Decizia nr. 4696/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4696/R/2012
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA - S. T. împotriva sentinței civile nr. 903 din 23 mai 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. N. D. și pe pârâta intimată S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA prin S. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, av. M. A., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, pentru motivele invocate în întâmpinarea formulată, arătând în esență că reclamantul este îndreptățit la primirea celor șase salarii compensatorii conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, atâta timp cât la nivel de unitate nu a fost negociată o plată compensatorie mai marte, chiar dacă a beneficiat de măsurile de protecție prevăzute de O. nr. 9., fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 9. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA B. prin mandatara S. C. M. T. (F. C.) A S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA B..
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul M. N. D., împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA B., reprezentată în proces de mandatara S. C. M. T. (F. C.) A S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA B. și S. C. M. T. A S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA B. și în consecință au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma ce reprezintă echivalentul a șase salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective,cu titlu de plată compensatorie.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune, analizată cu prioritate, a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii care stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Analizând acțiunea reclamantului pe fondul pretențiilor tribunalul a reținut că reclamantul a fost concediat la data de 29 martie 2010, în cadrul unei proceduri de concediere colectivă, concediere colectivă care a avut loc în baza Programului de restructurare și reorganizare as C. M. SA și ale proiectului de concediere colectivă aprobate de H. AGA nr.38/2009, nr.1/2010,nr.3/2010 și H. CA nr.12/2009, fiind emisă decizia de concediere individuală din data de 3 martie 2010, în drept, concedierea fiind motivată pe dispozițiile art. 58, 65 și 68 din Codul muncii, art. 58 fiind textul legal care definește concedierea în general, ca fiind încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, art. 65, reglementând concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă, art. 68 reglementând concedierea colectivă.
Totodată, în decizia de concediere s-a făcut mențiunea că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute în OG nr.9., respectiv: o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului 2010; indemnizație de șomaj; un venit lunar în completare(f.6-7).
În concluzie reclamantul a fost concediat din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana sa urmare a desființării locului de muncă determinată de restructurare ași reorganizarea angajatorului.
La data concedierii reclamantului era în vigoare OG nr. 9., în forma sa inițială (modificarea intervenind ulterior, la (...), prin publicarea L. nr.118/2010) în care au fost prevăzute măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.
Astfel în art. 7 al acestui act normativ era prevăzut: a)- dreptul salariatului concediat urmare a unei concedieri colective de a beneficia de o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea; b) dreptul la indemnizație de șomaj; c) dreptul de a beneficia de un venit lunar în completare, cuantumul și durata acordării venitului în completare fiind prevăzute în art.8.
Potrivit art.18 din OG nr. 9. sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 7 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj și din dispozițiile art. 21, coroborat cu cele ale art.8, rezultă că aceste drepturi sunt plătite de A. de ocupare și formare profesională și nu din fondurile proprii ale fostului angajator.
Apărările pârâtei de rând 1 în sensul că plata compensatorie prevăzută în CCM, solicitată de reclamant nu poate fi cumulată cu drepturile de care acesta a beneficiat în temeiul OG nr.9. au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C.
M." SA B., solicitând casarea hotărârii atacate, iar în temeiul art.304 pct. 8 și 9
C.pr.civ. și rejudecând cauza, respingerea acțiunii intimatului M. N. D.
În motivarea recursului pârâta consideră că în cauză sunt aplicabile prevederile art.268 alin.1 lit.e din C. Muncii, potrivit căruia „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la datanașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
Dreptul solicitat de către intimat este prevăzut în Contractul colectiv la nivel de R. T. pe anii 2008-2010, iar clauzele acestuia sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni.
Astfel, având în vedere data sesizării instanței, dreptul la acțiune al intimatului era stins prin prescripție pentru neexecutarea clauzelor CCM la nivel de R. transporturi.
Potrivit prevederilor OG nr.9. s-au reglementat normele de protecție sociala de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul feroviar și filialele acestora.
In conformitate cu prevederile art. 7 din acest act normativ, persoanele concediate în condițiile prezentei ordonanțe beneficiază, la data încetării contractelor de munca ca urmare a concedierii colective, de o suma egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, precum și de indemnizația de șomaj stabilita potrivit reglementarilor în vigoare și de un venit lunar de completare, calculat potrivit art.8 din acest act normativ.
