Decizia nr. 4192/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4192/R/.
Ședința octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, P. DE PE L. T. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 1. din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată Ș. D. L., și pe pârâții intimați MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. N. PENTRU C. D., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâților recurenți Ministerul Public - P. de pe L. Î. Curte de C. Și J., P. de pe L. C. de A. C., P. de pe L. T. B.-N., consilier juridic M. A. V., lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentanții pârâților intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar cu titlu de practică judiciară copia D.ziei civile nr. 2. din 11 iunie
2012, pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr. (...) și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursurilor așa cum au fost ele formulate și motivate în sensul respingerii acțiunii.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1071 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă în parte acțiunea reclamantei Ș. D. împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B., P. de pe lângă C. de A. C., P. de pe lângă T. B.-N., Ministerul Finanțelor Publice B. și în contradictoriu cu C. N. pentru C. D. B. și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă T. B.-N. să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească reclamantului diferențele salariale dintre indemnizația reclamantei și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT pe perioada (...) - (...), actualizate cu indicele de inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective;
A fost obligat pârâtul P. de pe lângă T. B.-N. să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei;
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce ordonatorilor de credite sumele necesare plății drepturilor bănești acordate. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calitățiiprocesuale pasive a M.ui F. P. este nefondată întrucât acesta a fost chemat în judecată în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite. Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), astfel încât acesta justifică legitimitate procesuală pasivă, caz în care excepția lipsei calității sale procesuale pasive nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamanta a fost numită în funcția de procuror la data de (...), iar de la data de 01 iulie 2007 îndeplinește funcția de prim procuror adjunct al P. de pe lângă T. B.-N., cu grad profesional corespunzător P. de pe lângă C. de A. C. începând cu data de (...). Drepturile pretinse prin acțiunea pendinte, pentru intervalul (...)-(...) nu au fost acordate, toate aceste aspecte nefiind contestate de litiganți, ci atestate de înscrisurile depuse la dosar.
T. a apreciat că teza obligativității respectării deciziei C. C. nr. 821/2008 cu consecința respingerii pretențiilor pe acest temei, afirmată în apărare, nu poate fi împărtășită raportat la obiectul acțiunii reclamantei, respectiv acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. D. nu s- a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, instanța a cercetat situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate, reținând în esență că reclamantei i-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparține unei anumite categorii socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii evident discriminatorii.
Așadar, reclamanta este discriminat în sensul art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr. 12 la această C., întrucât i-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparține unei anumite categorii socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii evident discriminatorii. Existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a
Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr. 2. (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr. 12 la această C. (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin L. nr.
7., (care garantează dreptul la o salarizare echitabilă); art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 159 alin. 3, art. 170 și art. 160raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003, republicată, (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
În baza acestor considerente, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. 1 din O.G nr. 1. coroborate cu art. 253 Codul muncii, republicat, ceea ce face ca acțiunea reclamantei să fie întemeiată pentru perioada în litigiu 9 martie
2009 - 11 noiembrie 2009.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanța a aplicat doar prin analogie prevederile art. 11 alin. 1 din O.U.G nr.
27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri. Solicitarea de cuantificare pretinsă prin raportare la salarizarea funcției de șef de birou teritorial al DNA și DIICOT, având în vedere că reclamanta este prim procuror adjunct al P. de pe lângă T. nu poate fi admisă întrucât, contrar susținerilor din acțiune, pe de o parte nu există nici un criteriu de echivalare a funcțiilor în sensul propus, iar pe de altă parte ocuparea unei alte funcții de conducere decât cea deținută reprezintă doar o vocație, în lipsa epuizării procedurii de numire în funcția respectivă instituită de lege. A. despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 253 Codul muncii, republicat, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
În raport de dispozițiile art. 1530 din Noul cod civil și art. 166 alin. 4 din
Codul muncii, republicat cererea de actualizare a prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, a fost apreciată ca fiind întemeiată.
Cererea de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce ordonatorilor de credite sumele de bani necesare plății drepturilor salariale cuvenite acestora s-a respins în temeiul Ordonanței G.ului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, și a prevederilor art. 47 din L. nr. 500/2002 și art. 49 din L. nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, se pot efectua pe tot parcursul anului.
Întrucât drepturile reclamantului au fost recunoscute pe o perioadă în care era în vigoare D. nr. 92/1976, abrogat numai cu începere din 1 ianuarie 2011, tribunalul a dispus obligarea P. de pe lângă T. B.-N., entitate care a deținut carnetul de muncă al reclamantei să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul său de muncă, despăgubirile acordate fiind asimilate sub aspectul naturii juridice cu salariul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă C. de A. C.
și P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - P. de pe lângă Î. Curte de
C. s-a solicitat în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă și art. 3041 Cod procedură civilă casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului pârâtul a arătat că prin D. nr. 821 din 3 iulie 2008 a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de G. nr. 1. sunt neconstituționale. S-a mai invocat că admiterea de către instanța de fond a cererii reclamantei privind plata unei indemnizații egale cu cea a procurorilor DNA și DIICOT, adică schimbarea coeficientului de multiplicare, excede atribuțiilorputerii judecătorești, întrucât prin acordarea acestor drepturi salariale s-ar modifica printr-o hotărâre judecătorească indemnizația de încadrare a magistraților, stabilită printr-o lege de salarizare aflată în vigoare la data soluționării prezentei cauze. A accepta susținerile reclamanților și instanței de fond, potrivit cărora aceștia sunt discriminați în raport cu procurorii din cadrul D.N.A și D.I.I.C.O.T, ar însemna implicit nesocotirea dispozițiilor legii salarizării, în baza cărora indemnizațiile magistraților sunt stabilite de legiuitor în temeiul unor criterii determinate, în principal, în raport cu nivelul instanțelor sau al parchetelor. O astfel de interpretare a dispozițiilor legale citate ar însemna ca toți magistrații să fie salarizați la același nivel, legea de salarizare a magistraților fiind considerată neavenită și discriminatorie. Or, schimbarea indemnizațiilor lunare, respectiva coeficientului de multiplicare - așa cum s-a menționat - este o prerogativă exclusivă a autorităților de legiferare din cadrul unui stat. Susținerile instanței de fond - în sensul că există un nivel de salarizare diferit și că aceasta are caracter discriminatoriu - sunt netemeinice, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța de G. nr. 1., republicată, potrivit cărora „sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent, neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare";. Din definiția legală - art.75 alin.2 din L. nr.304/2004 - rezultă că Direcția de I. a I. de C. O. si T. funcționează în cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea se efectuează potrivit coeficienților de multiplicare aplicabili procurorilor din cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Salarizarea procurorilor D. de I. a I. de C. O. și T. are așadar în vedere nivelul parchetului în cadrul M.ui P.. S-a mai invocat că în mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor salariale solicitate actualizate cu rata inflației, întrucât recurentul, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală., respectiv că petitul privind obligarea pârâtului P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă este inadmisibil. Prin recursul declarat de P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud au solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în întregime. În motivare arată că sentința civilă nr. 1. /., este nelegală și netemeinică întrucât este pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. II alin. 1, art. 3 alin. 1 din OUG 27/2006, art. II din L. 45/2007 și fără a se observa efectele D.ziei nr. 821/2008 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. 1.. Reclamanta intimată solicită salarizarea prin aplicarea coeficientului de multiplicare utilizat în salarizarea procurorilor ce-și desfășoară activitatea în cadrul D.N.A. sau D.I.I.C.O.T., deși este încadrată ca procuror în cadrul P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud. S. D. N. A. și D. de I. a I. de C. O. și T. sunt constituite doar la nivel central și nu la nivelul județelor, astfel cum sunt constituite parchetele de pe lângă tribunale. Situațiile ar fi fost comparabile și se putea analiza problema discriminării dacă aceste structuri erau constituite pe nivele similare cu cele ale P. de pe lângă J., P. de pe lângă T., P. de pe lângă C. de A. și P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. C. expusă anterior își găsește fundamentarea în prevederile actelor normative aplicabile. Prin motivarea instanței de fond sunt corelate condițiile de vechime necesară pentru accederea în structurile D. N. A. și D. de I. a I. de C. O. și T. cu salarizarea magistraților care au vechimea de 6 ani în magistratură. În realitate însă, pentru a-și desfășura activitatea în cadrul D. N. A. sau D. de I. a I. de C. O. și T. procurorul trebuie să întrunească condiția de vechie ca și condiție eliminatorie, inițială și nu ca și condiție unică. În structurile D. N. A. și D. de I. a I. de C. O. și T. își desfășoară activitatea procurori specializați, iar datorită complexității situațiilor și presiunilor exercitate asupra acestei categorii de procurori, s-a instituit o regulă derogatorie de la cea comună în materie, respectiv aceea a desfășurării temporare a activității în cadrul acestor structuri de parchet. Totodată, reclamanta, pentru a ocupa funcția de procuror în cadrul structurilor D.N.A. și D. I.I.C.O.T., trebuia să participe la interviu, astfel cum se prevede expres art. 75 alin. 4 și 5 și art. 87 alin. 2 și 3 din L. 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completări le ulterioare. Or, reclamanta nu a uzat de această posibilitate, astfel încât nu este îndreptățit să beneficieze de o încadrare salarială corespunzătoare celei de care beneficiază procurorii ce-și desfășoară activitatea în cadrul structurilor D. N. A. și D. de I. a I. de C. tate O. și T.. Actele normative ce reglementează salarizarea procurorilor D. de I. a I. de C. O. și T. au un scop legitim, respectiv combaterea criminalității organizate, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui astfel de spor, sunt adecvate și necesare. S-a mai invocat că în mod greșit instanța de fond a apreciat „teza obligativității respectării deciziei C. C. nr. 821/2008 cu consecința respingerii pretențiilor pe acest temei, afirmate în apărare, nu poate fi împărtășită";, cu toate că dezlegarea dată problemei de drept prin această decizie este esențială pentru soluționarea cauzei. Pe de altă parte, în practica CEDO se apreciază: Totuși, „dreptul la justiție"; nu este absolut. El se pretează la limitări pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop." - cauza Weissman contra României. Conform Directivei 2000/EC178 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Jurnalul Oficial al Comunității Europene L. nr. 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare. Invocând D. nr. 838/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, recurentul a arătat că instanța nu se poate substitui legiuitorului. S-a mai criticat modul de soluționare a capătului de cerere privind actualizarea sumelor, respectiv petitul privind obligarea P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantei. Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, C. de A. va admiterecursurile pentru următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 75 alin. 4 și 5 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: „(4) Pentru a fi numiți în cadrul D. de I. a I. de C. O. și T. procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduita morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani in funcția de procuror sau judecător ș i să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop . (5) La interviu poate participa orice pr ocuror care îndeplinește condițiile prevăzute la al in. (4)."; De asemenea, potrivit art. 87 alin. 2 și 3 din același act normativ: „(2) Pentru a fi numiți în cadrul D. N. A., procurorii trebuie sa aibă o buna pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost decla rați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop. (3) La interviu poat e participa orice pr ocuror care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (2 )."; Prin urmare, cum reclamanta îndeplinea condiția de vechime minimă de 6 ani ca procuror, avea posibilitatea de a se prezenta la interviu pentru ocupareaunui post în structura DNA sau DIICOT, beneficiind de un sistem de salarizare mai avantajos. Or, reclamanta nu au uzat de această posibilitate, astfel încât nu este îndreptățită să beneficieze de o altă încadrare salarială decât cea corespunzătoare gradului profesional deținut și parchetului la care își desfășoară activitatea, prin invocarea unei diferențe de tratament în raport de procurorii încadrați la DNA și DIICOT. În acest sens, C. de A. reține că prin D. nr.821/2008 a C. C., s-a constatat că „prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța G.ului nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anulez e ori să refuze aplicarea unor act e normative cu p utere de lege, co nsiderând că sunt discriminatorii, și s ă le înlocuiască cu norme create pe c ale judiciară sau c u prevederi cuprinse în alte acte normative."; Pentru a statua astfel, s-au reținut următoarele aspecte: „Astfel, după ce în art. 1 al ordonanței se enunță principiile constituționale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între cetățeni și se enumeră principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile și discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele: "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare." Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, reprodus mai sus, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare. Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de P. și ordonanțele G.ului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție. Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru întresubiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată. Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care P.ul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, P.ul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, G.ul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din L. fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."; În raport de aceste dezlegări date de legiuitorul constituțional și având în vedere că în mod constant C. Europeană a drepturilor omului a stabilit ca reper jurisprudențial că „o diferență de tratament este discriminatorie în sensul art.14 din convenție, în cazul în care nu avea nicio justificare obiectivă și rezonabilă";, precum și că politica salarială a statului ține de marja sa de apreciere, C. de A., reținând așa cum s-a arătat anterior și că reclamanta nu a întreprins vreun demers pentru dobândirea statutului care le conferă o salarizare superioară, va admite recursurile, va modifica în parte hotărârea în baza art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta Ș. D. L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud. În atare situație, nu se mai impune analiza motivelor subsecvente de recurs, având în vedere că privesc cereri accesorii respinse ca urmare a soluției date cererii principale. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud împotriva sentinței civile nr. 1071 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta Ș. D. L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud. Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 08 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. D. S. D. D. G. GREFIER, C. M. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond: N. C.
| ← Decizia nr. 4372/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1981/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
