Decizia nr. 591/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 591/R/2012

Ședința februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.

GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. M. împotriva sentinței civile nr. 4928 din 29 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. T. - C. C. S., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate SC T. C. C. SA, consilier juridic Ș. G., lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura este îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 08 februarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a transmis prin fax un înscris.

Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, susținând pe larg concluziile scrise pe care le depune la dosar.

Referitor la cheltuielile de judecată, reprezentantul pârâtei intimate arată că le va solicita pe cale separată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4928 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. T. C. C. S. P. și a fost respinsă în consecință acțiunea formulată de reclamantul S. M. împotriva pârâtei S. T. C. C. S. P. pentru anularea deciziei nr. 451/(...) de încetare a contractului individual de muncă, emisă de S. T.

2000 S. P. prin lichidator S.P. P. I. P. și pentru obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate și majorate.

A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S. M., pentru obligarea pârâtei S. T. C. C. S. P. la reîncadrarea sa în muncă și la plata sumei de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale.

A fost respinsă cererea pârâtei formulată pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul S. M. a fost angajat, din data de 1 octombrie 1993, în calitate de consilier juridic, apoi de șef birou juridic în cadrul R.A.REGOCOM P., R.A. REGOTRANS P. și ulterior, în urma reorganizării la S.T. 2000 S. P.

Prin Hotărârea Consiliului Local al M. P. nr. 290/(...) s-a hotărât înființarea și organizarea S.ui P. Local T. al M. Z., aprobându-se totodată regulamentul acestui serviciu, caietele de sarcini, organigrama și statul de funcții.

La art. 6 s-a prevăzut încadrarea personalului, prin preluare, în condițiile legii, de la S. T. 2000 S., cu respectarea numărului de posturi aprobat potrivit acestei hotărâri, statuându-se totodată, că S. se subrogă în drepturile și obligațiile S. T. 2000 S. din toate contractele de furnizare a energiei termice, încheiate de către aceasta.

Înființarea S. însă, nu a presupus desființarea S.C T. 2000 S., această persoană juridică continuând să existe și după data emiterii HCL nr. 2..

Anterior emiterii HCL nr. 290/(...) de înființare a S., S. T. 2000 S. a redactat notificarea nr. 70/(...), adresată reclamantului prin care i se comunică că începând cu data de 1 iulie 2009 beneficiază de un preaviz de 15 zile lucrătoare, urmând ca după expirarea acestui termen, respectiv 22 iulie, să i se desfacă contractul de muncă în temeiul prevederilor art. 65 din Codul

Muncii coroborate cu art. 86 din Legea nr. 85/2006.

Pentru perioada lucrată în cadrul S. T. 2000 P. s-a stabilit dreptul reclamantului la plata a 8 salarii compensatorii, sume care au fost înscrise în masa credală a societății și care au fost încasate de reclamant, confirmând primirea prin semnătură.(f. 34, 35)

Conform susținerilor reclamantului, necontestate de partea adversă, efectele acestei notificări au fost întârziate în urma efectuării de către reclamant a unor concedii medicale.

În final, prin înscrisul înregistrat sub nr. 450/(...), reclamantul, salariat al S. T. 2000 S. P., a comunicat angajatorului că renunță la efectuarea celor

15 zile de preaviz prevăzute în notificarea nr. 70/(...), solicitând „închiderea carnetului de muncă în temeiul prevăzut de art. 65 din Codul Muncii, coroborate cu cele ale art. 86 din Legea nr. 85/2006, începând cu 22 februarie

2010";.(f.38)

În aceeași zi, angajatorul S. T. 2000 S., prin lichidator judiciar S.P. P. I.

P. a decis ca începând cu data de 22 februarie 2010, să înceteze contractul individual de muncă al reclamantului, urmare a concedierilor colective, conform art. 65 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 86 din Legea nr.

85/2006.(f.39)

Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat și anularea acestei decizii. La solicitarea instanței, reclamantul a comunicat că acțiunea care vizează inclusiv anularea decizie de încetare a contractului de muncă a fost promovată împotriva S.ui P. Local de T. al M. P., actualmente S. T. C. C. S..

Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a S.ui P. Local de T. al M. P., nu învestește instanța, acțiunea fiind promovată împotriva societății care este apreciată ca succesoare a celei dintâi, respectiv S. T. C. C. S..