Cum temeiul juridic care a stat la baza concedierii colective l-a constituit art. 58, 65, 68 și urm. din Codul Muncii, coroborat cu OG nr. 9., în temeiul art.7 din acest act normativ, s-a prevăzut la art. 7 din decizia de concediere acordarea la data încetării contractului de munca a drepturilor prevăzute în acest act normativ.
Conform art.80 alin.1 din Contractul Colectiv de M. la nivel de R. T. pe anii
2008-2010 se prevede ca la desfacerea contractului individual de munca din inițiativa angajatorului, salariații vor primi pe lângă celelalte drepturi cuvenite pentru activitatea prestata și o plata compensatorie în valoare de minim 6 salarii de baza brute negociate.
Este adevărat ca dispozițiile contractului colectiv de munca se impun părților, insa, în speța, legiuitorul a instituit prin OG nr. 9. norme speciale obligatorii în situația concedierilor colective, aplicabile societăților nominalizate în
H.G. nr. 155/2010.
Mai mult, prin D. nr. 2., Curtea C. a precizat ca plata compensatorie nu constituie un drept constituțional și ca legiuitorul dispune de marja necesara pentru a stabili masuri de protecție sociala.
Prin O. nr. 9. legiuitorul a stabilit drepturile de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective,acestea fiind prevăzute expres la art. 7 din actul normativ, precum și în decizia de concediere emisa pe seama reclamanților, drepturi suportate din bugetul asigurărilor sociale.
Prin instituirea acestor masuri de protecție sociala s-au instituit norme specia le cu caracter derogator de la prevederile generale ale Contractului Colectiv de M. la nivel de R. T. pe de o parte, iar pe de alta parte, aceste norme de protecție sociala au o forța juridica superioara celor la nivel inferior cuprinse în CCM și își produc efectele ca atare.
Aceasta concluzie se desprinde și din dispozițiile atât ale art.162 al.3 din
Codul Muncii, cat și ale art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996.
Fata de aceste considerente, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii.
În drept, prevederile art.299,301,304 pct.8, 9 C.pr.civ. și pe dispozițiile art.7,8 din OG nr.9. și HG 155/2010.
Prin întâmpinarea depusă, reclamantul M. N. D. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea dispozițiilor sentinței atacate în totalitate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
T. a reținut în mod corect că reclamantul a fost angajatul societății pârâte până la data de 29 martie 2010, când contractul individual de muncă al acestuia a încetat din motive care nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din C.muncii, ca urmare a unei concedieri colective, ocazie cu care acesta a beneficiat de drepturile conferite de OG nr. 9. privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, respectiv de o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea.
În cuprinsul Contractului colectiv de muncă la unic nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2.-a stabilit la art. 80 alin. 1 că ";la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatore în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate";, iar la alin. 2 lit. a s-a menționat că "prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului.";
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din C.muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 (dispoziții în vigoare la data la care s-a născut dreptul pretins prin acțiune), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C.muncii „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți";, iar conform alin. 2
„neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta";, principiul forței obligatorii al contractului colectiv fiind prevăzut și de dispozițiile art. 30 din Legea nr.
130/1996, privind contractul colectiv de muncă (dispoziții legale în vigoare la data concedierii reclamantei).
Or, față de cele arătate Curtea constată că în mod corect s-a reținut aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010, în condițiile în care acesta era în vigoare la data la care reclamantul a fost concediat.
Deși, reclamantul a beneficiat de măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr. 9., inclusiv de plățile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit mențiunilor din decizia de concediere depusă la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligațiile impuse în sarcina sa prin contractul colectiv de muncă aplicabil.
Această concluzie este în deplină concordanță și cu prevederile art. 67 din
C.muncii, potrivit cărora „Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";, aceste dispoziții legale permițând așadar cumularea compensațiilor acordate în temeiul OG. nr. 9. cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9. sau alt act normativ special aplicabil nu s-a prevăzut un regim derogatoriu de la dispozițiile art. 67 din C.muncii, Curtea reține că societățile pârâte aveau obligația să plătească reclamantului, din fondurile proprii compensațiile bănești individuale astfel cum au fost negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Din cuprinsul prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă (în vigoare la data concedierii reclamantei), reiese că pe parcursul executării contractului colectiv de muncă, clauzele lui pot fi modificate doar când părțile semnatare convin acest lucru, or, față de aceste prevederi nu pot fi primite susținerile potrivit cărora instituirea măsurilor de protecție prin OG nr. 9. ar fi făcut inaplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA B. împotriva Sentinței civile nr. 9. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: B. R.-I.
| ← Decizia nr. 2395/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 427/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
