Decizia nr. 3270/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3270/R/2012
Ședința publică din data de 27 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. C.
C. SA B. și S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 637 din 2 aprilie
2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat
K. P., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 iunie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că
și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 6. din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte pentru pretențiile deduse judecății pentru anii 2008 și 2009.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul K. P. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de C. „. C. S. B., și ca fiind întemeiată, și S.- denumită anterior Regionala- de T. F. de C. „. C. C., în consecință: au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii
2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, proporțional cu perioada lucrată în 2009, adică până la 01 iunie
2009, premiul anual acordat de „. feroviarului"; aferent anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții ale reclamantului deduse judecății. Fără cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în condițiile art. 137 Codprocedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
2011.
T. a constatat că reclamantul a formulat acțiunea în data de 29 decembrie
T. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtepentru pretențiile deduse judecății pentru anii 2008 și 2009, întrucât toate drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani conform art.268 lit.c Codul muncii republicat, ori acțiunea a fost înregistrată în data de 29 decembrie 2011, deci cu respectarea acestui termen de prescripție. C. de muncă supus cercetării judecătorești este unul individual, ivit între reclamant, ca fost salariat și pârâte, prin care se urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâte. T. consideră că și drepturile solicitate cu titlu de ajutor material și premiu anual se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu, așa încât este aplicabil același termen de prescripție de 3 ani, ca și-n cazul salariului suplimentar și a oricăror drepturi salariale.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoare .
Reclamantul a fost salariatul pârâtelor începând cu data de (...) și până în data de 01 iunie 2009 , aspect reieșit din copia carnetului de muncă depus la dosar f.7-23.
În ce privește solicitarea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, tribunalul constată că potrivit art.32 alin.1 din acest contract colectiv de munca, „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Prin articolul 32 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază , ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.160
Codul muncii.
Așa fiind, tribunalul a reținut că aceste pretenții formulate de reclamant sunt întemeiate, astfel că le-a admis și a obligat pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, cu precizarea că pentru anul 2009 trebuie acordat salariul suplimentar proporțional cu activitatea desfășurată, adică până la data de 01 iunie 2009.
De asemenea întemeiate sunt și pretențiile reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. aferentă anului
2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, și a premiului anual acordat de „. feroviarului"; aferent anului 2009, ce se serbează pe
23 aprilie, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, întrucât sunt aplicabile pentru aceste pretenții prevederile art.69 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dar și contractul colectiv de muncă la grup de unități, respectiv art.71 ce este aplicabil pentru anul 2009, aspect necontestat, prevederi ale contractelor colective ce sunt obligatorii pentru angajator în condițiile art.40 alin. 2 lit. c și art. 229 Codul muncii și care prevăd expres că salariații au dreptul anual la un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și respectiv la un premiu anual acordat de „. feroviarului";, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, iar pârâta nu a executat această obligație asumată pentru anul 2009, dată la care reclamantul era salariat activ.
T. nu a găsit întemeiate apărările pârâtelor invocate potrivit cărora drepturile în discuție au fost renegociate și suspendate prin acordul părților pentru anul 2009 și că nu ar fi posibilă acordarea acestor drepturi convenită întrucât societatea a realizat pierderi în anul respectiv, întrucât suspendarea plății acestor drepturi nu înseamnă anularea acestora, ori exonerarea totală a pârâtelor de la plata obligațiilor asumate, ci faptul că nu se plătesc în cursul anului respectiv, trebuind fi plătite ulterior atât timp cât contractul colectiv este producător de efecte juridice, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu există înscrisă în contractul colectiv în mod expres condiția ca pârâta să obțină profit pentru acordarea acestor drepturi, iar dacă a avut pierderi pârâta e în culpă, caz în care această apărare trebuie înlăturată pe considerentul că nimeni nu poate să-și invoce propria culpă în neexecutarea unui act juridic valid și asumat.
Având în vedere considerentele anterior evocate, tribunalul în baza art.269, art.40 alin.2 lit. c Codul muncii, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamant și a obligat pârâtele să plătească reclamantului următoarele drepturi, respectiv salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, cu precizarea că pentru anul 2009 trebuie acordat salariul suplimentar proporțional cu activitatea desfășurată, adică până la data de 01 iunie 2009, premiului anual acordat de „. feroviarului"; aferent anului 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare.
Au fost respinse ca nefondate pretențiile reclamantului deduse judecății, respectiv cele privind obligarea pârâtei la plata integrală a salariului suplimentar pentru anul 2009, pentru că după cum s-a explicat acesta nu a fost salariat pe parcursul întregului an, caz în care nu este îndreptățit să i se acorde integral salariul suplimentar pe anul 2009, ci doar pentru perioada celor cinci luni lucrate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, nu s-au acordat cheltuielilor de judecată, întrucât nu au fost solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtele S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA B. și S. DE T. F. DE C. C., solicitând modificarea în tot a sentințeipronunțate, în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului pârâtele au arătat că reclamantul a solicitat acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009 în conformitate cu prevederile art.30 alin.1 din Contractele Colective de M. aplicabile pe anii 2006-
2010.
Față de prevederile mai susmenționate, învederează instanței faptul că solicitările reclamanților își au izvorul în contractul colectiv de muncă, nefiind un drept prevăzut în contractul individual de muncă al salariaților reclamanți. De asemenea, acesta reprezintă o recompensă acordată de angajator salariaților, drept urmare a îndeplinirii iresponsabile a obligațiilor de serviciu de către aceștia, iar dreptul de a acorda o recompensă aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.
Deși, contractul colectiv de muncă folosește noțiunea de salariu suplimentar, în mod evident acest drept nu poate fi asimilat salariului, deoarece nu se acordă lunar și nu este prevăzut în contractul individual de muncă.
