Decizia nr. 1234/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 1234/R/2012
Ședința publică din data de 7 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. ION împotriva sentinței civile nr. 2664 din 19 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...)*, privind și pe reclamanta intimată SC T. SA, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul recurent și reprezentantul reclamantei intimate, consilier juridic C. V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 februarie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate, conformându-se dispozițiilor instanței, copii din registrul intrări-ieșiri aferent anului 2006, cu precizarea că pentru perioada (...) - (...) nu există în arhiva societății astfel de registre, așa cum rezultă din inventarul 2006 anexă la contractul de prestări servicii nr. 77/(...), depus și el în copie. Se mai precizează că nu au fost identificate hotărâri ale C. de A. sau AGA privind aprobarea achiziției celor două autoturisme și nici solicitări de oferte.
Se comunică un exemplar din înscrisurile depuse și pârâtului recurent, care arată că nu solicită termen pentru studierea acestora și că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâtul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru considerentele expuse în memoriul de recurs și în concluziile scrise depuse la termenul din 7 decembrie 2011, motive pe care le susține și oral. Solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial de la fond. D. concluzii scrise.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, pentru motivele invocate în întâmpinarea formulată pe care le susține și oral. Fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin S. civilă nr. 2664 din 19 aprilie 2011 a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...)*, a fost admisă cererea reclamantei S. T. S. Z. în contradictoriu cu pârâtul P. I. și în consecință a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de
75.000 lei, reprezentând prejudiciu patrimonial cauzat reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul a avut calitatea de director general al societății reclamante până la data de (...), conform contractului individual de muncă nr. 195-(...) și a actelor adiționale al acestuia (filele nr. 12-14).
În perioada (...) - (...) s-a desfășurat un control al Gărzii Naționale de M. - C.
S. în urma căruia a fost întocmit procesul - verbal de contravenție seria D nr.
17434 încheiat la (...) fiind aplicată amenda de 75.000 lei contravenientei S. T. S.
Z. pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 96 al. 3 pct. 9 din Legea nr.
265/2006, datorită nerespectării termenelor de realizare a măsurilor din programul de conformare, respectiv a măsurii privind - Dezafectarea depozitului de carburanți. La data de (...) s-a constatat că societatea funcționa fără autorizație de mediu, ultima fiind valabilă până la data de (...). Autorizația de mediu nr. 80/(...) a prevăzut un program de conformare, din cele 3 măsuri, 2 fiind realizate, iar măsura nr. 3 privind dezafectarea depozitului de carburanți existent, respectiv golirea, curățarea și valorificarea rezervoarelor, cu termen scadent (...)/(...) și reabilitarea ecologică a zonei și amenajarea spațiului ca zonă verde, cu termen scadent (...)/(...) nefiind realizate la data controlului.
Având în vedere prevederile art. 152 din Legea societăților comerciale răspunderea directorului este angajata în orice situație în care contractul de mandat sau o dispoziție legala este încălcată printr-o faptă culpabilă.
Anterior controlului Gărzii Naționale de M. C. S. societatea reclamantă a fost atenționată asupra consecințelor faptelor pentru care a fost sancționată conform adreselor nr. 639/(...) și nr. 725/(...) emise de A. pentru Protecția M.lui S. (filele 9,10).
C. Regulamentului de O. și funcționare a S. T. S. s-a stabilit că Directorul
General al societății comerciale conduce activitatea operațională și funcțională a acesteia, reprezentând societatea în relațiile cu autoritățile publice, precum și cu persoanele juridice și fizice potrivit împuternicirilor conferite de C. de A., atribuții conferite acestuia de C. de A. a societății în virtutea prevederilor art. 143 - 1431 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale.
Pârâtul consideră că prejudiciul creat reclamantei nu s-a produs datorită faptului că nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu ci datorită dificultăților financiare prin care trecea aceasta și din cauza cărora nu s-au putut realiza măsurile din programul de conformare.
Acest aspect este contrazis de datele cuprinse în bilanțul contabil aferent anului 2006.
Astfel, autorizația de mediu nr. 80/(...) a fost prevăzută cu program de conformare iar una din măsurile ce trebuiau realizate era „Dezafectarea depozitului de carburanți existent - respectiv - G., curățarea și valorificarea rezervoarelor, cu termen scadent la (...)/(...) și reabilitarea ecologică a zonei și amenajarea spațiului ca zonă verde, cu termen scadent (...)/(...)"; (f.6).
