Decizia nr. 3188/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.

Dosar nr.(...)

D. C. NR. 3188/R/2012

Ședința publică din data de 22 iunie 2012

Instanța constituită din : Președinte: V. M.- președintele C. de A. C.

Judecători : D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.

A. C.

Grefier : S.- D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. A. PRIN U. J. A S. L. DIN Î. B. împotriva sentinței civile nr. 6./(...), pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții G. Ș. „ G. M. „., C. LOCAL B. și P. M. B., având ca obiect drepturi bănești- diminuare indemnizație de concediu de odihnă cu 25%.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

P. de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și în baza actelor existente la dosar o reține în pronunțare .

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6. din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui B.-N. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. B. invocată de chematul în garanție.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul V. A., reprezentată prin U. J. a S. L. din Î. împotriva pârâților G. Ș. „. M. B., P. municipiului B. și C. local al municipiului B.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P.municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva chematului în garanție M. E., C., T. și S. B., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice B..

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție

M. E., C., T. și S. B., a fost unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 12 martie 2012.

Examinând excepția invocată, tribunalul a reținut că aceasta esteîntemeiată.

Potrivit art. 167 alin. 17 din Legea nr. 84/1995, republicată, în vigoare la data promovării acțiunii, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile personalului din învățământ.

Aceleași dispoziții legale se regăsesc și în cuprinsul art. 111 din Legea nr.

1/2011, în prezent în vigoare.

Ca atare, având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.

În consecință, cererea de chemare în judecată a acestui minister formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată cu privire la această entitate.

Analizând pe fond acțiunea formulată împotriva pârâților P. municipiului B. și C. local al municipiului B., precum și cererea de chemare în garanție a M. F. P. B., tribunalul a reținut faptul că în perioada 1 iulie 2010 - 1 septembrie 2010 reclamantul a desfășurat activitate în calitate de profesor în învățământul preșcolar în cadrul unității școlare chemate în judecată, conform mențiunilor din adeverința depusă la dosar (f. 9), activitatea reclamantei fiind remunerată conform legii de salarizare a personalului bugetar.

În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 14 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr.

118/2010, cu începere din data de 3 iulie 2010, așa cum se atestă de unitatea de învățământ prin adeverința nr. 315/(...) depusă la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.

Având în vedere faptul că dispozițiile legii de reducere a drepturilor salariale sunt aplicabile cu începere din data de 3 iulie 2010, tribunalul a constatat că diminuarea drepturilor salariale a operat cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 118/2010, de la data intrării în vigoare a acesteia.

Prin decizia nr. 20 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că ziei în interesul legii faptul că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei în interesul legii faptul că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr.

53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate s-a reținut că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, instanța supremă a reținut că reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.

D. în interesul legii are caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.

Obligativitatea deciziilor instanței supreme pronunțate în recursul în interesul legii impune instanței să se conformeze interpretării date, altfel instanța supremă ar fi lipsită de un mijloc procedural eficient pentru uniformizarea jurisprudenței.

Ca atare, pornindu-se de la statuările cuprinse în decizia în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, nu poate fi reținută neincidența dispozițiilor Legii nr.

118/2010 în privința indemnizației de concediu cuvenită reclamantului pe perioada concediului de odihnă aferent anului 2009-2010 începând din data de 3 iulie 2010.

Instanța supremă analizând jurisprudența C. Europene a D. O. considerată a fi relevantă, a ajuns la concluzia că prin aplicarea art. 1 din Legea nr.

118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., reținându-se că la data adoptării Legii nr. 118/2010 cadrele didactice, așa cum este reclamantul, nu erau beneficiarele unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul C.i, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamantul ar avea un "bun" în sensul C.i, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului.

În raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, instanța supremă a reținut că nu se poate aprecia că reclamantul deținea un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.

În afara statuărilor Înaltei Curți de C. și Justiție, tribunalul a reținut și faptul că la data de 6 decembrie 2011 Curtea E. a respins ca inadmisibile cererile reclamanților F. M. și A. G. S., ambele împotriva R., prin care reclamanții se plângeau de încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. prin măsura reducerii salariale cu 25%.

Dat fiind faptul că indemnizația de concediu înlocuiește salariul, considerentele instanței europene sunt aplicabile și în privința drepturilor pretinse de reclamant începând cu data de 3 iulie 2010.

Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.

Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.

În cauză reclamantul nu a dovedit că prin măsura diminuării veniturilor sale salariale pe perioada concediului său de odihnă situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată l-a pus pe reclamant în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).

În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.

Prin urmare, pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate nici din perspectiva reglementărilor europene invocate.

În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din

Legea nr. 118/2010, a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr.

2., republicată și ținând seama de decizia în interesul legii nr. 20/2011, de jurisprudența C. europene în materie de proprietate și în materia reducerilor salariale, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. B. invocată de chematul în garanție, a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva unității de învățământ, a consiliului local și a primarului.

Întrucât s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a M. E., C., T. și S. B., iar pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. nu au căzut în pretenții, nefiind stabilită vreo obligație de plată în sarcina acestora, chemarea în garanție formulată împotriva pârâtului M. E., C., T. și S. B. pe impune a fi respinsă ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, iar chemarea în garanție formulată împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice B. se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe de altă parte, chemare de chemare în garanție formulată împotriva M. F. P. B. este neîntemeiată și prin prisma statuărilor cuprinse în decizia în interesul legii nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, obligatorie pentru instanțe conform art. 3307 alin. 4 C.proc.civ. de la momentul publicării sale ((...)).

Prin această decizie s-a statuat că atâta timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată (unitatea de învățământ), și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, U. J. a S. L. din

Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat, reclamantul V. A., solicitând modificarea sentinței, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile art. 145 din C. M. și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale H. de G. nr. 2..

Reclamantul a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Arată recurentul că indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii nr. 118/2010.

Potrivit principiului consacrat în art.15 alin.(2) din Constituția R., republicata, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

In același sens sunt și dispozițiile art. 1 din C. civil "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva".

În acest sens consideră nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul, a fost diminuata cu 25%.

Prevederile art. 145 din Legea nr. 54/2003 - C. M., stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2., republicată.

Mai mult decât atât, C. C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la

M. cu nr. 596/(...), aplicabil si in anul 2009 tuturor salariaților din țară, conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații stipulând la art. 29 faptul ca : "(1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege (…). (2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute În anexa nr. 6 în funcție de interesul învățământului și al celui În cauză până la data de 15 octombrie. (3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de ce! puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice. (4) Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă".

Pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. D. data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin C. C. de M. U. la N. de R. Î. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de C. M. și H. nr. 2..

În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010.

Susține recurentul că diminuarea cu 25 % a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.

La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative in vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.

Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, Legea nr. 118/2010 nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în M. Oficial, Partea 1 nr.

441 abia în data de (...) și intrând în vigoare abia de la data de (...).

Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 118/2010, înainte de apariția ei în M. O.

- Recurentul a mai arătat că art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..

Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare".

- A mai susținut recurentul că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.

Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un drept de proprietate în sensul C.i și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus. echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia E..

Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.

Pârâții intimați, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală în cauză.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de A. constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin D. nr. 20 din 17 octombrie

2011, publicată în M. Oficial nr. 822 din 21 noiembrie 2011 Înalta Curte de

Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat, cu caracter obligatoriu, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., că: „dispozițiile 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.";

În ceea ce privește reglementarea legală a concediului de odihnă a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele acestei decizii că „în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...) …"; S-a mai reținut că „în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. (...)

Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie

2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată."; De asemenea, instanța supremă a statuat în sensul că „Chiar dacă 1 din

Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.

Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.

Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.

Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.";

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din Legea nr.

118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.

Sub aspectul criticilor formulate în recurs din perspectiva reglementărilor europene Curtea de A. mai reține și faptul că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva R. (cererea nr.

44232/11) și A. G. S. împotriva R. (cererea nr. 44605/11), Curtea E. a D. O. a constatat că nu au fost încălcate de către S. român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.

În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea E. a D. O. a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010, aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății în raport de faptul că dreptul pretins de către cadrul didactic reprezintă un drept de natură salarială.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., încălcarea principiului neretroactivității legii și modul de calcul al indemnizației de concediu de odihnă în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea de A. apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul V. A. prin U. J. A S. L. DIN Î. B. împotriva sentinței civile nr. 6. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 iunie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

V. M. D.-L. B. A. C.

Grefier, S.-D. G.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: G. C. F.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 3188/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă