Decizia nr. 3720/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3720/R/2012
Ședința 24 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL
JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 8. din 03 mai
2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată S. A. C., și pe pârâții intimați MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. B.-N., T. B.-N., C. N. PENTRU C. D., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantei intimate și pârâților intimați și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.
De asemenea, se constată că la data de 03 august 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Tribunalul Bistrița Năsăud a depus la dosar întâmpinare prin care solicită admiterea ca fondate a recursurilor, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive în întregime.
Totodată, se constată că în cursul acestei zile de 24 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. B. N. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită admiterea recursurilor, cu consecința legală a modificării în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.
C. constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.838 din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosarul nr.(...), a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S. A. C. împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, T. B.-N., și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de D. G. a F. P. B.-N. în contradictoriu cu pârâtul C. N. PENTRU C. D., și, în consecință, au fost obligațipârâții Ministerul Justiției, C. de A. C. și T. B.-N. să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească reclamantei diferențele salariale dintre indemnizația reclamantei și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT pe perioada (...) - (...), actualizate cu indicele de inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective; și pârâtul T. B.-N. să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei;
A fost admisă excepția prescripției invocată de pârâtul Ministerul Justiției și, în consecință respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâților pentru perioada 1 februarie - 15 februarie 2009, ca prescrisă.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei împotriva pârâtului
Ministerul Finanțelor Publice de obligare a acestuia să aloce ordonatorilor de credite sumele necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantei.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei împotriva pârâților
Ministerul Justiției și C. de A. C. de obligare a acestor pârâți să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță analizând prioritar, în condițiile prevăzute de art. 137 C. excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., chemat în judecată de reclamantă pentru a fi obligat la alocarea de fonduri bănești, a apreciat că se impune respingerea acesteia, chiar în ipoteza inexistenței unor raporturi juridice de muncă între acest pârât și reclamantă.
Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite. A. a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), și cum drepturile salariale ale reclamantei se suportă din bugetul de stat, administrat de Ministerul
Finanțelor Publice, excepția lipsei calității sale procesuale pasive nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Examinând în fond pretenția reclamantei dedusă judecății, formulatăîmpotriva pârâților Ministerul Justiției, C. de A. C., T. B.-N., M. F. și în contradictoriu cu pârâtul C. N. pentru C. D., tribunalul a reținut că aceasta este fondată, având în vedere următoarele:
Reclamanta face parte din categoria magistraților ce își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei B. (unitate bugetară care este finanțată de la bugetul de stat), în funcția de judecător, începând cu data de 13 decembrie 2007, anterior acestei date având funcția de procuror la P. de pe lângă Judecătoria Năsăud, iar raporturile juridice de muncă sunt guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.278 alin.2 din acest cod.
Conform art. 11 alin.1 din O.U.G nr. 27/2006 și a art. II din L. nr.
45/2007, procurorilor din cadrul Direcției N.e Anticorupție și celor din cadrul
Direcției de I. a I. de C. O. și T. li se acordă o salarizare corespunzătoare P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
În realitate, salarizarea procurorilor din D. și D. are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetuluirespectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului.
Or, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin D. nr. V., cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: „folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial";, iar „ distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice ";.
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
Tocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul D. și D.I.I.CO.T, care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției. Cu alte cuvinte, unul și același element, constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza O.U.G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională și de locul de muncă.
Din acest motiv, teza obligativității respectării deciziei Curții
Constituționale nr. 821/2008 cu consecința respingerii pretențiilor pe acest temei nu poate fi împărtășită.
Existența discriminării directe rezultă și din dispozițiile: art.2 alin.1-3 și art.6 din OG nr.137/2000, art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a
Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr. 2. (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice, și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C. (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art.155 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art.53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicareaprincipiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Or, criteriul după care s-a făcut distincția, în cauză, este categoria socio- profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza
O.U.G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii D. și D.
Este cert că în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii însă, în speță, simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Pe de altă parte, este total impropriu și injust a considera că procurorii ce instrumentează cauze de corupție al căror prejudiciu este, de exemplu, 200 euro, sunt supuși unor presiuni și pericole mai mari față de cei care soluționează o cerere de restituire a unor case naționalizate, în baza Legii nr.10/2001 cu o valoare de peste 1.000.000 euro, un litigiu de reorganizare judiciară cu o valoare foarte mare, un litigiu fiscal, etc. Chiar și în cadrul domeniului cauzelor penale nu se poate pune semnul egalității între un litigiu privind o infracțiune de corupție cu un prejudiciu mic, față de o infracțiune contra vieții sau economico- financiară cu un prejudiciu imens. Activitatea judiciară desfășurată de personalul judiciar este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamanților, a familiilor acestora și a bunurilor lor, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă. Activitatea judiciară vizează tranșarea unor conflicte judiciare cu implicații deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse și foarte tensionate inerente conflictelor de muncă (concedieri colective, greve, etc.), cauzele penale cu fapte de periculozitate mărită și consecințe deosebite, litigiile patrimoniale cu valori ridicate, etc. Aceste împrejurări atrag un complex de nemulțumiri, adversități, șicane și presiuni la adresa celor care desfășoară activități judiciare.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii D. sau D.
