Decizia nr. 4691/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)**
DECIZIA CIVILĂ NR. 4691/R/2012
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 938 din 25 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...)**, privind și pe reclamantul intimat P. N. A., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal și asistat de av. F. Ion T., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării onorariului avocațial și practică judiciară, arătând că nu are cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, arătând că termenul de
2 ani prevăzut de art. 82 alin. 1 Codul muncii a fost depășit, iar contractul de muncă al reclamantei s-a transformat într-un contract pe perioadă nedeterminată având în vedere că acesta a continuat să se deruleze și după expirarea celor 24 luni, angajatorul neîncheind un nou contract pe perioadă determinată. Cu cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...), la data de (...), reclamantul P. N. A. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr.240 din data de
11 iulie 2011 emisă de pârâtă; reîncadrarea reclamantului pe postul de inspector specialitate gradul II gradația 1, pe perioadă nedeterminată; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat începând cu data încetării contractului și până la reintegrarea efectivă și la acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 euro.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă înregistrat sub nr.1023 din (...), pe durată determinată, până la organizarea concursului pentru postul de inspector de specialitate debutant.
La punctul 2.4 din contract s-a prevăzut că, la expirarea perioadei de stagiu, angajatul va susține un examen pentru titularizare pe post. În cazul promovării examenului, contractul de muncă devine contract de muncă pe o perioadă nedeterminată.
Având în vedere prevederile art. 82 alin. 1 din Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii acestui contract, conform căruia contractul individual de muncă nu poate fi încheiat pentru o perioadă mai mare de 24 de luni, precum și faptul că data la care acesta încetează este cea a organizării concursului, rezultă că organizarea concursului trebuia să aibă loc în interiorul acestei perioade.
Prin urmare, prezentul contract de muncă a fost încheiat pe o durată determinată, fără a se preciza exact data la care acesta încetează, în locul datei fiind stipulat un termen imprecis, ca moment al împlinirii lui, dar care va surveni în mod cert, respectiv momentul organizării concursului.
Ulterior, reclamantul a fost încadrat în funcția contractuală teritorială de inspector de specialitate gradul II gradația I.
La data de 11 iulie 2011 a fost emisă decizia nr. 240 de către Ministerul
Finanțelor Publice, D. G. a F. P. a J. M., prin care se constată încetarea de drept a contractului de muncă conform art. 55 lit. a coroborat cu art. 56 alin. 1 lit. i din Codul muncii, la expirarea termenului contractului individual de muncă.
Reclamantul a susținut că, contractul individual de muncă încheiat între reclamant și pârâtă nu putea înceta decât fie la expirarea perioadei de 24 de luni, prin neorganizarea concursului, fie prin nepromovarea concursului organizat de către pârâtă înlăuntrul celor 24 de luni. În cazul în care contractul ar fi încetat la expirarea celor 24 de luni, raportul de muncă înceta la data de 17 martie 2010 și nu ar fi continuat până la 18 iulie 2011.
S-a mai arătat că decizia de încetare a contractului de muncă cuprinde în motivare argumente referitoare la reducerea posturilor vacante, iar în dispozitiv este precizat ca temei legal ajungerea la termen a contractului, cele două părți ale deciziei necorelându-se.
Reclamantul consideră că cererea privind daunele morale este justificată având în vedere că, prin încălcarea dispozițiilor legale, pârâta nu numai că l-a lipsit pe reclamant de locul de muncă și de remunerațiile pe care le-ar fi primit, ci i-a creat un adevărat stres, în condițiile în care, deși a fost salariat o perioadă mai lungă de timp, a aflat cu surprindere că, de fapt, contractul acestuia de muncă este unul pe o perioadă determinată.
În drept, au fost invocate prevederile Codului muncii.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant prin D. G. a F. P. a județului M., a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 938/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. N. A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. G. a F. P. M., a fost anulată decizia nr. 240 din data de 11 iulie 2011, emisă de pârât, privind încetarea raportului de muncă al reclamantului, s-a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior de inspector specialitate, gr. II, gradația
1, pe durată nedeterminată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelaltedrepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data încetării contractului și până la reintegrarea efectivă.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1000 E.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 1023 din data de (...), aflat la dosar, reclamantul a fost angajat în funcția de inspector specialitate debutant în cadrul S.ui de monitorizare a colectării veniturilor bugetare - aparat propriu, pe o perioadă determinată, începând cu data de 17 martie 2008, până la organizarea concursului pentru postul respectiv.
Potrivit punctului 2.4 din contract, la expirarea perioadei de stagiu, angajatul va susține un examen pentru titularizare pe post. În cazul promovării examenului, contractul de muncă devine contract pe o durată nedeterminată.
Ulterior, prin decizia nr. 616 din data de 11 noiembrie 2008, reclamantul a promovat în gradul profesional imediat superior, de inspector specialitate gradul IV, începând cu data de 15 noiembrie 2008, în urma concursului organizat pentru promovarea în grad profesional.
Prin decizia nr. 9 din (...), începând cu data de 1 ianuarie 2011, reclamantul a fost reîncadrat în funcția contractuală teritorială de inspector de specialitate gradul II, gradația 1.
Prin decizia nr. 240 din data de 11 iulie 2011, emisă de D. G. a F. P. M., contestată în cauză, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 18 iulie 2011, în temeiul art. 55 lit. a), coroborat cu art. 56 alin. 1 lit. i) din Codul muncii, ca urmare a expirării termenului contractului încheiat pe durată determinată.
În conformitate cu dispozițiile art. 82 din Codul muncii, prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. 1, angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și în condițiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată, care se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului de muncă pe durată determinată, acesta nu putea fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni.
În ipoteza în care contractul este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor care au determinat suspendarea contractului de muncă al salariatului titular.
În cuprinsul contractului individual de muncă nr. 1023 din (...) nu s-a menționat faptul că reclamantul ar fi fost angajat pe durată determinată pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă era suspendat, situație în care devin incidente prevederile legale ce reglementează o perioadă maximă a contractului de 24 luni, termen ce a fost depășit în cauză, iar raporturile de muncă dintre părți au continuat.
Pe de altă parte, simpla mențiune în contract că a fost încheiat pe durată determinată nu produce efectele corespunzătoare, dacă postul este vacant și prin natura ei munca are caracter permanent.
În consecință, dacă sunt întrunite cerințele imperative ale legii pentru încheierea contractului pe durată nedeterminată, orice clauză potrivit căreia contractul ar fi fost încheiat pe durată determinată este nulă.
Prin urmare, s-a reținut că relevant pentru stabilirea duratei contractului este caracterul permanent sau limitat (sezonier) al postului, iar nu voința părților concretizată prin încheierea acelui contract.
În condițiile în care angajatorul nu a respectat prevederile legale referitoare la termenul maxim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată și atâta timp cât raporturile de muncă dintre părți au continuat și după expirarea acestuia, tribunalul a apreciat că natura reală a contractului este cea a unui contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, astfel că decizia nr. 240 din data de 11 iulie 2011, emisă în temeiul art. 55 lit. a), coroborat cu art. 56 alin. 1 lit. i) din Codul muncii, este nelegală.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate în cuantum de 10.000 Euro, pentru prejudiciul moral suferit, instanța a reținut că, potrivit art. 253 din Codul muncii republicat, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Sub acest aspect, reclamantului îi incumbă sarcina probei cu privire la existența și întinderea prejudiciului personal nepatrimonial, cât și cu privire la existența vreunei vătămări, nefiind suficientă simpla susținere a afectării reclamantului prin însăși măsura încetării contractului de muncă, chiar dacă aceasta s-a dovedit nelegală.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că reclamantul nu a probat cauzarea unui prejudiciu, din culpa pârâtului, în cuantumul solicitat, astfel încât a fost respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE pentru D. G. A F. P. M., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului. Recurenta susține că intimatul a fost angajat în funcția de inspector specialitate debutant, pe perioada determinata, conform deciziei nr.140/(...), încheindu-se Contractul individual de munca nr.1 023/(...).
Conform contractului de munca reclamantul a fost angajata pe perioada determinata începând cu data de (...) pana la organizarea concursului.
Având in vedere deficitul de personal din cadrul D.G.F.P. M., generat de încetarea raporturilor de munca ale unor salariați, s-a dispus încadrarea reclamantului pe perioada determinata in funcția de inspector specialitate debutant la S. de monitorizare a colectării veniturilor bugetare din cadrul D.G.F.P. M., conform Deciziei nr.143/(...)
