Decizia nr. 4406/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4406/R/2012
Ședința publică din data de 23 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta S. O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 933 din 25 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă T. D., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 16 octombrie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 933/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune,invocată de pârâtă prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. O. P. S., în contradictoriu cu pârâta T. D.
A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că aceasta a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare raportat la restituirea plății voluntare efectuate de reclamantă la data de (...).
Prin precizarea de acțiunea depusă la dosar reclamanta a învederat instanței că solicită restituirea sumelor executate silit la data de (...), iar nu a celor plătite voluntar.
Raportat la aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la data de (...), în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile legale.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 868/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis cererea pârâtei reclamante T. D. și a altor reclamanți împotriva pârâtei S. P. S., aceasta fiind obligată să plătească drepturile reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de P. și de C., începând cu anul 2004 la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu lanivelul societății, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective, în funcție de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de angajat al pârâtei. P. S. P. S. a fost obligată să plătească reclamanților suma de
29.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a respins recursul declarat de pârâta S. P. S. împotriva sentinței sus-menționate.
La data de (...) reclamanții din dosarul nr. (...) au solicitat T. M. să lămurească dispozitivul sentinței civile nr. 868/(...) în sensul de a se menționa cuantumul drepturilor salariale la care a fost obligată pârâta S. P. S., respectiv:
980 lei pentru C.ul din anul 2004,
1400 lei pentru Paștele și 1400 lei pentru C.ul din anul 2005
1850 lei pentru Paștele și 1850 lei pentru C.ul din anul 2006
1850 lei pentru Paștele din anul 2007,cererea acestora fiind admisă prin încheierea din data de (...).
Împotriva acestei încheieri pârâta S. P. S. nu a formulat recurs.
La data de (...) S. P. S., a cărei succesoare în drepturi este reclamanta SC
O. P. SA, i-a achitat pârâtei din prezenta cauză suma netă de 3091 lei, apreciind că-i datora acesteia în baza hotărârii judecătorești suma brută de 4329 lei.
La data de (...), pârâta, alături de ceilalți reclamanți din dosarul nr. (...), s- a adresat executorului judecătoresc M. M., solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 868/(...) pentru diferențele de drepturi salariale neachitate de bună voie, actualizate cu indicele de inflație, în cazul său în cuantum de 1.837,55 lei - fila
30 verso .
P. T. D. a încetat raportul de muncă cu S. P. S. la data de (...), deci era îndreptățită, potrivit sentinței civile nr. 868/(...), lămurite prin încheierea din data de (...), la plata primei de C. din anul 2004 de 980 lei, a primei pentru Paștele și pentru C.ul din anul 2005 - 1400 lei+1400 lei= 2800 lei și a celei de
1850 lei pentru Paștele din (...), adică 5630 lei.
În dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M. M. la data de (...) s-a dispus înființarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei S. P. S., deschise la mai multe unități bancare pentru suma de 300.427,95 lei datorată creditorilor cu titlu de drepturi salariale suplimentare neachitate în baza sentinței civile nr.
868/(...) și a încheierii din data de (...) .
Debitoarea a fost înștiințată la data de (...), în conformitate cu prevederile art. 454 al. 1 Cod procedură civilă (f.17).
D. pretinde că obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 868/(...), lămurită prin încheierea din data de (...), a fost executată integral de bună voie la data de (...), deci anterior cererii de executare silită, debitoarea S. P. S. nu a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M. M.
La data de (...) s-a procedat la eliberarea sumelor obținute prin executarea silită, pârâta creditoare T. D. primind suma de 1.837,55 și cheltuieli de executare, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc M. M. la aceeași dată (f. 27).
Prin cererea formulată și ulterior modificată în prezentul dosar, succesoarea în drepturi a debitoarei S. P. S., SC O. P. SA, solicită obligarea creditoarei pârâte, în baza prevederilor art. 256 C. muncii, la restituirea sumei de 2.046,82 lei încasate prin executare silită.
Potrivit art. 256 al. 1 C. muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Obligația de restituire instituită de acest textul legal are la bază plata lucrului nedatorat, reglementată prin dispozițiile art. 992-993 și art. 1092 din vechiul Cod civil.
Așa cum reiese din cuprinsul art. 993 Cod civil, pentru a se naște obligația de restituire, plata nedatorată trebuie făcută din eroare: „acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului";.
