Decizia nr. 4405/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4405/R/2012
Ședința publică din data de 23 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 7718 din 5 iulie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâta S. N. DE T. F. DE M. C. M. SA, privind și pe intimata S. N. DE T. F. DE M. C. M. SA - S. T. C., având ca contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea
ședinței publice din data de 16 octombrie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7718 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.(...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. - S. T. și în consecință s-a anulat decizia de concediere nr. 3A(...)/(...) și decizia nr.3A(...)/(...), s-a dispus reintegrarea reclamantei în postul și funcția deținută anterior concedierii, a fost obligată pârâta la plata despăgubirilor bănești reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, de la data de (...) și până la reintegrare, a fost respins petitul privind acordarea de daune morale și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost salariata pârâtei începând cu anul 1999 în funcția de operator III MC, desfășurând efectiv munca în același birou și având aceleași atribuții la S. T. O. cu modificarea denumirii S. C. în S. T. s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă al reclamantei prin care pârâta a modificat unilateral denumirea serviciului la care funcționa reclamanta, act adițional care nu a fost comunicat și reclamantei, acesta fiind o modificare unilaterală a contractului individual de muncă.
Prin decizia nr. 3A(...)/(...) s-a dispus desfacerea contractului său individual de muncă, în temeiul art. 65 alin. 1 și art. 66 din C. muncii. decizianr. 3A(...)/(...) modifică decizia de concediere în sensul că a prelungit perioada de preaviz cu perioada cât reclamanta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.
Decizia de concediere reține ca motiv al concedierii situația economico- financiară a societății menționată în P.ul de reorganizare și restructurare a S.N.T.F.C. „. M. SA nr. 1/137/(...), aprobat prin H. A. nr. 8/(...), la art. 4 fiind indicate criteriile prioritare pentru stabilirea ordinii persoanelor concediate și anume: cumulul de funcții respectiv cumulul pensiei cu salariul, calitatea de asociat la alte societăți comerciale, îndeplinirea condițiilor de vârstă, standard și stagiu de cotizare pentru pensionare, îndeplinirea condițiilor de pensionare la cerere.
Criteriile minimale aplicabile după cele prioritate au fost indicate ca fiind următoarele: aplicarea unor sancțiuni pentru consum de băuturi alcoolice, pentru abateri de la regulile de siguranță a circulației, pentru abateri care au cauzat prejudicii societății, respectiv pentru absențe nemotivate, absențele nemotivate, sancționarea pentru alte abateri disciplinare, rezultatele slabe la verificarea profesională periodică, lipsa unei alte forme de calificare sau pregătire profesională, suplimentarea celei necesare postului ocupat, luarea în considerare a situației familiale respectiv existenta a doi soți angajați, a copiilor în întreținere, respectiv existența a 3 ani până la pensionarea la cerere.
Instanța a apreciat că decizia de concediere este motivată, fiind indicată situația economico - financiară precară a societății, indicatorii economici fiind menționați în programul de restructurare și reorganizare a pârâtei la care decizia face trimitere.
Potrivit art. 69 alin. 3 din C. muncii actual, criteriile avute în vedere la stabilirea ordinii de prioritate în vederea concedierii colective, prevăzută de lege sau în contractele colective de muncă se aplică numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.
Conform art. 76 din C. muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritate menționate în art. 69 alin. 2 lit. d din C. Muncii.
Prin urmare, criteriile prevăzute de art. 69 alin. 2 lit. d C. muncii se aplică numai subsecvent aplicării criteriului competenței profesionale, stabilit ca urmare a evaluării obiectivelor de performanță. Este lipsită de relevanță împrejurare că pârâta nu a stabilit prin C. C. de M. procedura realizării evaluării obiectivelor de performanță, de altfel în art. 61 alin. 5 din CCM aplicabil la nivelul pârâtei rezultă asumarea de către aceasta a obligației de a stabili criteriile de apreciere a competenței profesionale în vederea concedierii colective.
P. nu își poate invoca propria culpă în acest sens deoarece art. 69 alin. 3 din C. muncii stabilește un drept al salariatului de a fi în primul rând evaluat profesional atunci când se pune problema concedierii colective, scopul acestei prevederi legale fiind înlăturarea arbitrariului și prin urmare, protecția drepturilor salariatului.
Astfel, luarea în considerare a criteriilor indicate în art. 4 din decizia de concediere poate avea loc și poate constitui temei al stabilirii ordinii de prioritate la concediere numai după ce salariații au fost ierarhizați din punct de vedere al competenței profesionale, respectiv al atingerii performanțelor aferente postului ocupat.
Potrivit prevederilor art.65 din C. muncii actual, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Instanța a reținut în primul rând că la S. T. erau angajate în funcția de operator III MC mai multe persoane, iar conform planului de restructurare urmau să fie concediați un număr de 6 angajați.
Instanța a reținut că pârâta a procedat nelegal la momentul modificării denumirii S. C. în S. T., când s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă al reclamantei prin care pârâta a modificat unilateral denumirea serviciului la care funcționa reclamanta, act adițional care nu a fost comunicat și reclamantei, acesta fiind o modificare unilaterală a contractului individual de muncă. Această modificare a fost cea care a permis apoi, odată cu desființarea S.ui P., A., D. și concedierea reclamantei.
În cazul concedierii reclamantei se constată că pârâta nu a operat nici o evaluare a competenței sale profesionale și nici o comparație între competența sa profesională și cea a celorlalți angajați.
Nici cu privire la criteriile subsecvente, enumerate în art.4 din decizia de concediere nu s-a făcut nici o analiză în cuprinsul deciziei, nefiind evidențiată nici o comparație între reclamantă și ceilalți angajați.
Având în vedere că la pârâtă au rămas posturi echivalente cu cel al reclamantei, instanța consideră că era absolut necesar ca în vederea departajării persoanelor supuse concedierii colective pârâta să procedeze la evaluarea performanțelor profesionale, fiind irelevantă împrejurarea că în momentul intrării în vigoare a L. nr. 4., respectiv la data de (...), procedura de concediere colectivă era în curs de derulare deoarece obligativitatea evaluării profesionale ca primă etapă în cadrul selecției salariaților supuși concedierii era prevăzută chiar și în art. 60 din C. colectiv de muncă aplicabil pârâtei pentru anul 2009-2010.
În temeiul acestor dispoziții, pârâta era obligată să procedeze la stabilirea criteriilor de competență profesională și a disciplinei pentru ierarhizarea salariaților supuși concedierii colective, iar pârâta nu poate invoca în apărarea sa propria faptă culpabilă constând în omisiunea de a își îndeplini obligațiile prevăzute de art. 60 din C. C. de M. aplicabil.
Prin urmare, încălcându-se prevederile art. 69 alin. 3 din C. muncii, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută.
Conform art. 78 din C. muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Apoi din depoziția martorului F. I. A. a rezultat că deși în scripte locul de muncă al reclamantei era în cadrul S.ui P., Analize, D. în realitate aceasta nu a lucrat nici o zi în cadrul acelui serviciu ci la S. T., iar posturi de natura celui pe care a fost încadrată reclamanta există și la ora actuală însă acestea au fost înjumătățite.
Cu privire la petitul privind daunele morale, instanța a reținut că acordarea unor despăgubiri morale se poate face numai dacă se dovedește existența unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită a celui chemat în judecată în acest scop. Având în vedere scopul reparator moral, acordarea acestor daune trebuie să se întemeieze pe legătura de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către acela care le solicită și fapta care a fost de natură a produce pretinsa vătămare.
Reclamanta trebuia să fi făcut dovada concretă a prejudiciului moral suferit pe planul aprecierii sociale, a conduitei sau a aprecierii sale profesionale, fără a ține seama de aprecierile personale cu privire la propria sa persoană. Mai mult, aceste daune morale se pot cere în cazul răspunderii civile delictuale și numai pe cale de excepție în cazul răspunderii civile contractuale, și pentru acordare este necesar un probatoriu adecvat din care să rezulte existența prejudiciului moral, întinderea sa și gravitatea măsurii abuzive sau cel puțin acestea să poată fi prezumate, probatoriu pe care reclamanta nu l-a făcut.
Pentru aceste considerente, în baza art.208 și următoarele din L. nr.
62/2011 coroborate cu prevederile art. 65, 66, 69, 76, 78-80 din C. muncii, instanța a admis acțiunea conform dispozitivului.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta aflată în culpă procesuală la plata în favoarea reclamantei a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta S. N. DE T. F. DE
M. C. M. SA cât și reclamanta.
Prin recursul declarat de pârâtă s-a solicitat casarea sentinței și în rejudecare, respingerea contestației intimatei.
În motivare s-a arătat, în esență, că nu a procedat nelegal la momentul modificării denumirii S. C. în S. T., dovadă fiind H. AGA nr.27 din (...) prin care s-a hotărât reorganizarea societății prin desființarea celor 8 sucursale existente și înființarea a 4 sucursale noi. De asemenea la art.3 din hotărâre se prevede că se aprobă noua structură a societății la nivel de sucursale, cu organigramele aferente, organigrame care au fost și ele depuse la dosar. S. are dreptul să-si stabilească structura organizatorică cum crede de cuviință, în funcție de necesități.
În mod eronat s-a reținut de către tribunal modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantei, fără a se lua în considerare actul adițional la contractul individual de muncă nr. 4A(...) din (...), depus la dosar, semnat de reclamantă fără obiecțiuni.
Reclamanta, semnând actul adițional, a fost de acord cu modificarea locului de muncă la S. P., A., D.
Afirmația instanței de fond că „. modificare a fost cea care a permis apoi, odată cu desființarea S.ui P., A., D. și concedierea reclamantei"; este lipsită de orice temei. La data reorganizării societății în baza Hotărârii AGA nr.27/2010 nu se știa că va urma o concediere colectivă în anul 2011. Această reorganizare a fost făcută tocmai pentru a se reduce cheltuielile societății, prin reducerea numărului de sucursale și astfel să nu mai fie nevoie să se ajungă la o nouă concediere colectivă după cea din 2010, lucru dovedit ulterior imposibil.
Nu există însă nici o legătură de cauzalitate între modificarea structurii organizatorice a societății din luna noiembrie 2010 și concedierea colectivă din luna iulie 2011, acestea fiind simple speculații.
Reclamanta a fost de acord cu modificarea locului de muncă și timp de 8 luni, până la momentul concedierii colective, nu a contestat această modificare.
Privitor la incidența art.69 alin.3 din C. Muncii sub raportul nerealizării unei evaluări a competenței profesionale și a unei comparații între angajați, se arată că modificările aduse prin L. nr.4. la L. nr.53/2003 nu se aplicau prezentei proceduri de concediere colectivă, întrucât aceasta a fost inițiată în luna aprilie
2011, iar L. nr.4. a intrat în vigoare la data de (...). În consecință, procedura concedierii colective este supusă condițiilor de fond și formă dispuse la momentul declanșării acesteia.
Pentru a putea produce efecte juridice, atât prevederile C.ui C. de M. referitor la aplicarea criteriilor de competență, cât și cele ale C. Muncii, conform art.242 lit. j din C. Muncii trebuia să fie prevăzute în Regulamentul intern.
Art.246 din C. Muncii prevede că regulamentul intern la nivelul fiecărui angajator se realizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod, adică la data de (...), când procedura de concediere colectivă era în curs, ea fiind finalizată la data de 0(...).
Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a da timp angajatorului să implementeze aceste prevederi.
Cât privește inexistența unei comparații între competența profesională a reclamantei și a celorlalți angajați, arată că serviciul la care era angajată aceasta, S. P., A., D., a fost desființat în totalitate, cum rezultă din organigramele și statele de funcții depuse la dosar, iar biroul D. înființat ca urmare a reorganizării și restructurării societății, nu mai are în componența sa posturi de operator III, post deținut de către reclamantă. Astfel, fiind desființate toate posturile de operator III din cadrul S.ui P. A., D., au fost concediați toți operatorii III, analiza comparativă a competențelor profesionale ale acestora nefiind de nici un folos.
T. a luat în considerare doar depoziția martorului, care a fost angajat al societății pârâte, iar în prezent lucrează la o societate concurentă.
Prin recursul declarat de reclamantă s-a solicitat modificarea în parte asentinței în sensul admiterii cererii privind acordarea daunelor morale solicitate.
În motivare s-a arătat, în esență, că a solicitat daune morale în cuantum de 100.000 lei, sumă care conturează dimensiunea suferințelor suportate de contestatoare în urma desfacerii nelegale a contractului individual de muncă.
Astfel, urmare a concedierii abuzive, contestatoarea a suferit un prejudiciu nepatrimonial, simpla concediere nedreaptă fiind generatoarea unei stări psihice cu efecte negative asupra vieții și sănătății acesteia, aspect dovedit inclusiv prin biletul de trimitere emis de medicul de familie datat (...), cu diagnostic de hipotiroidie, tulburări depresive, bronșită asmatiformă, sechele pulmonare.
Contestatoarea a fost internată în spital în perioada (...)- (...), după cum rezultă din actele depuse în probațiune, cu probleme grave de inimă, fiind recomandat la externare un tratament medicamentos pe viață, concediu medical de 7 zile - inițial, monitorizare ecografică la 6 luni, etc.
A.e probleme au apărut din cauza deciziei de concediere, contestatoarea fiind și în prezent tulburată, cu stări de depresie, este în ultima perioadă a șomajului, nu a găsit un loc de muncă și nu mai vede nici o speranță în a-și obține un venit pentru a se întreține și a plăti medicamentele necesare, o alimentație corespunzătoare bolii de plămâni de care suferă și fără de care poate să recidiveze într-o formă mai gravă, ducând chiar la deces.
În acest sens s-a menționat pe biletul de externare concluziile examenului psihologic: „moderate dificultăți de concentrare și amnezie imediată; dispoziție mixtă, depresiv anxioasă moderată; relaționare încordată, iritabilitate, certare pe sine, neliniște, stare nevrotică";.
Contestatoarea a suferit de probleme pulmonare grave și tiroidiene din anul 2006, boli în urma cărora reclamanta trebuia să nu se frământe, să nu se supere, să aibă o alimentație corespunzătoare. Ori aceste probleme medicale s- au agravat la aflarea veștii concedierii și de asemenea au apărut alte probleme cu inima. Are și tulburări depresive din aceste considerente, pe motiv că deși a fost angajată de atât timp la acest serviciu a fost concediată fără a i se face o evaluare în vederea departajării, nu a avut nici o abatere disciplinară, a finalizat și o facultate, a făcut cursuri de calificare în domeniul în care lucra. La vârsta sa nu mai poate găsi un alt loc de muncă, cu atât mai mult cu cât în acest moment este o criză mondială; are o fiică care suferă de astm bronșic iar soțul său a suferit un accident având fractură de coloană și a fost imobilizat la pat pentru un timp îndelungat cu tratament costisitor.
Prin actele depuse, a făcut dovada faptei ilicite și a vinovăției pârâtei, a prejudiciului moral suferit de reclamantă cât și a legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită.
A. prejudiciu este unul afectiv și de agrement adus reclamantei - restrângând posibilitățile reclamantei de a se bucura de satisfacțiile și plăcerile normale ale vieții, de a avea o alimentație corespunzătoare, de a se bucura deodihnă - printr-un concediu, cât și un prejudiciu cauzat personalității sociale constând în consecințele încălcării unor drepturi nepatrimoniale precum onoarea, demnitatea, reputația, etc. care au făcut ca reclamanta să-și piardă stima de sine prin faptul că având o vechime foarte mare la acel loc de muncă a fost concediată și în schimb au rămas alte persoane venite mult mai recent, când ea nu a fost sancționată disciplinar.
Raportul de cauzalitate este evidentă, martorul audiat declarând că: „În faza de disponibilizare știu că reclamanta a fost spitalizată"; și că deși era șef, totuși nu a fost consultat cu privire la criteriile cu privire la concediere.
M. a arătat că reclamanta nu a lucrat nici o zi în cadrul S.ui P., A., D., întrucât la acest serviciu funcția de operator III era doar la compartimentul T., ori reclamanta nu avea calificarea pentru operator T.; faptul că numita B. M. a lucrat la acest compartiment, care în prezent ocupă locul reclamantei, precum și faptul că „posturi de natura celui pe care a fost încadrată reclamanta există și la ora actuală însă sunt mai puține, respectiv acestea au fost înjumătățite";.
A solicitat la instanța de fond audierea a doi martori, a șefului direct d-nul
F. A. și a unei colege de birou, d-na R. M., însă instanța de fond a mărginit numărul martorilor, rezumându-se la audierea martorului F. A.
Întinderea prejudiciului moral se impune a se analiza de către instanță, după aprecierea reclamantei fiind stabilit la suma de 100.000 lei.
În mod eronat, prima instanță a apreciat că aceste daune se pot cere numai pe cale de excepție în cazul răspunderii civile contractuale, în sens contrar statuând dispozițiile art. 253 (1) și (2) C. muncii republicat.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului pârâtei canefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că a desfășurat efectiv munca în același birou și având aceleași atribuții la S. T. și că nu a lucrat nici o zi în cadrul S.ui P. A. D., fapt probat prin înscrisuri: adeverința nr. 3A(...), precum și depoziția martorului F. A.
Corect judecătorul fondului a apreciat că odată cu modificarea denumirii
S. C. în S. T. pârâta a modificat unilateral denumirea serviciului la care funcționa, act adițional care nu i-a fost comunicat. M. F. A. a arătat că a aflat doar în ianuarie 2011 că urma să o treacă pe pontajul de la S. P. A. D. De acest act adițional nu a aflat nici ea și nici șeful direct decât în luna ianuarie 2011 (în acest sens fluturașii de salar din care reies aceeași funcție și același serviciu) reclamanta desfășurând în continuare munca la același S. T. până la data concedierii, inclusiv conform fișei de protecția muncii și fișei de instructaj.
Invocă pârâta art. 3 din H. AGA nr. 27/(...) prin care arată că s-ar fi aprobat noua structură la nivel de sucursale, ori reclamanta apreciază că art. 3 din H. în discuție este cel de la fila 169 și nicidecum cel depus ulterior. Mar mult, chiar și în situația în care prin acest art. 3 din H. AGA nr. 27/2010 s-ar fi aprobat noua structură la nivel de societate, din această hotărâre nu rezultă în nici un caz că reclamantei i s-a modificat locul de muncă.
Directorul de sucursală nu avea mandat și nici competente de a schimba locul de muncă al reclamantei, conform extrasului din Regulamentul de O. și F.
Prin răspunsul la interogatoriu al pârâtei, la întrebarea nr. 9, se arătat că
„reclamanta nu a fost delegată de la S. P. A. D. la S. T. la întrebarea nr. 6 și 7 se arătat că a „desfășurat activitatea conform atribuțiilor prevăzute în fișa postului";
- iar fișa postului era la S. T., iar prin adresa nr. 3A(...) din (...) se arată că reclamanta a prestat munca în cadrul S.ui T., conform Graficelor de lucru. Ca atare, nu a avut ce să conteste cât timp nu i s-a modificat locul de muncă, nu i s-a adus la cunoștință la acel moment schimbarea locului de muncă, eu prestând muncă efectivă la același S. T.
În mod corect judecătorul fondului a reținut faptul că pârâta nu a respectat dispozițiile legale prevăzute de art. 69 alin 3 din C. muncii întrucât nu a realizat nici o evaluare a competenței profesionale a reclmantei și nici o comparație între competența profesională a acesteia și a celorlalți angajați, raportat și la prevederile art. 76 din C. muncii, art. 61 alin 5 din CCM aplicabil la nivelul pârâtei. P. nu își poate invoca propria culpă în acest sens, scopul acestei prevederi legale fiind înlăturarea arbitrariului și prin urmare, protecția drepturilor salariatului.
Prin răspunsul la întrebarea nr. 3 la interogatoriu se arătat că în cadrul S.
T. - S. T. au fost menținute 2 posturi în cadrul S.ui, de asemenea răspunsul la întrebarea nr. 27 arată că în cadrul S. T. - S. P., A., D., a rămas după concedierea reclamantei pe post de operator III MC d-na C. C. V. cât și depoziția martorului F. I. A. care a declarat că postul de natura celui pe care a fost încadrată reclamanta există și la ora actuală, însă acestea au fost înjumătățite.
