Decizia nr. 4277/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4277/R/2012
Ședința din 15 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : G.-L. T. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. C. împotriva sentinței civile nr. 6869 din 18 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL I. P. C., privind și pe pârâții intimați G. Ș. S., G. Ș. A. V., G. Ș. I. T., G. Ș. M. R. U., G. Ș. P. M., Ș. CU C. I-V. O. G., Ș. CU C. I-V. C. B., Ș. CU C. I-V. T. D., Ș. CU C. I-V. H., Ș. CU C. I- V. I. B., M. E., C., T. SI S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reprezentanții pârâților intimați.
Procedura este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și pârâților intimați G. Ș. S. și M. E., C., T. și S. și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 15 octombrie 2012 s-a admis cererea de abținere formulată de către doamna judecător D. G., membră a completului de judecată C
7R, motiv pentru care în compunerea completului de judecată intră, conform planificării de permanență din data de 15 octombrie 2012, doamna judecător G. L. T., în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin H. C. S. M nr. 3..
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială.
Întrebată fiind, reprezentanta reclamantului intimat arată că s-au făcut părți parțiale conform adresei nr. 128/CB/2009 emisă de M. E., C., T. și S., adresă ce a fost trimisă I.ui Ș. prin care s-a admis plata a 33% din cuantumul de
100 E., fiind indicat în mod expres suma de 130 lei.
Întrebată fiind, reprezentanta reclamantului intimat arată că fiecare cadru didactic trebuia să formuleze cerere pentru a beneficia de suma de 100 E., acesta este motivul pentru care au primit avansul de 130 lei din suma ce li se cuvenea.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate, arătând că cererile au fost formulate de către cadrele didactice iar în baza adresei nr. 128/CB/2009 emisă de M. E., C., T. și S., și-au dat acordul pentru plata sumei de 130 lei, reprezentând 33% din 100 E., fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6869 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL Î. P. C. în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul anexat acțiunii, în contradictoriu cu pârâții G. S. S., G. S. „. V., G. S. I. T., G. S. M. R. U., G. S. P. M., S. CU C. I - V. „. G., S. CU C. I - V. „. B., S. CU C. I - V. „. D., CU C. I - V. „., S. CU C. I - V. „. B., I. S. J. C. și M. E., C., T. și S.
A fost obligat pârâtul G. S. S., în calitate de angajator, la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectiva a plății, pentru membrii de sindicat C. A., A. L., K. G. O., B. L., C.
V., C. L. E., D. V., G. V., G. V., I. E., L. M. M., L. E., M. M., MAN I., M. M., M. D. M., P. G. V., S. I., T. V. A., B. P., P. V., C. S., V. E. R., M. T. M., R. R., T. V., S. D., J. S., R. M., L. M. ANA respectiv pentru G. M., I. V., P. E.
A fost obligată unitatea de învățământ G. S. „. V., în calitate de angajator, la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectiva a plății, pentru membrii de sindicat T. A. , I. D., M. M., PAL C., A. G., H. M., M. O., S. A., C. G. M., C. L., O. V., P. D., H. T., B. M., S. L., I. N. R.
A fost obligată unitatea de învățământ G. S. I. T., în calitate de angajator, la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație pana la data efectiva a plății, pentru membrii de sindicat B. S., B. R. H., B. C., B. I. M., C. P. C., C. D., G. T., G. L., H. I., M. A. M., M. S., M. S., M. S., M. E. T., S. V., T. I., Z. ANA
A fost obligată unitatea de învățământ G. S. M. R. U., în calitate de angajator, la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație pana la data efectiva a plății, pentru membrii de sindicat T. R.
A fost obligată unitatea de învățământ G. S. P. M., în calitate de angajator, la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectiva a plătii, pentru membrii de sindicat F. C., B. L., H. D. C., M. E., P. C., R. M., B. F., B. G., L. I., C. ANA M., C. B., S. I., P. G., O. R., C. M., M. E.