Or, în speță, suma de 2.046,82 lei încasată de pârâtă pe calea executării silite a fost datorată conform titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Reclamanta SC O. P. SA a avut cunoștință de executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M. M. și nu s-a opus acesteia, deși avea posibilitatea ca, pe calea contestației la executare, să invoce stingerea obligației de plată prin executarea de bună voie intervenită ulterior hotărârii ce se executa.
Achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 2.046,82 lei față de creditoarea pârâtă T. D., astfel că solicitarea sa de restituire a sumei menționate, în baza art. 256 al. 1 C. muncii, este nefondată.
Față de considerentele expuse, T. a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și, reținând culpa procesuală a acesteia, a obligat-o, în baza art. 274 C.pr.civ., să plătească pârâtei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S. O.
P. S., solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și, pe fondul pricinii, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 2.046,82 lei, actualizate la data plății efective în raport cu indicele inflației, cu cheltuielile de judecată.
În motivarea recursului recurenta a arătat următoarele:
1. S. recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, fiind în prezenta motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ. Instanța de fond a soluționat cauza prin aplicarea unei instituții juridice care nu își găsește aplicarea în speță.
În motivare, instanța de fond reține că solicitarea reclamantei este nefondată, invocându-se o pretinsă achiesare la executarea silită ce a fost demarată împotriva recurentei.
În primul rând, instituția achiesării la executarea silită nu este reglementată ca atare de normele de drept procesual civil.
Achiesarea reprezintă un act de dispoziție prin care pârâtul recunoaște pretențiile reclamantului sau aderă la hotărârea pronunțată împotriva sa.
Recunoașterea totală a pretențiilor conduce la finalizarea activității judiciare în cauza supusă instanței spre soluționare, iar în cazul achiesării parțiale, instanța poate pronunța o hotărâre în acest sens. C. de procedură civilă reglementează în mod special doar recunoașterea parțială prin dispozițiile art. 270 C.pr.civ. Cum în speță nu am avut de-a face cu o procedură de judecată, este evident că nu a avut loc nicio astfel de achiesare în cazul de fată.
Așa cum se arată în doctrină, "achiesarea la hotărâre poate fi expresă sau tacită. Achiesarea expresă este reglementată în art. 267 C.proc.civ. Legea noastră procedurală nu conține referiri la achiesarea tacită. Ea este posibilă în toate cazurile, dar trebuie să rezulte dintr-o atitudine neechivocă a părții. S. neopunere la executarea hotărârii nu constituie o achiesare tacită, căci legea sancționează o atare opunere.
Precizează recurenta că nu a efectuat nici un act sau fapt juridic menit a fi interpretat ca o renunțare la dreptul de a obține sumele încasate în mod nelegal de către intimatul pârât prin executare silită/poprirea conturilor bancare.
Faptul că O. P., din rațiuni logistice, a fost în imposibilitate de a promova în termen o contestație la executare împotriva executării silite nelegale nu poate fi asimilată unei achiesări la o hotărâre judecătorească sau la o pretenție a creditorului.
Mai mult, nici chiar executarea silită benevolă a unei hotărâri judecătorești executorii nu ar putea fi interpretată ca si constituind o renunțare a dreptului la restituirea sumelor încasate nelegal, sau ca reprezentând o renunțare la dreptul de a cere întoarcerea executării, odată ce titlul executoriu ar fi desființat în tot sau în parte.
Cu atât mai mult nu poate fi acest drept al reclamantei contestat în speță, în situația în care sumele executate nelegal de pârâtă nu au fost niciodată datorate, nici măcar în temeiul Sentinței menționate prin care a fost obligată la plata drepturilor salariale suplimentare.
Pe lângă aplicarea greșită a acestei instituții juridice a achiesării proprie dreptului procesual civil în speță, subliniază că aceasta nu ar putea fi extinsă prin analogie la normele dreptului civil si ale dreptului muncii care se impun a fi aplicate în speță.
Nici chiar în materia plății nedatorate nu se susține o atare analogie: în doctrina privitoare la efectele faptului juridic al "plății nedatorate" se arată că există situații când solvens-ul plătește chiar de bunăvoie, iar pentru nașterea dreptului la repetițiune nu trebuie să fie nici măcar întrunită condiția erorii pentru a se putea cere restituirea sumei, plata fiind făcută doar pentru că la momentul respectiv solvens-ul nu dispunea de o probă concretă a faptului că ceea ce i se solicită a fi plătit nu este datorat".