Deși acest aspect era cunoscut încă de la mijlocul anului 2006 și societatea administrată de pârât avea conform bilanțului depus pierderi financiare, nu s-a procedat la cumpărarea componentelor necesare realizării programului de conformare ci au fost cumpărate autoturisme VWP. - 29.870 lei, S. - 63.080 lei (f.23) și au fost păstrate în conturi la bănci și în casă sume importante de bani
63.299 lei, respectiv 2.799 lei (f.24) deși costul unei stații de combustibil cu rezervor CD 90 era de 34.333,34 lei (f.44).
Această stație de combustibil a fost cumpărată de reclamanta administrată de pârât abia la data de (...) (f.44) în timpul efectuării controlului de către G. N. de M. - C. J. S. - (...) - (...) (f.4).
Urmare a acestui fapt nu s-a putut realiza programul de conformare (f.40,
41) iar reclamanta a fost amendată cu suma de 75.000 lei prin P.-verbal seria D nr. 17434.
Art. 270 alin. 1 din Codul muncii prevede că „salariații răspuns patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor";.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea patrimonială trebuie întrunite anumite condiții, respectiv: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Pârâtul în calitate de salariat al reclamantei, prin neîndeplinirea cu vinovăție a atribuțiunilor de serviciu i-a cauzat acesteia un prejudiciu ce se cuvine a fi reparat.
Ca urmare instanța a admis cererea reclamantei și a obligat pârâtul să-i plătească suma de 75.000 lei reprezentând prejudiciu material.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. ION solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei în vederea rejudecării și administrării probatoriului invocat referitor la dificultățile financiare ale societății reclamante.
În motivare a arătat că hotărârea recurată este nelegala, fiind pronunțata de asistenții judiciari care si-au spus deja părerea în legătura cu acest proces, prin S. civila nr. 2. a T. S.
Cei doi membri ai completului de judecata s-au aflat astfel intr-o situație de incompatibilitate, reglementata de art. 24 respectiv art. 36 C.pr.civ..
Nu exista nici o rațiune juridica pentru care instituția incompatibilității sa se aplice grefierilor, care nu participa la deliberare, dar sa nu se aplice asistenților judiciari, chiar daca votul acestora este consultativ.
Prin urmare, în consacrarea principiului dreptului la un proces echitabil, respectiv la o instanța independenta și imparțiala, se impune a se constata nulitatea sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Instanța de fond a respins cererea în probațiune a recurentului, formulata prin întâmpinare privind depunerea de către rec1amanta a situațiilor financiare pe trimestrul IV 2006 și lunile ianuarie - februarie 2007, pentru a dovedi instanței lipsa culpei pârâtului care s-a interesat de procurarea unei noi stații, însă nu s-a putut încadra în termenul impus de G. N. de M. din cauza problemelor financiare ale societății și lipsei subvențiilor din partea C. local, care în baza rapoartelor lunare cunoștea necesitățile și prioritățile financiare ale societății. De asemenea, susține că pentru a putea efectua lucrări de acest gen, este necesar organizarea de licitații publice, oferte, etc., care presupun pe lângă partea financiară și o perioada de timp destul de lunga.
Prin aceasta respingere a cereri în probațiune, care a fost solicitata instanței de fond încă de la primul termen, consideră ca a fost efectiv lipsit de posibilitatea de apărare, neavând practic posibilitatea de a prezenta instanței și un alt punct de vedere decât cel învederat de către reclamanta, încălcându-i-se astfel un drept legal.
Soluția instanței de fond s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii conform art. 304, pct. 9 C.pr.civ..
Prin greșeala săvârșită de instanța de fond s-a încălcat un drept constituțional elementar, îngrădindu-se accesul liber la actul de justiție, sentința civilă recurată, încălcând norme fundamentale statuate prin dispozițiile art. 21 din Constituția României.
Tot în același context al încălcării legii de către S. C. recurata, se înscrie și nerespectarea art. 6 punctul 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care a aderat și România încalitate de parte a C. și stat membru al Uniunii Europene și implicit al C.
Europei.
Art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor părților, cu excepția aprecierii pertinenței
(Cauza Van de H. împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr.
288, p. 19, paragraful 59, și Cauza Dulaurans împotriva Franței, Hotărârea din
21 martie 2000, Cererea nr. (...), paragraful 33).
