Decizia nr. 3338/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3338/R/2012
Ședința 02 iulie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S. L. AL I. P. C.EAN, și, respectiv de pârâții C. LOCAL AL MUN.C. N. și P. MUN.C. N. împotriva sentinței civile nr. 3881 din 12 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. CU C. I-V. N. I., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind reprezentantul pârâților recurenți și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului părții pe care o reprezintă, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Referitor la recursurile declarate de pârâții P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N., reprezentanta reclamantului recurent solicită respingerea recursurilor prin raportare la art. 167 din L. nr. 84/1995 și art. 104 din L. nr. 1., sens în care solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând că cele două instituții, respectiv P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. au calitatea de ordonatori principali de credite potrivit Ordinului nr. 86/2005 și Ordinului 1319/2006.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3881 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada (...) - (...) invocată din oficiu de către instanță.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL Î.
P. C.EAN în numele membrilor de sindicat T. R., D. R., R. G., S. A., R. N. și S. I.în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. „. I. C., C. LOCAL AL M. C.-N. și P. M.
C.-N. și în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. CU C. I-V. „. I. C. în calitate de angajator la calcularea și la plata către membrii de sindicat reclamanți a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu (...) și până la (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL M. C.-N. și P. M. C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a promovat prezenta acțiune în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, cadre didactice în cadrul unității școlare, pârâtă de rândul I, fapt care rezultă din adeverințele eliberate de angajator.
Referitor la acțiunea reclamanților, anterior Curtea Constituțională a R. prin D. nr. 93/(...) a constatat că L. 2. privind aprobarea OG 15/2008 este constituțională însă Guvernul României a emis OUG nr. 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. nr. 2. și prin OUG nr. 1. ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Împotriva acestor două ordonanțe a fost invocată excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1, 2 și 4 din OUG nr. 136/2008 și prevederile art. 1, pct. 2 și 3 din OUG nr. 1..
Prin D. nr. 843/(...) și D. nr. 989/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 1, pct.2 și 3 din OUG nr. 1. pentru modificarea si completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și art.2 și art.3 din O. nr.1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr. 136/2008 și a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1, alin.4, art. 61 alin. l și art.115 alin. 4 din legea fundamentală și este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 7 din Constituția Românei.
Trebuie remarcat că atât prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O. nr. 1/2009 cât și prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O. nr. 31/2009 și art. 2 din O. nr. 4. se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. 1, pct. 2 și 3 din O. nr. 1. ce au fost declarate neconstituționale.
Apoi conform D.i nr. 3/(...) a Î.C.C.J. privind recursul în interesul legii asupra efectelor Deciziilor Curții Constituționale nr. 12., nr. 842/(...) și nr.
989/(...),obligatorie pentru instanță, prevederile O.G. nr. 15/2008, așa cum au fost aprobate și modificate prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice stabilite de către acest act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
Față de cele ce preced, având în vedere că cei reprezentați de reclamant nu
și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior arătate ca și faptul că prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce urmau a se acorda în cursul anilor 2008 si 2009 personalului din învățământ au fost în vigoare până în data de (...), în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin L. nr. 2., tribunalul a admis cererea reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 208 și urm. din L. nr. 62/2011,coroborate cu prevederile art. 268 lit. c și art. 269 din Codul muncii și i-a obligat pe pârâți să calculeze, să aloce și să plătească sumele necesare drepturilor solicitate și cuvenite pentru cei reprezentați de acesta.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. C.-N. ȘI C. LOCAL
AL M. C.-N. și reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN.
Prin recursul declarat de pârâții P. M. C.-N. ȘI C. LOCAL AL M. C.-N. s-asolicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii civile formulatăde reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâții au arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 63, alin.4, lit. a) din L. 215/2001 in exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit. c) (atribuții privind bugetul local), primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. În considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora în condițiile legii. Așadar, pentru ca instituția primarului să poată repartiza fonduri pentru cheltuielile de personal, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local.
Pe de alta parte, arată instanței faptul ca bugetul pe anul 2011 a fost aprobat prin HCL nr. 2 din 25 ianuarie 2011, însă nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. De asemenea. potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2011, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
În temeiul celor menționate mai sus, a arătat, de asemenea, că potrivit Legii nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - L. Educației Naționale - prin art. 104, în conformitate cu alin. 2 Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporuri, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [...]. Totodată, potrivit afin 5 finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B., de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului B., cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva I. Ș. al M. B. De asemenea. alin. 6 din L. Educației Naționale prevede în mod clar ca S. defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina autorităților administrației publice locale.
Unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea, precizează că, față de prevederile art. 50 alin. 2 lit. a din L. nr. 273/2006, Direcția Generală a Finanțelor P.e asigură repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în M. O. al R., P. I. R. acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin D. a directorului Direcției Generale a Finanțelor P.e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
De asemenea, s-a reiterat poziția de la fond prin care a arătat instanței că, prin art.2 și 3 din O. nr. 31/2009 aprobat prin L. nr. 2. și a O. nr. 4. aprobată prin L. nr. 3., a fost abrogată O.G. nr. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin L. nr. 2..
Ulterior, prin art.48 alin.1 pct. 16 din L. cadrun330/2009 publicată în M.
O. nr. 762/(...) a prevăzut abrogarea, la data intrării în vigoare a legii, a prevederilor O.G. nr. nr. 15/2008, aprobata cu modificări prin L. nr. 2..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive pentru reclamanții membrii de sindicat T. R., D. R., R. G., S. A., R. N., S. I. pentru perioada (...) - (...).
În motivare recurentul a apreciat ca fiind greșită poziția instanței, deoarece termenul de 3 ani - termenul de prescripție prevăzut de art.283 alin.1 lit.c Codul muncii este declanșat din momentul prejudicierii salariatului, respectiv din momentul în care urmau a fi acordate anumite drepturi salariale.
În practica judiciară s-a statuat că în ipoteza drepturilor bănești cu caracter de continuitate (dreptul la salariu) care nu au fost acordate și care implică plăți succesive, termenul de 3 ani se calculează separat pentru fiecare plată (luna) în parte.
Concret, în învățământul preuniversitar, drepturile salariale se plătesc în intervalul cuprins între 5 și 15 a lunii următoare desfășurării activității, astfel:
- drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2009 se achită în perioada 5-15 februarie 2009;
- drepturile salariale aferente lunii februarie 2009 se achită în perioada 5-
15 martie 2009.
Cu alte cuvinte, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data la care trebuia să se facă plata drepturilor salariale pentru fiecare lună în parte - prin comparație cu dreptul comercial, termenul de prescripție începe să curgă de la data scadenței.
Din acest motiv recurentul apreciază că prin raportare la data introducerii acțiunii (...), nu sunt prescrise drepturile salariale aferente perioadei 1 februarie
2009 - 14 martie 2009.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de pârâții C. Local al M. C.-N. și P. municipiului
C.-N. se constată că în conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilorde învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Art. 167 din L. nr. 84/1995 a învățământului (în vigoare în perioada pentru care reclamantul solicită drepturile salariale pentru membrii săi de sindicat, L. 1. invocată de recurenți neputând fi aplicată retroactiv) prevede că „(1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. (2)
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară. (3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale";.
De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că „Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";
Conform art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (4) lit. a) din același act normativ primarul este de ordonator principal de credite al bugetului unității administrativ-teritoriale.
Din coroborarea acestor dispoziții legale, Curtea reține că recurenții au obligația să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate de reclamant, fiind fără relevanță că nu au calitate de angajatori ai membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, în condițiile în care nu au fost obligați la calculul și plata drepturilor salariale.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților
la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Relativ la motivele de recurs prin care se critică modul de soluționare a fondului cauzei, Curtea reține că prin D. nr. 3. pronunțată de Î. Curte de . și
Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii s-au statuat următoarele:
„Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 1. și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009";. Întrucât decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, iar instanța de fond a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză în conformitate cu soluția pronunțată în interesul legii, se apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat nici cu privire la criticile formulate de pârâți cu privire la fondul cauzei.. Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă să respingăca nefondate ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. Referitor la recursul promovat de S. L. al Î. P. C. se apreciază că întrucâtdrepturile salariale aferente lunii februarie 2009 se achită în perioada 5-15 martie 2009, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii începe să curgă de la data la care trebuiau plătite drepturile salariale aferente lunii februarie 2009, respectiv luna martie 2009. În mod similar, termenul de prescripție pentru drepturile salariale aferente perioadei (...)- (...) începe să curgă de la data de la care trebuia plătite aceste drepturi salariale, respectiv luna aprilie 2009. În consecință, Curtea constată că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada (...)-(...), motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind întemeiat. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de S. L. AL Î. P. C.EAN împotriva sentinței civile nr. 3881 din (...) a T.ui C., care va fi modificată în parte în sensul că se va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada (...)-(...) și se va obliga pârâta Ș. CU C. I-V. „. I. să calculeze și să plătească membrilor de sindicat diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultând din neaplicarea Legii nr. 2. și cele efectiv încasate și pentru perioada (...)-(...). Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursul declarat de S. L. AL Î. P. C.EAN împotriva sentinței civile nr. 3881 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada (...)-(...) și obligă pârâta Ș. CU C. I-V. „. I. să calculeze și să plătească membrilor de sindicat diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultând din neaplicarea Legii nr. 2. și cele efectiv încasate și pentru perioada (...)-(...). Menține celelalte dispoziții. Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. împotriva aceleiași hotărâri. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 02 iulie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. D. PT. S. D. D. G. În C.O. semnează VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI D.- L. B. PT. GREFIER, C. M. În C. O. semnează PRIM GREFIER M.LENA T. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond:E. B.
← Decizia nr. 2754/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4616/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|