C. că o hotărâre pronunțată în temeiul unei grave confuzii cu privire la aplicarea și interpretarea noțiunilor de drept se impune a fi desființată.
2. S. recurată este nelegală și netemeinică, prima instanță omițând să analizeze si să se pronunțe asupra motivelor de drept invocate de reclamantă prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei.
Prin dispozitivul Sentinței nr. 8., așa cum a fost aceasta lămurită, societatea nu a fost obligată la plata unei sume certe, lichide și exigibile către intimatul pârât.
Societatea pârâtă în acea cauză a fost obligată la îndeplinirea obligației legale decurgând din calitatea de angajator prin plata de suplimentări salariale reprezentând prime anuale corespunzătoare sărbătorilor de P. și de C. aferente anilor 2004-2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, nivel salarial care a fost determinat prin lămurirea sentinței. Acest nivel al salariului de bază mediu la nivelul societății reprezintă un salariu brut.
Conform legislației fiscale din România, sumele reprezentând drepturi salariale brute se plătesc prin reținerea la sursă a impozitului pe venit și a sumelor reprezentând contribuții sociale obligatorii și virarea lor către bugetul de stat și plata către salariat a sumei nete cuvenite. Deci, modul legal de punere în executare a acestei sentințe este acela al plății către salariați a sumelor nete cuvenite în baza Sentinței și virarea către bugetul statului a sumelor reprezentând contribuții sociale aferente primelor achitate.
Cu respectarea prevederilor legale, O. P., cu bună-credință, a executat întocmai S., anterior rămânerii acesteia irevocabilă, prin plata voluntară către fostul salariat a sumei nete decurgând din S. și plata către bugetul asigurărilor sociale a sumei reprezentând impozit pe venit și cuantumul asigurărilor sociale prin reținere la sursă.
Acesta este motivul pentru care societatea nu avea interes să atace încheierea pronunțată în data de (...) în dosarul nr. (...) a T. M., de lămurire a dispozitivului sentinței, atâta timp cât aceasta este corectă sub aspectul stabiliriiobligațiilor ce incumbă societății, iar modul de punere în executare este prevăzut de C. F.
D. societatea reclamanta arătat că suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată reprezintă suma obținută de intimata pârâtă, fără să fi fost datorată de O. P., prin executarea silită ce a purtat asupra diferenței între suma brută rezultată din S. pronunțată ca fiind datorată intimatei și suma efectiv plătită de O. P. de bună voie, reprezentând suma netă la care acesta era îndreptățită în temeiul Sentinței, după deducerea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, care potrivit legii au fost reținute la sursă de O. P. și virate la bugetul statului, prima instanță nu se pronunță asupra acestor aspecte ce ar fi determinat admiterea acțiunii.
În mod eronat, prima instanță omite să analizeze dacă plata efectuată prin executare silită era datorată, respectiv: dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor reprezentând drepturi salariale din conturile societății, atâta vreme cât aceasta plătise deja de bunăvoie toate sumele nete datorate angajatului său; să efectueze ea însăși, ca instanță specializată în conflicte în domeniul drepturilor salariale, un calcul al sumei certe pe care recurenta o datora în baza Sentinței amintite către fostul salariat, cu excluderea contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii plătibile către stat.
Fără a face aceste minime verificări, și cu ignorarea probelor de la dosar, respectiv a adresei ANAF nr. 903704/(...), care confirmă fără putere de tăgadă că plata efectuată era nedatorată salariatului intimat, deși se consideră legal învestită și reține cauza spre soluționare, respinge ca neîntemeiată acțiunea pe baza unei presupuse achiesări la procedura de executare silită. În acest sens, hotărârea echivalează cu o veritabilă denegare de dreptate.
Pe de altă parte, prima instanță apreciază în mod superficial și pur teoretic, făcând abstracție de apărările O. P. din răspunsul la întâmpinare și de circumstanțele concrete ale cauzei, că nu ar fi întrunite condițiile plății nedatorate care ar fi trebuit să fie executată din eroare, întrucât O. P. nu a contestat executarea silită și ar fi achiesat prin aceasta la executarea silită recunoscând astfel implicit datoria pretinsă de 2.046,82 lei, astfel încât solicitarea de restituire a sumei menționate în baza art. 256 alin (1) din C. muncii ar fi nefondată.
