Decizia nr. 3607/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3607/R/2012
Ședința publică din data de 12 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. D. împotriva sentinței civile nr. 343 din 9 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. L. prin P., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de repunere pe rol a cauzei s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 343 din 9 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. L. prin P., în contradictoriu cu pârâta I. D.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 6.636 lei, reprezentând drepturi bănești salariale acordate în baza contractului colectiv de muncă aprobat prin HCL L. nr. 34/(...), precum și suma de 250 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Examinând prioritar conform art. 137 Cod proc. Civ. excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a apreciat că este neîntemeiată, deoarece obiectul acțiunii constă în obligarea pârâtei la restituirea plata unor drepturi salariale pretins necuvenite, iar dreptul la acțiune având un obiect patrimonial este prescriptibil extinctiv, conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pârâta a invocat prin întâmpinare că termenul de prescripție este de 3 ani, aserțiune însușită de instanță, întrucât potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescripție este de 3 ani, același termen fiind instituit și de art. 283 din Codul muncii (art. 268 după republicare).
În contradicție cu susținerile pârâtei, instanța a apreciat că prescripția dreptului la acțiune privind restituirea drepturilor salariale necuvenite, nu începe să curgă de la momentului plății fiecărei sume în parte, ci de la data la care s-a cunoscut paguba și persoana răspunzătoare, respectiv de la momentul în care reclamanta a cunoscut caracterul nedatorat al plății. Momentul coincide cu data pronunțării de către C. de apel C. a deciziei civile nr.1654/(...), întrucât doar la acest moment s-a apreciat de către instanța de judecată caracterul nelegal și nedatorat al sporurilor și premiilor acordate (mai ales că inițial instanța de fond - T. B.-N. a anulat actul de control sub acest aspect). Termenul de prescripție de 3 ani trebuie calculat începând cu data de (...), iar la data formulării acțiunii în prezenta cauză, (...), termenul nu era încă împlinit.
Referitor la fond s-a reținut că la data de (...) s-a încheiat contractul individual de muncă privind derularea raporturilor de muncă între pârâta I. D., în calitate de angajat - referent - și C. L. - Primăriei L. în calitate de angajator.
În cursul anului 2009 Curtea de Conturi a României - C. de C. a județului
B.-N. desfășurat un control de audit financiar la P. comunei L. C. acestui organ de control au fost cuprinse în D. nr. 8., din care rezultă că în anii 2007 și 2008 cheltuielile de personal nu respectă cerința legalității și regularității, atât cu privire la personalul contractual, cât și la funcționarii publici, acordându-se mai multe sporuri la salariul de bază, indemnizații și prime, în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, nominalizate fiind sporul de fidelitate și loialitate față de instituție, sporul pentru condiții vătămătoare 10%, prime de P. și de C., spor de mobilitate, spor pentru lucru sistematic cu publicul, indemnizația de hrană, respectiv indemnizația pentru procurarea unei ținute decente. S-a dispus recalcularea drepturilor salariale acordate în anii 2007 și 2008 prin eliminarea tuturor sporurilor, primelor și indemnizațiilor acordate nelegal în baza contractului colectiv de muncă, stabilirea diferențelor de sume nete încasate necuvenit de salariați și a plăților nelegale efectuate către bugetele publice și înregistrarea acestora în evidența contabilă.
C. L. a formulat contestație împotriva acestui act de control, contestația a fost însă respinsă prin Î. nr. VI.19/(...) a Curții de C. a R. .
Reclamanta a solicitat și instanțelor judecătorești competente desființarea celor două acte, după ce inițial acțiunea a fost admisă prin S. civilă nr. 1. a T. B.-
N., prin D. civilă nr. 1654/(...) dată de Curtea de apel C. în dosar nr. (...) statuându-se că acordarea unor sume de bani cu ignorarea dispozițiilor legale creează un prejudiciu în patrimoniul autorității publice astfel că decizia nr. 8. emisă de C. de C. a județului B.-N. în vederea recuperării acestui prejudiciu este legală și temeinică. S-a mai reținut în considerentele deciziei citate că soluția adoptată se întemeiază și pe verificarea pe cale incidentală a legalității HCL nr. 33 și 34 din (...) de aprobare a acordului colectiv și a contractului colectiv de muncă, în final conchizându-se că sunt nelegale sporurile, indemnizațiile și primele acordate prin convențiile colective personalului contractual și funcționarilor publici ai Primăriei comunei L., întrucât autoritatea publică nu putea să instituie alte indemnizații, premii și sporuri decât cele stabilite prin lege, respectiv conform Legii nr. 188/1999 și O. nr. 6/2007 în privința funcționarilor publici și O. nr. 6 și nr.1. în privința personalului contractual.
Din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă că pârâta a încasat suma totală de 6.636 lei, acordată în anii 2007 și 2008, și alcătuită din componentele individualizate în tabelul-centralizator depus la dosar cu titlu de indemnizația de hrană, și primă sărbători, nefiind contestată acordarea, respectiv încasarea acestor sume.
Pârâta era salariata Primăriei L. începând cu luna ianuarie 2007, o instituție publică finanțată din bugetul local al comunei. C. art.157 alin.2 Codul muncii, (după republicare art. 162 alin. 3), sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Rezultă astfel o interdicție cu privire la acordarea suplimentară a altor drepturi bănești de natură salarială, chiar prevăzute de contracte colective de muncă, la nivel de angajator, întrucât drepturile sale salariale sunt doar cele instituite expres prin lege. P. art. 7 alin. 2 din L. nr. 130/1996 rep. și art.236alin.4 din Codul muncii, (după republicare art.229 alin.4), stipulează de asemenea că doar contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, potrivit art. 8 alin. 1 din lege clauzele contractelor colective de muncă putând fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de lege.
Curtea de A. C. a statuat prin decizia civilă nr. 1., dată în dosar nr. (...) că printre indemnizațiile de care putea beneficia personalul contractual în anul
2007 și 2008 nu se numără cele ce formează obiectul contractului colectiv de muncă aprobat de C. Local, ca atare autoritatea publică nu putea să instituie alte indemnizații, premii sau sporuri decât cele stabilite în lege.
Personalul contractul din sectorul bugetar avea stabilite salariile în anii
2007 și 2008 conform OUG nr. 24/2000 în prezent abrogată prin L. nr. 3., de O. nr. 1. și de H. nr. 2.. Din examinarea coroborată a acestor acte normative se poate observa că nu există nici o dispoziție legală care să reglementeze dreptul personalului bugetar la plata sporului de fidelitate, mobilitate, pentru lucru sistematic cu publicul și calculator sau la plata vreunei indemnizații pentru ținută decentă sau pentru hrană ori la premierea pentru sărbătoarea Paștelui și C.ului. Aceleași concluzii pot fi extrase din actele întocmite de organul de control financiar ulterior auditării instituției, cât și din decizia civilă nr. 1. pronunțată de
Curtea de A. C., amintită mai sus. Instanța reține că aceste drepturi nu puteau fi acordate și nici legal stabilite printr-un contract colectiv de muncă, întrucât încalcă dispozițiile legilor de salarizare ale personalului din sistemul bugetar, contravenind prevederilor Legii nr. 130/1996, republicată, și ale legilor de salarizare a personalului bugetar. Ca atare prevederile contractului colectiv de muncă nu pot constitui legea părților, cu atât mai mult cu cât acesta nici nu a fost înregistrat la D. și nu pot fi impuse instanței de judecată.
Codul muncii stipulează în cuprinsul art. 272 alin.1 (art. 256 alin. 1 după republicare), că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Față de cele arătate, rezultă fără dubiu, că pârâta I. D. a încasat în total suma de 6.636 lei în baza unui contract colectiv de muncă, care nu respecta dispozițiile legale în vigoare, astfel încât acordarea acestei sume nu are nici un fundament legal sau convențional valabil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta I. D. solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii ca nelegale și netemeinice a acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este profund netemeinică și dată cu interpretarea greșită a legii.
Instanța de fond a greșit în mod esențial când a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare.
Acțiunea reclamantei se întemeiază pe prevederile art. 256 alin. 1 din Codul M., articol care face parte din Capitolul III al Codului M. intitulat "Răspunderea patrimonială", solicitând instanței să fie obligat la restituirea sumei arătate anterior datorită faptului că a încasat-o fără a fi datorată. Pentru acțiunile întemeiate pe prevederile anterior arătate legiuitorul a impus un termen special de prescripție înlăuntrul căruia trebuie introdusă acțiunea. Așadar, conform prevederilor mi. 268 alin. 1 lit. c din Codul M., cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut concomitent cu rămânerea irevocabilă a hotărârii date în privința controlul efectuat de curtea de conturi, susținându-se că doar atunci s-a cunoscut paguba și persoana răspunzătoare. Contrar acestor susțineri apreciazăcă data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei este chiar data acordării acelor drepturi salariale, termenul de prescripție calculându-se pentru fiecare lună în parte, conform anexei de puse de reclamantă la fondul cauzei.
