Decizia nr. 4117/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.4117/R/2012
Ședința publică din data de 2 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul S. S. N. împotriva sentinței civile nr. 3287 din 26 martire 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâta S. C. DE A. A. SA T., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 25 septembrie când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3287 din 26 martie 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. S. N. în contradictoriu cu pârâta SC C. DE A. A. SA T. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului 2008 proporțional cu perioada lucrată, cu dobânda legală aferentă acestei indemnizații, de la scadență până la recuperare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă înregistrat la I. sub nr.90187/(...), reclamantul a fost încadrat în funcția de director general al pârâtei pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de (...). Contractul individual de muncă a încetat la data de (...) conform deciziei civile nr.1521/R/2009.
Potrivit prevederilor art.150 al.2 și 3 Codul muncii, republicat, indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale compuse din salariul de bază, indemnizații și sporuri cu caracter permanent, cuvenite pentru perioada respectivă prevăzute în contractul individual de muncă din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul multiplicată cu numărul de zile de concediu, indemnizație care se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
În cazul de față, în anul 2008, reclamantul nu a beneficiat de concediul legal de odihnă. Așa cum am arătat, raporturile de muncă ale acestuia cu pârâta au încetat la data de (...).
Conform prevederilor art.146 al.4 C. muncii republicat, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Cum contractul individual de muncă al reclamantului a încetat și acesta nu a beneficiat de concediul legal de odihnă aferent anului 2008, cererea sa a fost fondată și a fost admisă, cu consecința obligării pârâtei să-i plătească acestuia indemnizația de concediu aferentă anului 2008, proporțional cu perioada lucrată în respectivul an, la care se adaugă dobânda legală de la scadență și până la recuperare, deoarece din statele de plată existente la dosar rezultă că în perioada ianuarie - august 2008 reclamantul nu a beneficiat de concediul legal de odihnă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C. DE A. A. SA T.,solicitând modificarea în întregime a sentinței potrivit art.312 alin.2 C. raportat la art.304 pct.9 C. și în consecință admiterea acțiunii.
În motivare s-a arătat în esență că prin acțiune s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 15029 lei reprezentând indemnizația aferentă a 18 zile de concediu neefectuat pentru anul 2008, precum și a dobânzii legale aferente.
Motivarea sentinței este extrem de lapidară, lipsind o minimă apreciere asupra probei cu înscrisuri administrată și asupra cuantumului indemnizației solicitate, aspect cu privire la care părțile au avut opinii contradictorii.
Raportat la cuantumul indemnizației aferente celor 18 zile de concediu neefectuate pentru anul 2008 pârâta a invocat dispozițiile art. 145 din C.muncii.
Reclamantul a susținut că drepturile salariale încasate în cele trei luni anterioare concedierii sunt stabilite prin expertiza contabilă efectuată în dosar nr. (...) supus spre soluționare T. C., fiind în cuantum de 6.563 lei - mai 2008, 6.563
- iunie 2008 și 49.495 lei - iulie 2008.
Aceste susțineri ale reclamantului nu reflectă realitatea și sunt combătute de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Raportul de expertiză invocat stabilește că în cadrul notei de serviciu a directorului general - reclamantul din prezentul dosar - „se calculează retroactiv și se virează de către executivul cu atribuții economice și de personal salarizare, o valoare care antrenează doi indicatori de performanță, neprecizați/neasumați de părți în vreun act adițional încheiat la contractul de muncă și nici într-un contract de performanță";.
Mai departe se arată faptul că în speță ar fi vorba de anumite creșteri salariale la nivelul sumei de 7000 lei începând cu luna iulie 2007 și la nivelul sumei de 8000 lei începând cu luna aprilie 2008, neprecizându-se sub nicio formă, faptul că la nivelul lunii iulie 2008 venitul salarial al reclamantului ar fi crescut brusc la suma de 49.495 lei.