Nu în ultimul rând, trebuie reținut că după cum a statuat Curtea
Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hornsby c/Greciei și Sandor c/României, autoritățile constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției și, ca atare, garantarea unor drepturi concrete și efective revine și în sarcina acestora deopotrivă.
In fapt, la data de (...) G. N. de M. prin comisar E. M. a constatat faptul ca depozitul de carburanți amplasat pe proprietatea SC T. SA, nu corespunde cerințelor de mediu, societatea neîndeplinind programul de conformare impus în autorizația de mediu ce cuprindea "dezafectarea depozitului de carburanți existent..." G. N. de M., a consemnat sancțiunea amenzii în suma de 75.000 lei.
De menționat este faptul ca termenul impus de G. N. de M. în autorizația de mediu, respectiv (...)-(...) a fost insuficient datorita problemelor financiare ale societății, lipsei subvențiilor din partea C. Local, care în baza rapoartelor lunare cunoștea necesitățile și prioritățile financiare ale societății.
Se consemnează în constatările inspecției faptul ca în timpul efectuării controlului se efectuau lucrări la depozitul de carburanți în discuție, lucrări în scopul punerii în concordanta cu cerințele legale în acest sens. Sancțiunea a fost aplicata societății deși au existat numeroase discuții cu reprezentanții Agenției de M. cu privire la dificultățile financiare ale societății și respectiv cu privire la imposibilitatea realizării intr-un termen atât de scurt a măsurii dispuse.
Recurenta invocă faptul ca în urma controlului efectuat de către G. N. de
M., sancțiunea aplicata îi este imputabila, ceea ce nu este în acord cu realitatea.
Referitor la autoturismele VW P. și S. și păstraea în conturi la bănci și în casa a unor sume importante de bani, fata de sumele reprezentând costul unei stații de carburant, se arată că aceasta abordare este greșita din doua considerente: în primul rând, procedurile pentru achiziția stației de carburanți au demarat mult înaintea cumpărării propriu-zise iar, în al doilea rând, achiziția autoturismelor S. și P. nu are nici o legătura cu cauza întrucât aceasta s-a efectuat în cadrul unui program de achiziții aprobat de CA și AGA cu mult înaintea apariției problemelor ridicate de G. de M., iar plata s-a făcut în timp, în baza unui contract de leasing pe 5 ani, neavând nici o legătura cu situația financiara de moment a firmei.
Deși prima instanța a încuviințat audierea a doi martori, nu a înțeles ca în hotărâre sa se refere la declarațiile lor, ori sa explice care sunt motivele pentru care a înlăturat aceste declarații, conform cu prevederile art. 261 Cod procedura civila.
La data eliberării Autorizației nr. 80/(...), pârâtul avea calitatea de "salariat" al SC T. SA, în baza contractului individual de munca nr. 195/(...), a cărui valabilitate a fost prelungita prin actele adiționale nr. (...) și nr. 2/(...), astfel că motivarea prezentata de reclamanta referitor la art. 143 și art. 143 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 este eronata.
Apreciază ca, motivația referitoare la dificultățile financiare ale societății, faptul c[ nu s-a putut îndeplini sarcina trasata de către G. N. de M. prin programul de conformare aferent Autorizației de M., referitoare la "dezafectarea depozitului de carburanți existent...", se încadrează la alin. 2 al art. 270 din
Codul Muncii "Salariații nu răspund ... nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului."
Consideră, de asemenea, faptul ca nu sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale, (de altfel, nici nu este cazul răspunderii delictuale) pentru a putea fi vorba despre antrenarea răspunderii civile conform susținerilor societății reclamante, respectiv pârâtul nu a săvârșit acte din care să rezulte nesocotirea unor reguli sau norme, contravenția impusa de G. N. de M., având origine de natură financiară și tehnică, neexistând elemente cu caracter subiectiv, respectiv caracter volitiv (intenție), nefiind întrunit raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.
Vinovăția ca și element subiectiv este în mod clar inexistenta, neexistând intenție în acest sens, starea de fapt consemnata de G. de M., nefiind creata de către recurent ci de imposibilitatea societății de a crea un cadru financiar corespunzător în acest sens.
În concluzie consideră ca fata de motivele de recurs menționate mai sus se impune admiterea acestuia modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC T. SA.
In subsidiar solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere aceleași instanțe în vederea rejudecării și administrării probatoriului invocat referitor la dificultățile financiare ale societății reclamante.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat,având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Motivul de recurs privind incompatibilitatea asistenților judiciari nu poate fi primit. Dispozițiile art. 24 C.pr.civ. sunt de strictă și limitată interpretare atât sub aspectul cazurilor de incompatibilitate cât și în privința categoriei de participanți la desfășurarea procesului la care acestea se referă. Este firesc să fie așa, întrucât asistenții judiciari atunci când participă la procesul deliberativ au doar un vot consultativ în adoptarea soluției pronunțată în cauză.
Hotărârea primei instanțe conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, astfel încât motivul de recurs privind insuficienta administrare a probatoriului este nefondat.
C. art. 270 alin. 1 din Codul muncii „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor";. Condițiile de fond pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților sunt: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală a salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția salariatului.
Prin motivele de recurs reclamantul recurent contestă îndeplinirea parțială a trei din aceste condiții, respectiv fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția salariatului.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, pârâtului recurent i se impută faptul că, în calitatea sa de salariat al societății reclamante, având funcția de director general, nu a întreprins demersurile necesare în vederea îndeplinirii măsurilor din programul de conformare, în termenele stabilite de G. de M., respectiv dezafectarea depozitului de carburanți.
Astfel, la data de (...) s-a constatat că societatea reclamantă funcționa fără autorizație de mediu, ultima fiind valabilă până la data de (...). Autorizația de mediu nr. 80/(...) a prevăzut un program de conformare privind dezafectarea depozitului de carburanți existent, respectiv golirea, curățarea și valorificarearezervoarelor, cu termen scadent (...)/(...) și reabilitarea ecologică a zonei și amenajarea spațiului ca zonă verde, cu termen scadent (...)/(...), acestea nefiind realizate la data controlului efectuat în perioada (...) - (...).
În ceea ce privește condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale contestate în cauză, se reține că stabilirea caracterului ilicit al faptei se realizează în raport cu obligațiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă și în fișa postului, care în ceea ce îl privește pe recurent, nu a fost găsită în arhiva societății intimate, deși recurentul, în calitatea sa de director general, avea responsabilitatea ținerii evidențelor societății pentru perioada în care a exercitat această funcție.
Prejudiciul, ca element a răspunderii patrimoniale a angajaților, constă nu numai în diminuarea activului angajatorului, ci și în creșterea pasivului acestuia. Prejudiciul trebuie să fie real și cert, să fie cauzat direct angajatorului, să fie material și să nu fi fost reparat.
Examinând îndeplinirea în cauză a acestor elemente pe care trebuie să le îndeplinească prejudiciul se reține că în mod evident ca urmare a faptei ilicite a recurentului, societatea intimată a fost pusă în situația de a achita o amenda contravențională în cuantum de 75.000 lei.
Referitor la cuantumul prejudiciului, Curtea constată că amenda contravențională a fost aplicată intimatei SC T. SA Z. de către G. N. de M., pentru faptele constatate în urma controlului efectuat în perioada (...)-(...), în care director general al societății era recurentul, fapte menționate anterior, prin procesul-verbal de contravenție S. D, nr. 17434, din (...). Întrucât plângerea formulată împotriva acestuia a fost respinsă ca tardivă prin S. civilă nr. 504 din
(...) a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr. (...), rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin D. civilă nr. 843 din (...) a T. S., temeinicia și legalitatea actului sancționator nu mai poate fi pusă în discuție în prezentul cadru procesual.
Contrar celor invocate în recurs, Curtea reține din probele administrate în cauză că există raport de cauzalitate între fapta ilicită a recurentului care a rămas în pasivitate și nu a întreprins niciun demers în vederea conformării față de măsurile stabilite și prejudiciul cauzat societății.
Referitor la vinovăția angajatului, se reține că, spre deosebire de dreptul comun, din coroborarea dispozițiilor art. 270 din C.muncii, conform cărora salariații răspund patrimonial pentru pagubele produse din vina lor și art. 287 din C.muncii, conform cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, rezultă că în sarcina angajatului nu operează o prezumție de culpă, revenind angajatorului obligația probării ei. Ca și în dreptul civil, întrucât C.muncii nu face nicio distincție, răspunderea patrimonială este angajată pentru toate formele vinovăției (intenție sau culpă).
Din ansamblul probelor administrate în cauză, având drept criteriu comportamentul unui model uman abstract cu luarea în considerare și a condițiilor și circumstanțelor externe în care s-a comis fapta, se apreciază că recurentul a săvârșit fapta din neglijență, respectiv nu a prevăzut urmările conduitei sale deși trebuia și putea să le prevadă.
Recurentul susține că nu a fost posibilă conformarea față de măsurile stabilite de G. de M., în termenele stabilite de aceasta, datorită, pe de o parte dificultăților financiare prin care trecea societate la acea vreme și lipsei finanțării din partea C. Local, iar, pe de altă parte, caracterului scurt al acestor termene având în vedere faptul că procedura de achiziție a noii stații presupunea aprobarea din partea CA și AGA, precum și organizarea de licitații.
Curtea constată că aceste susțineri nu pot fi primite în condițiile în care prin probatoriul administrat în cauză nu se confirmă întreprinderea vreunuidemers din partea recurentului, în perioada anterioară controlului efectuat de G. de M. în ianuarie 2007, privind conformarea față de măsurile dispuse încă din luna iunie 2006.
Astfel, simpla invocare a dificultăților materiale nu este suficientă în condițiile în care nu s-a probat în cauză că s-ar fi solicitat în mod oficial obținerea unei finanțări din partea C. Local în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de G. de M. și, deși recurentul s-a prevalat de existența unei corespondențe scrise purtate cu diferite societăți furnizoare prin care pretinde că acestea i-au furnizat oferte privind achiziția noii stații de carburanți, el nu a fost în măsură să precizeze care au fost aceste societăți iar efectuarea pretinsei corespondențe nu este confirmată de consemnările menționate în Registrul de intrări - ieșiri ale societății aferent anului 2006.
Având în vedere aceste considerente, se apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ pentru ca prejudiciul cauzat de recurent intimatei să fie de natura a antrena răspunderea patrimonială. Astfel, prejudiciul este real și cert, atât sub aspectul existenței, cât și sub aspectul întinderii, este cauzat direct angajatorului, este material și nu a fost reparat.
Invocarea de către recurent a prevederilor art. 270 alin. 2 C.muncii, nu poate fi primită. Riscul normal al serviciului reprezintă ansamblul efectelor prejudiciabile ale unor factori inerenți procesului muncii, care atunci când se înscriu în sfera normalului, au ca efect transferul riscului asupra patrimoniului angajatorului. În mod evident starea financiară a societății nu reprezintă un risc normal al serviciului, în condițiile în care recurentul nu a efectuat niciun demers în vederea obținerii finanțării corespunzătoare pentru ca societate să poată aduce la îndeplinire măsurile stabilite în planul de conformare.
În consecință, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurentului, instanța de fond interpretând corect dispozițiile art. 270 din C.muncii, astfel încât motivul de recurs fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. este nefondat.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. ION împotriva sentinței civile nr. 2664 din 19 aprilie 2011 a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...)*, pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.cu opinie separată în sensul admiterii recursului
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: A. POP
Motivarea opiniei separate a judecătorul ui C. M.
Consider că recursul formulat în cauză de către pârâtul P. I. este fondat,
pentru următoarele considerente:
Apreciez astfel că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea în răspundere patrimonială formulată de către reclamanta S. T. S., considerând că recurentul, în calitate de director, este singurul care se face vinovat de cauzarea prejudiciului, fără a analiza în cauză faptul că amenda contravențională în sumă de 75000 lei a fost aplicată de fapt societății, în condițiile în care, prin actul de reglementare emis de A. de M. S. s-a reținut că responsabilitatea realizării măsurilor revine șefului compartimentului mediu din cadrul acesteia, iar adunării generale a acționarilor și consiliului de administrație le reveneau atribuții însemnate atât în ceea ce privește achiziționarea de bunuri, cât și privind respectarea legislației de protecție a mediului și a măsurilor dispuse de către instituțiile statului în acest sens.
În aceste sens mai trebuie subliniat faptul că, potrivit alin.5 din Statutul S.
T. S., adunarea generală extraordinară a societății hotărăște cu privire la acționarea în judecată a administratorilor și a directorului general pentru pagubele pricinuite societății comerciale, ori, în speță, pe lângă faptul că nu s-a probat existența unei asemenea hotărâri AGA, prin hotărâr ea nr.44/(...) a C. de
administrație, s -a decis formularea acțiunii la instanțele judecătorești competente
pentru recuperarea, „ de l a perso ane le v inov ate"; , a contravalorii amenzii
contravenționale în sumă de 75000 lei, fără a se decide în a cest sens acționarea
în judecată a directorului general , astfel cum, în alte cazuri, respectiv prin
hotărârea nr.18/2009 a A. generale a acționarilor și d ecizia nr.21/(...), s -a precizat expres.
