Decizia nr. 427/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 427/R/2012
Ședința publică din data de 1 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC G. R. A. R. SA B. împotriva sentinței civile nr. 1735 din 21 septembrie 2011, pronunțată de T. B.- N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată I. A., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 ianuarie
2012, prin fax, pârâta recurentă a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă și depune practică judiciară.
De asemenea, se constată că la data de 27 ianuarie 2012 prin fax și la 31 ianuarie 2012 prin serviciul de registratură al instanței reclamanta intimată a depus întâmpinare.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta intimată solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinarea formulată, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1735 din 21 septembrie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta I. A. împotriva pârâtei SC G. R. A. R. SA B. (denumire sub care ființează în prezent S. A. S. B.), ca fiind întemeiază și în consecință a fost obligată pârâta SC G. R. A. R. SA B. să plătească reclamantei suma de 3.900 lei brut, cu titlu de diferență spor de vechime pentru perioada 1 iulie 2008 - 6 august 2009, actualizată cu dobânda legală calculată începând cu data scadenței, 1 iulie 2008 și până la data efectivă a plății.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtei S. A. R. A. S. B. - S. B. până la data de
6 august 2009, începând cu data de 1 iulie 2008 și până la momentul încetăriiraporturilor contractuale de muncă, reclamanta beneficiind de un spor de vechime în procent de 5%, aspect necontestat de pârâtă.
Carnetul de muncă al reclamantei a fost întocmit la data de 11 septembrie
1978, astfel că cel puțin de la această dată reclamanta era angajată în muncă, la data de 1 iulie 2008 având o vechime în muncă de peste 20 de ani, aspect de altfel necontestat de pârâtă.
Art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, prevede sporurile minime care se acordă pentru vechime în muncă și anume: minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte prevede la art. 29 alin. 1 lit. m dreptul salariaților la un spor de vechime de 5% pentru o vechime în muncă de 3 ani sau mai mare (f. 28).
Conflictul între părțile din litigiu este determinat de o interpretare diferită a dispozițiilor legale ce reglementează dreptul la sporul de vechime. A., reclamanta invocă aplicarea prioritară a contractului colectiv de muncă unic la nivel național, în timp ce pârâta se prevalează de prioritatea și obligativitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, ambele părți fiind de acord atât cu vechimea în muncă a reclamantei de peste 20 de ani, cât și cu cuantumul salariului de care a beneficiat reclamanta în perioada (...) - (...), care a cuprins și sporul de vechime acordat în procent de 5%.
Se impune a se face precizarea că prezenta acțiune s-a promovat la data de
1 iulie 2011, în perioada în care era deja în vigoare Codul muncii în forma republicată și Legea nr. 62/2011 a dialogului social, însă privește drepturi bănești aferente perioadei 1 iulie 2008 - 6 august 2009, când erau aplicabile prevederile Legii nr. 130/1996, republicată, abrogată expres prin art. 224 lit. d din Legea nr. 62/2011, începând numai cu data de 13 mai 2011.
În corelația dintre diferitele contracte colective de muncă (la nivel de unitate, de ramură, la nivel de grup de unități sau la nivel național), contractele colective de muncă de la nivel superior constituie izvor de drept (negociat) pentru contractele colective de muncă de la nivelurile inferioare.
Sub aspectul drepturilor salariaților, contractul colectiv de muncă de la nivel superior reprezintă pentru contractul colectiv de muncă de la nivel inferior o bază minimală. Altfel spus, în contractul colectiv de muncă de la nivel inferior se pot cuprinde numai drepturi egale sau mai mari decât cele din contractul colectiv de la nivel superior.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cu caracter inferior, trebuia să cuprindă dreptul la sporul de vechime cel puțin egal cu cel recunoscut în contractul colectiv de muncă unic la nivel național, cu caracter superior.
Din simpla analiză a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate rezultă că sporul de vechime acordat salariaților este identic, 5%, indiferent de vechimea în muncă a persoanei.
Dimpotrivă, contractul colectiv de muncă unic la nivel național recunoaște dreptul la sporul de vechime, diferențiat, în funcție de vechimea persoanei, stabilind așa cum a relevat și pârâta limitele între care se acordă sporul.
Însă, stabilirea acestor limite nu poate duce la concluzia că acestea trebuie ignorate, ci dimpotrivă, în temeiul forței obligatorii și a caracterului de izvor de drept a contractului colectiv de muncă superior, contractul colectiv de muncă de la nivel inferior (cel de la nivel de unitate, în speță) trebuie să cuprindă aceste limite.
Scopul stabilirii limitelor de acordare a sporului de vechime este acela de acordare diferențiată a beneficiului dreptului, în funcție de vechimea în muncă apersoanei, reglementându-se minimul vechimii în muncă de la care se recunoaște spor pentru munca prestată, procentul care se acordă în cazul atingerii vechimii minime și respectiv maximul procentului care se acordă cu titlu de spor pentru o vechime ce depășește 20 de ani de muncă.
Raportat la conținutul sintagmei „sporuri minime care se acordă pentru vechime în muncă"; din cuprinsul dispozițiilor art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, tribunalul apreciază că textul art. 41 alin. 3 lit. d trebuie interpretat în sensul că salariatul trebuie obligatoriu să beneficieze de un spor de 5% pentru 3 ani vechime în muncă și de
25% pentru o vechime de peste 20 de ani.
Între aceste limite (5% pentru 3 ani vechime în muncă și 25% pentru vechime în muncă mai mare de 20 de ani), partenerii sociali urmează să negocieze în cadrul contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior, procentele care se acordă pentru o vechime mai mare de 3 ani și mai mică de 20 de ani.
Fiind vorba de acordarea unui spor minim prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, este obligatorie acordarea sporului de vechime de 5% pentru o vechime de 3 ani și acordarea sporului de
25% pentru vechime mai mare de 20 de ani.
Ca atare, reclamanta era îndreptățită la acordarea sporului de vechime în procent de 25% din salariul de bază pe perioada (...) - (...).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC G. R. A. - R. S. (fostă S. A.-R. A. S. C. - B.), solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea în tot a acțiunii formulată ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâta arătat că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală, motiv pentru care solicită modificarea acesteia pentru următoarele argumente:
În mod greșit instanța de fond a reținut ca se impune acordarea unui spor de vechime de 25%.
Conform prevederilor art. 41 alin. (3) lit. d din CCM la nivel național pe anii
2007-2010, legiuitorul prevede limitele minime și maxime ale sporurilor, fără însă a detalia modalitatea ce urmează a fi aplicata, pentru încadrarea în aceste limite minime și maxime, respectiv "pentru vechime în munca, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de baza".
A., legiuitorul lasă la latitudinea părților, ca prin negocieri sociale, să stabilească sporul de vechime ce trebuie acordat salariaților, fără însă a se putea încadra sub limita minima de 5%, dar nici sa depășească limita maxima de 25%.
Așa cum a arătat și în fata instanței de fond, la nivelul G. s-a încheiat CCM-unitate, care a fost înregistrat la D., și care prevede acordarea sporului de vechime, în conformitate cu dispozițiile CCM-național, adică un spor de vechime de 5%, spor de vechime ce se încadrează în limitele minime și maxime stabilite prin CCM-național.
A., conform art. 29 alin. (1) lit. m) din CCM-unitate pe anii 2008-2009, salariații G. beneficiază de un spor de vechime în cuantum de 5% din salariul de baza, pentru-vechime în munca de 3 ani sau mai mare.
Solicită să se observe că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. m) din CCM-unitate pe anii 2008-2009, dispoziții ce se aplica cu prioritate față de dispozițiile CCM- national, prevăd un spor de vechime ce se încadrează la limita minima de 5%, deci în intervalul permis de CCM-national, astfel încât nu pot fi lovite de nulitate.
Întrucât dispozițiile CCM-national nu reglementează în mod concret modul de acordare a sporului de vechime, în funcție de anii de încadrare în munca, cistabilește numai limita minima și maxima, de 5% și, respectiv, 25%, rămâne la latitudinea părților sa stabilească, prin dialog social, cuantumul sporului de vechime ce trebuie acordat fiecărui salariat, însă nu mai puțin de 5% pentru o vechime în munca de 3 ani și nu mai mult de 25% pentru o vechime de 20 ani.
Așa cum intimata recunoaște prin cererea introductiva, acestea au beneficiat în perioada 0(...) pana la data încetării raporturilor de munca, de un spor de vechime în cuantum de 5 %, așa cum acesta este prevăzut în art. 29 alin. (1) lit. m), din CCM-unitate și înregistrat la D. sub nr. 3941/0(...), respectiv "sporul de vechime de 5% pentru vechime în munca de 3 ani sau mai mare".
Instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 8 alin. (2) din
Legea nr. 130/1996, dispoziții referitoare la clauzele abuzive din CCM-unitate, prevederi ce reglementează ca CCM-unitate nu poate prevedea drepturi decât la un nivel cel puțin egal cu cele stabilite prin CCM încheiate la nivel superior, întrucât CCM-unitate încheiat la nivelul G., pe anii 2008-2009 nu prevede drepturi sub minimul stabilit de CCM național pe anii 2007-2010, în sensul ca sporul de vechime negociat de părți se încadrează la minimul de 5 %, deci în intervalul reglementat de CCM superior, adică de CCM-național. C. daca este la minim, cuantumul sporului este în intervalul permis, deci este perfect legal. Așa au negociat părțile, deci așa trebuie sa se aplice.
