Decizia nr. 4087/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4087/R/2012

Ședința octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.

Sa luat în examinare recursul declarat de pârâta S. C. S. B. împotriva sentinței civile nr. 2709 din 23 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați I. V., J. D., I. A., A. V., C. I., I. V., B. B., B. D., N. M., N. M., N. G., M. I., M. M., M. V., M. E., M. D., M. I., M. I., H. T., N. F., N. P., O. L., O. G. E., O. G., V. L., V. A., O. C., P. G., P. N., P. V., P. I., P. I., P. V., P. V., P. V. L., P. V. L., P. I., P. F., P. E., P. V., privind și pe pârâtele intimate S. C. S. B. R. PRIN ADMINISTRATOR J. B. B. R. S. și S. S. (F. S. E.) S. Z., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC C. SA, avocat A. R. C., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtei recurente SC C.

SA depune la dosar împuternicire avocațială și înscrisuri în completarea probatoriului, respectiv copia convenției de dare în plată nr. 4157 din (...) încheiată în fața Notarului P. Corpadea C. Raluca.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 215 din Legea nr. 62/2011, invocă și pune în discuția reprezentantului pârâtei recurente SC C. SA B. excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată pârâtei recurente SC C. SA B. la data de 07 mai 2012, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare aflat la fila 718 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost înregistrat la data de 05 iunie 2012.

Reprezentantul pârâtei recurente SC C. SA B. arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul pârâtei recurente SC C. SA B. solicită respingerea excepției tardivității recursului invocată din oficiu de instanță și admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii cererii reclamanților privind obligarea pârâtei la eliberarea de adeverințe cu veniturile brute lunare realizate de aceștia în perioadele în care au prestat activitate la SC E. SA, pentru motivele expuse pe larg prin memoriul de recurs depus la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de reclamanții I. V., J. D., I. A., A. V., C. I., I. V., B. B., B. D., N. M., N. M., N. G., M. I., M. M., M. V., M. E., M. D., M. I., M. I., H. T., N. F., N. P., O. L., O. G. E., O. G., V. L., V. A., O. C., P. G., P. N., P. V., P. I., P. I., P. V., P. V., P. V. L., P. V. L., P. I., P. F., P. E., P. V. împotriva pârâților S. C. S. S. Z. și S. C. S. B., prin administrator judiciar B. B. R. S., care au fost obligați să elibereze la cererea reclamanților, în baza documentelor pe care le deține, o adeverință privind veniturile brute lunare la care s-au achitat contribuțiile pentru asigurări sociale, pentru perioada în care acesta și-a desfășurat activitatea la S. E. S..

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Reclamanții au fost angajați S. E. S., o parte din ei devenind ulterior angajații pârâtei de rândul 2, desfășurându-și activitatea în cadrul pârâtei de rândul 1.

La data de 22 octombrie 2004, între S. E. S.A și S. C. S. s-a încheiat protocolul înregistrat la D. pentru Muncă, Familie și Solidaritate Socială S. sub nr. 97/(...) prin care părțile au convenit preluarea de către SC C. SA a salariaților S. E. S.., precum și a arhivei acesteia.

Prin același protocol, S. C. S. s-a obligat să se substituie S. E. S.A în toate drepturile și obligațiile față de angajații astfel preluați, așa cum acestea au fost asumate prin contractul colectiv de muncă nr. 9., precum și în contractul individual de muncă.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 2588/(...)a T.ui S., irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia civilă nr.811/ (...), S. E. S.A a fost radiată din evidențele registrului comerțului, încetându-și astfel ființa ca persoană juridică.

Prin urmare, pârâtele nu sunt continuatoarele S. E. S., însă acestea și-au asumat prin convenție drepturi și obligați care decurg din contractele de muncă(colectiv și individual) în privința foștilor angajați ai societății radiate care au devenit angajații săi.

Reclamanții au solicitat pârâtelor eliberarea unei adeverințe care să conțină dovada veniturilor obținute de la S. E. S., în perioada in care au avut calitatea de angajați a acestei societăți, însă cererea lor nu a fost soluționată favorabil.

Conform art. 159 alin.1 corob cu art. 161 din Legea nr. 263/2010, pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) și art. 17, dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, iar cererile în legătură cu eliberarea actelor prevăzute de lege, prin care se face dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a stagiului de cotizare, necesare stabilirii drepturilor de pensie, sunt scutite de orice fel de taxe și comisioane.

Conform art. 125 din H.G. nr. 257 ,angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.

Prin urmare, pârâtele, deținătoare ale arhivei care conține datele necesare emiterii unei adeverințe necesare stabilirii drepturilor de pensie, au obligația emiterii acesteia, refuzul exprimat tacit sau expres nefiind justificat.

De altfel, la data de 23 ianuarie 2012, eliberând numitului M. T. a astfel de adeverință cu veniturile realizate în cadrul S. E. S., pârâta confirmă faptul că deține arhiva acestei din urmă societăți și în prezent.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea, potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C. SA B., solicitândmodificarea în tot a sentinței atacate, respingerea cererii reclamanților privind obligarea la eliberarea de adeverințe cu veniturile brute lunare realizate de aceștia în perioadele în care au prestat activitate la S. E. S. și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând cu prioritate excepția tardivității invocată din oficiu, Curtea ogăsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 62/2011, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. C. de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.

Raportat la dispozițiile legale menționate, Curtea constată că sentința atacată a fost comunicată pârâtei recurente la data de 07 mai 2012, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare din dosarul T.ui (f. 718), iar recursul a fost înregistrat la data de 05 iunie 2012, cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi fiind data de (...).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 301 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta S. C. S. împotriva sentinței civile nr. 2709 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

D. G. L. D.

S. D.

C. M.

Red.DG/dact.MS

2 ex./(...) Jud.fond: A.R.P.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4087/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă