarea unei sume globale, în contextul în care la nivelul țării erau în diverse faze de desfășurare alte zeci de mii de procese și executări silite cu obiect similar împotriva reclamantei recurente, Curtea notează că nici acestea nu pot conduce la modificarea sentinței. Cele invocate de recurentă nu sunt împrejurări de natură a justifica răsturnarea prezumției de legalitate a executării silite necontestate în termen, și de altfel, așa cum arată intimatul pârât, nu s-au invocat acestea în cadrul unei cereri de repunere în termenul de formulare a contestației la executare, pentru a putea produce efect. În plus, aceste împrejurări nu au o asemenea anvergură, încât să fie asimilabile unui caz de forță majoră, și nici nu exclud culpa recurentei, pentru a se putea trece în domeniul cazului fortuit și a putea fi invocate fără încălcarea principiului indicat mai sus, nemo propriam turpitudinem allegans. Constatând astfel că nu sunt întrunite în cauză condițiile impuse de art. 256 C. muncii pentru restituirea sumelor nedatorate, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C., va fi respins ca nefondat recursul și menținută sentința ca temeinică și legală. În baza art. 274 C., va fi obligată recurenta reclamantă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului intimat, reprezentând onorariu avocațial în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O. P. SA împotriva sentinței nr. 1008 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului B. A. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. G.-L. T. I. T. N. N. G., Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond.H. D. M.
| ← Decizia nr. 3457/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4574/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
