Decizia nr. 3861/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3861/R/2012
Ședința publică din data de 26 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției I-a civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic P. D.-L., împotriva sentinței civile nr. 7. din 10 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții G. Ș. „. M. B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 25 iulie
2012, pârâții-intimați C. Local al M. B. și P. M. B., au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
La data de 9 septembrie 2012, reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, delegația de reprezentare pentru doamna consilier Pintea
M.-B..
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, reclamanta- recurentă a solicitat judecarea cauzei conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
C.a constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7. din 10 aprilie a T.ui B.-N., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P. D.-L. , prin U. J. a S. L. din Î. B.-N., împotriva pârâților G. Ș. "G. M." B., C. local al municipiului B. și P. municipiului B.
T. a reținut că în anul școlar 2009-2010, reclamantul/a a funcționat în cadrul unității școlare chemate în judecată, încadrându-se în categoria personalului didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar a cărui remunerare este circumscrisă legii de salarizare a personalului bugetar și a intrat
1în concediu de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25%, în temeiul prevederilor L. nr. 118/2010.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr.
1..
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr.128/1997, s-a emis Ordinul nr.
3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
În privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din
Codul muncii, care nu sunt astfel incidente.
În baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantului/ei coincide cu salariul acestuia/eia pe luna iulie, respectiv luna august și, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%, iar diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25 % statuată prin art.1 din L. 118/2010 este aplicabilă și indemnizației în discuție, desigur, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, chiar dacă art.1 din lege nu face referire expresă la indemnizația de concediu.
Din adeverința depusă la dosar, reiese că prevederile L. nr. 118/2010 s-au aplicat în privința reclamantului/ei cu începere din 3 iulie 2010, fapt ce rezultă din compararea procentelor indicate, de 23,8 % pentru luna iulie comparativ cu
25 % pentru luna august, în mod legal, reclamantul nefiind îndreptățit la plata diferențelor bănești solicitate, când încă nu erau în vigoare prevederile L. nr.
118/2010.
Prin urmare, sub acest aspect, acțiunea nu este întemeiată.
T. a reținut că dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010 fac referire nu numai la salarii, ci și la alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază se reține că aceasta reprezintă un drept salarial.
Acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamant/ă.
Dispozițiile L. nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
Referitor la regula aplicabilă art.1 din Protocolul nr.1, C.a E. a D. O. de la
S. a statuat, în numeroase cauze, că acest articol conține 3 norme distincte: prima, care se exprima in prima fraza a primului alineat si care are un caracter general, enunța principiul respectării proprietății; cea de-a doua, ce figurează în cea de-a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; cât despre a treia, menționată în cel de-al doilea alineat, recunoaște puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor.
Pentru analizarea prevederilor art.1 din Primul protocol, trebuie avute in vedere următoarele aspecte: dacă reclamantul/a are un „. în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea
2dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menținut un „just echilibru"; între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Noțiunea de „. utilizată de acest text are o semnificație autonomă, neputându-se considera că salariul este un „. care intră sub protecția acestui text sau cel puțin o „speranță legitimă";. C.a europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din
20 mai 2010).
Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului/ei, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr. 118/2010 s-a aplicat numai pentru viitor, de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a arătat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza Kopecky împotriva Slovaciei,
Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei,
Hotărârea din 19 aprilie 2007).
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva
Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de C.a europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor. Măsura reducerii salariilor și implicit a indemnizației pentru concediul de odihnă, a fost făcută în baza unei legi, nr.118/2010, astfel că este îndeplinită și condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege.
În ce privește scopul urmărit și proporționalitatea, prin adoptarea L. nr.118/2010 s-a urmărit aplicarea aceluiași mod de calcul pentru toate categoriile de beneficiari ai sistemului public de pensii și eliminarea inechităților generate de aplicarea unor criterii diferite pentru aceeași categorie de pensionari.
A. a fost generat de dificultățile financiare pe care le-a avut statul în suportarea de la buget a părții din pensie care nu se baza pe sistemul contributiv.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 20/2011 având ca obiect soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 din L. nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a pronunțat Decizia nr. 20, în sensul că a admis recursul în interesul legii declarat de P. general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
3
Justiție și a stabilit că dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010 sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr.
118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta U. J. a S. L. din
Î. B., în numele și pentru membrul/a de sindicat A. S.-D., solicitând admiterea recursului, constatarea că sentința recurată nu este legală și modificarea ei în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță.
În motivarea recursului, s-a susținut că potrivit art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997, cadrele didactice beneficiază de un concediu anual cu plata în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin
62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, iar conform art. 145 alin.(3) din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, în același sens fiind și dispozițiile art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992.
Întrucât reclamantul/a a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, în mod abuziv și nelegal pârâții au procedat la diminuarea indemnizației cuvenite pentru concediul de odihnă, aplicând retroactiv dispozițiile L. nr. 118/2010, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legea se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010 nu sunt aplicabile indemnizațiilor pentru concediile de odihnă în sensul diminuării lor cu 25%, întrucât conform art. 48 alin. (2) din L. nr. 33/2009, prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare.
Prin sentința atacată, au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., întrucât noțiunea de „. îmbracă în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică (Cauza Buchen contra Cehiei).
Intimatul P. municipiului B. prin întâmpinare depusă, a solicitatrespingerea recursului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 118/2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Prin decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Î. C. de C. și
Justiție în recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 1 din L. nr.
118/2010 raportat la art. 150 din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.
128/1997 și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
4
Conform art. 3307 alin. (4) C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Așa fiind, în situația în care se soluționează o acțiune în care sunt incidente dispozițiile art. 1 din L. nr.118/2010, instanța de judecată este obligată să țină seama de dezlegarea dată problemei prin decizia nr. 2. a Î.
C. de C. și Justiție, în sensul că plata cuvenită pentru indemnizațiile de concediu de odihnă ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, se diminuează cu 25 % pentru zilele efectuate în perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile art. 145 alin. (3) din Codul muncii privind plata indemnizației de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înaintea plecării în concediu, sau ale art. 7 alin. 5 din Hotărârea G. nr. 250/1992 cu același conținut, nu pot fi interpretate contrar prevederilor art. 1 din L. nr.
10/2001, conform cărora toate salariile, indemnizațiile, inclusiv cele pentru concediile de odihnă cuvenite și plătite pentru perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010, se diminuează cu 25%.
Întrucât această diminuare se aplică începând cu data intrării în vigoare a L. nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010, rezultă că nu se încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din
Constituție.
Nu corespunde realității că indemnizațiile de concediu de odihnă nu ar intra sub incidența L. nr. 118/2010, față de prevederile art. 48 alin. (2) din L. nr. 330/2009.
Soluția primei instanțe este legală și din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., deoarece reclamanta nu a avut un „. și nici măcar o „speranță legitimă"; în sensul normei comunitare, astfel că nu poate fi vorba despre o ingerință a statului asupra unui „. pe care reclamanta nu l-a avut.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct.9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. J. a S. L. din Î. B.-
N., în numele și pentru cadrul didactic P. D.-L., împotriva sentinței civile nr.
7. din 10 aprilie 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care omenține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. M.-C. V. T. D.
5
M.-L. T.
GREFIER
Red., dact. V.M. (...)-2 ex. Jud.fond: C. I.
6
| ← Decizia nr. 28/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2678/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