Totodată din notificarea emisă de pârâtă la ITM, A., nr. 7. mai 2011 rezultă la „. și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere"; faptul că
„structura pe funcții și meserii a personalului corespunzător posturilor susmenționate este prezentată în anexă"; iar în tabelul anexă se prevede la S. T., la funcția de operator MC, TV un număr de 15 persoane. Reiese că prin această concediere colectivă nu s-a avut în vedere concedierea pe categorii de operator MC (respectiv operator MC III, MC II, MC I) sau concedierea pe S., ci doar pe funcții, ca atare era imperios necesar a se face o evaluare a competențelor profesionale între toți operatorii MC, indiferent de S. la care activau și indiferent de gradul avut.
Nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că în prezenta cauză nu- și găsesc aplicabilitate prevederile art. 69 alin 3 C. muncii câtă vreme reclamanta a fost concediată ca urmare a aplicării programului de restructurare și reorganizare a C. M. SA aprobat prin H. nr. 8/(...), deci ulterior intrării în vigoare a modificărilor aduse C. muncii ((...)). În conținutul Hotărârii nr. 8/(...) se face trimitere expresă la dispozițiile C. muncii modificat prin prevederile L. nr. 4..
Se poate observa în Statul de funcții a C. Z. M. C. - S.-T. cu aplicare din
0(...) faptul că în cadrul S.ui T. au rămas posturi de operator MC, din care 1 operator 1, 2 operatori II și 2 operatori III și în cadrul Biroului D. există un total de 10 operatori MC.
Prin întâmpinare, pârâta S. N. de T. F. de M. „C. F. R. M. SA, a solicitat respingerea recursului reclamantei și admiterea recursului pârâtei.
Reclamanta solicită acordarea de daune morale, fără însă a face dovada prejudiciului moral suferit din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul și, în consecință, nici a pretențiilor bănești solicitate.
Susținerile recurentei că i s-a creat un prejudiciu nu fac dovada acestuia
și nici a vreunor criterii de determinare a despăgubirilor morale.
Raportat la prevederile art. 253 alin. l din C. Muncii, nimic nu împiedică părțile contractului individual de muncă să includă în contract o clauză referitoare la răspunderea angajatorului și pentru daunele morale pricinuite salariatului. Însă atâta timp cât în contractul individual de muncă nu a fost inclusă această clauză nu există temei legal pentru acordarea acestora.
În situația în care se dispune desființarea deciziei atacate, prin plata drepturilor salariale cuvenite prejudiciul cauzat este acoperit.
Susținerile recurentei reclamante că, urmare a concedierii a fost diagnosticată cu boli precum hipotiroidie, bronșită asmatiformă sau sechele pulmonare nu pot fi luate în considerare, fiind de notorietate faptul că acesteasunt boli cronice și în consecință nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între concedierea recurentei reclamante și bolile de care suferă.
La data de 6 august 2012 ca urmare a controlului medical efectuat pentru reangajare, recurenta reclamantă primește aviz medical „apt condiționat - apt cu corecție optică eficientă";, fără ca în urma examinării medicale efectuate la medicina muncii să-i fi fost descoperită vreo afecțiune dinte cele de care aceasta susține că ar suferi.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Referitor la recursul pârâtei:
Deși sunt întemeiate criticile aduse sub raportul unora din considerentele sentinței, soluția dată în speță este întemeiată și legală.
P. recurentă critică sentința sub aspectul reținerii eronate a nelegalității modificării denumirii S. C. în S. T. Or, se constată că deși din modul de formulare a considerentelor, se putea înțelege o atare concluzie a tribunalului, în fapt, la o lectură atentă a paragrafului vizat, se constată că prima instanță nu a avut în vedere o atare situație, ci a reținut ca aspect de nelegalitate modificarea unilaterală a denumirii serviciului la care funcționa reclamanta, cu ocazia încheierii actului adițional la contractul individual de muncă al acesteia, act ce se reține prin sentință că nu a fost comunicat reclamantei, reprezentând ca atare o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al acesteia.
Formulând această observație, tribunalul a localizat în timp momentul când s-a produs această afirmată nelegalitate prin indicarea momentului „modificării denumirii S. C. în S. T., arătând că pârâta a procedat nelegal la acest moment, fără însă a transmite mesajul că prin însăși modificarea denumirii sucursalei s- ar fi procedat nelegal, ci pe acela că această modificare a denumirii sucursalei a reprezentat reperul temporar (contextul, prilejul în care s-a produs nelegalitatea) pentru indicarea momentului la care pârâta a procedat nelegal în sensul modificării unilaterale a contractului individual de muncă al reclamantei.
Ca atare, se constată neîntemeiat motivul de recurs formulat sub acest aspect, prima instanță nereținând o nelegalitate per se raportată la modificarea denumirii S. C. în S. T. În schimb, în mod netemeinic a reținut tribunalul faptul că ar fi avut loc o modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantei.
