Decizia nr. 4213/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4213/R/2012
Ședința din 08 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat pârâtul T. A. C. împotriva sentinței civile nr. 4088 din 19 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată SC U. A. SRL, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Se constată că la data de 05 octombrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent T. A. - C. a depus la dosar concluzii scise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 01 octombrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 4., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiuneaformulată și precizată de reclamanta S. U. A. S., împotriva pârâtului T. C. și, în consecință, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 14.938 lei, cu titlu de drepturi salariale încasate pe nedrept și a sumei de 5377 lei, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă.
A fost respins petitul privind restituirea sumei de 4370 lei, reprezentând contribuții angajator.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de către pârâtul/. reconvențional T. C. în contradictoriu cu reclamanta/. reconvențional.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial parțial.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a reținut următoarele:
Pârâtul a avut un raport juridic cu reclamanta, în temeiul contractului individual de muncă înregistrat la I. C., (f.3-6, dosar Trib. A.), activitatea începând la data de (...) și având funcția/meseria de șofer, contractul necuprinzând adaosuri și sporuri la salariul înscris la pct. J.-6 din dosar nr.(...) al T. A.].
Raportul de muncă a încetat în urma deciziei nr. 16/(...) (f.12, dosar Trib.
A.).
Elementele principale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și salarizarea acesteia de către angajator. Fiind un contract cu titlu oneros plata salariului constituie un element al său.
Potrivit prevederilor art. 256 alin. 1 din Codul muncii, în vigoare din data de (...), salariatul are obligația de a restitui sumele încasate pe nedrept, în caz contrar s-ar ajunge ca angajatul să beneficieze de o îmbogățire fără just temei, de o sporire a avantajelor sale bănești. Solicitarea angajatorului ca salariatul sau fostul salariat să-i restituie sumele pretins încasate în mod necuvenit, impune prezentarea de dovezi, sarcina probei revenindu-i acestuia, conform prevederilor art.1169 Cod civil, art. 129 alin.1 Cod procedură civilă și art. 272 din Codul muncii republicat.
Prin Sentința civilă nr. 1. a T. A. reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 82.110 lei reprezentând contravaloarea diurnei și suma de
2500 lei cheltuieli de judecată[f.33-36].
Având în vedere dispozitivul sentinței amintite conform căreia pârâtul a încasat diurnă pentru deplasările în străinătate și doctrina și practica judiciară alături de prevederile art. 2 din A. adițional nr. 3 la R. I. al reclamantei, care stipulează că „angajaților care beneficiază de diurnă - internă și externă - pentru zilele în cauză nu li se vor acorda tichete de masă și prime";, instanța constată că reclamanta a procedat corect și temeinic prin recalcularea drepturilor salariale ale pârâtului pe perioada în care acesta a încasat diurnă pentru deplasările în străinătate.
Raportat la aspectele anterior menționate instanța a reținut că angajaților care beneficiază de diurnă, pentru zilele în cauză nu li se cuvin tichete de masă
și prime, astfel că a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantă și, în temeiul art.208 și următoarele din legea nr.62/2011, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 14.938 lei, cu titlu de drepturi salariale încasate pe nedrept și a sumei de 5377 lei, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă.
Având în vedere prevederile L. nr. 293/2011 - Legea bugetului de stat pe anul 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 914 din 22 decembrie 2011 și ale L. nr. 294/2011 - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 913 din 22 decembrie 2011, instanța a respins petitul privind restituirea sumei de 4370, reprezentând contribuții angajator, având în vedere că sumele plătite de angajator cu acest titlu se pot regulariza prin statele rectificative de plată pe care angajatorul le realizează și le depune.
Instanța a respins în temeiul prevederilor legale anterior menționate cererea reconvențională formulată de către pârâtul/. reconvențional în contradictoriu cu reclamanta/. reconvențional, prin care s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata orelor suplimentare efectuate de pârât în perioada februarie 2007-noiembrie 2009 și a dobânzii legale aferente fiecărei sume și plata contribuțiilor pentru aceste sume, reținând din analiza statelor de plată depuse de pârâtă, că acestuia i s-au plătit orele suplimentare sau au fost compensate cu zile libere, iar pentru perioada cât acesta s-a aflat în delegație, nu beneficia de spor de ore suplimentare. Mai mult, pârâtul nu a depus dovezi, conformprevederilor art.120 alin.2 și art.121 alin.1 și 2 din Codul muncii, din care să rezulte că angajatorul i-a solicitat efectuarea de ore suplimentare.