Această hotărâre probează faptul că , la data la care s-a decis acționarea în
judecată a recurentului, societatea nu deținea de fapt date certe cu privire la persoanele sau organele de conducere ale societății care, prin faptele lor, au contribuit la producerea prejudiciului.
Mai trebuie subliniat faptul că sancțiunea contravențională a fost stabilită de către G. N. de M.-C. J. S., prin procesul-verbal seria D nr.17434/(...), conform art.96 alin.3 pct.9 din Legea nr.265/2006, respectiv pentru nerespctarea de către societate a obligațiilor de a realiza în totalitate și la termen măsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare și prevederile legale, de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecția și controlul în domeniul protecției mediului.
Din Anexa la autorizația de mediu nr.80/(...) a Agenției pentru Protecția
M.lui S., intitulată programul de conformare -măsuri pentru reducerea efectelor prezente și viitoare ale activităților, la punctul 3, se prevede dezafectarea depozitului de carburanți, de care r ăspu nde șef ul co mp ar time ntului mediu. Astfel, în realizarea acestei măsuri, activitățile de golire, curățare și valorificare a rezervoarelor avea ca termen de realizare perioada 30.05-(...), iar reabilitareaecologică a zonei și amenajarea spațiului ca zonă verde, trebuia finalizată în perioada 15.07-(...).
Prin depoziția sa, martorul C. A. a arătat că, la data controlului Gărzii de
M., noua stație de carburanți se afla în probă, dezafectarea depozitului era realizată, dar ecologizarea zonei s-a realizat abia în martie 2007, având în vedere faptul că, doar în decembrie 2006 a fost dezafectat vechiul rezervor.
Potrivit art.13 din O.U.G. nr.195/2005 privind protecția mediului, avizul
pentru stabilirea obligațiilor de mediu reprezintă un act tehnico -juridic emis deautoritatea competentă pentru protecția mediului la: schimbarea titularului unei activități cu impact asupra mediului, vânzarea pachetului majoritar de acțiuni, vânzarea de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activității, faliment, având ca scop stabilirea obligațiilor de
mediu, ca prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea asumării
acestora de către părțile implicate în situațiile menționate anterior.
Potrivit art.94 din O.U.G. nr.195/2005, protecția med iului constituia o
obligație a societății intimate, pe care trebuia să o respecte în condițiile din actele
de reglementare obținute și să realizeze, în totalitate și la termen, măsurile impuse prin actele de constatare încheiate de persoanele împuternicite cu activități de verificare, inspecție și control.
Mai consider că, în cauză, societatea nu a probat că pre judiciul a fost
cauzat, în speță, e xclusiv prin faptele directorului general, astfel încât nu operează nici prez umția acestuia de culpă, având în ve dere, pe lângă cele
menționate anterior, și următoarele at ribuții ce reveneau adunării generale a
acționarilor și consil iului de administrați e al societății, care nu au fost analizate
de către prima instanță :
Astfel, potrivit art.13 alin.1 din Statutul S. „. S. , adunarea generală a
acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și financiară , iar conform alin.4 lit.i) din același articol, adunarea generală ordinară a acționarilor an al ize az ă r apo ar tel e
cons il iulu i de ad min is tr aț ie inclus iv în pro ble mele de pro tecț ie a med iulu i .
C. art.18 pct.A lit.d din același statut , C. de administrație aprobă
operațiunile de cumpărare și vânzarea de bunuri potrivit competențelor aprobate .
C. art.18 lit.B alin.2 e) din același Sta tut , directorul general încheie act
juridice, în numele și pe seama societății comerciale, în limitele împuternicirilor
acordate de consiliul de administrație și potrivit lit.H), aprobă operațiunile de
vânzare și cumpărare de bunuri, conform competențelor legale și statutului.
De asemenea, Reg ulamentul de orga nizare și funcționa re a S. T. S. , prevede, la art.10, următoarele: conducerea societății este asigurată de C. de
administrație, care este numit de C. Local al M. Z . C. art.13 lit.d), C. de
administrație aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri potrivit
competențelor acordate .