Potrivit art.6 alin.3 din C. muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față și care atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din O.G nr.137/2000 coroborat cu art.253 C. muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Prin urmare, s-a creat un prejudiciu în persoana reclamantei judecător, prejudiciu al cărui cuantum îl reprezintă diferența dintre indemnizația determinată conform coeficientului de multiplicare aplicabil procurorilor de la DNA și DIICOT, prevăzut în art.11 alin.1 din O.U.G nr.27/2006 coroborate cu art. 253 C. muncii, republicat și indemnizația efectiv încasată de reclamantă.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanța a aplicat, doar prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din O.U.G nr.
27/2006, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 253 C. muncii, republicat, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților angajatori, Ministerul Justiției, C. de A. C. și T. B.-N., de plată a drepturilor bănești solicitate, este o obligație solidară deoarece, conform art.278 din C. muncii republicat, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile C. muncii, completate cu cele ale legislației civile. În materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și pârâții Ministerul Justiției, C. de A. C. și T. BN au fost obligați să calculeze și să plătească reclamantei sumele datorate pentru perioada 16 februarie 2009 - 11 noiembrie 2009 întrucât anterior acestui moment, respectiv pentru perioada 1 februarie -15 februarie 2009, drepturile sale sunt prescrise.
Astfel, excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada 1 februarie - 15 februarie 2009, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, este întemeiată.
Conform art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000, termenul pentru introducerea cererii de către persoana care se consideră discriminată este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Întrucât reglementările legale privitoare la organizarea DNA, DIICOT, la salarizarea procurorilor au fost publicate în Monitorul Oficial al României, diferența de salarizare între procurorii DNA și DIICOT a putut fi cunoscută de reclamanți încă din momentul intrării în vigoare și aplicării OUG nr. 27/2006, adică din luna aprilie 2006, conform art. 40 din această ordonanță.
Ca atare, termenul de prescripție de 3 ani curge de la momentul aplicabilității OUG nr. 27/2006, acesta fiind momentul săvârșirii faptei sau data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Din coroborarea acestor dispoziții legale cu cele ale disp. art.268 alin.1 lit. c
C. muncii republicat, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului, și cum cererea introductivă s-a promovat la data de 16 februarie 2012, dreptul la acțiune pe perioada (...) - (...) este prescris.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune s-a admis și, pe cale de consecință, acțiunea reclamantei pentru perioada 1 februarie -15 februarie
2009, a fost respinsă, ca prescrisă.
Reclamanta a solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit-o întemeiată, ținând cont și de prevederile art.1530 din Noul cod civil și art.166 alin.4 din C. muncii republicat, potrivit cărora creditorul este îndreptățit la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea drepturilor solicitate, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea discriminării.
Actualizarea se va efectua începând cu data nașterii dreptului de a cere plata drepturilor salariale și până la data plății efective.
Cererea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce ordonatorilor de credite sumele de bani necesare plății drepturilor salariale cuvenite acestora nu este întemeiată.
Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă";.
Atunci când executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, în conformitate cu art. 2 și 3 din același act normativ, instituțiile debitoare sunt obligate ca, în termen de 6 luni de la primirea somațiilor de plată, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile stabilite prin titlurile executorii, iar după acest termen, creditorii vor putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. de procedură civilă și/sau altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Îndeplinirea acestei obligații se poate realiza, potrivit dispozițiilor art. 4 alin.
(1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, și prin virări de credite bugetare care, prin derogare de la prevederile art. 47 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice și ale art. 49 din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, se pot efectua pe tot parcursul anului.
În măsura în care executarea sumelor stabilite prin titluri executorii nu se poate realiza din resursele financiare existente în bugetele aprobate ordonatorilor principali de credite, din capitolul de cheltuieli destinat executării titlurilor executorii și nici prin virări de credite bugetare, debitorul obligației de plată, ca instituție publică finanțată din bugetul de stat are obligația de a solicita, fie suplimentarea creditelor bugetare aprobate pentru exercițiul bugetar curent, fie de a include aceste cheltuieli în proiectul de buget pentru exercițiul bugetar viitor.
În lipsa parcurgerii procedurii bugetare, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat direct la alocarea fondurilor bugetare necesare.
În condițiile în care ordonatorii de credite sunt obligați la plata drepturilor salariale aceștia se vor îndrepta, în vederea realizării obligației stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească irevocabilă, împotriva M.ui F. P. nu pentru alocare de fonduri, ci pentru aprobarea proiectului de rectificare bugetară ori pentru includerea sumelor stabilite prin titlurile executorii în proiectele de buget pentru exercițiul bugetar viitor.
Având în vedere faptul că drepturile reclamantei au fost recunoscute pe o perioadă în care era în vigoare D. nr. 92/1976, abrogat numai cu începere din 1 ianuarie 2011, a dispus obligarea T.ui B.-N., entitate care a deținut carnetul de muncă al reclamantei, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul său de muncă, despăgubirile acordate fiind asimilate sub aspectul naturii juridice cu salariul.