A fost obligată unitatea de învățământ S. CU C. I - V. „. G., în calitate de angajator, la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație pana la data efectiva a plății, pentru membrii de sindicat P. S. I., O. I. C., P. I., T. A. L., N. M., Z. M. C., M. G. M. E., Z. I., V. C. V., A. E. I., C. M. D., S. I. C., B. A., B. Z. E., K. E. A., C. I. E., respectiv pentru R. E.
A fost obligată unitatea de învățământ S. CU C. I - V. „. B., în calitate de angajator, la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorulfinanciar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație pana la data efectiva a plății, pentru membrii de sindicat A. R., A. H., B. S., B. A., B. E., D. L., D. M., D. A., F. F., G. ANA M., G. E., H. K., I. M., I. I., M. E., M. E., M. F., M. L., M. A., P. C., T. A., T. E., T. S., V. R., Z. L., T. L., C. C., respectiv pentru B. G., P. C.
A fost obligată unitatea de învățământ S. CU C. I - V. ". D., în calitate de angajator, la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație pana la data efectiva a plății, pentru membrii de sindicat B. D., B. M., C. B., G. A., N. S., R. G., R. A., V. A., V. A., S. D.
A fost obligată unitatea de învățământ S. CU C. I - V. „., în calitate de angajator, la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectiva a plății, pentru membrii de sindicat A. N., B. I., B. S., B. T., C. C., D. E., B. M., M. E., M. P., P. C., N. M., P. C., B. I., BAN E., B. F., G. (BOTOI) C., CORPODEAN L., DAMIAN MEDA, G. V., HEBEAN H., I. D., SUIU A., V.EZAN SIMINA, MANDRUT C., TARBA BRAND., M. I., P. CODRUTA, RETI E., CIUCUR C.AN, IORD. R.
A fost obligată unitatea de învățământ S. CU C. I - V. „. B., în calitate de angajator, la plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație pana la data efectiva a plății, pentru membrii de sindicat C. E., A. I., A. ANA, B. V. C., B. T., B. G. F., D. L. C., G. P., HAS A., I. C. M., I. L. D., I. E., B. L. C., L. M., M. O. E. M. B., M. O. E., M. P., M. I., M. E., M. M. L., O. C. L., P. L., P. M. A., P. M., R. F. M., R. V., S. E. E., S. L. M., S. D. D., T. N., T. R. C., V. O. A., S. L., V. M. I., A. S. E., B. I., S. A., NIA M., D. ANA M., F. G.
A fost obligat pârâtul I. S. J. C. sa aloce pârâților de rândul 1, 2, 3, 4, 5, 6,
7, 8, 9 și 10 sumele necesare achitării drepturilor salariale obiect al prezentei cauze
A fost obligat M. E., C., T. și S. sa aloce paratului de rândul 11 sumele necesare achitării drepturilor salariale obiect al prezentei cauze
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din adeverințele depuse la dosarul cauzei rezultă că membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea sunt angajați ca și cadre didactice ai unităților de învățământ care au calitatea de pârâți în prezenta acțiune.
Din mențiunile existente în aceste adeverințe rezultă că membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea nu li s-a achitat ajutorul financiar prevăzut de L. nr. 3. sau li s-a acordat într-un cuantum mai scăzut
(130 de lei).
Dreptul la ajutorul financiar solicitat de către reclamanți este prevăzut, clar și expres, de art. 1, 2 și 4 din L. nr. 3., iar pârâții sunt ținuți să execute obligația corelativă acestui drept. Această lege a fost în vigoare până în data de 3 iulie 2010, când a fost abrogată de L. nr. 1.. În consecință, membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea au dreptul la acordarea acestui ajutor financiar pentru anul 2009.
Faptul că nu au existat alocări bugetare în acest scop, nu are influență decât eventual cu privire la stabilirea culpei pârâților, întrucât dreptul membrilor sindicatului există indiferent de alocările bugetare în acest scop. Tocmai acesta este motivul pentru care a fost chemat în judecată prin prezenta acțiune și M. E.,
C., T. și S. astfel încât acesta să fie obligat să aloce fondurile necesare executării obligațiilor prevăzute de lege. De asemenea, faptul că nu în sarcina acestui minister este prevăzută obligația elaborării bugetului de stat, nu este de natură să înlăture obligațiile sale prevăzute de lege, și nici drepturile membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea.