Mai mult decât atât, legislația muncii prevede ca în raporturile de munca se aplica cu prioritate CCM-unitate, în măsura în care acesta este adoptat.
În ceea ce privește CCM-unitate, acesta reprezintă voința părților, fiind negociat și semnat atât de către angajator, cat și de reprezentanții salariaților, astfel încât apreciază că instanța nu poate cenzura prevederile acestui contract, având în vedere faptul ca aceste prevederi se încadrează în rigorile dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada pentru care se solicita drepturile bănești.
Instanța nu putea alege ea limita maxima, pentru ca numai părțile, în timpul dialogului social, își pot alege limitele. Atâta timp cât dispozițiile legale prevăd numai limite minime și maxime, iar nu cuantumuri fixe, și, de asemenea, legislația prevede obligativitatea respectării numai a limitelor minime și maxime stabilite de dispozițiile CCM-național, nu se poate interpreta ca în cazul vechimii în munca de peste 20 de ani angajatorul ar avea obligația achitării unui spor de vechime de fix 25%, ci aceasta este numai o limita maxima.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 ianuarie 2012 (f. 27-30) reclamanta I. A. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, cu menținerea în întregime a hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2. în Monitorul O., din 29 ianuarie 2007 stabilește la art. 41 alin. 1 că ";părțile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retribuția pentru munca prestată și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară în salariu";, iar la alin. 2 s-a prevăzut că „sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază.";
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. d din același contract: „Sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt: (…) pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.";
Curtea reține că dispozițiile de mai sus acordă dreptul angajaților, care au o vechime în muncă de 20 ani sau mai mare, de a beneficia de un spor de vechime de 25%, iar o interpretare contrară, în sensul invocat de recurenta pârâtă, ar goli de conținut și ar face inaplicabile prevederile contractului colectiv încheiat la nivel național.
Contrar susținerilor recurentei, din modul de formulare al art. 41 din
Contractul colectiv de muncă la nivel național, reiese că intenția părților a fost aceea de fixa un cuantum al sporului de vechime de 25% pentru salariații care au o vechime în muncă de 20 ani și în același timp de a limita acordarea unui spor mai mare de 25% pentru acei angajați care au o vechime mai mare de 20 de ani, iar nu de a acorda un spor cuprins între 5 și 25% indiferent de vechimea în muncă acumulată de fiecare angajat, așa cum în mod nefondat susține recurenta.
În condițiile în care art. 238 din Codul muncii prevedea că: „(1) Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior. (2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă";, iar prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu s-au acordat drepturile în același cuantum cu cel negociat prin contractul la nivel național, se impune acordarea sporului de vechime în procent de 25%, raportat la vechimea în muncă a reclamantului de peste 20 de ani, spor care trebuia să se regăsească înscris între celelalte drepturi de natură salarială de care trebuia să beneficieze reclamantul.
Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit, în mod corect, că reclamantul este îndreptățit la aplicarea sporului de vechime în procent de 25%, acest drept fiind prevăzut de dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel național, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 și următoarele din Codul Muncii (în varianta în vigoare pentru perioada în litigiu).
Contrar celor susținute de către recurentă, reclamantul a recunoscut că a beneficiat de sporul de vechime doar începând cu data de 1 iulie 2008, iar nu din anul 2007, recunoaștere care este confirmată de copia carnetului de muncă unde este înscrisă acordarea sporului de vechime în cuantum de 5%.
Finalitatea urmărită de către contractul colectiv de muncă la nivel național nu poate fi atinsă și astfel, nu pot fi considerate ca fiind respectate prevederile acestuia prin dispozițiile art. 29 alin.1 lit.m) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, și anume prin stabilirea dreptului tuturor salariaților societății recurente, ce au o vechime în muncă de 3 ani sau mai mare, la același spor, de 5%, acesta fiind prevăzut în realitate ca spor cuvenit pentru salariații cu
3 ani vechime.
C. dacă reclamantul pe parcursul derulării contractului de muncă și anterior inițierii demersului judiciar, a acceptat fără rezerve o parte din drepturile salariale sau a semnat actele de plată, aceste împrejurări, potrivit art. 165 din. C.muncii, nu pot avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin in integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea reține că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de acordare a sporului de vechime în muncă într-un procent de 25% reflectă o aplicare și interpretare corectă a legii și a clauzelor cuprinse în contractul colectiv încheiat la nivel național, hotărârea fiind legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă canefondat recursul declarat de recurentă, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G. R. A. R. SA B. împotriva sentinței civile nr. 1735 din 21 septembrie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: G. C. F.
| ← Decizia nr. 4696/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3083/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