În acest sens, se constată că potrivit exemplarului depus la fila 239 dosar fond, între părți s-a încheiat actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantei nr. 4A(...) din (...), în care s-a trecut locul de muncă schimbat prin reorganizare conform hotărârii Aga nr. 27/(...) începând cu (...) la S. „. M. S., S. T., S. P., A., D. A. exemplar poartă semnătura reclamantei, situație în care reclamanta recurentă nu mai poate invoca inopozabilitatea acestui act în ceea ce o privește și nici faptul că i s-ar fi modificat unilateral contractul individual de muncă. Este adevărat că reclamanta a depus, anexat contestației pe care a formulat-o, un exemplar nesemnat al acestui act adițional, la fila 20 dosar fond, însă în mod evident, exemplarul deținut de pârâtă poartă semnătura reclamantei, astfel încât acordul de voință al acesteia a fost probat.
Se constată însă că deși părțile au semnat acest act adițional, în forma arătată, în fapt, raporturile de muncă au continuat în cadrul serviciului trafic, unde lucra reclamanta anterior încheierii acestui act adițional.
În acest sens sunt probele administrate în cauză: decizia nr. 4A1/2/(...)
(fila 21 dosar fond) vizează suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei pe perioada (...)-(...), cu menționarea funcției acesteia de operator în cadrul serviciului trafic; graficele de lucru pe lunile ianuarie 2011-iunie 2011 ocuprind pe reclamantă în cadrul serviciului trafic (filele 27-32 dosar fond); fișa individuală de instructaj privind protecția muncii întocmită pe numele reclamantei poartă mențiunea „serviciul trafic"; la rubrica „. (marca)";, fiind completată până în luna aprilie 2011, fără modificări la această rubrică (filele 35-
43 dosar fond).
Foile colective de prezență în care figurează reclamanta în perioada noiembrie 2010 - iunie 2011 (filele) sunt semnate de șef serviciu F. A., care conform propriei depoziții (fila 295 dosar fond) și mențiunilor de pe graficele de lucru aferente aceleiași perioade era șeful serviciului trafic. A.e foi colective de prezență nu poartă însă nici o mențiune cu privire la denumirea serviciului căruia îi sunt aferente, iar situația nominală a personalului pe servicii este depusă doar pentru datele de (...) (fila 258 dosar fond), de unde reiese că la acea dată, F. A. era șeful serviciului P., A., D., iar șeful serviciului trafic era numitul H. D.
Din coroborarea acestor date, reiese că deși scriptic, la nivelul societății pârâte s-au operat o serie de rearanjări ale personalului în cadrul diferitelor servicii interne, cu aproximativ o jumătate de an anterior concedierii colective din iulie 2011, în fapt, cel puțin în ce o privește pe reclamantă, activitatea s-a desfășurat în cadrul aceluiași serviciu unde a activat și înaintea acestei rearanjări, anume, în cadrul serviciului trafic, deși potrivit actului adițional datat cu (...), fusese schimbat locul muncii în cadrul serviciului P., A., D.
Chestiunea este relevantă din perspectiva legalității deciziei de concediere ce o vizează pe reclamantă, întrucât, așa cum corect a reținut prima instanță, față de împrejurarea că la serviciul trafic au rămas angajați cu aceeași încadrare ca și reclamanta, de operator III, legalitatea concedierii depindea, în concret, de existența și aplicarea criteriilor legale și convenționale de departajare.
Cum s-a văzut, contestația împotriva deciziei de concediere a fost admisă în primă instanță în raport de neaplicarea de către pârâtă, la stabilirea ordinii de prioritate în vederea concedierii colective, a criteriului competenței profesionale, primordial, potrivit prevederilor art. 69 alin. 2 C. muncii.
Punctul central al apărării pârâtei recurente sub acest aspect îl constituie afirmarea faptului că nu avea obligația de a aplica acest criteriu de departajare, în condițiile în care la data modificării aduse în acest sens acestui text normativ prin L. nr. 4., procedura concedierii colective era deja în derulare, fiind supusă ca atare condițiilor legale de fond și formă de la momentul declanșării acesteia.
Fără a intra în cercetarea temeiniciei acestei apărări, Curtea constată că și în contractul colectiv de muncă al S. „. M. S. (atât în cel de la data demarării procedurii concedierii colective, la art. 61 alin. 5 și 6 cât și în cel în vigoare la data emiterii deciziei de concediere contestate, la art. 60 alin. 5 și 6, filele 170-
209 dosar fond) era prevăzut ca un criteriu prioritar de aplicat în cazul reducerii de personal cel al competenței profesionale: „angajatorul va stabili criterii de apreciere a competențelor profesionale și a disciplinei, pentru ierarhizarea în funcție de acestea a salariaților din formațiile de lucru care își vor reduce activitatea. La aplicarea efectivă a reducerii de personal, după anularea posturilor vacante de natura celor desființate, măsurile vor afecta în condiții de competență egale, în ordine: (…)";.
Prin urmare, chiar fără să fi intervenit modificarea legislativă care a făcut obligatoriu și prioritar acest criteriu cu ocazia concedierii colective, pârâta avea obligația, conform contractului colectiv de muncă pe care l-a semnat (art. 229 - fostul art. 236 - alin. 4 C. muncii), să aplice acest criteriu cu prioritate, ceea ce acceptă că nu a făcut.