Potrivit art.23 din regulament, societatea comercială hotărăște cu privire la investițiile care urmează a fi realizate în limitele competențelor ce-i sunt acordate.
De asemenea, conform art.30 din regulament, contractarea de lucrări și
servicii necesare societății comerciale precum și aprovizionarea cu materii prime
și materiale se va f ace pe baza testării pieței, prin cerere de ofertă, analizarea
ofertelor și negocieri cu partenerii de afaceri.
Recurentul a invocat faptul că, achiziționarea de bunuri, respectiv a noii stații de combustibil ce a fost necesară pentru ca societatea să se conformeze măsurilor dispuse de agenția de mediu, dar și a celor două autoturisme, a fost aprobată de către C. de administrație al societății, în timp ce angajatorul, căruiaîi revenea sarcina probei în cauză, nu a dovedit că acestea au fost cumpărate fără aprobarea cerută de către statut și regulament.
În ceea ce privește achiziționarea celor două autoturisme, reținută de către prima instanță ca o probă a faptelor ilicite săvârșite de către pârât în sensul că acesta nu ar fi luat toate măsurile de a se conforma în totalitate și în termenele stabilite obligațiilor stabilite de către A. de M., consider că, în primul rând, astfel cum am menționat anterior, având în vedere atribuțiile C. de administrație, angajatorul nu a dovedit că acestea ar fi fost cumpărate fără aprobarea cerută de către statut și de către regulament, pentru a atrage răspunderea personală a recurentului.
În al doilea rând, consider că mai trebuie avut în vedere și faptul că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, acestea au fost cumpărate în luna aprilie
2006 (autoturismul S. Octavia printr-un contract de leasing pe 5 ani), anterior stabilirii de către G. de M. a obligațiilor în cadrul programului pentru conformare, la data de (...).
De asemenea, consider că mai trebuie reținute în analizarea întrunirii în cauză a condițiilor răspunderii patrimoniale, pe lângă atribuțiile specifice ce reveneau C. de administrație privind cumpărarea de bunuri de către societate, și atribuțiile ce reveneau adunării generale a acționarilor, inclusiv în verificarea modului de respectare a îndatoririlor de protecție a mediului.
Recurentul a mai susținut că, pentru achiziționarea noii stații de combustibil s-au efectuat demersuri potrivit art.30 din Regulamentul societății, care au necesitat un timp mai îndelungat, mai ales în condițiile lipsei fondurilor necesare, demersuri pe care le-a adus la cunoștință și C. local Z., cu care societatea avea încheiat contractul de concesiune a transportului public de călători în municipiul Z. înregistrat sub nr.42999/2006 la C. local Z.
De altfel, conform art.6 alin.2 din O.U.G. nr.195/2005, autoritățile administrației publice centrale și locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligațiilor rezultate din implementarea legislației comunitare din domeniul mediului și pentru programe de protecție a mediului și colaborează cu autoritățile publice centrale și teritoriale pentru protecția mediului în vederea realizării acestora.
De asemenea, recurentul a mai arătat că ar fi purtat o corespondență și discuții privind îndeplinirea măsurilor stabilite pe linie de protecție a mediului cu reprezentanții Agenției de M. S.
Întrucât în recurs societatea intimată a arătat că nu deține asemenea înscrisuri, a fost solicitată de către instanță depunerea unui extras din registrul de intrări-ieșiri a corespondenței societății pentru perioada iunie-decembrie 2006.
Din aceste copii, depuse la filele nr.128,154, 161 și 170 dosar recurs, rezultă atât faptul că, la data de (...), conform adresei nr.1934/(...) a contabilității, societatea înregistra pierderi, cât și demersurile efectuate pentru achiziționarea noii stații de carburanți, precum și corespondența purtată de conducerea societății cu A. pentru Protecția M.lui (adresa nr.2246/(...)), se reține însă că, deși sarcina probei îi revine în acest litigiu, angajatorul nu a depus la dosar înscrisurile relevante speței menționate în acest registru.
Pentru aceste considerente, apreciez că în cauză reclamanta-intimată nu a reușit să dovedească faptul că sancțiunea contravențională aplicată societății, care a diminuat patrimoniul acesteia, cauzându-i un o prejudiciu, ar fi fost consecința faptelor culpabile ale salariatului-recurent, astfel încât se impunea admiterea recursului pârâtului P. I. și respingerea acțiunii formulate de S. „. S..
C. M.
Judecător,
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia nr. 4485/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1/2223, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