Ulterior prin decizia nr.616/(...) reclamantul promovează in gradul profesional imediat superior debutantului de inspector specialitate gr. IV, in urma concursului organizat pentru promovarea in grad profesional.
Prin decizia nr.43/(...), reclamantul angajat pe perioada determinata, i se suspenda raporturile de serviciu pe perioada de 5 zile având in vedere certificatul de concediu medical.
Prin decizia nr. 9/(...), reclamantul se reîncadrează in funcția contractuala teritoriala de inspector de specialitate gr.II gradația 1.
Prin decizia nr.240/(...) reclamantului i-a încetat contractul de munca de drept, ținând cont de N. D. de O. si R. U. din cadrul A.N.A.F Bucuresti nr.9.(...) din conținutul căreia rezulta ca toate posturile de execuție vacante au fost reduse.
Recurenta arată că aceste decizii nu au fost contestate de către intimat, acesta dându-și tacit acordul pentru prelungirea contractului.
Prin Ordinul Președintelui ANAF 2180/2011, s-a modificat Ordinul 375/
2009, privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale ale finan-
țelor publice județene, noua structură organizatorică intrând în vigoare la data de
(...), ulterior acest termen fiind prorogat prin O. nr. 2289 /(...) pană la data de
(...).
Potrivit art. III din O. 2180/2011 modificat prin O. 2. 2011, dispozițiile art. 99 alin. 1 lit. a, alin. 3, 4, 6, și 7 din Legea 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare și respectiv ale art. 65-67, 75-77 din Codul muncii, sunt direct aplicabile unităților subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, care își încetează activitatea și nu se regăsesc în anexa menționată la art. I.
În aplicarea prevederilor O. 2180/2011, D. G. de O. și R. U. din cadrul ANAF a comunicat N. nr. 9. (...) prin care se precizează faptul că, la întocmirea statelor de funcții care vor fi predate obligatoriu până la data de (...), nu se vor lua în calcul posturile de execuție vacante existente la acea dată, posturi de execuție vacante fiind doar cele preluate de la unitățile desființate.
Recurenta arată că rațiunea pentru care acestea nu mai pot fi luate în considerare este aceea că nu sunt bugetate și că au fost reduse prin proiectul de H. pentru modificarea și completarea H. 109/2009 privind organizarea și funcțio- narea A.N.A.F. cu modificările și completările ulterioare.
Prin Ordinul A.N.A.F. nr. 2262/(...) s-a aprobat numărul maxim de posturi pentru direcțiile generale ale finanțelor publice județene, posturile re- partizate și aprobate pentru D.G.F.P. M. fiind în număr de 489, nefiind incluse și posturile vacante, ocupate pe perioada determinată de personalul contractual.
Astfel, având în vedere adresa nr. 9.(...), la data de (...) s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, pentru personalul contractual.
Concedierea reclamantului, susține recurenta, s-a făcut ca urmare a reorganizării instituției, acesta ocupând un post pe perioadă determinată, neavând calitate de funcționar public.
Se invocă în acest sens disp.art.65 din Codul muncii, arătându-se că, întrucât reclamantul ocupa un post vacant pe perioadă determinată și acesta a fost desființat, contractul individual de muncă a încetat de drept.
Recurentul mai invocă faptul că din punctul de vedere al formei și fondului actului unilateral contestat, acesta este la adăpost de orice critică, fiind întocmit cu respectarea normelor legale.
Se mai invocă faptul că, întrucât postul a fost desființat, nu mai este posibilă reîncadrarea reclamantului, iar despăgubirile acordate de către prima instanță intimatului sunt necuvenite.
În drept, se invocă disp.art.304 pct.9 și 3041 Cod.proc.civilă. Intimatul nu a formulat întâmpinare în recurs și nu s-au administrat probe noi. Analizând recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEpentru D. G. A F. P. M., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin contractul individual de muncă nr. 1023/(...), recurenta a dispus încadrarea intimatului pe funcția de inspector de specialitate debutant începând cu data de (...), pe durată determinată, până la organizarea concursului. Conform punctului 2.4 din același contract, la expirarea perioadei de stagiu, persoana va susține un examen de titularizare pe post. În cazul promovării examenului, contractul de muncă devine contract pe durată nedeterminată. Prin decizia nr.616/(...) emisă de recurentă, intimatul P. N. A. a fost declarat admis la concursul organizat pentru promovarea în gradul profesional imediat superior debutantului, astfel încât, începând cu data de (...), acesta a promovat în gradul profesional de inspector de specialitate grad IV. Curtea reține că legiuitorul, reglementând cele două tipuri de contracte individuale de muncă, respectiv cel pe durată nedeterminată și cel pe durată determinată, a avut în vedere desigur ocrotirea drepturilor, necesităților și intereselor ambelor părți ale unui raport de muncă, plecând de la premisa că un angajator poate avea nevoie de două categorii de forță de muncă: nevoi permanente, ce trebuie satisfăcute prin contracte pe durată nedeterminată și nevoi precare, conjuncturale, pe care și le poate acoperi prin contracte de muncă pe durată determinată. Pentru protecția drepturilor salariaților și prevenirea abuzului de drept din partea angajatorului, legiuitorul român a procedat la reglementarea contractului de muncă pe durată determinată armonizând treptat legislația națională cu aquis-ul comunitar, astfel cum rezultă chiar din preambulul O.U.G. nr.65/2005, ce a modificat art.82 alin.1 și art.84 alin.1 din Codul muncii și cel al O.U.G. nr.55/2006, ce a modificat și completat art.84 alin.2 din Codul muncii, având în vedere deosebitele consecințele economice, psihologice și sociale ale precarității acestor raporturi de muncă pentru salariați, determinate de incertitudinea care apasă asupra locului de muncă. Se reține astfel că, prin D. 1. a C. din (...) privind Acordul-cadru CES, UNICE și CEEP asupra muncii cu durată determinată, avută în mod special în vedere la armonizarea legislației muncii din R.ia cu cea comunitară, s-a prevăzut că, pentru a preveni abuzul ce poate rezulta din utilizarea contractelor sau relațiilor de muncă cu durată determinată succesive, statele membre pot introduce una sau mai multe măsuri prevăzute la C. 5 din acordul-cadru și anume: rațiuni obiective care să justifice reînnoirea unor astfel de contracte sau relații de muncă, durata maximă a contractelor sau relațiilor de muncă succesive și numărul de reînnoiri ale unor astfel de contracte sau relații de muncă. Alineatul 2 al acestei clauze prevede că statele membre, după consultarea partenerilor sociali stabilesc în ce condiții: a)contractele sau raporturile de muncă sunt considerate „succesive";; b) sunt considerate contracte sau raporturi de muncă pe durată nedeterminată. În elaborarea acestui acord-cadru, părțile au luat în considerare următoarele: contr actele individuale de muncă pe dur ată nedeterminată reprezintă forma generală pentru raporturile de muncă, contribuie la calitatea vieții lucrătorilor implicați și îmbunătățesc performanța, iar folosirea, doar din motive obiective, a contractelor pe durată determ inatăconstituie un mod de a împiedica abuzurile. Se mai prevede că Statele membre pot menține și /sau partenerii sociali pot menține sau introduce dispoziții mai favorabile pentru muncitorii avuți în vedere în acord( C. 8). Conform jurisprudenței CJCE (Hotărârile M.ld, Adeneler și alții) beneficiul stabilităț ii locului de muncă este co nsiderat un elemen t major al protec ț iei acordate lucrătorilor . Curtea a dedus din aceasta că Acordul-cadru vizează sălimiteze recurgerea succesivă la contractele de muncă pe durată determinată, considerată drept o sursă potențială de abuz în detrimentul lucrătorilor, prevăzând o serie de dispoziții minime de protecție destinate să evite incertitudinea situației salariaților. S-a mai reținut prin aceste hotărâri că o dispozi ț ie care nu j ustifică în mod specific folosirea co ntractelor de munc ă pe durată determ inată succesive pri n existenț a unor factori obiectivi legaț i de particularită ț ile activită ț ii respective și de condiț iile exercitării sale, implică un risc real de a determ ina o recurgere abuzivă la acest tip de contracte și nu este, prin urmare, compatibil ă cu obiectivul și cu efectul util al Acordului-cadru. În speță, prin contractul individual de muncă nr.1023/(...) depus la dosar, s-a menționat că acesta a fost încheiat într-o situație de excepție prevăzută de disp.art.81 din Codul muncii, pe durată determinată, până la „. concursului";, precizându-se însă că în cazul promovării examenului de titularizare pe post, contractul de muncă devine contract pe durată nedeterminată. Ori, astfel cum rezultă din decizia nr.616/(...) emisă de recurentă, intimatul P. N. A. a fost declarat admis la concursul organizat pentru promovarea în gradul profesional imediat superior debutantului, astfel încât, începând cu data de (...), acesta a promovat în gradul profesional de inspector de specialitate grad IV, în consecință nu mai subzista motivul pentru care contractul de muncă a fost încheiat pe durată determinată. Pe de altă parte, se mai reține că durata îndelungată a acestui contract, începând cu data de (...) și până la (...), pe lângă faptul că încalcă prevederile art.82 alin.1 din Codul muncii, potrivit căruia contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni, dovedește pe deplin că activitatea prestată de către reclamant a corespuns unei nevoi permanente a instituției recurente, motiv pentru care acesta era îndreptățit la încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată. Se mai reține că, deși alin.1 al art.84 din Codul muncii prevede regula că la încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, prevăzut de art.80 alin.4, sau la expirarea termenului prevăzut la art.82 alin.1, dacă pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, alin.2 lit.c) și c1) stipulează că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cazul în care încheierea unui nou contract de muncă pe durată determinată se impune datorită unor motive obiective prevăzute expres în legi speciale sau a unor motive obiective cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel național sau la nivel de ramură, pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe . În consecință, ceea ce se impune a fi analizat în speță este dacă angajatorul a avut în situația reclamantului o nevoie permanentă de personal, sau una de natură precară, conjuncturală și dacă legea specială sau contractele colective de muncă aplicabile prevăd în cazul activității desfășurate de către acesta motive obiective care să impună încheierea unor contracte pe durată determinată. Astfel cum s-a statuat în doctrina de specialitate și practica judiciară, în măsura în care un angajator apelează de mai multe ori, în intervale scurte de timp, la aceeași persoană cu care încheie contract pe durată determinată pentru aceeași activitate este de presupus că, în realitate, angajatorul în cauză are nevoie în mod permanent de un post de tipul celui ocupat de acel salariat, caracterul temporalității fiind practic simulat. De altfel, Curtea de Justiție a C. E., prin hotărârea din (...), pronunțată încauzele conexate C-378/07-C-380/07, în cererea privind pronunțarea unei hotărâri preliminare - Monomeles Protodikeio Rethymnis - privind interpretarea clauzei 5 si a clauzei 8 punctele 1 si 3 din anexa la D. 1. a C. din 28 iunie 1999 privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE si CEEP, a statuat că C. 5 punctul 1 trebuie interpretată în sensul că nu se opune adoptării de către un stat membru a unei reglementări naționale, în măsura în care totuși reglementarea menționată, pe de o parte, nu afecteazăcaracterul efectiv al prevenirii folosirii abuzive de contracte sau de raporturi de muncă pe durată determinată astfel cum rezultă acesta din măsura legală echivalentă menționată și, pe de altă parte, respectă dreptul comunitar și, mai ales clauza 8 alin.3 din acord. C. 5 punctul 1 litera a) din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că se opune posibilității ca o reglementare națională să fie aplicată de autoritățile statului membru respectiv astfel încât reînnoirea de contracte de muncă pe durată determinată succesive în sectorul public să fie considerată justificată de ". obiective"; în sensul clauzei menționate, pentru simplul motiv că aceste contracte sunt întemeiate pe dispoziții legale care permit reînnoirea lor pentru a satisface anumite nevoi provizorii, în condițiile în care, în realitate, respectivele nevoi sunt permanente și durabile. Curtea a mai reținut , prin aceeași hotărâre, că, în special respectarea clauzei 5 punctul 1 din Acordul-cadru impune ca o nouă reglementare națională să prevadă, în ceea ce privește folosirea abuzivă de contracte de muncă pe durată determinată succesive, măsuri eficace și obligatorii de prevenire a unei astfel de folosiri abuzive, precum și sancțiuni care au un caracter suficient de eficace și disuasiv pentru a garanta deplina eficacitate a acestor măsuri de prevenire. Prin urmare, s-a stabilit că este de competența instanței de trimitere să verifice dacă aceste condiții sunt îndeplinite. Analizând evoluția în timp a relațiilor de muncă dintre părți, timp de aproape trei ani și jumătate, nu se poate reține decât faptul că D. G. A F. P. M. a avut nevoie în permanență de munca prestată de către intimat, iar abuzul de drept săvârșit de către acest angajator prin neelucidarea, neprevederea expresă în contract a duratei nedeterminate a acestuia, conform dispozițiilor legale mai sus menționate nu poate fi folosit de către recurentă pentru a înceta de drept acest contract de muncă, invocând faptul că postul ocupat de către reclamant ar fi fost de fapt unul vacant, căruia i-ar fi aplicabilă N. nr. 9.(...) a D. de O. și R. U. din cadrul ANAF București. Se mai reține nelegalitatea deciziei contestate și pentru motivul că, deși se invocă dispozițiile art.56 alin.1 lit.i) din Codul muncii republicat, respectiv încetarea de drept a contractului de muncă la data expirării termenului pentru care contractul individual de muncă a fost încheiat, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei și prin cererea de recurs, recurenta invocă alte motive de fapt și de drept, respectiv desființarea locului de muncă ocupat de către reclamant, ca urmare a reorganizării instituției, în temeiul disp.art.65 din Codul muncii. Ori, conform art.79 din Codul muncii republicat, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. De altfel, dacă se consideră că încetarea contractului de muncă al reclamantului s-ar fi dispus în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, se recunoaște implicit că acesta ocupa în mod legal un loc de muncă, care a fost desființat, fiind astfel contradictorii susținerile recurentei în sensul că postul de execuție al intimatului ar fi fost vacant la data primirii Notei nr. 9.(...) a D. de O. și R. U. din cadrul ANAF București. Pentru aceste considerente privind nelegalitatea deciziei contestate, Curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus, în temeiul disp.art.80 alin.1 și 2 din Codul muncii republicat, atât reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii acestui act unilateral, cât și obligarea angajatorului la plata despăgubirilor. Acest temei este aplicabil în cauză având în vedere faptul că, nefiind probată în cauză existența unei cauze de încetare de drept a contractului individual de muncă, decizia nr.240 din (...) constituie de fapt o decizie de concediere a reclamantului, astfel cum aceasta este definită în art.58 din Codul muncii, respectiv o încetare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului. Practic, se reține în acest sens că repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, constituie una dintre măsurile cele mai energice de restabilire a legalității, de apărare eficientă a dreptului la muncă. Ea reprezintă o adevărată restitutio in integrum, implicând nu numai reîncadrarea pe postul deținut anterior, ci repunerea în situația anterioară, ca și cum raportul de muncă nu ar fi fost nici un moment întrerupt, cu respectarea prevederilor legale ce impuneau încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, precum și acordarea despăgubirilor prevăzute de lege. Prin decizia nr.193/2001, Curtea Constituțională a decis că repunerea părților în situația anterioară nu lezează în nici un mod dreptul de proprietate al angajatorului, drept ce trebuie exercitat cu respectarea conținutului și limitelor sale, stabilite de lege. F. posibilitatea repunerii părților în situația anterioară concedierii, atingerea adusă dreptului la muncă nu s-ar repara și nu ar asigura stabilitatea raporturilor de muncă. În consecință, constatând că în mod corect prima instanță a admis cererile reclamantului de anulare a deciziei de încetare a contractului de muncă și de repunere a părților în situația anterioară, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, se va respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE pentru D. G. A F. P. M. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță. În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurentul, aflat în culpă procesuală, va fi obligat să plătească intimatului P. N. A. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 938 din (...) a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...)**, pe care o menține. Obligă pe recurent să plătească intimatului P. N. A. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI S.-C. B. I.-R. M. C. M. G. G. C. Red.C.M.; Tehnored.: C.M./M.S.; 2 ex./(...); Jud.fond: Tribunalul Maramureș: M.H.
| ← Decizia nr. 2884/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3629/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