Fiind în culpă procesuală instanța a obligat pârâtul să îi achite reclamantei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial parțial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul T. A. C., solicitândmodificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare in judecată formulata de intimata-reclamanta si admiterea cererii reconvenționale.
În susținere, pârâtul învederează că instanța de fond nu a soluționat legal excepția nulității absolute si nici excepția prescripției dreptului la acțiune, ambele invocate prin întâmpinarea depusă cu privire la cererea principală.
Mai mult, din considerentele sentinței nu rezulta care este titlul sumei de
14398 lei, având in vedere faptul ca potrivit C. M. salariul cuprinde: salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Nu se poate stabili cu certitudine faptul că statele de plată depuse în probațiune coincid cu cele depuse la ITM, ca urmare a faptului că acestea nu sunt datate, nu au număr de înregistrare și nici semnătura reprezentantului instituției.
A. adițional nr.3 la R. I., avut în vedere de către prima instanță, nu a fost adus la cunoștința pârâtului. Mai mult, acesta nu poarta un număr de înregistrare, apreciindu-se, astfel, că a fost întocmit pro causa.
În conformitate cu prevederile art. 42 al. 2 din Codul M., modificarea locului muncii ca urmarea delegării nu poate avea drept consecința afectarea funcției salariatului si nici a celorlalte drepturi ale acestuia și, prin urmare, nu se poate reține că în perioada de referință reclamantului nu i s-ar fi cuvenit prime șitichete de masă.
În ceea ce privește cererea reconvențională, arată că în mod eronat s-a reținut de către prima instanță că societatea pârâtă i-ar fi plătit orele suplimentare sau, după caz, i le-ar fi compensat cu zile libere, deși acest aspect nu a fost lămurit pe deplin, fiind necesară completarea probațiunii în acest sens, respectiv, depunerea pontajelor precum și a altor înscrisuri lămuritoare.
Fără temei legal instanța de fond a reținut că pentru perioada in care pârâtul s-a aflat in delegație acesta nu beneficiază de spor de ore suplimentare, fiind încălcate astfel dispozițiile art.112 din Codul muncii si următoarele, în care se prevede ca durata maxima legala nu poate depăși 48 de ore pe săptămâna, inclusiv orele suplimentare.
Consideră că sentința este netemeinica si nelegala ca urmare a faptului că la dosarul cauzei nu au fost depuse ordine de deplasare pentru perioada pentru care s-a solicitat suma de 14938 lei, cu titlu de drepturi salariale si a sumei de
5377 lei, reprezentând contravaloarea tichetelor de masa.
In drept, se invocă prevederile art.304 si urm. Cod pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată (f. 11), reclamanta intimată S. U. A. S. asolicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata.
Societatea intimată apreciază că, pronunțându-se pe fondul cauzei, prima instanță a respins, in mod implicit, și excepțiile invocate de către recurent.
Arată că temeiul acțiunii îl constituie dispozițiile art. 256 din Codul M. privind restituirea plății nedatorate, astfel că, în raport de art. 268 al. 1 lit. c din Codul M., termenul de prescripție incident cu privire la acțiunea principală este de 3 ani.
A. adițional nr. 3 al R.ui de ordine interioară nu poate fi lovit de nulitate absolută, întrucât prin acesta nu au fost detaliate condițiile de acordare atichetelor de masă, prin includerea sau excluderea unor angajați, și nu s-au făcut trimiteri la alte acte normative care ar putea să conțină informații suplimentare referitoare la acest aspect, ci au fost preluate prevederile art. 11 din HG nr. 5. privind normele de aplicare ale L. nr. 1..
De asemenea, subliniază că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la cele două excepții invocate de către societate prin întâmpinarea la cererea reconvențională.
Astfel, arată că în raport de termenul de 6 luni, reglementat de art. 268 al.
1 lit. d din Codul muncii, solicitarea pârâtului referitoare la plata orelor suplimentare aferente lunii martie 2007, întemeiată pe dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel național, este prescrisă.
Este fondată și excepția prescripției dreptului de a cere contravaloarea orelor suplimentare pentru perioada februarie 2007- 4 mai 2008, raportat la termenul general de prescripție de 3 ani.
Sub aspectul fondului, opinează că, prin prisma prevederilor art. 11 din HG nr. 5. privitoare la normele de aplicare ale L. nr. 1., în mod corect s-a reținut de către prima instanță că nu pot fi acordate tichete de masă și diurnă pentru zilele în care șoferii se află în delegare sau detașare, acestea nefiind considerate zile lucrate. De asemenea, în aceeași perioadă nu pot fi acordate tichete de masă, aspect evidențiat prin A. adițional nr. 3 la ROI, cel din urmă fiind adus la cunoștința salariaților prin afișare la avizier.
Cererea reconvențională este nefondată, în contextul în care documentația de la dosar confirmă că orele suplimentare efectuate in perioada 2007-2010 au fost compensate cu zile libere plătite. După cum rezulta chiar din cuprinsulfiselor de pontaj, pentru fiecare zi de sâmbăta in care a efectuat 4 ore suplimenta re a avut libera ziua de luni. O. suplimentare efectuate in anul 2009, în total de
88 ore, au fost compensate in bani. Pentru acestea pârâtul a primit suma de 749 lei, respectiv 8,51 lei/ora.
Prin concluziile scrise formulate, pârâtul T. A.-C. a reiterat aspectele evocateprin memoriul de recurs.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Recursul este parțial fondat.
Memoriul de recurs formulat de către pârât cuprinde critici privitoare atât la modul de soluționare a cererii principale, cât și la cererea reconvențională.
Cererea principală
Contrar celor susținute de către pârâtul recurent, se constată că natura sumei de 14.938 lei, pretinsă de către reclamantă, a fost clar determinată prin precizarea de acțiune depusă la data de (...), subliniindu-se, fără nici o urmă de echivoc, că această sumă reprezintă premii încasate necuvenit de către pârât în perioada (...)-(...)(f. 28, dosar Tb. A.).
Excepția prescripției de 6 luni, întemeiată pe prevederile art. 283 al. 1 lit. e din Codul M. nu poate fi primită, câtă vreme pretențiile societății reclamante seîntemeiază pe art. 272 al. 1 din Codul muncii, potrivit cărora "salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie."
Reglementarea acestui articol se regăsește la capitolul III din Codul muncii, intitulat "Răspunderea patrimonială". Or, conform art. 283 al. 1 lit. c din Codul
M. termenul de prescripție este de 3 ani „in cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator ";.
Reținând aplicabilitatea dispozițiile art.283 al. 1 lit. c din Codul M. și având în vedere data la care s-a promovat acțiunea (...), respectiv perioada pentru care se solicită restituirea premiilor - (...)-(...), Curtea constată că pretențiile societății pârâte nu sunt prescrise.
Cu toate acestea, apreciază că obligarea pârâtului la restituirea acestorpremii nu este justificată, în contextul în care nu s-a făcut dovada caracterului
„nedatorat"; al acestora.
Astfel, observă că, în susținerea solicitării de restituire a premiilor, societatea reclamantă invocă mențiunile cuprinse în al. 2 din A. adițional nr. 3 al
R.ui de ordine interioară (f. 43 dosar TB. A.), prin care s-a statuat că „angajații care beneficiază de diurnă - internă și externă - pentru zilele în cauză nu li se vor acorda tichete de masă și prime";. Însă, acest act nu este opozabil pârâtului, nefiind apt să producă efecte în raport de acesta, prin prisma faptului că probațiunea administrată nu confirmă faptul că acesta i-a fost adus la cunoștință.
Astfel, potrivit art. 259 al. 1-4 din codul M., "R. intern se aduce la cunostinta salariatilor prin grija angajatorului si isi produce efectele fata desalariati din momentul incunostintarii acestora.Obligatia de informare a salariatilor cu privire la continutul regulamentului intern trebuie indeplinita de angajator. M. concret de informare a fiecarui salariat cu privire la continutul regulamentului intern se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil sau, dupa caz, prin continutul regulamentului intern. R. intern se afiseaza la sediul angajatorului";, iar conform art. 260 din același act normativ "Orice modificare ce intervine in continutul regulamentului intern este supusa procedurilor de informare prevazute la art. 259.";
Prin urmare, subzistă în sarcina angajatorului, în speță societatea reclamantă, obligația de a face dovada că a adus la cunoștința angajaților, deci și a pârâtului, atât a prevederilor din ROI, cât și a oricăror modificări ale acestuia.
Este reală împrejurarea că societatea reclamantă a depus la dosar la data de (...) un script în care susține faptul că actul adițional evocat a fost semnat la data de (...) și a fost adus la cunoștința angajaților, începând cu data de (...), prin afișare la avizier(f. 85 recurs), însă nu a depus nici o dovadă în susținerea acestei alegații. Or, în lipsa coroborării cu alte probe, simpla afirmație a societății nu este suficientă pentru a determina o altă interpretare, decât cea expusă.
Pârâtul a invocat excepția nulității absolute cu privire la actul adițional arătat, subliniind că această nulitate derivă din faptul că actul nu i-a fost adus la cunoștință, însă Curtea va înlătura excepția motivat de faptul că sancțiunea care intervine în cazul neinformării salariatului este inopozabilitatea și, nicidecum, nulitatea, cea din urmă sancțiune fiind incidentă doar în cazul nerespectării unor condiții imperative anterioare sau cel mult concomitente încheierii acestuia, aspect care nu a fost însă invocat în speță.
Chiar dacă actul adițional nu este opozabil pârâtului, acestuia nefiindu-i aplicabile interdicțiile stabilite prin acesta (cumulul diurnei cu premiile și tichetele de masă), nu se poate reține că pârâtul este îndreptățit să beneficieze pentru perioada de referință de tichete de masă, câtă vreme acestuia i-a fost acordată diurna.
Interdicția acestui cumul nu rezidă din actul adițional arătat, ci din art. 11 din Normele de aplicare a L. 1. privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin HG 5.. Art. 5 al. 1, 2 din Legea nr. 1. statuează că „ angajatorul distribuie salariaților tichete de masa. lunar ( ... ) in condițiile prevăzute la alin. 1 angajatorul distribuie pentru salariat un nr. de tichete de masa corespunzător numărului de zile lucrătoare pentru care se face distribuirea";, iar art. 6. din același act normativ prevede că „ Salariatul poate utiliza lunar un nr. de tichete de masa cel puțin egal cu nr. de zile in care este prezent la lucru in unitate „.
Prin art. 11 din normele de aplicare a legii 1. (respectiv H. nr. 5. ianuarie
1999) legiuitorul a stabilit că ";nu se considera zile lucrate perioadele in care salariații c) sunt delegați sau detașați in afara localității in care își au locul permanent de munca si primesc indemnizație zilnica sau lunara de delegare sau de detașare.";
Or, pentru perioada de referință, societatea reclamantă a fost obligată să plătească pârâtului o indemnizație zilnică(diurnă) în valoare de 20.125 euro, echivalentul sumei de 82.110 lei, conform sentinței civile nr. 1247/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Arad(f. 154, dosar Tb. C.).
În raport de aspectele evocate, Curtea opinează că hotărârea instanței de fond este nelegală doar în ceea ce privește obligarea pârâtului la restituirea sumei de 14.938 lei, astfel că va dispune modificarea acesteia în consecință.
Cererea reconvențională
Pârâtul a învestit prima instanță la data de (...) cu o cerere reconvențională prin care a formulat pretenții în contradictoriu cu societatea reclamantă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 12.375,54 lei, reprezentând oresuplimentare efectuate în perioada februarie 2007-noiembrie 2009, cu dobânda legală aferentă(f. 48 dosar Tb. A.).
Referitor la această solicitare, reclamanta a invocat prin întâmpinarea de la fond(f. 20 dosar Tb. C.), reiterată în recurs, excepția prescripției dreptului la acțiune prin raportare la termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 268 al. 1 lit. c din Codul M., excepție care nu poate fi primită, prin prisma faptului că acțiunea pârâtului nu se întemeiază pe prevederile C. colectiv de muncă la nivel național, ci pe dispozițiile art. 117 din Codul muncii. Mai mult, natura drepturilor solicitate este cea a unor drepturi salariale ceea ce atrage incidența art. 268 al. 1 lit. c din Codul muncii, respectiv aplicabilitatea termenului general de prescripție de 3 ani.
Cum cererea pârâtului a fost adresată instanței la data (...), iar pretențiile acestuia privesc perioada februarie 2007-noiembrie 2009, apare ca fiind fondată excepția prescripției pentru intervalul februarie 2007 - (...).
Similar cu T., Curtea constată că, în ceea ce privește perioada (...)- noiembrie 2009, documentația de la dosar nu confirmă faptul că pârâtul ar fi primit acordul societății pârâte în vederea efectuării de ore suplimentare, așa cum statuează art. 120 al. 2 și art. 121 din Codul muncii și, prin urmare, în mod corect s-a apreciat că pretențiile acestuia nu pot fi validate.
Ținând seama de considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul pârâtului și va modifica în parte sentința atacată, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Vor fi menținute restul dispozițiilor.
Reținând că recursul pârâtului a fost admis doar în parte, conform art. 276
Cod de procedură civilă va obliga recurentul să plătească intimatei suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul T. C. împotriva sentinței civile nr. 4088 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că, înlătură obligația pârâtului de a plăti reclamantei SC U. A. SRL suma de 14.938 lei, cu titlu de drepturi salariale încasate necuvenit.
Reduce cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de pârât reclamantei la suma de 750 de lei.
Menține celelalte dispoziții.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
D. G. L. D.
S. D.
C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...)
Jud.fond: E.Belean
| ← Decizia nr. 3083/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 302/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