Or, în speță sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru a face aplicarea art. 256 C. muncii, precum și al art. 992 din vechiul Cod civil.
Astfel, așa cum se arată în doctrină, "Eroarea trebuie să îndeplinească următoarele condiții: - să fi avut un caracter determinant, în sensul că în lipsa erorii solvensul nu ar fi făcut plata; - să lipsească orice culpă din partea solvensului acesta trebuind să fie de bună-credință; - numai solvensul trebuie să fie în eroare; când plata se face printr-un reprezentant, este suficient ca numai acesta să se afle în eroare;
Cu privire la lipsa culpei din partea lui solvens, trebuie precizat că este imposibil a se elimina complet în materia plății nedatorate consecințele normale ale culpei. Orice eroare în cazul plății nedatorate implică și existența unei culpe de o gravitate mai mică sau mai mare. Prin aceasta se deosebește eroarea din materia plății nedatorate de eroarea care intră în componența bunei credințe, unde se cere lipsa oricărei culpe oricât de ușoare. C. că în cazul plății nedatorate s-a stabilit că repetițiunea poate fi înlăturată numai în caz de culpă gravă a lui solvens.
În vederea evaluării întrunirii acestor condiții, se impunea analizarea stării de fapt de către instanța de fond. D. nu ne aflăm în situația tipică de plată nedatorată, suma fiind plătită în baza unei proceduri de executare, se poate lesneobserva îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru nașterea dreptului la repetițiune în persoana reprezentanților reclamantei.
Astfel, în ceea ce privește prima condiție, este evident că fără a se afla în eroare cu privire la obligația sa de plată precizată în adresa de înștiințare a popririi, societatea s-ar fi putut opune acestei executări silite nelegale.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, aceasta este pe deplin îndeplinită, în speță neputând fi vorba despre o culpă gravă a societății în efectuarea plății.
Faptul că, cu nerespectarea prevederilor legale și cu vădită rea-credință, pârâta, cu concursul executorului judecătoresc, a procedat la demararea unei executări nelegale, urmărind obținerea abuzivă a unui venit nejustificat, exclude culpa reclamantei.
Faptul că reclamanta nu a promovat o contestație la executare în termenul legal de 15 zile de la primirea adresei de înștiințare a poprii, în condițiile în care: profitând de faptul că în S. amintită figurau ca reclamanți nu mai puțin de 169 de persoane - fiecare cu situația sa specifică și fără o individualizare a sumei ce ar fi fost datorată fiecăruia, prin somație, executorul judecătoresc nu a determinat suma executată aferentă fiecărei persoane, ci a procedat la emiterea unei adrese de înființare a popririi în care se menționa o sumă globală, fără vreo referire la sumele aferente fiecărei persoane și temeiul lor. Aceasta cu toate că unele persoane nu au fost angajați ai societății în toți acești ani, deci se impunea anexarea și verificarea contractelor individuale de muncă ale acestor persoane;
- aceasta nu era singura somație de plată venită pe adresa societății recurente, ci la momentul executării silite demarată de pârâta, la nivelul întregii
țări erau în diverse faze de desfășurare alte zeci de mii de procese și executări silite cu obiect similar, în baza cărora erau executate de către departamentul de resurse umane plăți voluntare, în mod legal, prin plata drepturilor salariale și reținerea la sursă a impozitelor aferente;
- având în vedere că nu era în mod rezonabil posibil ca departamentul de resurse umane să reușească verificarea într-un interval atât de scurt a corectitudinii calculelor efectuate de executorii judecătorești în toate somațiile de plată comunicate pe adresa societății;
- și în condițiile în care, dată fiind imposibilitatea verificării într-un interval atât de scurt a tuturor calculelor spre a sesiza apărătorul legal al societății, reprezentanții departamentului de resurse umane al societății s-au încrezut cu bună-credință în aparența de legalitate a conținutului somației de plată emisă de către executorul judecătoresc, în condițiile în care acesta este un veritabil organ învestit cu autoritate de stat pentru a putea impune debitorului urmărit obligația de a executa dispozițiile cuprinse în titlul executoriu, organ care este prezumat a respecta prevederile legale în cursul acestor acte de executare, este evident faptul că neopunerea pe cale judiciară la executarea silită nu poate fi asimilată de către instanță unei culpe grave a solvensului, fiind asimilabilă unei erori scuzabile a reprezentanților societății reclamante.
Prin urmare, lipsa contestației la executare față de suma neindividualizată în cadrul executării pe care creditorul T. D. urma să o primească din suma globală ce făcea obiectul executării nu poate fi asimilată nicidecum cu vreo recunoaștere implicită a datoriei de 2.046,82 lei pe care ar fi avut-o reclamanta fată de acest debitor, așa cum a considerat prima instanță.
Dimpotrivă, lipsa contestației la executare față de suma concretă ce urma a reveni creditorului reprezintă, în cele din urmă, îndeplinirea condiției efectuării unei plăți din eroare pentru a solicita repetițiunea acesteia în temeiul art. 256 alin. (1) C. muncii, întrucât la momentul respectiv a fost imposibil a se cunoaște faptul că se executa o sumă ce nu era datorată.
Nu mai puțin, plata nedatorată reprezintă un aspect particular al îmbogățirii fără justă cauză, iar prin executarea silită în urma căreia intimatul- pârât a obținut fără drept suma de 2.046,82 lei este evident că s-a realizat o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului - accipiens de rea-credință - în dauna reclamantei, fapt ce dă naștere obligației sale de restituire a sumei pe care a încasat-o de la angajator fără a-i fi datorată în temeiul art. 256 alin.1 C. muncii.
În drept, art. 304, art. 3041 și următoarele C.pr.civ, art. 256 C. muncii.
Intimata T. D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerearecursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală si temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Apreciază intimata că argumentele expuse prin motivele de recurs nu pot fi primite, întrucât în ceea ce privește noțiunea de achiesare la care face trimitere hotărârea primei instanțe, aceasta presupune o atitudine de acceptare a existentei unei datorii prin prisma neopunerii la executarea silită. Această achiesare poate fi tăcută si în faza de executare silită, aceasta fiind în realitate ultima fază a procesului civil.
Argumentele referitoare la neexercitarea contestației la executare din rațiuni logistice vin să infirme celelalte argumente privitoare la o lipsă a interesului promovării unui astfel de demers.
Aspectele ce țin de organizarea internă a societății reclamante, precum si cele ce țin de volumul mare al litigiilor în care a fost implicată aceasta nu sunt de natură a avea influentă asupra îndeplinirii sau nu a procedurilor legale, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a uzat niciodată de prevederile procedurale referitoare la repunerea în termen.
În ceea ce privește argumentele de netemeinicie apreciază că sunt nefondate, întrucât creanța stabilită prin hotărârea judecătorească lămurită si completată a fost certă, lichidă si exigibilă, sumele datorate fiind stabilite în mod clar prin Î. de lămurire a dispozitivului.
Prevederile art. 257, precum si cele ale plătii nedatorate presupun ca premisă esențială o plată voluntară, fapt care nu poate fi reținut în prezenta cauză unde sumele au fost obținute silit prin poprirea conturilor societății.
Nu este reală susținerea referitoare la reaua credință a pârâtului atâta timp cât acesta a efectuat toate demersurile legale privind lămurirea si completarea hotărârii si abia apoi a trecut la executarea silită.
Instituția îmbogățirii fără justă cauză nu-si poate găsi locul în prezenta cauză: hotărârea judecătorească definitivă si irevocabilă, lămurită si completată constituie just titlu si justă cauză a obținerii sumelor pe calea executării silite.
În condițiile în care titlul executoriu nu a fost desființat, intrând în puterea lucrului judecat, cererea privind restituirea sumelor executate silit este inadmisibilă în condițiile în care nu se poate discuta despre o plată voluntară făcută din eroare.
Nu sunt aplicabile prevederile art. 256 alin. 1 C. muncii, nefiind încasată vreo sumă nedatorată. Toate plățile, fie făcute voluntar, fie executate silit au fost primite în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.