Din prevederile L. nr. 3. nu rezultă că acordarea sprijinului financiar s-ar acorda doar sub forma unei decontări, sub condiția dovedirii anterioare a efectuării cheltuielilor. Prin urmare membrii sindicatului reclamant beneficiază de dreptul prevăzut de lege chiar dacă nu au făcut dovada anterioară a efectuării unor cheltuieli.
Întrucât, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, membrilor de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea, li s-a achitat o parte din acest ajutor, instanța i-a obligat pe pârâți doar cu privire la diferența între suma datorată și suma efectiv plătită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I. S. J. C., solicitândcasarea sentinței recurate, și rejudecând cauza pe fond să se dispună respingerea acțiunii față de acest pârât care și-a îndeplinit atribuțiile stabilite de art.5 din
Normele metodologice, în limita creditelor bugetare aprobate.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că sentința pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală, întrucât potrivit dispozițiilor art. 3 din
Normele metodologice de aplicare a L. nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, aprobate prin H. nr.
453 din 16 mai 2007, în învățământul preuniversitar ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.
S-a mai arătat că deși prin adresa nr. 1. (existentă la dosarul cauzei de fond), I. Ș. J. C. a transmis M. E., C. și Inovării - Direcția G.ă Buget, Finanțe, Patrimoniu și Investiții, necesarul sumelor restante pe anul financiar 2009 la art. 57.02.01 - Ajutoare sociale în bani (E. 100), în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Normele metodologice, acesta i-a comunicat faptul că, în urma suplimentării bugetului MECI la art. 57.02.01, Ajutoare sociale în bani, suma alocată pentru fiecare județ în parte reprezintă 33% din contravaloarea a 100 E. pentru fiecare beneficiar al acestui program conform L. nr. 3., urmând ca inspectoratele școlare să transmită fiecărei unități școlare din județ să intre prindă măsuri pentru ca plata beneficiarilor programului național 100 E. să se efectueze în limita a 130 lei din contravaloarea a 100 E. pentru fiecare beneficiar în parte.
Mai arată instanței de recurs, faptul că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Normele metodologice, sumele necesare plății ajutorului financiar, ce reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, se asigură din bugetul M. E., C., T. și S., capitolul 65.01. - Învățământ, art. 57.02.01. - Ajutoare sociale în bani, în limita creditelor bugetare aprobate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Susținerile din recurs în sensul că membrii de sindicat reprezentați de reclamant nu au urmat procedura prevăzută de HG 4. pentru achiziționarea de cărți sau programe educaționale urmează să fie înlăturate întrucât membrilor de sindicat li s-au achitat parțial drepturile solicitate, fapt ce confirmă respectarea procedurii pentru plata acestor drepturi.
Responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. 2 din L. 3. revine directorului la nivelul instituției de învățământ, inspectorului școlar general responsabil de curriculum la nivelul inspectoratului
școlar județean/al municipiului B. și direcțiilor de specialitate la nivelul M. E., C. și T.
Pe de altă parte, astfel cum a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 4. „. școlare județene/al municipiului B. vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local.";
În raport de aceste dispoziții legale, chiar dacă recurentul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 5 alin. 2 din aceleași norme metodologice, în sensul că a solicitat necesarul de deschideri de credite bugetare pentru plata integrală a ajutorului solicitat de către reclamanți, având în vedere metodologia concretă de plată a ajutorului financiar solicitat de reclamanți, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea în contradictoriu și cu acest pârât, obligând I. Ș. al J. C. să aloce unității școlare pârâtă în cauză sumele necesare achitării sumelor cuvenite cadrelor didactice.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază ca hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I. Ș. al J. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I. S. J. C. împotriva sentinței civile nr. 6869 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. L. D. G.-L. T.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: B. G. Z.
← Decizia nr. 3121/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 5133/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|