Decizia nr. 2984/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

D. CIVILĂ NR. 2984/R/2012

Ședința publică din data de 19 iunie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: C. M.

S.-C. B. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta F. I. M. împotriva sentinței civile nr. 6273 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect contestație decizie de suspendare contract de muncă.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 iunie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6273 din 12 decembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulata de reclamanta F. I. M. în contradictoriu cu parata C. J. DE P.. Fără cheltuieli de judecata.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Pentru a opera suspendarea din inițiativa angajatorului în ipoteza reglementata de art. 52 alin 1 lit. c din Codul muncii ( forma în vigoare la data de (...)) legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea îndeplinirii unor condiții de forma în ce privește validitatea actului de dispoziție, singura condiție prevăzuta de legiuitor fiind existenta unei plângeri penale formulate de angajator împotriva salariatului sau trimiterea în judecata pentru fapte incompatibile cu funcția deținuta.

În speța, în temeiul prerogativelor acordate de textul legal mai sus citat parata a dispus unilateral suspendarea contractului individual de munca încheiat cu reclamanta în condițiile în care aceasta a fost trimisa în judecata pentru săvârșirea unei infracțiuni incompatibile cu funcția deținuta, și fără ca la acea data -(...)- sa fi existat un concurs de suspendări. A., D. nr. 156/(...) apare ca fiind în deplina concordanta cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii sale.

Or, nulitatea actului juridic are drept cauza generica nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează condițiile sale de valabilitate, existente la data încheierii/emiterii actului, situațiile ulterior apărute neputând avea relevanta sub aspectul legalității deciziei.

Este real ca data de la care urma sa opereze suspendarea contractului individual de munca este tocmai data de la care reclamanta a intrat în concediu pentru incapacitate temporara de munca:(...).Cu toate acestea, faptul ca ulterior emiterii deciziei contestate, a survenit un nou caz de suspendare a contractului individual de munca nu este de natura a aduce atingere legalității deciziei, aceasta, astfel cum s-a reținut mai sus, fiind emisa ca urmare a îndepliniriiipotezei pe care a fost întemeiata, anume a ipotezei art. 52 alin 1 lit. c din Codul muncii.

Fără a reitera aspectele vizând legalitatea deciziei instanța a făcut referire, în cele ce urmează, la concursul de suspendări intervenit ulterior emiterii deciziei nr. 156/2010. Astfel, instanța nu validează argumentul reclamantei potrivit căruia D. nr. 156/2010 este nula întrucât suspendarea pentru perioada concediului pentru incapacitate de munca are prioritate.

În doctrina s-a afirmat ca, în principiu, primează efectele cauzei inițiale.

Instanța se raliază opiniei potrivit căreia întotdeauna, ambele cauze constituie suportul suspendării contractului individual de munca, fără primatul uneia asupra alteia. Altceva este faptul ca, dintre regimurile juridice aflate în concurs, se aplica, cel mai favorabil salariatului. În ipoteza în care prima cauza exclude vinovăția salariatului, în timp ce a doua cauza o presupune, efectele suspendării vor fi determinate de regimul juridic aplicabil celei din urma.

Cu toate acestea, dând eficienta principiului bunei-credințe, care guvernează raporturile de munca, angajatorul a emis D. nr. 157 la data la care a fost înștiințat despre faptul ca reclamanta se afla în concediu pentru incapacitate temporara de munca:2 aprilie 2010, dispunând revocarea D. nr. 156/2010 în sensul ca a luat act de suspendarea de drept a contractului individual de munca în perioada în care reclamanta se găsește în incapacitate temporara de munca, urmând ca din ziua următoare ultimei zile de incapacitate temporara de munca sa opereze suspendarea în temeiul art. 52 alin 1 lit. c din Codul muncii. A., prin emiterea D. nr. 157/(...) ,angajatorul nu a făcut decât sa aplice regimul juridic mai favorabil salariatului.

Atât timp cat D. nr. 156/(...) este deplin legala în raport de data emiterii sale apare ca irelevanta sub aspectul legalității ,decizia angajatorului de a da prioritate suspendării de drept iar întrucât ipoteza imaginata de legiuitor prin art. 52 alin.1 lit. c Codul muncii se verifica inclusiv la data încetării suspendării de drept, apare ca deplin legala decizia reactivării suspendării facultative.

Văzând ca în cauza, ambele decizii contestate, emise de angajator în derularea raporturilor de munca încheiate cu reclamanta, sunt deplin legale și temeinice instanța a respins acțiunea ca neîntemeiata.

În temeiul art. 274 Cod procedura civila instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F. I. M., solicitând admiterea acestuia, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și anularării D. nr. 156/(...) și a D. nr. 157/(...) privind suspendarea contractului individual de muncă.

Analizând prioritar, conform art. 137 raportat la art. 215 din Legea nr.

62/2011 a dialogului social, excepția tardivității recursului invocată din oficiu, Curtea reține că sentința recurată a fost comunicată recurentei-reclamante în data de (...) (fila 104 dosar fond), iar recursul a fost înregistrat la serviciul poștal, potrivit plicului anexat la dosarul cauzei, la data de (...).

Referitor la apărările formulate de recurentă, potrivit cărora data menționată pe plicul depus la serviciul poștal este ilizibilă, Curtea reține faptul că, potrivit ștampilei de înregistrare aplicată pe plic, este ilizibilă prima cifră a zilei de depunere, a doua fiind cu certitudine 5, și, coroborând acest element cu data redactării recursului, astfel cum aceasta este menționată la finalul motivelor de recurs, ca fiind (...), rezultă cu certitudine că înregistrarea recursului nu putea avea loc decât la data de (...), întrucât data de (...) este anterioară datei la care recursul a fost redactat.

Potrivit art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în conflictele individuale de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Cum hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei la data de (...), rezultă că ultima zi de depunere a recursului era (...), astfel că recursul înregistrat la data de (...) a fost depus cu depășirea termenului legal de 10 zile.

Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit prevederilor art. 103 alin. 1 C.proc.civ. Calea de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.

Pentru aceste considerente, constatând că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind data de (...), prin aplicarea prevederilor art. 101 alin. 1 și 5

C.proc.civ., se va respinge ca tardiv recursul.

PATRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta F. I. M. împotriva Sentinței civile nr. 6273 din 12 decembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECATORI

I.-R. M. C. M. S.-C. B.

GREFIER

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond:M.-F. B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 2984/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă