Decizia nr. 3375/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3375/R/2012
Ședința publică din data de 3 iulie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta P. R. împotriva sentinței civile nr. 3279 din 26 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. E. SA, având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea
ședinței publice din data de 26 iunie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de (...) reclamanta P. R. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA C. N. și a solicitat obligarea acesteia să elibereze o adeverință din care să rezulte că în perioada (...)-(...) a desfășurat activitate în cadrul grupei I de muncă, în meseria de bijutier, din cadrul atelierului bijuterie.
În motivarea cererii, reclamanta susține că există temei legal în ceea ce privește eliberarea adeverinței și încadrarea în grupa I de muncă, deoarece și-a desfășurat activitatea timp de aproape 21 de ani în condiții de muncă cu temperaturi ridicate, cu gaze toxice și cu expuneri la intoxicații.
În drept, reclamanta a invocat prevederile O. nr.5..
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.809/(...) Tribunalul Cluj s-a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Prin decizia civilă nr.2118/R/2011 Curtea de A. C. a admis recursul reclamantei, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu îndrumarea de a se administra probațiune prin înscrisuri și testimonială și chiar cu expertiza de specialitate dacă ulterior se va constata că este util și a se judeca fondul cauzei.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 3279 din (...) a T. C. pronunțată în dosarnr. (...)*, a fost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, potrivit declarațiilor martorilor audiați, a reținut următoarele:
Reclamanta a avut meseria de bijutier din cadrul atelierului bijuteria confecționând bijuterii conform unui procedeu care consta în ștanțarea la rece încondiții de zgomot urmată de lipirea cu materiale ușoare a materialului ștanțat care trebuia încălzit cu lampa de benzină, apoi așezat pe dispozitivul de azbest și apoi finisat și vopsit cu acid azotic și cu vopsele pe bază de diluant și nitroceluloză. Lucrând cu pistolul de lipit cu flacără de benzină și aer comprimat, reclamanta a fost expusă la emanări de căldură și gaze și la inhalări de vapori toxici emiși de plăci de azbest și de soluțiile de acid sulfuric.
În hala în care își desfășura activitatea reclamanta erau peste 50 angajați care lucrau cu lămpile de benzină, cu azbesturi cu acizii și vopselele necesare formării și finisării produselor.
Pentru aceste condiții, reclamanta beneficia zilnic de o jumătate de oră pauză în care hala se aerisea și primea o jumătate de litru lapte pe zi ca și antidot
și un spor de toxicitate începând cu anul 1990.
Din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta și-a desfășurat meseria de bijutier în perioada (...)-(...) în condiții normale de muncă, fiind retribuită ca atare.
Potrivit prevederilor punctului 4 din O. nr.5. în vigoare până la data de (...) încadrarea în grupa I de muncă s-a făcut în situația în care cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la activitățile, meseriile și funcțiile prevăzute în această grupă a depășit nivelul maxim admis, prevăzut în normele republicane de protecție a muncii.
După cum se poate observa reclamanta au avut meseria de bijutier, care în lipsa altei dovezi decât înscrierea în carnetul de muncă apare a fi fost desfășurată în condiții normale de muncă.
De asemenea, din adeverința nr.25/2011 emisă de pârâtă rezultă că aceasta a fost încadrată în grupa a III-a de muncă, plătindu-se contribuția către bugetul asigurărilor sociale de stat conform retribuției pentru această încadrare și nu pentru retribuția rezultată din încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă.
Punctul 5 din același ordin arată că existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe, trebuiau să rezulte din determinările de noxe efectuate de către organele M. S. sau de la laboratoarele de specialitate proprii ale unității, determinări care trebuiau confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care la data efectuării analizei constatau că s- au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Potrivit prevederilor punctului 6 din același act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă s-a făcut de către conducerea unităților împreună cu sindicatele din aceste unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care respectivele persoane și- au desfășurat activitatea.
În speță, reclamanta a fost încadrata în condiții normale de muncă așa cum rezultă din carnetul de muncă al acesteia cu o retribuție corespunzătoare acestor condiții.
Inexistența condițiilor deosebite la locul de muncă al reclamantei, lipsa încadrării meseriei în grupa a II-a și lipsa nominalizării reclamantei că activitatea desfășurată s-a încadrat în această grupă duc la concluzia că cererea reclamantei este nefondată și obligarea pârâtei să elibereze o adeverință din care să rezulte activitatea în grupa a II-a de muncă ar fi contrară prevederilor Ord.5..
Pentru a fi valabilă o asemenea adeverință, fostul angajator, adică pârâta trebuie să înscrie în aceasta actul administrativ în baza căruia au fost nominalizate persoanele pentru a fi încadrate în grupa a II-a de muncă, funcția sau meseria acesteia și temeiul de drept în baza căruia s-a făcut respectiva încadrare.
Lipsa dovezii existenței condițiilor concrete în care și-a desfășurat activitatea reclamanta, condiții determinate de existența noxelor rezultate din măsurători ale organelor de specialitate și confirmate de persoanele abilitate anterior arătate și obligarea pârâtei să emită o adeverință contrar prevederilor legale stabilite în O. 5. privind procedura de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă, în baza cărora să se facă modificările în carnetele de muncă duc la concluzia că cererea reclamantei a fost nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând casareasentinței și admiterea acțiunii.
În motivare se arată că prin acțiune a făcut referire la prevederile O. nr. 5..
Prin audierea martorilor s-a dovedit că și-a desfășurat activitatea în condițiile pe care le-a specificat în acțiunea introductivă, condiții clar specificate în cuprinsul anexei 1 la O. 5..
T. nu ia în considerare prevederile pct. 14 alin.2 în care este specificat ca, încadrarea în grupele I și II de muncă nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor și nici dispozițiile martorilor din care rezultă că nu s-au luat măsuri de îmbunătățire a condițiilor de muncă și chiar dacă s-a încercat îmbunătățirea condițiilor de muncă, temperatura și noxele la care a fost expusă timp de 27 de ani au fost cele pe care le-a expus în acțiunea introductivă.
De asemenea, instanța de fond face referire la prevederile O. nr. 5., care nu are aplicabilitate pentru perioada cât aceasta și-a desfășurat activitatea în cadrul S. E. S. ca bijutier; poziția unității față de acțiune este una cel puțin superficială, după cum rezultă din întâmpinarea la acțiunea introductivă și faptul că în rejudecare nici măcar nu a mai depus întâmpinare, ceea ce dovedește lipsa de interes a unității față de judecarea acestei cauze, față de obligațiile pe care le avea conform legii raportat la foștii angajați, menționând în carnetul de muncă că a desfășurat activitate în condiții normale de munca, care a și fost motivul principal pentru care a promovat această acțiune.
În susținerea prezentei cereri, invocă și prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, art. 3 pct. a în care se învederează: „Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice […] în ceea ce privește
- condițiile de încadrare în muncă, […]"; și așa cum a arătat în mai multe rânduri, parte din colegii acesteia, cu care a muncit, la același banc de lucru, în aceleași condiții de temperatură și noxe, sunt beneficiari ai adeverințelor de încadrare a activității în grupa I de muncă, adeverințe pe care le-a depus în copie la dosarul cauzei.
Recurenta solicită să se aibă în vedere și opinia separată exprimată în sentința recurată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și cu majoritate de voturi, urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii și al obligării pârâtei să elibereze reclamantei o adeverință din care să rezulte că în perioada (...) - (...) a desfășurat activitate în cadrul societății, în calitate de bijutier, în condițiile grupei a II-a de muncă.
Se reține, în acest sens, că respingerea acțiunii de către tribunal se întemeiază pe situația de fapt contestată de reclamantă, anume, pe faptul că locul său de muncă nu a fost încadrat de către unitate în grupa de muncă. Or, tocmai împotriva acestui fapt, al neîncadrării locului său de muncă în grupa de muncă, a dovedit reclamanta prin probele testimoniale și prin înscrisurile depuse.
Astfel, se constată că după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetul de muncă depus în copie la dosar, reclamanta a fost salariata Întreprinderii Electrometal C.-N., prestând activitate la Secția bijuteria, atelier confecționare, în perioada (...) - (...).
Potrivit Decretului Lege nr. 68/1990 și H.G. nr. 1223/1990, locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I și a II-a de muncă urmau a fi precizate de către M. M. și P. S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția M., rezultatul acestei activități fiind concretizat în O. M.M.P.S. nr.5..
Pârâta S. E. S. nu a depus o poziție procesuală în cauză, ci doar precizarea că într-adevăr, locul de muncă al reclamantei nu a fost încadrat în grupa I sau a II-a de muncă.
Martorii audiați au atestat despre condițiile de muncă în care s-a lucrat în acea întreprindere, conform celor reținute în sentință (ștanțarea la rece în condiții de zgomot urmată de lipirea cu materiale ușoare a materialului ștanțat care trebuia încălzit cu lampa de benzină, apoi așezat pe dispozitivul de azbest și apoi finisat și vopsit cu acid azotic și cu vopsele pe bază de diluant și nitroceluloză.
Lucrând cu pistolul de lipit cu flacără de benzină și aer comprimat, reclamanta a fost expusă la emanări de căldură și gaze și la inhalări de vapori toxici emiși de plăci de azbest și de soluțiile de acid sulfuric. Folosirea de disc polipant pentru lustruire care emana un praf foarte fin și toxic. În hala în care își desfășura activitatea reclamanta erau peste 50 angajați care lucrau cu lămpile de benzină, cu azbesturi cu acizii și vopselele necesare formării și finisării produselor), și despre măsurile ce s-au aplicat în legătură cu aceste condiții de muncă, prin care se confirmă existența unor condiții deosebite de muncă (spor pentru toxicitate, lapte antidot, aerisirea timp de o jumătate de oră cu evacuarea sălii).
S-au depus sentințe prin care au fost recunoscute condițiile grupei I de muncă pentru trei dintre colegii reclamantei.
Totodată, martorul S. M., ce a avut calitatea de director al întreprinderii, a explicitat motivul pentru care nu s-a făcut încadrarea în grupa de muncă a activității reclamantei: acela că în anii 1980-1990, aceasta se făcea prin ordin al M. de resort și nu era lăsată la latitudinea întreprinderilor inițierea procedurii de stabilire și acordare a grupelor. Aceasta, în condițiile în care punctul 6 din O. nr.
5. prevedea că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizaților sindicale ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.
Față de aceste probe, Curtea, cu majoritate de voturi, reține că în practica judiciară, în mod constant s-a acceptat ca în acele situații în care, printr-o probațiune temeinică, se dovedea prestarea muncii în condiții similare cu persoane cărora li s-a recunoscut grupa de muncă, să se recunoască pe cale judiciară desfășurarea activității profesionale în condiții specifice grupelor de muncă, astfel încât și în cazul reclamantei trebuia aplicată această procedură, dându-i-se posibilitatea de a proba afirmațiile făcute, așa cum s-a și realizat de altfel în fața instanței de fond.
O. nr. 5. nu reglementează meseriile ce se încadrează în grupele de muncă, ci, așa cum o indică și titlul, locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării.
Or, prin petitele acțiunii, reclamanta a indicat condițiile specifice de la locul său de muncă, confirmate pe cale testimonială conform celor ce preced.
Deși instanța de recurs a dispus efectuarea unei expertize de specialitate în primul ciclu procesual, iar în urma trimiterii pentru rejudecare, reclamanta și-a însușit această probă (fila 23 dosar fond), tribunalul nu a procedat la administrarea acesteia.
În contextul în care unul din argumentele reclamantei se bazează pe situația de discriminare în care a fost pusă, iar prin expertiza judiciară efectuată în dosarul nr. (...) al T. C. (depusă ca probă în dosarul acvirat la prezentul dosar, cu același termen la prezentul complet de recurs, nr. (...), la fila 25 și următoarele dosar fond) s-a constatat existența la locul de muncă al mai multor colegi ai reclamantei a condițiilor grupei a II-a de muncă,corespunzător punctelor 37, 43,
69, 146 din Anexa 2 la O. M. M. și O. S. nr. 5., respectiv pozițiilor nr. 8, 24, 92 din Anexa 2 la O. M. M. și O. S. nr. 1., Curtea consideră că aceleași au fost condițiile de muncă și operațiunile profesionale și în cazul său.
Deși s-a dovedit recunoașterea pe cale judiciară a grupei I de muncă pentru trei dintre colegii săi, Curtea observă că acele hotărâri nu au avut la bază o probă
științifică, concluziile instanței fiind întemeiate pe simpla enumerare de către reclamanți a condițiilor de muncă, cu indicarea de către instanță a punctului 21 din anexa I la ordin, (încălzirea metalului în vederea laminarii, laminarea, tăierea, presarea și refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea și sortarea la cald).
Or în cadrul probei cu expertiza administrată în dosarul nr. (...) al T. C., nu s-au constatat aceste condiții.
În plus, de îndată ce ministerul de resort nu a acceptat nici măcar încadrarea în grupa a II-a de muncă, (chiar în afara procedurii legale încadrându- se acest refuz), este greu de acceptat pe baza unor simple depoziții testimoniale încadrarea în această grupă superioară.
De altfel, practica judiciară creată la nivelul T. C. sub acest aspect, în litigii ce privesc foștii colegi ai reclamantei, este preponderentă în sensul recunoașterii grupei a II-a de muncă, astfel încât nu se poate reține o discriminare a reclamantei sub acest aspect, fiind mai convingătoare pentru instanța de recurs, în opinie majoritară, considerentele ce întemeiază recunoașterea grupei a II-a.
Instanța reține din concluziile raportului de expertiză întocmit de exp. ing. Mihai Costescu în dosarul nr. (...) că, ținând cont condițiile concrete de muncă în care și-au desfășurat activitatea reclamanții din acel dosar, această activitate este încadrabilă în grupa a II-a de muncă.
Această opinie de specialitate are la bază analiza operațiunilor concrete desfășurate de salariați în cadrul secției și descrise de expert, respectiv rezultatele determinărilor de noxe efectuate de C. S. A. din C.-N. prin care s-a evidențiat o valoare a noxelor crescută cu 20% peste limita admisă și prevederile contractului colectiv de muncă care acorda lucrătorilor din atelierul de confecționare bijuterii sporuri salariale.
Prin decizia nr. 87 din 1 iunie 1999 - referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Decretului-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Curtea Constituțională a
României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat ca dispozițiile 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului sunt neconstituționale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute sa fie încadrate în grupele I și II de munca, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de munca sau activități anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Or, aceleași considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză.
Relevantă este și lipsa oricărei poziții procesuale a pârâtei, ca și depoziția martorului S. M., în calitate de fost director al unității, și care a atestat existența acestor condiții la locul de muncă, cu explicitarea doar a motivului pentru care nu s-a făcut această recunoaștere a condițiilor de muncă în trecut.
Nu poate fi reținută ca o culpă a reclamantei și deci ca un motiv de respingere a acțiunii împrejurarea că nu s-a achitat contribuția la CAS corespunzător acestei încadrări, culpa aparținând unității și în plus, se constată că O. nr. 5. nu a condiționat recunoașterea retroactivă a condițiilor de muncă de plata acestor contribuții corespunzătoare.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta P. R. împotriva sentinței civile nr.
3279 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. R. în contradictoriu cu pârâta S. E. S. și în consecință:
Obligă pârâta să elibereze reclamantei o adeverință din care să rezulte că în perioada (...) - (...) a desfășurat activitate în cadrul societății, în calitate de bijutier, în condițiile grupei a II-a de muncă.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G., G.-L. T.cu opinie separată, în sensulrespingerii recursului ca nefondat.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.Pertru U.
Cu opinia separată a doamnei judecător G.-L. T. în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Motivarea opiniei separate
Prin acțiunea sa reclamanta solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință care să ateste încadrarea în grupa I de muncă a activității de bijutier pe care a desfășurat-o în cadrul atelierului bijuteria în perioada (...)-(...).
Prin adresa nr.25/(...), S.";E."; S. C.-N. a comunicat instanței că reclamanta a fost angajata societății în meseria de bijutier, însă activitatea acesteia nu a fost încadrată în grupa I sau II de muncă.
În motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat că, chiar dacă legiuitorul nu a inclus meseria de bijutier în actul normativ, se poate face o similitudine între activitățile prevăzute de O. nr. 5. și activitatea efectivă de bijutier, acesta topind metal, utilizând acid sulfuric, inhalând noxe.
Potrivit art. 1 din O. nr. 5. pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, „în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.";
Conform art. 6 din același act normativ, „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.). „
De asemenea, potrivit art. 15 din O. nr. 5., „dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înregistrării acestora în carnetele de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. M. și O. S.
În speță, reclamanta a formulat simple susțineri privind condițiile în care și-a desfășurat activitatea, precizând prin acțiune că la locul său de muncă desfășura activități care se încadrează în grupa I în anexa 1 pct. 2, 21, 22, 41,
45, 67 conform O. nr. 5..
Plecând de la temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea pretențiilor sale, este de reținut că în conformitate cu prevederile O. nr. 5. se încadrează în grupa I de muncă următoarele activități ce sunt enumerate în anexa 1: pct. 2 - activitatea personalului muncitor care lucrează în instalațiile tehnologice ale centralelor nucleare, pct. 21 - încălzirea metalului în vederea laminarii, laminarea, tăierea, presarea și refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea și sortarea la cald, pct. 22 - laminarea metalelor neferoase la cald, la cilindri sau prin extrudere la prese hidraulice, pct. 41 - fabricarea acidului sulfuric din gazele rezultate din procesele metalurgiei neferoase, pct. 45 - fabricarea și condiționarea produselor organofosforice pe cale industrială și pct. 67 - secția flux de sudura (concasare, uscare, cernere, dozare, cuptoare electrice, poduri rulante și finisare flux).
Or, după cum rezultă din modul de redactare a textelor mai sus redate, reiese că intenția legiuitorului a fost aceea de a încadra în grupe de muncă doar acele activități care sunt specifice anumitor ramuri industriale, în dispozițiile enumerate nefiind cuprinsă activitatea desfășurată în atelierele de bijuterie.
Deși, recurenta-reclamantă solicită, instanței să rețină că a desfășurat activitate în grupa I de muncă, întemeindu-și, de fapt, pretențiile doar pe argumentele că topea metalul, că a utilizat plăci de azbest și acid sulfuric, consider că activitatea prestată de reclamantă nu poate fi conform prevederilor O. nr. 5. încadrată în grupa I de muncă, deoarece activitatea de bijutier - chiar dacă au fost utilizate anumite substanțe periculoase pentru organism, nu se regăsește între activitățile limitativ enumerate în anexa 1 la O. 5..
Din aceste dispoziții cuprinse în anexa nr. 1 rezultă că meseria de bijutier deținută de reclamantă și desfășurată într-un atelier de bijuterie nu poate impune derularea activităților menționate anterior, caracterizate, în esență, prin încadrarea lor în industriile grele, fiind de fapt, specifice tehnicilor și procedeelor industriale de producție în masă.
În concordanță cu punctul de vedere exprimat în opinia majoritară, apreciez că nu se poate constata doar pe baza unor declarații de martoriîncadrarea în grupe de muncă, în condițiile în care lipsește dovada științifică a existenței noxelor și nici nu s-a urmat procedura stabilită de art. 6 din O. nr. 5..
În ce privește încadrarea în grupa a II a de muncă este de observat că aceasta nu a fost solicitată de reclamantă, aceasta urmărind recunoașterea grupei I de muncă.
Pe de altă parte, apreciez că pe baza probelor administrate în cauză,
(reclamanta neînțelegând să administreze proba cu expertiză de specialitate nici în rejudecarea cauzei după casare, deși necesitatea acestei probe a fost relevată prin decizia de casare), nu se poate reține că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada solicitată se încadrează în grupa a II a de muncă.
Proba cu expertiză administrată într-o altă cauză, chiar dacă viza alți angajați ai aceleiași pârâte, nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților din prezenta cauză pentru a putea fi avută în vedere la stabilirea situației de fapt reținute conform opiniei majoritare. Aceasta cu atât mai mult cu cât din mențiunile din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a lucrat ca bijutier doar începând cu data de (...), în perioada (...)-(...) lucrând în calitate de muncitor.
Având în vedere faptul că legiuitorul a dat în competența angajatorului, împreună cu sindicatele, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă, plecând tocmai de la premisa că aceștia sunt cei mai în măsură a cunoaște condițiile concrete în care se desfășoară activitatea salariaților, că O. nr.
5. nu prevede în anexa nr. 1 locul de muncă al reclamantei, respectiv bijutier și că niciunul dintre angajații societății pârâte nu a beneficiat de încadrare în aceste grupe de muncă, apreciez că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantei.
În ce privește discriminarea reținută conform opiniei majoritare este de observat că recurenta nu invocă practic o discriminare izvorând din fapta angajatorului, ci invocă de fapt practica judiciară, arătând că în alte cauze acțiuni ale unor colegi ai săi aflați în situații similare au fost admise de către instanțe.
Având în vedere însă că în actuala reglementare hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept, consider că această situație nu poate constitui un argument suficient pentru admiterea acțiunii formulate de reclamantă.
Pentru aceste considerente apreciez că se impunea respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă.
Judecător,
G.-L. T.
| ← Decizia nr. 3629/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 668/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
