Decizia nr. 3478/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.3478/R/2012
Ședința publică din data de 4 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții F. C. G., M. M., R. M. L., B. I. L., G. T., P. M. C., P. I., C. L. P., A. A. I., C. S., F. D. R., A. M. F., M. G. M., I. C., B. A., B. V., V. N. M. și S. A. împotriva sentinței civile nr. 4613 din 3 mai
2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâții intimați
Ministerul Justiției, C. de A. C. și Ministerul Finanțelor Publice au formulat în cauză întâmpinări înregistrate la data de (...), (...) și respectiv (...).
Constatându-se că atât recurenții cât și intimatul Ministerul Finanțelor
Publice au solicitat și judecata în lipsă, C. apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții F. C. G., M. M., R. M. L., B. I. L., G. T., P. M. C., P. I., C. L. P., A. A. I.,
C. S., F. D. R., A. M. F., M. G. M., I. C., B. A., B. V., V. N. M., S. A. în contradictoriu cu pârâții M. J., C. DE A., TRIBUNALUL CLUJ, S. R. PRIN M. F. P., au solicitat instanței obligarea pârâților la acordarea primei de vacanță pentru anul 2011 și în viitor, obligarea la restituirea sumelor bănești reținute nejustificat, actualizate cu indicele de inflație, obligarea la alocarea sumelor necesare plății.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prima de vacanță este un drept prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat conform art. 24 indice 1 din OUG nr. 27/2006, dispoziție menținută de art. 28 alin.1 din L. nr. 3..
Prin art. 9 din L. nr. 2. a fost abrogat și art. 28 alin.1 din L. nr. 331/2009, fiind încălcat art.1 din Protocolul adițional 1 la C. privind dreptul de proprietate.
S-a arătat că limitarea nu era necesară și nici justificată, iar L. nr. 2. și L. nr.1., nefiind legi organice nu pot modifica legile organice în materie de salarizare.
Pârâții Ministerul Justiției, C. de A. C. și S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice au solicitat prin întâmpinări respingerea acțiunii, cel din urmă invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 4613 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B., CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ și ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală în ce privește pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei G. ca personal auxiliar de specialitate.
Dispozițiile art. 23 alin.1 din O.G. nr. 8/2007 stabileau dreptul personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu plătită cumulat cu indemnizația de concediu, cu cel mult 5 zile înaintea datei plecării în concediu.
Aceste dispoziții au fost abrogate prin art. 39 din L. nr. 2. începând cu data de (...).
Prevederile O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin nr. 2., nu au caracterul unei legi organice, nefiind edictat în domeniile prevăzute de art. 73 din C.
Fiind abrogate începând cu data de (...), aceste dispoziții legale nu mai produc efecte.
Dispozițiile art. 39 din L. nr. 2. sunt în acord cu prevederile art. 162 alin. 2 din Codul muncii conform cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
C. E. a D. O. a tratat drepturile salariale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i Europene a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de muncă) este împrejurarea că nu există un drept la un salariu într-un anumit cuantum. Astfel, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza K. c. Ucrainei). În cauza Lelas c. Croației, C. a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, instanța a reținut că pentru a se elimina prima de vacanță s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
Un alt element care trebuie analizat este dacă s-a respectat principiul proporționalității măsurii, respectiv dacă statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativul protecției dreptului reclamanților, astfel încât, prin eliminarea premiului salarial, aceștia să nu fie puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
Instanța a reținut că prin măsura menționată, reclamanții nu au fost puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, menținându-se salarii care permit asigurarea unui trai decent în R.ia. Sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a veniturilor la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent. Sarcina disproporționată este cea care depășește limitele determinate de un temei rezonabil, atunci când sarcina este comparată cu interesul general protejat. De asemenea, sarcina disproporționată, astfel cum a reținut C. în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, este determinată de împrejurarea că numai o mică parte din persoanele aflate în aceeași situație trebuie să suporte acea sarcina (în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei numai 54 de persoane au fost lipsite de pensia de invaliditate, pe când alte 689 persoane au continuat să primească pensii de invaliditate). Or, sarcina impusă reclamanților a fost impusă tuturor categoriilor de salariați plătite din fonduri publice, în egală măsură.
În ceea ce privește aprecierea că prima de vacanță reprezintă un drept câștigat care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, instanța a reținut că nu s-a încălcat principiul neretroactivității legii întrucât raportul juridic privind plata primei de vacanță nu s-a epuizat la data de (...). Plata primei avea loc cu 5 zile înaintea datei plecării în concediu.
Așadar raportul juridic reglementat prin legile noi, era în curs de derulare la data de (...), data intrării în vigoare a acestora, astfel că nu se poate susține că aceste dispoziții legale retroactivează.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând în temeiul art. 304 pct. 3,4,8,9 C.proc.civ. admiterea acțiunii.
În motivare s-a arătat că prima de vacanță este un drept prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, potrivit dispozițiilor art. 241 din O.U.G. nr. 27/2006. Această dispoziție a fost menținută și de art. 28 alin. 1 din L. nr. 3.. Ulterior, prin art. 9 din L. nr. 285 din 28 decembrie 2010 cu privire la salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice (publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010), printre altele a fost abrogat și art. 28 alin. 1 din L. nr. 3., suscitat. Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., orice persoană fizică, juridică, are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Caracterizată în mod indubitabil intr-o valoare economică, prima de vacantă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i. Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele instituind „un bun"; în sensul precizat în C., așa cum rezultă din art. 8 din hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26 iunie 1986. Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsiți de el în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția R.iei, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i. Măsura eliminării primei de vacanță pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, conex, funcționari publici și contractual nu se justifică întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri. Potrivit dispozițiilor art. 38 din Constituția R.iei salariații au dreptul la protecție socială a muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediu de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții egale, precum și alte situații specifice. Art. 60 din L. nr. 5. privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor stipulează următoarele: (1) Pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege. (3) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de salarii de bază, spor de vechime, prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii. (4) Salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul M.ui J., Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de G. se stabilește prin lege specială. (5) Până la intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare, rămân aplicabile în continuare dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului prevăzut la alin. (4). Acest act normativ nu prevede nicio situație în care aceste drepturi să poată fi eliminate, suspendate ori abrogate. Trebuie observat că dispozițiile L. nr. 2. cu privire la salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice (publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010) și ale L. nr. 1., nu sunt aplicabile judecătorilor, procurorilor și inclusiv celorlalte categorii profesionale din sistemul judiciar (personalul auxiliar de specialitate), al căror statut este reglementat de asemenea printr-un act normativ cu caracter special și organic și care nu poate fi modificat decât printr-o normă cel puțin egală sub aspectul forței juridice, pentru următoarele considerente: 1. L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor (sic!) și L. nr. 5. privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, sunt legi organice. Or, L. nr. 2. și L. nr. 1. nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 73 pct. 3 lit. 1) și p), raportat la art. 76 pct. 1 din C., și anume nu au caracterul de lege organică și respectiv lege specială, deoarece au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului. Or, în această procedură constituțională nu este prevăzută expres o procedură de votare a legii cu cerințele specifice legilor organice, respectiv în mod deosebit „votul majorității membrilor fiecărei Camere";. Prin decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 a C. C. s-a constatat că dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din L. nr. 1., sunt constituționale dar numai în raport cu motivele de neconstituționalitate invocate de autorii sesizării de neconstituționalitate. D. consecință, pentru alte motive de neconstituționalitate și inaplicabilitate nu poate fi invocată decizia C. C. nr. 872 din 25 iunie 2010 în vederea respingerii unei excepții de neconstituționalitate. Pe de altă parte, angajarea răspunderii Guvernului pentru a adopta o lege nu poate fi folosită în vederea ocolirii îndeplinirii cerințelor garanției constituționale pentru elaborarea și votarea unei legi organice. În consecință, L. nr. 1. și L. nr. 2. nefiind legi organice nu pot modifica explicit sau implicit legile organice și anume L. nr. 3. și L. nr. 5., astfel că personalului din magistratură și personalului auxiliar de specialitate le sunt aplicabile în continuare L. nr. 3. și L. nr. 5., în ceea ce privește salarizarea. În același sens sunt și dispozițiile art. 58 din L. nr. 24/2000, care prevăd că un act normativ nu poate fi modificat, abrogat ori completat decât printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior. Printre actele normative modificate sau abrogate enumerate expres, în conținutul L. nr. 1. și nr. 2. nu se regăsesc dispozițiile art. 6 alin. 4 din L. nr. 5.. Cele două Legi nr. 1. și 2. contravin și art. 30 alin. 5 din L. nr. 3., lege organică în care se dispune: „(5) în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/ aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009";. Totodată, potrivit art. 22 din Ordonanța nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, se precizează după cum urmează: (5) Funcționarii publici beneficiază, pe perioada efectuării concediului anual de odihnă la care sunt îndreptățiți conform legii, de o indemnizație pentru concediul de odihnă. La determinarea indemnizației de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, și sporurile de care beneficiază, potrivit legii. (6) La cererea funcționarului public, indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către autoritatea sau instituția publică cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. Dispozițiile sus arătate au fost de asemenea abrogate de art. 39 pct. w din L. 2. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46). D.ul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în concediul de odihnă a fost instituit în baza prevederilor art. 41/ 1 alin. (1) din L. nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 35 alin. (2) din L. nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, ale art. 37 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin L. nr. 3., cu modificările și completările ulterioare, ale art. 21 din L. nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a M.ui Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 34 lit. f) din L. nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor referitoare la acordarea primei respective din alte acte normative privind salarizarea unor categorii de personal. De asemenea prin art. 8 din L. nr. 2. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de (...)) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Or, dreptul acestora de a beneficia de prima de vacanță este câștigat atât timp cât prevederile legale ce prevedeau aceste drepturi erau în vigoare la data de (...), orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității legii civile, înscris la art. 15 alin. (2) din C. Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De aceea, trebuie să se țină seama și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Este adevărat că principiul aplicării imediate a legii noi presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. Or, în cazul reclamanților dreptul de a încasa indemnizația de concediu aferentă anului 2011, era deja câștigat. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 august 2012 pârâtul Ministerul Justiției B. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. În motivare a arătat în esență că trebuie să se aibă în vedere decizia C. C. nr. 115/2012 care stipulează că: „prin L. nr. 2., în vigoare tot de la 1 ianuarie 2011, s-a prevăzut în mod expres, la art. 8, că premiul anual corespunzător anului 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. Art. 8 din L. nr. 2. dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii. Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, C. a constatat, prin D. nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimenta re, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de C.. Prin aceeași decizie, C. a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, C. reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din C., care garantează salariaților dreptul la salariu. Potrivit art. 25 alin. 1 din L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea";. La alin. 4 al textului de lege se prevede că „Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul";. Însă, începând cu data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare L. - Cadru nr.2. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. Potrivit art. 1 din acest act normativ, „Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului";. A.. 2 al acestui text stabilește că începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de prezenta lege, iar art. 39 din lege prevede, la lit. w) că la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă L. - cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea 1, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare. De asemenea, art. 46 din lege a stabilit ca dată a intrării în vigoare a legii data de 1 ianuarie 2011, cu excepția art. 34 și 35, care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al legii. Așadar, începând cu data de 1 ianuarie 2011 sunt aplicabile dispozițiile actului normativ menționat mai sus. Potrivit art. 7 alin.(1) din L. nr. 2., „Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare";. Pentru anul 2011 a fost adoptată L. nr. 285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Astfel, art.8 din L. nr.285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevede că „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";. Legiuitorul a stabilit expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual. Din dispozițiile textului menționat mai sus, rezultă că pentru anul 2011 au fost prevăzute creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, iar la stabilirea cuantumului acestora a fost avut în vedere și premiul anual aferent anului 2010. În acest sens, potrivit art. 1 din L. nr. 2. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.878/(...), „(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază /. funcției de bază / salariile funcției de bază / indemnizațiile de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%";, acest procent fiind așadar stabilit și prin luarea în considerare a premiul anual cuvenit personalului bugetar pentru anul 2010. Tot în același sens s-a exprimat Curtea Constituțională și cu privirea la excepția de neconstituționalitate a art. 8 din L. nr. 2. invocată de către reclamanți, stabilind că legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său și, cu precădere, art. 1 din actul normativ este constituțională prin decizia nr. 1655/(...) a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea 1, nr.51/(...). În acest sens, prin decizia menționată, Curtea Constituțională a reținut că prin deciziile nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, „C. a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea că după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior L. nr. 1.. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat stabilite prin deciziile C. C. nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea L. nr. 1.. De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că „... se menține în continuare existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit, la adresa securității naționale, în acest sens, C. având în vedere expunerea de motive la legea criticată ..."; care prevede, printre altele, că în contextul crizei economice efectele măsurilor stabilite prin L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitând pentru anul 2011 aplicarea unor măsuri de corecție. În privința aplicării dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului, subliniată că alin.2 al textului prevede că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor";. Raportându-se la jurisprudența C. (K. versus Ucraina, Cazacu versus Moldova, Lelas versus Croația, Vilho Eskelinen și alții versus Finlanda), arată că principiul potrivit căruia conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun. Principiul este exprimat de altfel explicit în hotărârea K. versus Ucraina „.... este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare";. Apreciază că nu sunt incidente în cauză Directivele Consiliului Europei nr. 2000/43/CE din (...) referitoare la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și nr. 2000/78/CE din (...) pentru crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal pentru ocuparea forței de muncă și condiții de muncă,deoarece aceste directive ale Consiliului Europei se referă la crearea unor situații discriminatorii pe criterii de origine rasială sau etnie ori pe criterii de handicap. Or, dispozițiile L. nr. 2. au în vedere neacordarea premiului anual aferent anului 2010 pentru întreg personalul din sectorul bugetar. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 17 august 2012 pârâta C. de A. C.a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică. În motivare se arată, în esență, că soluția tribunalului își are temeiul legal în dispozițiile art. 9 alin. (2) din L. nr. 2.. D.ul la prima de concediu a fost stabilit prin dispozițiile art. 23 alin.(1) din O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Acest text a rămas în ființă și după adoptarea L. nr. 3., fiind enumerat în art. 48 pct. 20 printre textele O.G. nr. 8/2007 exceptate de la abrogare. L. nr. 2. privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, prin textul art. 39 litera s), a abrogat în mod expres dispozițiile legale care instituiau dreptul la prima de concediu a personalului auxiliar și conex din cadrul instanțelor și parchetelor. Reclamanții susțin, în esență că dreptul la prima de concediu, având valoare economică, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr.l adițional la C. E. a D. O. (C.), iar măsura eliminării sale ar fi echivalat cu o privare nejustificată și lipsită de necesitate într-o societate democratică Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea Constituțională a constatat, prin decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de C. Așadar nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este prima de vacantă. În ceea ce privește susținerile potrivit cărora prima de vacanță 2011 reprezintă un „. în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C., cu referire la cauza K. împotriva Ucrainei, intimata pârâtă arată că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Opțiunea legiuitorului privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită. Sunt invocate cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de N., cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei, unde C. arăta că o creanță nu poate fi considerată ca fiind o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul 1 decât dacă ea are o bază suficientă în dreptul intern ( ... ). Or, în cazul de față, prin dreptul intern, referitor la salariile personalului plătit din fonduri publice, s-a decis prin L. nr. 2. că nu se vor acorda prima de vacantă în anul 2011, iar prin L. nr. 2. a fost abrogat textul de lege care instituia dreptul la prima de vacantă. Cu privire la afirmatul caracter organic al L. nr. 2., C. de A. C. arată că domeniile de reglementare a legilor organice sunt expres prevăzute de C., iar salarizarea personalului auxiliar și conex din cadrul instanțelor și parchetelor nu se numără printre acestea. Dacă s-ar accepta argumentul că salarizarea personalului auxiliar și conex este de domeniul legilor organice, câtă vreme actele normative în discuție reglementează aspecte legate de salarizarea personalului auxiliar sau conex - întrucât se prevede eliminarea primei de vacanță, aceste legi au caracter organic. Cât privește maniera de adoptare raportat la procedura specifică legilor organice, conform mențiunilor de la final, L. nr. 2. a fost adoptată prin proceduraprevăzută de art. 114 a1in.