De altfel, după conținut, instanța a apreciat că s-a dorit invocarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a S., întrucât prin HCL nr.

357/(...) s-a dispus încetarea activității acestui serviciu, începând cu data de 1 octombrie 2010(f. 33 dosar inițial).

De altfel, toate drepturile și obligațiile S., precum și salariații acestuia au fost preluați de S. T. C. C. S., în temeiul HCL nr. 283/(...) de constituire a operatorului regional S. T. C. C. S.. (f.39 dosar inițial)

Raportat la această stare de fapt și de drept, pârâta S. T. C. C. S.A a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Soluționând cu prioritate această excepție peremtorie, în acord cu dispozițiile art. 137 C.Proc.Civ., instanța a admis-o, întrucât raportat la cererea de anulare a deciziei de încetare a raporturilor de muncă și la acordarea de drepturi salariale, instanța constată că părți ale raportului juridic sunt reclamantul S. M. și S. T. 2000 S. P. .

Conform art. 40 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data pronunțării prezentei hotărâri, persoana juridică încetează prin comasare, divizare totală și prin dizolvare. P. efect al dizolvării este lichidarea, iar data producerii efectelor lichidării este data încetării ființei persoanei juridice, adică încetarea calității de subiect de drept. P., această dată se concretizează prin închiderea procedurii de insolvență și radierea persoanei juridice din Registrul Comerțului.

Până în prezent, societatea angajatoare, emitentă a deciziei nu a fost radiată din aceste evidențe, există ca subiect de drept și obligații și este parte în raportul juridic referitor la încetarea contractului de muncă al reclamantului. Cu toate acestea, reclamantul nu a înțeles să formuleze cererea de anulare a decizie nr. 451/2010 și de acordare a drepturilor salariale împotriva acestei societăți comerciale.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, instanța apreciind că solicitarea de anulare a HCL nr. 2. nu reprezintă o condiție de exercițiu a prezentei acțiuni, respectiv o condiție prealabilă obligatorie, ci doar un drept pe care reclamantul avea opțiunea de a-l valorifica.

Inadmisibilitatea invocată pentru imposibilitatea de preluare întemeiată pe calitatea de salariat a S. T. 2000 S. se constituie într-o apărare de fond și nu într-o condiție de exercițiu a acțiunii.

Cu privire la cererea reclamantului privind obligarea pârâtei S. T. C. C. la reîncadrare în muncă în temeiul art. 72 din Codul Muncii, instanța a reținut că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în speță.

Reglementarea cuprinsă la art. 72 din Codul Muncii se referă la ipoteza reînființării postului pentru aceeași activitate, în cadrul societății care a efectuat concedierea colectivă, și nu în cadrul unei noi societăți care preia o parte din personalul altei societăți, în limita redusă a organigramei aprobate.

Pe de altă parte, o „reîncadrare"; pe același post, nu are suport legal, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, la data înființării S., reclamantului i se emisese notificarea de preaviz, pentru încetarea raporturilor de muncă, în temeiul Legii nr. 85/2006, iar raporturile de muncă, inclusiv încasarea drepturilor salariale compensatorii s-au realizat ulterior preluării de către S. a unei părți din personal.

De altfel, în condițiile în care decizia de încetare a contractului de muncă nu s-a anulat, nu se poate pune problema unei „reîncadrări"; prin preluare.

Ca efect a respingerii acțiunii pentru aspectele arătate, instanța urmează să respingă și cererea reclamantului pentru obținerea daunelor morale, reținând că nu s-a făcut dovada, conform art. 1169 C.Civil, a existenței uneifapte ilicite, a prejudiciului, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Întrucât pârâta nu a căzut în pretențiuni, văzând și dispozițiile art. 274

C.Proc.Civ., instanța a respins cererea reclamantului formulată pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. M. solicitândîn baza art.81 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă coroborat cu art.312 C.pr.civ. admiterea recursului și judecarea cauzei privind cele 2 capete ale acțiunii precizate la punctul A și B în fond respectiv anularea deciziei nr.451/(...) emisă de către S. T. 2000 - S. prin lichidator judiciar și preluarea (reintegrarea în muncă) ca salariat în baza art.72 Codul muncii și HCL 2., respectiv HCL nr.283/2010 de către S. P. ulterior S. T.-C.-C.