P. susține că, pentru a putea produce efecte juridice, prevederile contractul colectiv de muncă referitor la aplicarea criteriilor de competență trebuia să fie prevăzute în Regulamentul intern.
Apărarea nu poate fi reținută, pe de o parte deoarece se invocă astfel propria culpă a recurentei, care în calitate de angajator avea obligația de a întocmi regulamentul intern, potrivit dispozițiilor art. 241 C. muncii (fostul art. 257), iar pe de altă parte, întrucât obligativitatea clauzelor contractului colectiv de muncă nu depinde de reluarea acestora în cuprinsul regulamentului intern (art. 229 - fostul art. 236 - alin. 4 C. muncii).
Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a și c C. muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea iar, în cazul concedierilor colective, și criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d C.muncii.
Or, art. 69 lit. d C. muncii face referire la criteriile avute în vedere potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.
Văzând aceste dispoziții legale, Curtea constată că sunt neîntemeiate motivele de recurs formulate de pârâtă sub acest aspect, urmând a respinge recursul și a menține sentința pronunțată, în raport de considerentele ce preced.
Faptul că reclamanta nu a contestat această modificare a contractului individual de muncă nu are relevanță, Curtea subliniind că pentru legalitatea concedierii, se impunea compararea din punct de vedere profesional a reclamantei cu ceilalți angajați din cadrul serviciului unde a activat efectiv, întrucât realitatea acceptată de ambele părți a fost cea dată de prestarea muncii reclamantei în cadrul serviciului trafic. Faptul că în unele scripte a figurat în cadrul altui serviciu nu impune o eventuală comparare cu colegii din cadrul acelui serviciu, întrucât practic, ceea ce a reușit să probeze reclamanta este o altă realitate juridică a părților decât cea consemnată în actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantei din noiembrie 2010, astfel încât în raport de această realitate juridică trebuie verificată legalitatea concedierii. Față de toate aceste considerente, Curtea constată nefondat recursul pârâtei, pe care în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. îl va respinge.
Nefondat este și recursul reclamantei.
A.a poartă asupra obligării pârâtei la plata daunelor morale, față de situația injustă în care a fost pusă printr-o concediere nelegală, ce i-a pricinuit suferințe morale și agravarea stării sale precare de sănătate, încălcarea dreptului la onoare și reputație și pierderea stimei de sine, un prejudiciu agrement dat de lipsirea de bucuriile vieții pe care statutul de salariat le permite.
Apărarea pârâtei intimate vizează condiționarea răspunderii angajatorului pentru prejudiciile morale cauzate angajaților de faptul a fi inclusă în contractul individual de muncă o clauză referitoare la acest tip de răspundere.
Apărarea este în mod evident nefondată, în condițiile în care dispozițiile art. 253 C. muncii instituie regula în materia răspunderii patrimoniale a angajatorului, regulă ce nu poate fi înlăturată sau restrânsă prin condiționarea pe care o propune intimata pârâtă.
Deși în teoria generală a obligațiilor, noțiunea de prejudiciu moral este tratată în cadrul răspunderii civile delictuale, iar categoria căreia se subîntinde răspunderea patrimonială a angajatorului reglementată de art. 269 C. muncii este răspunderea contractuală, principiul în cadrul acestei categorii fiind cel antrenării răspunderii contractuale doar pentru încălcarea unei obligații concrete, stabilite prin contract, Curtea notează că potrivit regulilor de interpretare a contractelor în vigoare în perioada în care s-a derulat contractulindividual de muncă al reclamantei, anume, art. 981 Cod civ., „clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt exprese într-însul";.
Or, trebuie acceptat caracterul special al contractului individual de muncă, astfel încât, în afara clauzelor exprese cuprinse în acesta, trebuie acceptate ca implicite acele clauze „legale";, pe care legea le impune ca și obligații minimale părților unui contract individual de muncă. A. tip de contract are o structură prestabilită legal, în cadrul căreia se remarcă o serie de drepturi/obligații corelative cu un conținut nepatrimonial, legat de personalitatea salariatului și de imperativul protejării acesteia în cadrul raportului de muncă: dreptul salariatului la demnitate în muncă, la egalitate de șanse și de tratament, la securitate și sănătate în muncă, la protecție în caz de concediere (art. 39 C. muncii).
De altfel, în cauză, aceste drepturi legale ale salariatei reclamante au fost preluate în cuprinsul contractului individual de muncă, situație în care nu se poate invoca drept un fine de neprimire faptul că s-ar solicita repararea unui prejudiciu moral în lipsa unor clauze contractuale specifice, nefiind verificată ipoteza de la care pornește intimata pârâtă: iată, aceste clauze există, și pentru considerentele ce preced, chiar în ipoteza în care nu ar fi fost incluse în contractul individual de muncă, ele s-ar fi impus părților.
Pe fond însă, se constată ca neîntemeiate criticile aduse sentinței prin acest recurs.
Astfel, Curtea primește ca dovedite prejudiciile pe care reclamanta le invocă pentru a solicita antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului.