Pe fondul cauzei învederează că sporurile acordate sunt legale și că instanța de fond a interpretat în mod eronat și suma dispozițiilor legale aplicabile. Astfel, art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/1996 prevedea interdicția negocierii de clauze cu privire la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile lega le. per a contrario, este permisă negocierea de drepturi ale căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
În speță, nu s-au negociat drepturi care erau stabilite printr-o altă lege. Ordonanța 10/2007 care reglementează "creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat" nu prevede nicăieri interdicția acordării de sporuri privind norma de hrană, indemnizația de ținută, prima de sărbători, sporul de fidelitate, de mobilitate, de relații cu publicul și nici nu reglementează cuantumul acestor sporuri.
Ordonanța anterior amintită reglementează doar salariul de merit (art. 10), sporul de confidențialitate (mi. l3), sporul pentru condiții vătămătoare (art. 14), sporul pentru condiții periculoase (art. 15) și sporul pentru munca suplimentară (art. 18).
Art.17 a ordonanței prevede că „personalul contractual beneficiază și de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă potrivit dispozițiilor legale în vigoare";.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data efectuării fiecărei plăți lunare apreciată ca fiind nedatorată, și nu la data la care prin hotărârea judecătorească irevocabilă a Curții de A. C. s-a statuat asupra legalității și temeiniciei deciziei C. de C. a județului B.-N. nr. 8., așa cum greșit a reținut prima instanță.
Curtea apreciază ca fiind . sub aspectul curgerii prescripției, constatarea făcută și adusă la cunoștință de organul de control din cadrul Curții de C., care este un terț față de raporturile de muncă ce s-au derulat între părțile litigante. Reclamanta a avut cunoștință de efectuarea plăților, precum și de temeiul în care acestea au fost efectuate, încă de la momentul achitării drepturilor salariale.
Drepturile de natură salarială în cuantum de 6.636 lei care constituie obiectul acțiunii în restituire formulată de angajator împotriva salariatului au fost plătite lunar începând cu data de 7 ianuarie 2007 până în data de 7 decembrie
2008, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul T. B.-N. la data de 8 noiembrie 2011.
Cum instanța de fond a calculat greșit momentul curgerii termenului de prescripție, Curtea, în raport cu data plăților și față de prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din C.muncii (art. 283 alin. 1 lit. c în forma anterioară republicării), care instituie termenul de prescripție de 3 ani în cazul răspunderii salariaților față de angajator, reține că excepția prescripției invocată de către pârâtă este întemeiată în parte, fiind prescrisă cererea reclamantei având ca obiect restituirea drepturilor bănești achitate în perioada (...) - (...).
În ceea ce privește cererea de restituire a sumelor achitate la data de (...),
Curtea apreciază că excepția prescripției nu este întemeiată, deoarece termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit doar la data de (...).
În consecință, pe fondul cauzei rămâne în discuție temeinicia acțiunii în ceea ce privește drepturile de natură salarială achitate la data de (...), ce au fost acordate în temeiul contractului colectiv de muncă aprobat prin H. C. Local L. nr.
34/(...).
Se constată că ulterior pronunțării hotărârii recurate, a fost adoptată L. nr.
84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, act normativ aplicabil potrivit art. 1:
„(…)personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza: a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. M., F. și P. S. sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente; b) hotărârilor consiliilor locale și județene (…)";.
Prin art. 2 alin. 1 din acest act normativ s-a prevăzut „(…) exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de C. a unor prejudicii.";
În cauza de față sunt întrunite condițiile exonerării de la plată enunțate de normele legale citate având în vedere că sumele imputate de angajator salariatului au fost acordate în baza unui contract colectiv de muncă, aprobat prin hotărâre de consiliu local, precum și că obligația de recuperare a acestor sume a fost stabilită prin D. nr. 8. a C. de C. a J. B.-N.
Având în vedere incidența în speță a actului normativ citat, se constată ca fiind neîntemeiată cererea reclamantei având ca obiect restituirea drepturilor bănești achitate la data de 0(...).
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3, art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
Va fi respinsă cererea recurentei I. D. de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, întrucât nu s-au depus înscrisuri justificative în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta I. D. împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte excepția prescripției invocată de către pârâtă și în consecință, respinge ca fiind prescrisă cererea reclamantei C. L. prin P. având ca obiect restituirea drepturilor bănești achitate în perioada (...) - (...).
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei C. L. prin P. având ca obiect restituirea drepturilor bănești achitate la data de 0(...).
Înlătură dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de judecată.
Obligă reclamanta C. L. prin P. să plătească pârâtei I. D. suma de 300 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Respinge cererea recurentei I. D. de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
G. C.
GREFIER
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: B. I.S.
| ← Decizia nr. 5061/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 59/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