Mai mult, este de remarcat faptul că, prin executarea silită, pârâtul din prezenta cauză a primit doar suma de 1.837,55 lei, la această sumă adăugându- se cheltuielile de executare silită, respectiv onorariul executorului judecătoresc, onorariul avocațial si taxele de timbru. C. de executare nu pot face obiectul prevederilor art. 256 C. Muncii sub nici o formă.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea de apel constată că recursul este nefondat, având învedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 868 din 9 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), recurenta reclamantă a fost obligată să plătească unui număr de 169 de angajați, printre care și pârâta, suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de P. și C., începând cu anul 2004 la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu, actualizate în funcție de rata inflației la data plății, precum și să plătească suma totală de 29.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierea civilă din data de 17 octombrie 2008 pronunțată de
Tribunalul Maramureș s-a lămurit dispozitivul hotărârii judecătorești mai sus amintite, în sensul că plata suplimentărilor salariale datorate reclamanților pentru sărbătorile de P. și C. se va face la nivelul de: 980 lei pentru anul 2004,
1400 lei pentru anul 2005 și 1850 lei pentru anii 2006 și 2007.
În temeiul acestor hotărâri judecătorești, intimata pârâtă, împreună cu ceilalți salariați, au formulat cererea de executare silită înregistrată sub nr.
20/2009 la B. E. J. M. M.
Drept urmare, s-a înființat poprirea asupra conturilor bancare ale recurentei, iar la data de 9 februarie 2009 s-a recuperat suma totală de
335.794,01 lei reprezentând drepturi salariale și cheltuieli de executare (onorariu avocat, taxe de timbru și onorariu executor).
La data de 26 februarie 2009 executorul judecătoresc a procedat la eliberarea sumelor recuperate în urma executării silite, intimatei pârâte fiindu-i acordate atât drepturile salariale, dar și o sumă cu titlu de cheltuieli de executare, sens în care a fost încheiat procesul-verbal depus la filele 26-27 din dosarul de fond.
Prin demersul său judiciar reclamanta recurentă a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2046,82 lei încasată prin executare silită, susținând că aceasta este o sumă necuvenită și nedatorată, deoarece anterior a executat hotărârea plătind voluntar suma netă la care a fost obligată și a virat la bugetul de stat impozitul și contribuțiile sociale aferente.
Curtea apreciază că în mod just s-a reținut de către prima instanță că în speță nu devin incidente dispozițiile art. 256 alin. 1 C.muncii, indicate în mod expres în precizarea cererii de chemare în judecată, potrivit cărora „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie";.
Într-adevăr, dispozițiile legale mai sus citate, reglementează obligația de restituire pe care o au salariații față de angajator, ce are la bază îmbogățirea fără justă cauză și dau dreptul angajatorului de a urmări pe beneficiarul acestor sume nedatorate, însă în speță nu se solicită restituirea unei sume plătite benevol de angajator salariatului, ci a unei sume încasată de salariat prin executare silită.
Chiar dacă în cuprinsul art. 256 C.muncii nu se dă o definiție exactă a noțiunii de sumă nedatorată și nu se detailează condițiile în care se naște obligația de restituire a unor sume încasate fără să fi fost cuvenite, în speță nu se poate reține că sumele primite de pârâtă la finalizarea executării silite au caracterul unor sume nedatorate, întrucât aceasta ar echivala cu o constatare a nelegalității actelor întocmite de executorul judecătoresc.
Atunci când sunt încălcate prevederile legale în cadrul executării silite, persoana interesată are posibilitatea să sesizeze instanța de executare, urmărind să obțină anularea actelor de executare silită contrare legii, iar mijlocul procedural pe care legea îl pune, în acest scop, la dispoziția celui interesat este contestația la executare, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 399 și urm. C.proc.civ.
În ceea ce îl privește pe debitor, contestația la executare reprezintă singurul mijloc procedural reglementat de lege pentru valorificarea unor drepturi și pentruexercitarea controlului judecătoresc asupra legalității măsurilor dispuse de executorul judecătoresc, în ultima fază a procesului civil, aceea a executării silite. Astfel, potrivit art. 399 alin. 1 C.proc.civ. "împotriva executării silite însăși, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare". De asemenea, potrivit art. 61 din Legea nr. 188/2000: "Cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de C. de procedură civilă".
În situația în care debitorul pierde termenul de contestație, acesta nu mai are posibilitatea conferită cu titlu de excepție de art. 401 alin. 3 C.proc.civ. doar terțelor persoane, de a putea recurge și la calea procedurală a unei cereri separate, în ipoteza în care ele n-au introdus contestația la executare înăuntrul termenului legal.
