Decizia nr. 2395/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 2395/R/2012
Ședința 14 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. E. împotriva sentinței civile nr. 842 din 26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC E. E. R. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent M. E., avocat S. T., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul acestei zile de 14 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC E. E. R. SA a transmis prin fax la dosar concluzii scrise.
De asemenea, se constată că în cursul acestei zile de 14 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent M. E. a transmis prin fax la dosar note referitoare la întâmpinarea intimatei.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtei intimate să se prezinte la cauză.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent M. E., avocat S. T., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei intimate.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar note referitoare la întâmpinarea intimatei și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecând admiterii cererii de chemare în judecată, susținând pe larg toate motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar și apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, întrucât a arătat atât prin motivele de recurs cât și prin întâmpinările ample că esența acestei spețe este natura juridică a ajutorului de concediere care nu are natură salarială și nu este impus impozitării.
Reprezentantul reclamantului recurent precizează că atât prin prevederile contractului de muncă cât și prin prevederile C. muncii această indemnizație de concediere s-a acordat conform desfacerii contractului individual de muncă care este prevăzut în Contractul Colectiv de muncă și nu are natură salarială, astfel că cererea de chemare în judecată este total justificată. Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 842 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată, precizată și completată de reclamantul M. E. în contradictoriu cu intimata S. E. ON E. R. S. T. M. și a fost obligat reclamantul la plata sumei de 229,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între intimata S. E. G. R. S. (actuala S. E. E. R. S.) în calitate de angajator și reclamantul M. E. în calitate de salariat s-au stabilit raporturi de dreptul muncii, iar prin D. nr. 770/(...) s-a dispus concedierea individuală a reclamantului în temeiul art. 65 din C. muncii.
Conform dispozițiilor art.67 din C. muncii, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor pot beneficia de compensații stabilite în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil. Din acest text reiese foarte clar că drepturile salariale cuvenite la zi se acordă separat de ajutorul compensatoriu.
Așa fiind, este de necontestat că acordarea ajutorului de concediere s- a făcut în baza unui contract individual de muncă și ca atare, sumele primite cu acest titlu, nu excede noțiunii de venituri salariale, ci dimpotrivă, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă. Denumirea de ajutor de concediere nu exclude calificarea dată de legiuitor venitului din salarii.
Așadar, din aceste sume urmează a se reține atât impozitul pe venit cât și contribuțiile la bugetele asigurărilor sociale de stat și asigurărilor de sănătate deoarece, tocmai existența contractului individual de muncă i-a conferit dreptul la plata ajutorului de concediere, ca urmare a concedierii.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 din Contractul Colectiv de M. încheiat la nivelul unității S. E. E. R. S., înregistrat la D. de M. S. S. și F. a județului M. sub nr. 135/(...), încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaților societății poate avea loc din inițiativa angajatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea urmând să plătească acestuia un ajutor de concediere în valoare de 6 salarii negociate avute de salariat(f.8).
Conform prevederilor art. 41 lit. b din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 - privind C. fiscal, categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunt veniturile din salarii, definite conform art. 55 și/sau venituri din alte surse, definite conform art. 78 și 79^1.
La art. 55 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 - privind C. fiscal, se prevede că sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, astfel că instanța constată că ajutoarele de concediere sunt venituri din salarii și ca atare acestea se impozitează potrivit legislației în vigoare.
Mai mult, sumele de bani privind ajutorul de concediere sunt acordate din fondurile angajatorului, sunt asimilate salariilor și ca atare seimpozitează potrivit art.68 alin.1 din Normele metodologice pentru aplicarea art.55 din C. Fiscal.
Instanța nu poate reține interpretarea reclamantului, potrivit căruia veniturile reprezentând ajutorul de concediere nu sunt impozabile, acesta făcând în mod incorect și nelegal o asimilare între ajutorul de concediere și ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin.
Potrivit art. 42 lit. a, nu sunt impozitate ajutoarele, indemnizațiile șialte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum și cele de aceeași natură primite de la alte persoane, cu excepția indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Nu sunt venituri impozabile indemnizațiile pentru: risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav, potrivit legii.
Având în vedere dispozițiile art. 55 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 - privind C. fiscal și aspectele reținute, instanța a respins, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, cererea de chemare în judecată formulată, precizată și completată de reclamantul M. E. în contradictoriu pârâta S. E. ON E. R. S.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod proc. civ., instanța a obligat reclamantul la plata sumei de 229,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite prin actele depuse la dosar ( filele 88-90).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. E., solicitând în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă modificarea/casarea sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, pentru motivele invocate înaintea primei instanțe. În motivarea recursului reclamantul a arătat în esență că în considerentele sentinței recurate lipsește motivația logică și clară pentru care au fost înlăturate susținerile sale. Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 159, 160, 166, 62 și 67 din C. muncii și art. 36 din CCM la nivel de unitate rezultă în opinia recurentului că ajutorul de concediere nu are natura juridică a unui salariu ci este un ajutor social/umanitar pentru subzistența persoanei concediate, ce nu mai dispune de mijloacele de trai. Referitor la problema impozitării ajutorului de concediere s-a precizat că fiind un sistem de norme juridice, C. fiscal trebuie interpretat utilizând toate metodele de interpretare a normelor juridice, respectiv procedura de interpretare sistemică, logică și gramaticală, în cauză fiind aplicabile dispozițiile cuprinse în Titlul I Dispoziții generale și Titlul III Impozitul pe venit. A. 42 lit. a) din C. fiscal prevede că nu sunt impozabile ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială (…), precum și cele de aceeași natură primite de la alte persoane. În normele de aplicare ale acestui articol se stipulează cu titlu exemplificativ că astfel de ajutoare, respectiv : ajutorul social, ajutoarele umanitare, medicale și sociale, alte asemenea venituri prevăzute de dispozițiile legale, iar ca persoane care pot acorda ajutoare: casa de ajutor reciproc a pensionarilor, organizațiile umanitare, organizațiile sindicale și alte entități care pot acorda ajutoare umanitare sau sociale. În opinia recurentului pârâta în calitate de angajator poate acorda în temeiul art. 67 din C. muncii ajutoare sociale/umanitare, astfel încât ajutorul de concediere acordat în temeiul art. 36 din CCM la nivel de unitate nu se impozitează. S-a mai invocat că art. 55 din C. fiscal, respectiv normele sale de aplicare prevăd în mod expres care sunt veniturile considerate a fi salarii,iar ajutorul de concediere nu este menționat printre acestea, așa cum greșit a reținut instanța de fond. Relativ la contribuția de asigurări de sănătate s-a arătat că din prevederile art. 257 alin. 2 și 6 din Legea 95/2006 rezultă că din ajutorul de concediere nu se datorează contribuția de asigurări de sănătate. Intimata S. E. ON E. R. S. prin întâmpinare a solicitat respingerearecursului ca nefondat. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recursinvocate,care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea de A. reține următoarele: În mod corect a reținut instanța de fond că impozitarea ajutorului de concediere este reglementată de dispozițiile art. 55 din C. fiscal și nu de cele ale art. 42 lit. a din același act normativ. Astfel, compensația acordată de intimată în temeiul art. 67 din C. muncii și art. 36 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate reprezintă un venit obținut de către un angajat pentru desfacerea neimputabilă a contractului său individual de muncă, fiind astfel un venit obținut de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, cum definește art. 55 din C. fiscal veniturile salariale și nu un ajutor umanitar/social așa cum susține recurentul. Indiferent de denumirea lor, compensație (art. 67 din C. muncii) sau ajutor de concediere (art. 36 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate) rațiunea acordării ajutorului de concediere este suplinirea/compensarea venitului pe care un salariat nu îl mai obține ca urmare a unei concedieri care nu îi este imputabilă. În mod evident, acordarea ajutorului de concediere este determinată de calitatea de angajat a unei persoane, astfel încât existența contractului său individual de muncă i-a conferit recurentului dreptul la plata ajutorului de concediere. Conform art. 42 din Legea 571/2003 (în forma anterioară modificării prin OG 3.) „în înțelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile: a) ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice, precum și cele de aceeași natură primite de la alte persoane, cu excepția indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Nu sunt venituri impozabile indemnizațiile pentru: risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav, potrivit legii";. Așa cum rezultă din dispoziția legală citată, precum și din normele metodologice ale art. 42 din C. fiscal, ajutorul social constituie o formă de protecție socială care se întemeiază pe principiul solidarității sociale și constă în plata unei sume de bani care se acordă în principiu din bugetele locale și din bugetul consolidat de stat. E. adevărat că ajutoarele se pot acorda și de alte persoane (inclusiv de către angajator, de ex. ajutor de înmormântare) însă, așa cum rezultă din enumerarea legală a formelor de ajutoare, nu calitatea de angajat este motivul acordării acestora. Referitor la contribuția de asigurări de sănătate, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. a din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății contribuția lunară a persoanei asigurate se plătește sub forma unei cote de 6,5 %, care se aplică lit. a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri realizate din desfășurarea unei activități dependente. Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 55 Cod fiscal, Curtea apreciază că fiind un venit asimilat salariului,pentru ajutorul de concediere se datorează contribuția de asigurări de sănătate. A. 257 alin. 6 din Legea 95/2006 (conform căruia „contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate in momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de de urgentă a G. nr. 1. privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare) nu este incident în cauză. Astfel, se apreciază că trebuie realizată o distincție între veniturile compensatorii (sub forma sumelor acordate in momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii) plătite din bugetul asigurărilor de șomaj conform unor acte normative speciale, respectiv OUG 9. sau OUG 8. și plățile compensatorii acordate pentru concedieri colective/individuale (cum este cazul recurentului) din fondul de salarii al angajatorului. Dacă pentru prima categorie nu se datorează contribuția de asigurări de sănătate conform dispozițiilor exprese ale actelor normative care le reglementează (de ex. art. 4 alin. 1 din OUG 8.), pentru a doua categorie, în lipsa unor dispoziții legale care să le excepteze de la plata contribuției de asigurări de sănătate, se datorează această contribuție. Având în vedere aceste considerente, reținând că instanța de fond a aplicat și a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, Curtea de A. urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză. PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. E. împotriva sentinței civile nr. 842 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, S. D. L. D. D. G. GREFIER, C. M. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./(...) Jud.fond:E. B.
| ← Decizia nr. 2251/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4696/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