S. P.

În motivarea recursului, după ce a reiterat obiectul acțiunii deduse judecății, reclamantul a arătat în esență că a solicitat anularea Deciziei nr.

451/(...) în contradictoriu cu emitentul acesteia, SC T. 2000 SA, prin lichidator judiciar, Tribunalul Argeș soluționând două spețe similare cu același pârât, prin care s-a cenzurat modul în care s-a preluat personalul de la SC T. 2000

SA la S. P.

Invocând dispozițiile art. 30 din Codul muncii și art. 16 din Constituție, recurentul a arătat că preluarea personalului s-a realizat în mod discreționar, fără să se aibă în vedere criterii de evaluare a competențelor profesionale ale salariaților preluați.

De asemenea, în opinia recurentului s-au încălcat și dispozițiile art. 41 din Constituție, privind îngrădirea dreptului la muncă, în sensul că nu s-au respectat prevederile art. 72 din Codul muncii și HCL 2..

S-a mai arătat că prin completarea precizărilor acțiunii a arătat că ulterior încetării activității S. P., persoana juridică succesoare este SC S. T.-C.- C. S. P., cele două fiind entități succesoare ale SC T. 2000 SA, și că nu a solicitat anularea deciziei de concediere în contradictoriu cu S. P. sau SC S. T.- C.-C. S. P.

Prin Notele de ședință înregistrate în data de (...) recurentul a reiterat motivele din memoriul de recurs.

Intimata S. T.-C.-C. S. P. prin C. scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:

Contrar celor invocate în memoriul de recurs, se constată că atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin precizările depuse la dosarul de fond la solicitarea instanței (fila 54), reclamantul a arătat în mod expres faptul că a introdus acțiunea împotriva pârâtului S. P. Local de T. P., actualmente S. T.-C.-C. S. P.

Drept urmare, în condițiile în care Decizia nr. 451/(...) a cărei anulare se solicită a fost emisă de SC T. 2000 SA, prin lichidator judiciar, iar această societate deși supusă procedurii generale de insolvență, nu este radiată (conform Certificatului constatator emis de O. R. de pe lângă Tribunalul Argeș filele 45-47 dosar fond) în mod judicios a admis T. excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. T.-C.-C. S. P. pentru capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de concediere.

În ceea ce privește nerespectarea art. 72 din Codul muncii (în forma în vigoare la data concedierii reclamantului), în prezent art. 74 din Codul muncii, Curtea reține, la fel ca și prima instanță, că acest articol reglementează dreptul salariaților care au fost concediați printr-o concediere colectivă la reangajare însituația în care fostul angajator își reia activitatea și face angajări. În consecință, în temeiul acestei dispoziții legale nu se poate obliga o altă societate care a preluat o parte din personalul fostului angajator, să angajeze o persoană care a fost concediată colectiv de acesta din urmă, cele două societăți fiind entități juridice distincte. În consecință, art. 72 din Codul muncii a fost interpretat corect de instanța de fond, iar din această perspectivă reclamantului nu i s-a îngrădit dreptul la muncă reglementat de art. 41 din

Constituție.

Se vor înlătura susținerile recurentului în sensul că preluarea personalului aparținând SC T. 2000 SA de către S. P. Local de T. P. s-a realizat în mod discreționar, în condițiile în care Decizia de concediere nr. 451/(...) nu a fost anulată, iar raporturile de muncă ale reclamantului cu SC T. 2000 SA s- au desfășurat și după preluarea personalului acesteia de către S. P. Local de T. P.

De asemenea, nu se poate reține în cauză nici încălcarea dispozițiilor art. 30 din Codul muncii, întrucât prin art. 6 alin. 1 din Hotărârea Consiliului

Local P. nr. 2. s-a prevăzut în mod expres că încadrarea personalului S.ui P.

Local de T. P. se face prin preluare de la SC T. 2000 SA și nu prin concurs sau examen în condițiile în art. 30 din Codul muncii.

Pentru aceste considerente, întrucât niciunul dintre motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul art. 304 pct. 9, 304 1 și 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. M. împotriva sentinței civile numărul 4928 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. D. D. G. S. D.

GREFIER, C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ (...) Jud.fond: P. A. R.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 591/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă