Decizia nr. 1197/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1197/R/2012
Ședința publică din data de 6 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL C. B. și P. C. B. împotriva sentinței civile nr. 4984 din 7 noiembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C., precum și pe pârâta intimată Ș. CU C. I - V. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat - avocat P. G. din cadrul Baroului C., lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul, în numele membrilor de sindicat, a formulat întâmpinare înregistrată la dosar la data de 27 ianuarie 2012.
Reprezentanta reclamantului declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4984/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a admis acțiunea formulată de reclamanții C. P., C. D., L. A., D. A., V. C.,
B. L., J. C., S. A., M. L., V. G., M. D., B. N., C. B., C. R., B. C., P. D., T. I., I. C., B. R., prin reprezentant S. L. din Î.ul P. C., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. B., C. Local al C. B. și P. C. B.
A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. B. în calitate de angajator, la calcularea si plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anii școlari 2007 - 2008, 2008 - 2009 sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și anume: a) pentru anul școlar 2007 - 2008 pentru membrii de sindicat : C. P., C. D., L. A., D. A., V. C., B. L., J. C., S. A., M. L., V. G., M. D.,
B. N., C. B., C. R., B. C., P. D., T. I., I. C. și b) pentru anul școlar 2008 - 2009 pentru membrii de sindicat: C. P., C. D., L. A., D. A., V. C., B. L., J. C., S. A., M. L., V. G., M. D., B. N., C. B., C. R., B. C., P. D., T. I., I. C., B. R.
Au fost obligați pârâții C. Local al C. B. și P. C. B. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în perioadaanilor școlari 2007-2008 respectiv 2008-2009 reclamanții au fost angajați ai pârâtei S. cu clasele I-V. B. după cum sunt detaliate perioadele concrete prin tabelele emise de parat si depus in probatiune la dosar.
Potrivit art. 59 alin. 3 din C. C. de M. U. la nivel național pe anii 2007-
2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, s ă se pl ăte asc ă ș i o pr imă de v ac anț ă ";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2006-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din CCM la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile art. 8 alin 1, 3 și 4 și ale art. art. 12 alin 1 din L. nr. 130/1996, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. A., scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin CCM- uri exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe aceeași linie logică, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic este reglementată prin L. nr. 1. care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din L. nr. 1., drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, „personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel,personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectivprevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin CCM-uri.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și P.i Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din L. nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate in cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În CCM la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele CCM evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil. A., rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală, iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. A., părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci
„plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli. Pentru exemplificare, o situație similară se întâlnește în contractele colective de muncă încheiate la nivel S. cu privire la ajutorul pentru Ziua feroviarului.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M..
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acordăodată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care a dispus obligarea pârâtei S. cu clasele I-V. B. la calcularea și la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru 2 ani școlari anteriori introducerii acțiunii conform dispozitivului.
În temeiul art. 167 din L. nr. 84/1995, pârâții C. Local al C. B. si P. C. B. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. comunei B. și C. Localal comunei B., solicitând modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților față de C. Local al C. B. și a P. C. B.
În motivarea recursului pârâții recurenți au arătat următoarele:
1. În mod neîntemeiat instanța a admis acțiunea reclamanților așa cum a fost formulată obligând pârâtul C. Local și P. C. B. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Instituția care are în atribuții și care trebuia obligată să aloce fondurile bănești comunei pentru plata drepturilor salariale în favoarea reclamanților este Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Finanțelor Publice are între multiplele atribuții și pe cele prevăzute de art. 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, ce constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobări le contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare.
Cheltuielile efectuate de la bugetul de stat, începând cu data de (...), pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se regularizează cu bugetele locale, după aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2001, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în M. O. al R., P. I-a, la propunerea M. E. și C., M. A. P. și M. F. P., G. urmând să aprobe Norme Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Prin urmare, în limitele competenței ce-i revin M. F. în conformitate cu art. 14 din L. nr. 486/2006 a bugetului de stat, Ministerul Finanțelor Publice trebuia obligat să aloce fondurile bănești comunei pentru plata drepturilor salariale în favoarea reclamanților.
Pentru intervalul 2005-2008 părțile contractante MECT, respectiv federațiile sindicale din învățământ au stabilit prin art. 37 lit. g) din C. colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură pentru anii 2003-2004 prelungit și pentru anii 2005 -2006, respectiv prin C. colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ aplicabil pentru anii 2007-2010, că personalului din învățământ trebuie să i se plătească o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii.
S-a mai stabilit ca această primă să fie acordată odată cu indemnizația de concediu, însă părțile contractante nu au lămurit în acest contract care ar trebui să fie cuantumul primei de vacanță și nici ce înseamnă sintagma "venituri proprii".
De asemenea părțile nu au înțeles să explice în cuprinsul contractului încheiat ce ar trebui să se înțeleagă prin sintagma "în condițiile legii".
Se poate reține că veniturile proprii sunt doar cele realizate de unitățile
școlare, ca parte componentă a bugetului aprobat pentru fiecare unitate școlară în parte.
În aceste condiții tribunalul a constatat în mod neîntemeiat că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală a angajatorului neafectată de nicio condiție atât timp cât veniturile proprii sunt doar veniturile realizate de unitatea școlară împrocesuată, ca parte componentă a bugetului aprobat pentru fiecare unitate școlară în parte.
Aceste venituri proprii trebuie evidențiate distinct în măsura în care există, iar modul de constituire și de cheltuire a acestor sume trebuie aprobat de către C. Local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are sediul unitatea școlară în cauză ceea ce face ca această instituție să aibă calitate procesual pasivă în cauză deoarece aprobă aceste bugete și nu pentru că ar trebui să asigure plata primelor din veniturile proprii.
În speță trebuia verificat dacă în bugetele anuale au fost evidențiate venituri proprii din care să poată fi plătite primele de vacanță, că aceste sume sunt îndestulătoare pentru plata primelor de vacanță și că îndeplinesc toate condițiile impuse pentru a putea fi alocate plății drepturilor salariale reclamate.
În cazul în care s-ar fi constatat în urma verificărilor că aceste sume nu există sau nu sunt îndestulătoare, consideră că acțiunea reclamanților trebuia respinsă.
2. În al doilea rând, în ceea ce privește fondul cauzei, recurenții consideră că hotărârea este nefondată din următoarele considerente:
Reclamanții nu au indicat și dovedit existența vreunei alte reglementări legale care să prevadă în mod expres pentru personalul din învățământ acordarea primei de vacanță sau nivelul acesteia, rezultă că sintagma "în condițiile legii" nu se poate referi decât la veniturile proprii, respectiv la modalitatea de constituire a acestora și de efectuare a cheltuielilor corespunzătoare.
Față de dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii rezultă că este vorba doar despre veniturile proprii ale unității de învățământ și nici într-un caz despre veniturile proprii ale consiliilor locale sau județene, întrucât prin contracte colective de muncă nu pot fi negociate clauze care să încalce prevederile legale și să stabilească obligații în sarcina unor părți care nu au participat la negocierea contractelor.
Aceasta întrucât prin N. metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin H. nr. 5. s-a stabilit prin art. 1 că aceste cheltuieli de finanțare se asigură "din bugetele locale ale unităților administrative teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat".
Prin aceleași norme, s-au indicat în mod concret cheltuielile finanțate din bugetul de stat (art. 2), precum și cele din bugetele locale (art. 9 - 12), respectiv: - finanțarea proporțională cu numărul de elevi sau preșcolari, pentru cheltuieli de personal, manuale școlare și burse și finanțarea complementară, pentru cheltuieli materiale și servicii, alocații pentru instituții publice, precum și pentru cheltuieli de capital.
În mod distinct de finanțarea din bugetul de stat și din bugetele locale, normele conțin și reglementări privind veniturile extrabugetare ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, înscrise în anexele la bugetul acestor instituții, recurenți invocând în acest sens prevederile art. 13-15 din norme.
Consideră recurenții că, față de ansamblul prevederilor normative anterior menționate, acordarea pentru personalul didactic a primelor de vacanță dinvenituri proprii este condiționată de: dovedirea realizării de către unitatea de învățământ a unor venituri extrabugetare, a faptului că după efectuarea cheltuielilor pentru activitățile extrabugetare a rămas un excedent ce poate fi folosit pentru acordarea primelor de vacanță cu prioritate fată de alte necesități ale instituției de învățământ și a efectuării unor calcule de fundamentare în acest sens.
Or, în cauză, reclamanții nu au pretins și nici dovedit aceste situații de fapt. Ba mai mult, chiar în cazurile în care la unele unități de învățământ ar exista asemenea diferențe între veniturile extrabugetare și cheltuielile aferente, instanța de judecată nu poate cenzura - decât sub un eventual aspect procedural
- decizia unității de învățământ de a stabili necesitățile sale concrete, cât și rangul lor de prioritate.
C. colective de muncă unice la nivel național, aplicabile în perioada 2005 -
2008, au prevăzut doar posibilitatea acordării primelor de vacanță prin contractele colective de muncă încheiate la celelalte niveluri.
Art. 59(3) din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 -
2010 prevede că " prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță".
Prima de vacanță se plătește din veniturile proprii (ale unității de învățământ) dacă există resurse economico-financiare, cu o atare destinație. În absența acestor resurse, nici dreptul invocat nu există. Existența acestuia depinde de existența resursei economico-financiare, cu destinația menționată. Aceasta este regula consacrată de contractul colectiv de muncă (unic la nivel național și la nivel de ramură).
Invocând prevederile art. 167 alin. 1 din L. învățământului nr. 84/1995 și ale H. nr. 5. privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat cu modificările ulterioare, recurenții arată că fiecare unitate de învățământ are obligația de a întocmi bugetul propriu, de a fundamenta cheltuielile pe bază de indicatori fizici și valorici. De asemenea, fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat are obligația de a fundamenta sumele necesare conform normelor metodologice pentru elaborarea proiectelor de buget emise de Ministerul Finanțelor Publice care se înaintează la C. N. pentru Finanțarea Î. P. de S., care propune spre aprobare M. E. și C., criteriile și standardele de finanțare, costurile anuale orientate după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă și le comunică inspectoratelor școlare în vederea stabilirii necesarului de fonduri. La nivelul fiecărui inspectorat se constituie comisia pentru stabilirea cheltuielilor medii anuale pe instituții de învățământ preuniversitar de stat. D. elaborarea bugetelor, acestea se prezintă autorității publice locale, urmând a fi deschise credite bugetare de către ordonatorii principali de credite.
Din cele arătate rezultă că nici C. Local al C. B. și nici P. C. B. nu pot să aloce fondurile necesare efectuării plății unor drepturi salariale reprezentând primă de vacanță personalului didactic, deoarece sumele necesare nu se alocă din sursele proprii ale consiliului local ci din sursele proprii ale unității de învățământ conform metodologiei prevăzute de normele în vigoare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 3041 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...) S. L. din Î. Maramureș asolicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din L. nr. 130/1996 prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, însă legea specială referitoare la stabilirea sistemului de salarizare a reclamanților, respectiv L. nr. 1. privind statutul personalului didactic (în vigoare în perioada pentru care se solicită în cauză drepturile bănești), prin art. 50 alin. 12, conferă personalului didactic facultatea de a beneficia de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Având în vedere dispozițiile speciale ale art. 50 alin. 12 din L. nr. 1., Curtea reține că art.157 alin. 2 din Codul muncii, referitor la stabilirea prin lege a sistemului de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice, nu poate exclude stabilirea prin contractele colective de muncă a unor prime de vacanță în favoarea personalului didactic.
De asemenea, se mai reține că potrivit art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii";.
A. cum a reținut și instanța de fond prin dispozițiile art. 59 alin. 3 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 s-a statuat că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Așadar, contractul colectiv de muncă la nivel național aplicabil în perioada de referință prevede posibilitatea acordării prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a unei prime de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
La data de (...) a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a J. C. C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2007-2008, prelungit până la (...), care la art.36 lit. g prevede că personalul din învățământ beneficiază de „o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.146/2007";.
Potrivit art. 25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, contractele colective de munca se aplică de la data înregistrării la D., sau la o dată ulterioară în măsura în care părțile își manifestă voința în acest sens.
Curtea constată că prin prevederile C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2007-2008 dreptul la prima de vacanță nu a fost supus vreunei modalități (condiție ori termen), astfel că nu pot fi reținute criticile recurenților referitoare la condiționarea acordării acestei prime de existența unor venituri proprii ale unității de învățământ angajatoare.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996, în vigoare în perioada de referință, C. colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În consecință, Curtea reține că prin contractele colective încheiate la un nivel inferior pot fi negociate clauze mai favorabile salariaților, astfel că, chiar dacă prin contractele colective de muncă încheiate nivel național și la nivel de ramură învățământ acordarea primelor de vacanță era condiționată de existența veniturilor proprii, în raport de prevederile legale menționate se impune a se da eficiență clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel județean care cuprinde prevederi mai favorabile personalului din învățământ.
Prin urmare, Curtea apreciază că în mod corect a statuat instanța de fond că pentru anii școlari 2007-2008 și 2008-2009 membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt îndreptățiți la plata primei de concediu, în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2007-2008, care numai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.
Nici criticile recurenților privind cuantumul primei cuvenite reclamanților nu sunt fondate, întrucât, astfel cum în mod corect a argumentat și instanța de fond, chiar dacă O.U.G. nr. 146/2007 a fost suspendată, criteriul de cuantificare prevăzut de părți la art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel județean, respectiv un salariu de bază al angajatului, rămâne valabil și este suficient pentru a se putea stabili cuantumul sumelor la care sunt îndreptățiți reclamanții.
Pe de altă parte, Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile recurenților referitoare la admiterea cererii de obligare a acestora la alocarea către unitatea de învățământ a sumelor necesare plății drepturilor bănești ce fac obiectul cauzei.
În acest sens se reține că potrivit dispozițiilor art. 36 alin.2 lit. d din L. nr.
215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform dispozițiilor art.63 alin.4 lit. a din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform dispozițiilor art.16 din H. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit dispozițiilor art.33 din H. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. E. și C. și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având în componență un viceprimar, șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local; unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate; unul-doi directori ai unităților de învățământ; reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene.
Pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
Se constată astfel că recurentul are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor solicitate prin prezenta acțiune.
Unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator al cadrelor didactice reprezentate în cauză, are obligația de a efectua plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Susținerea recurenților în sensul că Ministerul Finanțelor Publice trebuia obligat să aloce fondurile bănești comunei pentru plata drepturilor salariale în favoarea reclamanților este lipsită de fundament, întrucât, pe de o parte, acesta nu a fost parte în proces, iar pe de altă parte, atribuțiile ce revin M. F. P. în procesul de execuție bugetară nu sunt de natură a înlătura atribuțiile ce revinrecurenților, potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus, atribuții care justifică admiterea acțiunii în contradictoriu cu aceștia.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1
C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâții
C. Local al C. B. și P. C. B.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL C. B. și P. C. B. împotriva sentinței civile nr. 4984 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: M.F.B.
GREFIER
N. N.
| ← Decizia nr. 1004/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4372/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