Sunt depuse la dosar acte medicale contemporane cu concedierea reclamantei, care atestă starea sa de sănătate și faptul că aceasta a cunoscut o acutizare în această perioadă.
De asemenea, prejudiciul agrement dat de lipsirea, ca urmare a concedierii, de anumite facilități ale vieții pe care în general omul și le oferă atunci când nu este amenințat cu concedierea sau afectat de aceasta (un concediu etc.) este de la sine înțeles. Orice om rezonabil se va restrânge în cheltuielile voluptorii când știe că sursa veniturilor sale lunare salariale nu mai există, ci a fost înlocuită eventual de un ajutor de șomaj temporar.
Este de înțeles și starea de stres pe care o concediere o aduce oricărui angajat, în mod normal, odată cu diminuarea veniturilor, cu atât mai mult cu cât reclamanta invocă necesitatea unei medicamentații specifice, esențiale și imperativul de a nu se enerva/supăra pentru a nu-și agrava starea de sănătate, și de asemenea, bolile de care suferă ceilalți membri ai familiei sale, pentru a contura gravitatea pe care a avut-o această măsură în cazul său.
Curtea constată în primul rând că nu se conturează o culpă deosebit de gravă a societății în raport de aceste prejudicii, chiar dacă legătura de cauzalitate se subînțelege, între faptul concedierii reclamantei și aceste prejudicii. În mod evident, forma vinovăției nu este și nici nu s-a afirmat că ar fi aceea a intenției, angajatorul neurmărind producerea acestui prejudiciu, neprevăzând și neacceptând posibilitatea producerii sale.
Se constată, sub acest aspect, faptul că angajatorul nu a procedat în mod abuziv, printr-o evidentă încălcare a principiilor ce guvernează concedierea colectivă, ci a adus justificări raționabile pentru felul în care a procedat cu ocazia concedierii reclamantei, chiar dacă acestea, la o analiză detaliată, au fost înlăturate de instanță.
Pe de altă parte, culpa trebuie raportată la acele prejudicii nepatrimoniale rezultate din concediere, care trebuia și puteau fi prevăzute de angajator cu această ocazie. Cu alte cuvinte, nu pentru toate prejudiciile pe care le-a invocat reclamanta prin acțiune poate fi ținut ca răspunzător angajatorul, ci doar pentruacelea previzibile din perspectiva acestuia: prejudiciul agrement, cel adus stimei de sine, în comparația cu alte persoane păstrate în instituție.
În mod evident, angajatorul nu poate fi tras la răspundere patrimonială pentru prejudiciile legate de starea de sănătate a reclamantei, în condițiile în care nu s-a probat avizarea acestuia, anterior luării deciziei de concediere, despre aceasta. Or, angajatorul nu avea de ce să aibă în vedere o eventuală îmbolnăvire sau agravare a stării de sănătate a angajatei, ca efect al concedierii. În acest context, se constată că au fost depuse la dosar concedii medicale ce s- au depus și la angajator, dar acestea datează din perioada ulterioară emiterii primei decizii de concediere, și au prilejuit emiterea unei noi decizii pentru a nu se încălca interdicția adusă de art. 60 lit. a C. muncii, fără însă a semnifica avizarea angajatorului despre starea de sănătate a angajatei anterior luării deciziei de concediere a acesteia.
Cât privește prejudiciul legat de nedreptățirea pe care a resimțit-o reclamanta ca urmare a concedierii sale în ciuda vechimii mai mari decât a altor angajați, Curtea constată în primul rând că nu s-a constatat o încălcare a criteriului vechimii în cadrul societății, pentru a se dispune anularea concedierii, iar pe de altă parte, că prejudiciul moral legat de neaplicarea corectă a criteriilor de concediere a fost reparat prin chiar anularea concedierii, această măsură fiind îndestulătoare și eficientă pentru recâștigarea stimei de sine a reclamantei și pentru înlăturarea suferinței create prin resimțirea unei nedreptăți din această perspectivă.
Curtea constată că nu se impune o despăgubire materială a prejudiciului moral astfel afirmat, repararea prejudiciului material adus de concediere fiind totodată o suficientă măsură de satisfacție și sub aspect moral, tocmai prin constatarea caracterului nelegal al acesteia. În acest sens se reține și o largă și notorie practică a CEDO, care în rarisime cazuri acordă satisfacție morală sub formă pecuniară, în cele mai multe cazuri constatând că prejudiciul moral este reparat prin însăși constatarea comportamentului nelegal al statului (mutatis mutandis, al angajatorului), mai ales acolo unde se acordă și reparații pecuniare pentru daune materiale, așa cum s-a procedat și în cauza de față. Raționamentul este similar în cauză, motiv pentru care Curtea se raportează și la această practică a Curții de la S., ca un argument în soluționarea acestui motiv de recurs.
Aceleași concluzii se impun și raportat la prejudiciul agrement.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041
C.proc.civ.,
PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta S. N. DE T. F. DE M. C. M. SA respectiv de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 7718 din (...) a tribunalului C. pronunțată în dosar nr.(...) pe care o menține.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. E. B.
| ← Decizia nr. 4057/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 5068/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