Așadar, controlul instanței la cererea creditorului sau debitorului cu privire la actele de urmărire silită se declanșează doar în cazul aceștia introduc contestația împotriva actelor de executare.
Așa cum a arătat și recurenta în fața instanței de fond, contestația la executare propriu-zisă poate privi nerespectarea formelor pentru investirea cu formulă executorie, nerespectarea condițiilor prevăzute pentru încunoștințarea debitorului, prescripția dreptului de a obține executarea silită, perimarea executării silite, invocarea compensației legale, precum și alte motive de nulitate, însă recurenta omite a arăta faptul că pe calea contestației se poate invoca și faptul că debitorul și-a executat de bunăvoie obligația înscrisă in titlul executoriu, aceasta fiind una dintre apărările de fond, ce privesc cauze de stingere a obligației înscrise în titlul executoriu ce au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii și pot fi invocate în cadrul contestației.
Chiar dacă reclamanta recurentă nu a solicitat în mod expres anularea actelor de executare, Curtea apreciază că aceasta tinde la o verificare a modului în care a fost efectuată executarea silită, ceea ce nu poate fi primit, deoarece modalitatea procedurală stabilită de legiuitor pentru controlul executării silite este contestația la executare și nu o acțiune de drept comun.
Întrucât recurenta reclamantă nu a promovat o contestație la executare,
Curtea reține că sumele reprezentând drepturi salariale și cheltuieli de executare, încasate de pârâta intimată prin executarea silită a sentinței civile nr. 8. a T. M., nu se încadrează în noțiunea de sume încasate necuvenit conform prevederilor art. 256 alin. 1 din C. muncii.
Împrejurările invocate de recurentă în sensul că a fost în imposibilitate de a promova contestația la executare din rațiuni logistice sau datorită numărul mare de reclamanți nu dau dreptul acesteia de a promova distinct o acțiune de drept comun prin care să solicite a se verifica sumele încasate de creditori, și în consecință nu conferă un caracter nedatorat sumelor primite de salariați ca urmare a executării silite.
În condițiile în care executarea silită s-a finalizat fără a fi formulată o contestație la executare, se constată a fi nefondate criticile recurentei în sensul că prima instanță nu a verificat dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor și nu a calculat suma certă datorată în temeiul sentinței civile nr. 8., deoarece a accepta susținerea recurentei în sensul că în temeiul art. 256 alin. 1
C.muncii se poate verifica în ce mod și-a îndeplinit angajatorul obligația de plată a drepturilor cuvenite anterior executării silite sau dacă mai datora sumele la momentul executării silite, echivalează cu o verificare a legalității actelor de executare silită întocmite de executorul judecătoresc, ceea ce nu poate fi primit.
În speță nu prezintă relevanță dacă reclamanta, în calitate de debitoare, a achiesat sau nu la executarea hotărârii și nici dacă a recunoscut sau nu debituldatorat angajatului, ci doar faptul că reclamanta solicită restituirea unei sume executate silit, fără ca titlul executoriu să fi fost anulat și fără să fi promovat contestația la executare, aceasta fiind unica modalitate procedurală de clarificare a raporturilor dintre debitor și creditor în faza executării silite.
Ca urmare, apare ca superfluă cercetarea motivului de recurs referitor la inexistența unei achiesări la plata făcută prin executare silită, aspectul volitiv implicat de achiesare fiind irelevant, din moment ce singur faptul neformulării contestației la executare este suficient pentru a conduce la constatarea caracterului nefondat al acțiunii în restituirea plății astfel efectuate, întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. 1 C.muncii.
Este adevărat că în urma executării silite a avut loc o sporire a patrimoniului pârâtei intimate, însă această îmbogățire are la bază un just temei, respectiv o executare silită necontestată, context în care nu poate fi validată nici teza îmbogățirii fără justă cauză.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. recurenta va fi obligată la plata către intimată a sumei de 429 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de deplasare, justificate cu înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. O. P. S. împotriva sentinței civile nr. 933 din (...) a tribunalului M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei T. D. suma de 429 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
G.
N. N.
Red.GLT/dact.MS/2 ex./(...) Jud.fond: D.M.H.
| ← Decizia nr. 3813/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2916/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