Dat fiind faptul că pârâții Ministerul Justiției și C. de A. C. nu dețin, nu au deținut carnetul de muncă al reclamantei și nici nu au făcut vreodată înscrieri în acesta, în sarcina lor nu poate fi instituită obligația efectuării cuvenitelor mențiuni ca urmare a recunoașterii dreptului la despăgubiri pentru discriminarea reținută, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a acestor pârâți să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii introductive, chemarea în judecată a
C. N. al D. s-a făcut în considerarea prevederilor art. 27 alin. 3 din OG nr.
137/2000, republicată, conform cărora judecarea cererii de acordare de despăgubiri se face cu citarea obligatorie a acestui consiliu.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții C. de A. C. și Ministerul
Justiției.
Prin recursul declarat de pârâta C. de A. C. s-a solicitat modificarea sentințeiîn sensul respingerii în întregime a acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat în esență că nu există temei legal pentru admiterea acțiunii și că nu poate fi reținută o situație comparabilă între judecători și procurorii DNA și DIICOT nici din punct de vedere al structurilor încadrul cărora aceștia funcționează, nici din punct de vedere al selecției sau al activității și atribuțiilor date prin lege în sarcina lor.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției s-a solicitat modificareasentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat inexistența unei situații de discriminare în raport de jurisprudența comunitară, constituțională și a Înaltei Curți de C. și
Justiție în sensul că aplicarea unui sistem salarial diferit în funcție de categoriile socioprofesionale nu intră în domeniul de aplicare al reglementărilor privind interzicerea discriminării.
Intimații Tribunalul Bistrița Năsăud și D. G. a F. P. B.—N. au depus întâmpinare prin care au solicitat admiterea recursului.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, C. de A. va admiterecursurile pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-310/10 a fost respinsă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare solicitată de C. de A. B. în dosarul nr.5569.(...), reținându-se că un eventual tratament discriminatoriu în materie de remunerare între magistrați, în considerarea statutului de care beneficiază procurorii din cadrul DNA și DIICOT nu intră în domeniul de aplicare al D. 2. a C. din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și nici în cel al D.
2000/78/CE a C. din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Astfel, art. 19 din Tratatul privind funcționarea Uniunii E. (ex-art. 13 din
Tratatul de instituire a C. E.), în temeiul căruia au fost adoptate directivele menționate, reglementează competențele Uniunii E. în materia politicilor antidiscriminare și nu menționează, printre criteriile de discriminare enumerate la alin. 1, categoria socio-profesională sau locul de muncă. Pe cale de consecință, acest articol nu poate constitui temei juridic pentru adoptarea unor măsuri legislative ale Uniunii E. de combatere a unor astfel de discriminări.
Prin deciziile nr.818, (...) ale Curții Constituționale s-a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din O. G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Prin D. nr.5730/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în raport de dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006 și de dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.43/2002, DNA și DIICOT sunt structuri cu personalitate distinctă, iar procurorii din cadrul acestor structuri sunt salarizați potrivit anexei la OG nr.27/2006, iar în stabilirea indemnizațiilor acestora se are în vedere criteriul naturii cauzelor pe care le instrumentează și anume combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, precum și a corupției.
În considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și mai ales a atribuțiilor pe care le au diferite categorii de persoane, legiuitorul a stabilit drepturi diferite de care beneficiază aceste persoane, drepturi care sunt legate indisolubil de rolul, răspunderea, complexitatea și de privațiunile inerente fiecărei funcții în parte, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității persoanelor în fața legii și a autorităților publice, garantat de art.16 din
Constituție și de reglementările internaționale.
Prin decizia nr.821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că" prevederile art. 1, art. 2 alin.
(3) si ale art. 27 alin. (1) din G.G. nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
De asemenea, prin D. nr.1325/(...), Curtea Constituțională a constatat că înțelesul dispozițiilor OG nr.137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor.
În raport de aceste dezlegări obligatorii nu se poate reține discriminarea reclamantei pe criteriul socio-profesional în raport de procurorii DNA și DIICOT prin instituirea în favoarea acestora din urmă a unei politici salariale diferite în considerarea domeniului lor de activitate, cu atât mai mult cu cât instanțele naționale nu au posibilitatea să cenzureze oportunitatea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
Pentru considerentele expuse anterior, C. de A. în temeiul art.312 alin.3, raportat la art.304 pct.9 C. va admite recursul, va modifica în partea sentința în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei S. A. C. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C.,CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și C. N. PENTRU C. D. pentru pretențiile aferente perioadei (...)-(...), fiind menținute celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ ȘI MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C. împotriva sentinței civile nr. 838 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei S. A. C. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C.,CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și C. N. PENTRU C. D. pentru pretențiile aferente perioadei (...)-(...).
Menține celelalte dispoziții. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
Plecată la seminar
Semnează președintele instanței
V. M.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex.(...).
Jud.fond.C. I.
| ← Decizia nr. 3799/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1653/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