(3) din C., respectiv prin asumarea răspunderii Guvernului, această modalitate de adoptare neputând însă afecta caracterul organic sau ordinar al legii. Adoptarea unei legi prin asumarea răspunderii guvernului nu exclude domeniile care fac obiectul de reglementare al legilor organice, art. 114 alin. (1) în fine din C. referindu-se la „. de lege";, fără a distinge după cum acea lege este una organică sau ordinară. Nu se poate susține că dispozițiile legale indicate de reclamanți retroactivează, căci raportul juridic reglementat prin noua lege nu era epuizat la data de (...), având în vedere că plata primei de vacanță pe anul 2011 nu putea avea loc decât după începutul anului, căci dreptul era stabilit, după cum prevedea art. 23 alin.(1) din O.G. nr. 8/2007, „la plecarea în concediul de odihnă";. Or, concediul de odihnă se cuvine în fiecare an calendaristic, pentru anul în curs, iar nu pentru cel anterior, cum apare menționat în cererea de chemare în judecată. D.ul la prima de concediu aferentă anului 2011 nu putea fi deci unul deja câștigat la data intrării în vigoare a L. nr. 2., publicată în Monitorul Oficial nr. 828 din 28 decembrie 2010, avându-se în vedere și dispozițiile referitoare la durata concediilor de odihnă corespunzătoare activității desfășurate într-un an calendaristic și la modalitatea de efectuare a concediilor (Hotărârea C. nr. 186/2007 cu modificările și completări le ulterioare, îndeosebi art. 2 și 5). Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 august 2012 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B. a solicitat respingerea recursului reclamanților. În motivare s-a arătat în esență că în cauză nu s-a încălcat principiul neretroactivității legii deoarece raportul juridic privind plata primei de vacanță nu s-a epuizat la data de (...). Plata primei avea loc cu 5 zile înaintea datei plecării în concediu. Așadar raportul juridic reglementat prin legile noi, era în curs de derulare la data de (...), data intrării în vigoare a acestora, astfel ca nu se poate susține ca aceste dispoziții legale retroactiveaza. Art. 23 alin. I din O.G. nr. 8/2007 a fost abrogat prin art. 39 din L. nr. 2., începând cu (...) iar cu privire la L. nr. 2. C. C. a stabilit ca drepturile salariale suplimentare nu constituie drepturi fundamentale. În ce privește Ministerul Finanțelor Publice instanța a respins în mod corect cererea față de acesta întrucât nu a avut niciun fel de raporturi juridice cu recurenții-reclamanți, astfel încât, aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia, pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar. În acest sens sunt invocate prevederile art.14, 17 alin.1 și art. 18 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice. Prin decizia nr. 10/19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 12/2011, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de C. al C. de Ale S. și, în consecință, s-a stabilit că este nelegală chemarea în judecată a M.ui F. P. cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, C. reține următoarele: Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare. Patru sunt motivele de recurs care pot fi structurate din cuprinsul cererii: cel privind încălcarea dreptului de proprietate, și în acest sens, a garanțiilor instituite de art. 1 din Primul protocol adițional la C. sub acest aspect; cel de al doilea, privitor la încălcarea dreptului la protecție socială, instituit de art. 38 din Constituția R.iei; apoi, cel privitor la caracterul neregulat al procedurii de a semodifica/abroga dispoziții din legi organice prin legi ordinare. În fine, cel referitor la încălcarea prin măsura contestată a principiului neretroactivității legii civile. Referitor la primul motiv de recurs, se constată că C. a tranșat în cauzele F. Mihăieș și A. G. Senteș împotriva R.iei, o chestiune similară celei puse în discuția instanței în această cauză, tot sub aspectul încălcării prin măsuri de austeritate bugetară, a garanțiilor instituite de art. 1 din Primul protocol Adițional la C. S-a arătat, în hotărârea pronunțată în aceste cauze de către instanța europeană, că reducerea salariului reclamanților cu un procent de 25 % în temeiul L. nr. 1. nu i-a determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. C. a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului, plângerile fiind respinse, cu motivarea că dispozițiile C.i nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit. O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială";, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern. Revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. S-a mai argumentat că întrucât în baza L. nr. 1., s-a decis reducerea cu 25% a salariilor angajaților din sectorul public, cu dificultate reclamanții ar putea argumenta existența unui „. în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. Raportat la aceste dezlegări date de C. într-o cauză cu probleme juridice similare celei supuse judecății în prezentul dosar, C. de apel constată că nu s-ar putea concluziona în sensul propus de recurenții reclamanți, anume, că prin măsurile legislative indicate în cererea de recurs, s-ar fi încălcat dreptul la protecția bunurilor, garantat de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., argumentele folosite de Curte în cauzele menționate fiind pe deplin aplicabile și în prezenta cauză. Cu privire la al doilea motiv de recurs, C. constată că recurenții, deși susțin neconstituționalitatea dispozițiilor legale prin care au fost abrogate prevederile legale ce instituiau dreptul la prima de concediu, nu solicită sesizarea C. C. a R.iei cu o excepție în acest sens. Or, acesta este organismul de control al constituționalității legilor, astfel