Având în vedere natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, și cea a „salariului suplimentar"; pe de altă parte, solicită instanței să constate că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea subscrisei la respectarea unei clauze din CCM, pe cale de consecință suntem în prezența unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, conform cărora: „cererile învederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
Consideră astfel ca în mod greșit instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea reclamantului de a se acorda ajutorului material de P. pentru anul 2009 și a premierii pentru Z. F. pentru anii
2009.
Reclamanții solicita acordarea ajutorului material pentru P., și Z. feroviarului în temeiul prevederilor art. 69 din Contractul colectiv de munca la nivel de S. C. SA cat și a art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Fata de cele mai sus-menționate rezulta ca solicitările reclamanților își au izvorul în contractele colective de munca.
În motivarea admiterii excepției invocate, precizează faptul ca ajutoarele materiale, deși sunt drepturi patrimoniale, nu sunt drepturi de natura salariala, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca, cu regim juridic distinct.
Consideră ca în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantului salariile suplimentare pentru anii 2008 - 2009, ajutorul material de P. 2009 și premierea de Z. F. pentru anii 2009 fără a tine seama de situația financiara a societății și de modificările aduse contractului colectiv de munca la nivel de societate prin actele adiționale.
În ceea ce privește acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008,
2009, consideră a fi cereri nefondate, pentru următoarele motive:
Învederează instanței ca salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2008 și 2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Precizează faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită de pârâtă, deoarece, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2001 și prevederilor O.U.G. nr.
79/2008, avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative conform cărora: „... indicele câștigului sa la rial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității ...";.
Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, pârâtei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut î bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor (...), aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea ajutorului material de P. pentru anul 2009 și a premierii pentru Z. F. pentru anii 2009 o consideră neîntemeiată.
Învederează instanței ca în această perioadă, reclamanții beneficiază de prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate (S. C. C. SA) în data de (...), respectiv Act A. la CCM nr. 2450/(...) și Actul A. la CCM nr.
1708/(...), valabil pana la data de (...).
Precizează faptul că pârâta, ca agent economic monitorizat, nu se putea obliga la acordarea ajutoarelor materiale cu ocazia P.lui și a primei de "Z. C.", decât cu respectarea dispozițiilor art.12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca și art. 7 alin. 1 din OUG nr. 79/2008, respectiv săexiste surse financiare pentru suportarea acestora și sa se încadreze în fondul de salarii.
Astfel că, motivat de situația financiară dificilă a pârâtei, organizațiile sindicale reprezentative la nivel de unitate au fost de acord cu renegocierea clauzelor contractuale, Astfel, conform Actului A. la CCM nr. 24501/(...) și a Actului A. nr. 1708/(...) părțile semnatare au convenit ca în anul 2009 și respectiv în anul 2010 sa nu se mai aplice prevederile art. 69 din CCM, în sensul ca ajutorul material de P. și premierea pentru Z. ceferistului nu se mai acorda în anii 2009 respectiv 2010.
Modificarea prevederilor art. 69 din CCM la nivel de societate este în concordanta cu prevederile art. 11 alin 3 din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transporturi care precizează ca: „(3) Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada la care se acorda cota de profit a salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate sau, după caz, instituției."
Așadar, raportat la aceasta perioada, acordul de voința al părților a fost în sensul neacordării drepturilor pretinse de către reclamanți, acord ce este în concordanta cu prevederile art. 11 alin. 3 din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transporturi, iar ignorarea voinței părților ar reprezenta o încălcare a forței obligatorii a contractului consfințita de prevederile art. 969 C.civ.
Intimatul K. P., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca legală șitemeinică a hotărârii atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din C.muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită plata drepturilor,.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a - d din C. muncii a reglementat distinct termene speciale de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din C. muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C.muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din C.muncii.
Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., urmează a fi de asemenea înlăturate având în vedere următoarele considerente:
Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din C.muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită plata drepturilor, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
Așa cum a reținut și prima instanță, Curtea consideră că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 din CCM la nivel de unitate precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica atât caracterul facultativ al dreptului pretins, cât și lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În sensul caracterului necondiționat al dreptului la acordarea salariului suplimentar, pledează și art. 30 alin. 1 din CCM la N. de G. de U.
Mai mult, contractul colectiv de muncă ce constituie temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune, nu cuprinde nici o mențiune de natură să conducă la concluzia că acordarea acestora ar fi una condiționată, stipulând în mod expres îndreptățirea salariaților de a beneficia de aceste drepturi.
Lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, respectiv diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificări pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, în contextul în care acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin memoriul de recurs.
În ceea ce privește OUG nr. 79/2008, deși invocate în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 din C.muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile art. 12 din Legea nr.130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Criticile recurentelor potrivit cărora obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite
În ceea ce privește acordarea ajutorului material de P. și a primei de Z. C., cererea reclamantului de a beneficia de aceste drepturi este întemeiată în condițiile în care s-a invocat ca temei legal al drepturilor solicitate prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de M. la N. de G. de U. din T.ul F. pe anii 2006-2008, prelungit prin actul adițional nr. 370/(...) pentru 48 luni, a cărui aplicabilitate se impune cu prioritate față de contractul colectiv de munca încheiat la nivelul paratei în condițiile prevăzute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, fiind contract încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 71 din CCM la nivel de grup de unități "cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare,"- pentru Z. F. se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A., la nivelul clasei 1 de salarizare.
Prin urmare reclamantul este îndreptățit să beneficieze de acordarea ajutorul material de P. pentru anul 2009 stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare și prima pentru Z. F. pentru anul 2009 stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA B. și S. DE T. F. DE C. C. împotriva Sentinței civile nr. 6. din (...) a T.ui B.- N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: M. L. B.
| ← Decizia nr. 3576/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 147/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
