Decizia nr. 11/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 11/R/2012
Ședința din 09 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. O. B., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1706 din 23 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați G. Ș. B., C. LOCAL B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, La apelul nominal făcut în
ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs atât pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. cât și pârâtul recurent P. orașului B. au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 20 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Maramureș.
Curtea, din oficiu, invocă ca motive de ordine publică, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent P. orașului B. raportat la obiectul acțiunii.
Curtea constată recursurilor în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1706 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local B. M., P. municipiului B. M. și M. F. P.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M. în contradictoriu cu pârâții G. Ș. B., C. Local B., P. orașului B. și M. F. și, în consecință au fost obligați pârâții să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: A. V., B. I. M., B. C. M., B. S., B. A., G. G., C. E., C. D., C. V., C. D., C. I., C. I. S., C. F. L., D. E., D. G., D. V. A., D. M., G. M., H. V., H. L., H. M., M. P. A., M. F., M. G., M. A., M. G., Mit S., M. M. G., M. E., M. L., M. M., O. A., O. I.,
P. M., P. V., P. D., P. I., P. M. D., P. L., S. A., S. T., S. V., S. (H.) E., S. M., S. N., Stetco D. M., S. S., Timis D. M., Timis (Tomoiaga) Ioana, Timis L., Timis Ramona, Timis Voichita, Timis I., Tomoiaga Alin, Tomoiaga C., Tomoiaga G., Ticala L., Varhanyovski Sorina, Visauan I., Vlasin V. și Zubascu G. Mircea, prima de va- canță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în conce- diu, aferentă anilor școlari 2007-2008; 2008-2009 și 2009-2010, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 19 din
Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, M. F. P. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție
Având în vedere că, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de în- vățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, va respinge excepția invocată de acesta.
Trecând la soluționarea fondului cauzei, examinând actele de la dosar tribunalul a constatat următoarele:
Salarizarea personalului didactic, a cadrelor didactice de predare a perso- nalului didactic auxiliar se face, în principal conform prevederilor Legii nr.
128/1997, care prevede în art. 50 alin. 12 că „personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de mun- că";. De asemenea, potrivit art. 146 din aceeași lege „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
În Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. pentru anii 2007-2008 se prevede acordarea primei de vacanță în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă (art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de M. U. la N. I. Ș. al J. M. coroborat cu art. 59 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. și art. 37 lit. g din Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î.).
Potrivit art. 11 alin. 1 lit. a, c și d din Legea nr. 130/996 a contractelor co- lective de muncă, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte „pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, „pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă";, respectiv
„pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel - național";, iar potrivit art. 8 al. 2 din același act normativ „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabi- lească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
Art. 48 al. 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede că sunt supuse negocierii unele drepturi salariale suplimentare și ma- teriale, în afara salariului de bază și a sporului de vechime.
Prevederile oricărui contract colectiv de muncă la nivel superior sunt con- siderate niveluri minime de la care începe negocierea contractelor de muncă la nivelurile inferioare, astfel încât contractele colective de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor co-lective de muncă la nivel de unitate, acestea din urmă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele co- lective de muncă încheiate la nivel superior.
În art. 36 al. 5 lit. f din Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. - 2. înregistrat la M. M., F. și E. de Ș. cu nr. 596/15/(...) părțile au convenit acordarea și pentru anul școlar 2007-2008 a primei de vacanță, în cuantumul prevăzut în contractele colective anterioare.
Aceeași clauză s-a negociat și pentru anul 2008-2009, în contractul colec- tiv de muncă la nivel de ramură fiind stipulat că toți salariații din învățământ pri- mesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna ante- rioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de I. MM 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Reclamantul a dovedit prin adeverințele depuse în probațiune că membrii de sindicat pe care îi reprezintă în prezenta cauză, fac parte din personalul din învățământ fiind îndreptățiți, în baza dispozițiilor convențiilor colective evocate, să beneficieze de primă de vacanță, iar această primă nu le-a fost plătită pentru anul 2008 și 2010.
Pentru considerentele reținute, acțiunea reclamantului a fost admisă con- form dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice și pârâtul P. O. B.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitatmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii împotriva sa, invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de decizia nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin recursul declarat de pârâtul P. O. B. s-a susținut imposibilitatea plății drepturilor salariale solicitate și lipsa temeiului legal de efectuare a acestor plăți ca urmare a neincluderii lor în bugetul local.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va admiterecursurile pentru următoarele considerente:
Astfel, prin decizia nr. 10/(...) în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la
19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legalori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu asumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
În egală măsură, Curtea observă, ca aspect comun ambelor recursuri, și că reclamantul a solicitat prin acțiunea promovată la data de (...) obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. și a P.ui O. B. la plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți.
Solicitarea de plată a ajutorului financiar se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P. sau ai P.ui O. B., încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și a Legii nr. 215/2000.
În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
Având în vedere atât acest aspect, cât și caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307 alin.3 C.pr.civ. Curtea de A. va admite recursurile în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și P. O. B. pentru lipsa calității procesuale pasive, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii care nu au făcut obiectul recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și de pârâtul P. O. B. împotriva sentinței civile numărul 1706 din (...) a T.ui M.pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea S.ui L. din Î. M. împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și P. O. B. pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘED.TE JUDECĂTORI D. G. S. D. L. D. G. C. M. Red.S.D./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond. C. V.
| ← Decizia nr. 147/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4078/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