încât simpla afirmație că o anumită dispoziție legală în vigoare încalcă dispozițiile constituționale instituind dreptul la protecția socială a muncii este ineficientă și improprie pentru a determina inaplicabilitatea acelei dispoziții. Art. 41 din C. este cel care reglementează dreptul la protecția socială a muncii, iar în cuprinsul dispozițiilor sale nu se regăsește reglementarea unei prime de concediu pe lângă indemnizația de concediu, ci doar dreptul la un concediu de odihnă plătit. Al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat. Deși se invocă prevederile art. 60 din L. nr. 5., C. constată că acesta nu este relevant pentru chestiunea dedusă judecății, nereglementând în vreun fel dreptul solicitat prin acțiune. Faptul că acest articol reglementează caracterul special al legii privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești nu conduce nici el la admiterea acțiunii, întrucât tot printr-o normă cu caracter special (art. 39 lit. o) și s) din L. nr. 2.) a fost dispusă abrogarea textului de lege care reglementa anterior acordarea primei de concediu pentruaceastă categorie socio-profesională (art. 23 din O.G. nr. 8/2007 și art. 241 din O.U.G. nr. 27/2006). În mod evident, reglementările naționale cu privire la salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești nu trebuie să îmbrace forma legii organice, așa cum susțin recurenții, în condițiile în care art. 73 alin. 3 lit. d) stipulează ca fiind imperativă această formă legislativă doar pentru reglementarea organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a M.ui P. și a C. de C. Un alt argument adus pentru a susține temeinicia acțiunii este cel privitor la încălcarea de către L. nr. 1. și L. nr. 2. a prevederilor art. 30 alin. 5 din L. nr. 3.: „(5) în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/ aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009";. Or, nu se explică în ce fel consideră recurenții că ar fi aplicabile aceste dispoziții legale citate, referitoare la salarizarea aferentă anului 2010, la speță, care poartă asupra cererii de acordare a primei de concediu pentru anul 2011. Ca atare, C. va înlătura acest argument ca nepertinent. Cât privește enumerarea dispozițiilor legale care anterior abrogării dispuse prin L. nr. 2., reglementau dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar la prima de concediu, de asemenea, nu se specifică relevanța acestor prevederi în soluționarea cauzei, în condițiile în care chiar recurenții subliniază că vizează alte categorii de salariați decât cea din care fac parte recurenții. Argumentul bazat pe dispozițiile art. 8 din L. nr. 2. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ce prevăd expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, se constituie în fapt într-un contraargument față de poziția procesuală a recurenților. Nu este dezvoltată o afirmație în susținerea acțiunii, pe marginea acestui text de lege. Cât privește ultimul motiv de recurs, C. constată că în doctrină, chestiunea neretroactivității legii civile a fost descrisă ca impunând aplicarea legii în vigoare la data producerii situației juridice asupra căreia se poartă judecata. În situații similare celei în cauză, de decelat între aplicabilitatea legii vechi și a celei noi, s-a apelat la anumite criterii, dintre care utile în cauză se dovedesc următoarele: drepturi câștigate versus simple expectative; fapte trecute, fapte în curs de a-și produce efectele și fapte viitoare. În mod evident, dreptul invocat de reclamanți, anume, dreptul la acordarea primei de concediu pentru anul 2011, nu putea fi catalogat, la data intrării în vigoare a L. nr. 2. (31 decembrie 2010), ca un drept câștigat, ci ca o simplă expectativă. Până la acea dată, se putuse contura doar speranța că la data intrării în concediu, în anul următor, toate premisele pentru acordare acelui drept vor fi întrunite, inclusiv aceea ca legea care îl prevedea să rămână în vigoare, ceea ce nu s-a întâmplat. Tot astfel, privind situația juridică ivită prin abrogarea art. 23 din O.G. nr. 8/2007 și art. 241 din O.U.G. nr. 27/2006 de către art. 39 lit. o) și s) din L. nr. 2.din perspectiva celeilalte distincții categoriale propuse de doctrină, (facta praeterita, facta pendentia și facta futura), se poate de asemenea constata că dreptul invocat se circumscrie celei din urmă categorii, anume, facta futura (fapt viitor), întrucât doar în viitor se putea vorbi despre încasarea primei de concediu aferentă anului 2011, la data intrării în vigoare a L. nr. 2. nefiind nici măcar lucrată vreo zi din acel an viitor, pentru a se putea pretinde beneficiul concediului de odihnă aferent și implicit, a celorlalte beneficii aferente acestuia. Deși se invocă în motivare dispozițiile art. 304 pct. 3, 4 și 8 C.proc.civ., printre argumentele ce compun motivarea în fapt a recursului nu se regăsește nici unul pretabil a fi încadrat în aceste motive de nelegalitate, situație în care C. va respinge solicitarea de admitere a recursului în temeiul acestor texte de lege, ca nemotivată. Văzând prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. C. G., M. M., R. M. L., B. I. L., G. T., P. M. C., P. I., C. L. P., A. A. I., C. S., F. D. R., A. M. F., M. G. M., I. C., B. A., B. V., V. N. M. și S. A. împotriva sentinței civile nr. 4613 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G.-L. T. I. T. D. C. G. N. N. GREFIER, Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. I. P.
| ← Decizia nr. 2622/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3573/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