Mai mult, raportul de expertiză invocat a fost administrat într-o altă cauză care nu a fost soluționată în mod irevocabil, prin urmare, instanța nu poate fi
ținută de probabilitatea soluționării într-un sens anume a acelui dosar, ci numai de statele de plată existente, nerectificate, care prevăd cu exactitate drepturile salariale acordate reclamantului.
Or, din statele de plată anexate la dosar reiese faptul că în cele trei luni anterioare încetării contractului individual de muncă, salariile de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent sunt următoarele:
- luna mai 2008 - salariu bază 5250 lei, spor permanent 1313 lei;
- luna iunie 2008 - salariul bază 5250 lei, spor permanent 1313 lei;
- luna iulie 208 salariu bază 4337 lei, spor permanent 1084 lei - aferent perioadei lucrate, respectiv până în (...).
Suma de 44.074 lei care apare în statul de plată aferent lunii iulie 2008 se referă la un premiu pe care, așa cum a arătat mai sus, reclamantul și l-a acordat uzând de prerogativele conferite de funcția avută - director general și deci nu are caracterul permanent impus de dispozițiile codului muncii pentru a putea fi luat în considerare la stabilirea indemnizației de concediu și este supus analizei instanței într-un alt dosar.
Premiul acordat nu echivalează nici cu salariul, nici cu vreo altă indemnizație care să-i fie acordată acestuia în mod permanent, astfel că la stabilirea indemnizației de concediu premiul nu poate fi luat ca și reper financiar.
În concluzie, s-a stabilit că indemnizația de concediu este de 5634 lei brut
(3951 lei net).
Raportat la incidența dispozițiilor privitoare la compensație, pârâta susține că odată stabilită indemnizația de concediu, s-a constatat faptul că după încetarea contractului de muncă al reclamantului s-a plătit acestuia suma de
4992 lei brut (3501 lei net) aferentă perioadei în care CIM era încetat de drept.
Prin urmare, plata făcută către reclamant nu se înscrie în sfera drepturilor salariale, dispozițiile Codului Muncii stabilind faptul că salariul se achită ca urmare a prestării muncii pentru și sub autoritatea unui angajator. Or, în perioada 26 iulie 2008- 31 august 2008 reclamantul nu a avut calitatea de salariat al pârâtei, iar prin decizia C. de A. nu s-au stabilit restanțe la drepturile salariale, astfel că suma achitată de pârâtă nu poate reprezenta decât o plată nedatorată care poate fi supusă compensării în condițiile art.1144 C.civ..
Chiar dacă s-ar admite caracterul de drept salarial al sumei respective, intervin incidente dispozițiile art.272 alin.1 Codul muncii, conform cărora
„salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie";.
Aspectele invocate de către reclamant în sensul aplicabilității art.164 alin.2 din Codul Muncii nu pot fi supuse controlului instanței raportat la obiectul dedus judecății, acesta având posibilitatea de a contesta respectivele decizii ale angajatorului pe cale separată.
Aceeași este situația și pentru cea de a doua regularizare de drepturi salariale ca urmare a lipsei de justificare pentru suma de 122,76 lei ridicată din casierie cu titlu de avans trezorerie: reclamantul a fost înștiințat de acest fapt, necontestând până în prezent măsura luată.
În aceste condiții, pârâta a virat suma rămasă după compensare, în cuantum de 327,24 lei, în contul indicat de reclamant, conform dovezilor existente la dosar.
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la solicitarea de achitare a contravalorii concediului neefectuat în anul 2008, cererea reclamantului apare ca fiind lipsită de obiect, iar raportat la diferența între ceea ce i se cuvenea acestuia și ceea ce a solicitat, ca fiind neîntemeiată.
Prin recursul declarat de reclamant s-a solicitat modificarea în întregime asentinței civile nr. 4. în sensul admiterii în întregime a cererii de lămurire șicompletare a dispozitivului sentinței civile nr.3..
În motivare reclamantul a arătat că hotărârea atacata este data cu încălcarea și aplicarea greșita a art.281 ind. 1 C., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.
Prin cererea de chemare în judecata ce formează obiectul dosarul nr.(...), având ca obiect conflict de munca, reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 15.029 lei, reprezentând indemnizația aferenta a 18 zile de concediu de odihna neefectuat aferenta anului 2008, cu dobânda legala aferenta acestei sume, începând cu data de (...).
Prin sentința civilă nr.3. pronunțata în acest dosar, instanța admite acțiunea formulata, însă nu precizează în concret suma la care sunt îndreptățit, deși în considerentele sentinței aceasta suma este indicata, precizându-se doar ca indemnizația se va plăti proporțional cu perioada lucrata în anul 2008, cu dobânda legala aferenta.
Recurentul a formulat cerere de lămurire și completare a dispozitivului acestei sentințe, care însă a fost respinsa prin sentința civilă nr.4..
Cuantumul sumei solicitate de subsemnatul a fost stabilita de către un expert judiciar, printr-un raport de expertiza tehnica de specialitate.
Prin nemenționarea expresa a sumei, recurentul practic poate întâmpina dificultăți în executarea hotărârii, fiind apoi nevoit sa formulez contestație la executare, procedura care ar întârzia și mai mult executarea.
Tocmai acesta este motivul pentru care a formulat cerere de lămurire și completare a dispozitivului sentinței.
În acest sens, practica judiciara a decis ca pentru lămurirea dispozitivului hotărârii, atunci când aceasta nu cuprinde date care sa permită executarea ei, părțile au alegerea folosirii procedurii reglementate prin art.281 ind. 1 sau prin art.400 al. 1 C. (CSJ, dec.nr.3780/2002).
Analizând sentințele atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, Curteareține următoarele:
Sunt neîntemeiate recursurile formulate.
Prin recursul pârâtei se tinde la constatarea faptului că nu mai are nici o obligație bănească de plătit reclamantului, cu titlu de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat de către fostul său angajat, pentru partea din anul 2008 lucrată anterior încetării raporturilor de muncă.
Susținerea nu este întemeiată, în condițiile în care ceea ce recunoaște ca fiind datorat pârâta este o sumă mai mică decât cea efectiv datorată.
Așa cum s-a arătat de către părți, între acestea s-au purtat în paralel două litigii, primul legat de cuantumul salariului datorat reclamantului din prezenta cauză pe perioada începând cu luna iulie 2007 și până la încetarea raporturilor de muncă, ce a avut loc la data de (...), iar al doilea, prezentul litigiu, vizând cuantumul compensației în bani a concediului de odihnă neefectuat.
În condițiile în care cuantumul acestei compensații este raportat de art. 150 alin. 2 Codul muncii la media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) (salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, apare ca evidentă legătura între cele două litigii, soluționarea prezentului litigiu depinzând de modul în care se soluționează primul, referitor la cuantumul drepturilor salariale ale reclamantului din prezentul cadru procesual.
Or, prin decizia civilă nr. 4119/R/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al C. de A. C. (primul litigiu dintre părți, din cele două anterior menționate), a fost respins recursul declarat de reclamanta SC C. DE A. A. S. T. împotriva sentinței civile nr.
2037 din (...) a T. C., menținându-se astfel soluția prin care Tribunalul Cluj a validat poziția procesuală a fostului angajat al acesteia, reclamantul din prezenta cauză, privitoare la îndreptățirea sa la primirea unui salariu majorat în conformitate cu dispozițiile din decizia Consiliului de A. din (...), aprobată prin H. AGA din (...).
Ca atare, în prezentul cadru procesual, în mod corect a stabilit Tribunalul
Cluj faptul că se impune obligarea pârâtei la plata compensației concediului de odihnă neefectuat de către reclamant aferent anului 2008, întrucât modul de calcul al pârâtei s-a făcut prin raportare la un salariu mai mic decât cel legal datorat, potrivit dezlegărilor din decizia civilă nr. 4119/R/(...) a C. de A. C.
Nefondate sunt și apărările acesteia prin care invocă operarea compensației legale între datoria sa de a achita reclamantului această compensație pentru neefectuarea concediului de odihnă și pretinsa datorie a reclamantului de a restitui sumele de bani necuvenit încasate cu titlu de drepturi salariale pentru perioada ulterioară datei de (...) (la care Curtea de A. C., prin decizia civilă nr.1521/R/2009, a statuat că a încetat de drept raportul de muncă al reclamantului) ca și pe cele ridicate din casierie cu titlu de avans trezorerie și nejustificate.
Potrivit prevederilor art. 169 Codul muncii, „(1) Nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. (2) Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă";, ceea ce în mod evident nu este cazul în speță. Or, interpretarea dispozițiilor art. 256 Codul muncii, invocat de recurenta pârâtă în susținerea legalității procedeului de care a uzat, trebuie făcută prin raportare la dispozițiile art. 169 Codul muncii și în mod coroborat, concluzia fiind că inclusiv în cazul în care se tinde la antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului pentru eventuala încasare a unei sume nedatorate de la angajator, este necesară constatarea datoriei printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Se mai invocă de către recurenta intimată faptul că nu pot fi supuse controlului instanței aspectele invocate de către reclamant în sensul aplicabilității art.164 (actualmente art. 169) alin.2 din Codul Muncii raportat la obiectul dedus judecății, acesta având posibilitatea de a contesta respectivele decizii ale angajatorului pe cale separată.
Susținerea este în mod evident neîntemeiată, în condițiile în care textul art. 169 Codul muncii, citat anterior, este imperativ, reclamantul putând invoca aplicarea acestuia și obligarea pârâtei la plata drepturilor nelegal reținute, cât timp nu a depășit termenul de prescripție pentru solicitarea acestor drepturi.
Prin urmare, în mod nelegal a procedat pârâta recurentă la compensarea pe care a descris-o, obligația sa fiind de a achita reclamantului intimat întreaga compensație datorată pentru concediul de odihnă neefectuat aferent anului 2008, urmând ca pentru sumele pe care apreciază că acesta i le datorează, să îl acționeze în instanță, în măsura în care acesta nu le recunoaște și nu este de acord să i le restituie.
Deși se verifică în speță critica formulată cu privire la caracterul lapidar al motivării și la absența dezlegărilor privitoare la chestiunile apreciate divergent de către părți, în legătură cu cuantumul compensației solicitate prin acțiune, Curtea constată că nesolicitându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, recurenta pârâtă recunoaște că s-a bucurat de un prim grad de jurisdicție, astfel încât completările aduse considerentelor instanței de fond prin prezenta decizie conturează în mod precis modul corect în care trebuie făcut calculul compensației datorate reclamantului pentru concediul de odihnă neefectuat în anul 2008.
Cât privește recursul reclamantului, acesta este de asemenea nefondat,pentru aceleași considerente.
Reclamantul critică refuzul instanței de fond de a lămuri dispozitivul sentinței civile nr. 3. în sensul precizării sumei exacte ce se impune a fi acordată cu titlu de compensare a concediului de odihnă neefectuat.
Or, precizarea sumei nu poate fi făcută în lipsa administrării unei probe de specialitate, care să stabilească cu exactitate cuantumul ei, însă prin precizările făcute de Curte în prezentele considerente, au fost trasate direcțiile de urmat în modul de stabilire în final a sumei.
În temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1
C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. DE A. A. SA T. împotriva sentinței civile nr. 3287 din 26 martie 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. S. N. împotriva sentinței civile nr. 4582 din (...) a T. C. pronunțată în același dosar.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.P. U.
| ← Decizia nr. 2376/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4324/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
