Decizia nr. 4104/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.4104/R/2012
Ședința publică din data de 2 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. D. împotriva sentinței civile nr. 5070 din 14 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C. în numele membrilor de sindicat P. B. S., M. T. I., V. A. R., M. H., G. G., V. N., S. L., precum și pe pârâții intimați C. N. A. M. D. și C. LOCAL AL M. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților intimați - avocat P. G. din cadrul Baroului C..
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 6 august
2012 reclamanții prin reprezentant au înregistrat la dosar întâmpinare. Avocatul reclamanților declară că înțelege să susțină întâmpinarea formulată în cauză.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului pune concluzii de respingere a recursului
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5070 din 14 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL Î. P. C., în numele membrilor de sindicat indicați în tabelul anexat cererii, în contradictoriu cu pârâții, C. N. ". M. D., C. LOCAL AL M. D. și P. M. D.
S-a obligat unitatea de învățământ pârâtă C. N. ". M. D. la calcularea și la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru un an școlar
și anume pentru anul școlar 2008 - 2009 pentru membrii de sindicat : P. B. S., M. T.-I.,
V. A. R., M. H., G. G., V. N. și S. L.
S-a obligat unitatea de învățământ pârâtă C. N. ". M. D. la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel: pentru membrii de sindicat V. N., M. H., BOB A., P. B. S. și S. L. începând cu 01 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009, pentru membra de sindicat G. G. pentru perioada (...)-(...) șipentru membrul de sindicat P. R. R. pentru perioada (...)-(...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
S-au obligat pârâții C. LOCAL AL M. D. și P. M. D. să aloce fondurile necesare plății drepturilor slariale solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele:
În perioada anilor școlari 2007-2008 respectiv 2008-2009 reclamanții au fost angajați ai pârâtei, după cum sunt detaliate perioadele concrete prin tabelul anexat (fila 6-16).
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față a trebuit pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din CCM la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din L. nr. 130/1996, „Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) C. colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoarela drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora „C. colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate,
ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, a rezultat că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. A., scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin CCM- uri exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe aceeași linie logică, a trebuit reținut că salarizarea personalului didactic este reglementată prin L. nr. 1. care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Potrivit alin. 2 al art. 48 din L. nr. 1., drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, „personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel,personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectivprevederile contractelor colective de muncă";. Concluzionând, din interpretareatuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), a rezultat că această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin CCM-uri.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, a fost de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și Protecției Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din L. nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, a intrat în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății s-a pornit de la premisa legalității clauzei inserate în cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare a atras răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În CCM la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele CCM evocate au trebuit interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil. A., a rezultat fără îndoială că acordarea primei de vacanță a reprezentat o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului .De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată a exclus ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. A., părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci „plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M..
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acordăodată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care a dispus obligarea pârâtei în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamanților indicați prin tabelele anexă, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii. De asemenea, în temeiul art. 161 alin. 4 teza finală din Codul muncii, primele datorate au fost actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În temeiul art. 167 din L. nr. 84/1995, pârâtul C. Local al municipiului D. s-a obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Potrivit dispozițiilor art. 1088 cod civil la obligațiile care au ca obiect o suma de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afara de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit OG nr. 9/2000 de la data punerii în întârziere și până la achitarea efectivă, cunoscut fiind că potrivit art. 2 din actul normativ amintit, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Așadar, la sumele ce vor fi achitate reclamanților cu titlu de primă de vacanță, se va calcula și dobânda legală, începând cu data promovării acțiunii și până la data achitării efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. M. D. prin care asolicitat modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii obligării P.ui M. De] la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru membrii de sindicat indicați în cererea de chemare în judecată:
În motivarea recursului a arătat că,
În fapt:
Critică sentința recurată în sensul că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că P. M. D. nu este angajator al membrilor de sindicat care au promovat această acțiune și nici nu va putea aloca fonduridacă acestea nu sunt aprobate de către M. E. C., T. ȘI S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Politica salarială din învățământ nu este promovată de către P., iar decizia cu privire la drepturile salariale nu este atributul primarului unei unități administrativ teritoriale. Prin L. 215/2001 republicată nu se face referire la capitolul atribuțiile primarului la faptul că ar avea legătură cu politica salarială a unităților de învățământ.
Mai mult decât atât instituția recurentă nu este semnatară a Contractului
Colectiv de M. U. la N. de R. Î. C. și nici a Contractului Colectiv de M. U. la nivel național, astfel că nu se poate invoca atragerea răspunderii contractuale .
În consecință instituția recurentă nu contestă dreptul salarial al reclamantului ci faptul că aceste drepturi salariale nu pot fi plătite din bugetul local decât dacă sunt aprobate și virate în bugetul M. D. de către
M. E., C., T. ȘI S. și
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
A. că trebuie precizat faptul că salarizarea personalului didactic din învățământul preuniversitar se face prin bugetul unităților-administrativ teritoriale și nu din bugetul unităților-administrativ teritoriale.
Potrivit art.167 din L. 84/1995 (l)Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii."
De la bugetul unităților-administrativ teritoriale nu se pot aloca fonduri necesare plății drepturilor salariale, deoarece acestea se aloca de la bugetul de stat după ce au fost analizate de către M. E. C. si M. de F.
Bugetul unității de învățământ care include și salariile cu personalul este avizat de consiliul de administrație al unității școlare și însoțit de nota de fundamentare este înaintat consiliului local. A. din urma își însușește proiectul de buget al unităților de învățământ de pe raza unității administrativ teritoriale și este înaintat către consiliul județean care la rândul său îl înaintează Ministrului
E. și Cercetări și M.ui de F. care fundamentează fondurile pentru învățământ.
În susținerea acestei afirmații s-a bazat pe prevederile H. nr. 2192 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat la art. 28 .
Alocarea fondurilor se face pe baza unui sistem de indicatori după cum urmează: a) La nivel central.. .. se face repartizarea pe județe a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat ce se alocă prin legea anuală a bugetului de stat pentru cheltuieli de natura celor care intră În finanțarea de bază b) La nivel județean
C. județean, respectiv C. G. al M. B., repartizează consiliilor locale fondurile aferente învățământului, aprobate prin legea anuală a bugetului de stat; precum și fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Fondurile primite din unele venituri de la bugetul de stat prin legea anuală a bugetului de stat se repartizează pe unități administrativ-teritoriale de către consiliul județean, prin hotărâri, c) La nivel local
C. local stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ.
În consecință se poate observa că atâta timp cât de la bugetul de stat nu aufost alocate fonduri de către M. E. si M. F. către bugetul C.ui local D. acesta nu poate aloca instituțiilor de învățământ fonduri salariale suplimentare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilorformulate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtei la alocarea veniturilor necesare acordării primelor de vacanță, Curtea notează că pentru anii școlari
2007-2008 și 2008-2009 reclamanții beneficiază însă de prevederile mai favorabile ale Contractului Colectiv de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2007-
2008, prelungit până la (...), care, la art.36 lit.g), prevede că personalul din învățământ beneficiază de „o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.146/2007";, astfel încât nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.
În consecință, Curtea reține că în cadrul cererilor privind alocarea fondurilor necesare plății primelor de vacanță pentru această perioadă, P. M. D. are calitate procesuală,față de calitatea sa de ordonator principal de credite.
A., potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui E. și C. și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență:
1. un viceprimar - președinte;
2. șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local;
3. unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate;
4. unul-doi directori ai unităților de învățământ;
5. reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene.
Curtea mai constată faptul că recurentul nu a fost obligat la plata salariilor către reclamanți, astfel încât nu pot fi reținute motivele de recurs prin care se invocă faptul că nu există raporturi juridice de muncă între reclamant și P. M. D. A. a fost obligat doar să ia măsuri pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce se cuvin personalului din învățământ , obligație ce îi revine prin prisma considerentelor arătate mai sus.
Aceleași considerente sunt valabile și pentru petitul privind alocarea fondurilor necesare plății despăgubirilor reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.
221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. D. împotriva sentinței civile nr. 5070 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI I. T. D. C. G. G.-L. T.
GREFIER, N. N.
Red./dact. D.C.G./V.R./2ex (...)
Jud. fond M. F. B.
| ← Decizia nr. 3167/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3621/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
