Decizia nr. 3849/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3849/R/2012
Ședința publică din data de 26 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției I-a civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic M. A., împotriva sentinței civile nr. 8. din 30 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții Ș. G. „. P. R. R., C. LOCAL AL C. P. R. PRIN P., P. C. P. R., precum și pe chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. B. N. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul de recurs, reclamanta-recurentă a solicitat judecarea cauzei conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8./(...), pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui B.-N. s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local comunei P. R. și I. P. comunei P. R.. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta M. A., prin U. J. a S. L. din Î., împotriva pârâților Ș. generală „I. P. R. R., I. P. și C. local al comunei P. R..
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local
comunei P. R. și I. P. comunei P. R. - prin P. împotriva chemaților în garanție M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N., M. E., C., T. și S.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut analizând dispozițiile art.167 alin.1 din L. nr.84/1995, art.36 din L. nr.215/2001, art.62 din legea nr.215/2001, și art.63 alin.4 din aceeași lege că P. municipiului B., are calitate de ordonator de credite al unității administrativ teritorială în a cărei rază funcționează angajatorul, iar C. local al municipiului B., are atribuția aprobării bugetului local la propunerea primarului, motiv pentru care excepția invocată va fi respinsă, urmând a se analiza pe fond acțiunea civilă dedusă judecății și împotriva acestor pârâți.
Măsura diminuării drepturilor salariale prevăzută în art. 1 din L. nr. 1. s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de
1motive a G., măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului și nu substanța acestuia, motiv pentru care a fost instituit caracterul temporar al diminuării salariale și este determinată de o situație de criză financiară internațională, care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării.
Măsura restrictivă instituită este aplicată nediscriminatoriu destinatarilor săi, este temporară, este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași destinație, încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Reclamantul/a M. A., este angajatul/a pârâtei Ș. generală „I. P. R. R. așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar. În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta/ul a intrat în concediu de odihnă la data de 12 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu
25% în temeiul prevederilor Legii nr. 1. începând cu data de 3 iulie 2010, momentul intrării în vigoare a acestei din urmă legi.
Prin Decizia în recursul în interesul legii nr.20/2011 Înalta Curte de
Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
În cazul de față, așa cum a rezultat din adeverința emisă de școală reclamantului/ei i-a fost redusă indemnizația de concediu începând cu data de 3 iulie 2010 și până la data de 31 august 2010, menționându-se că în această perioadă retribuția s-a acordat conform dispozițiilor Legii nr. 1..
T. făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată și ținând seama de jurisprudența C. E. a D. O. relevată în decizia pronunțată în recursul în interesul legii, precum și de obligativitatea statuărilor Î. C. de C. și Justiție din Decizia în recurs în interesul legii nr. 20/2011, a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
Raportat la soluția respingerii acțiunii formulate ca neîntemeiată, dat fiind caracterul incidental al cererii de chemare în garanție față de acțiunea principală, examinarea independentă și preliminară a excepțiilor procesuale invocate de chemații în garanție, unite cu fondul cauzei, nu se mai impune a fi realizată, urmând a fi respinsă , în temeiul art. 60 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N., și a M. E., C., T. și S., întrucât este exclusă ipoteza căderii în pretenții a pârâților.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta U. J. A S. L. DIN Î.
B.-N., în numele și pentru cadrul didactic M. A., solicitând instanței admiterearecursului, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1.. și plata diferenței dintre e indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010.
2
În motivarea recursului, s-a susținut că potrivit art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997, cadrele didactice beneficiază de un concediu anual cu plata în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin
62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, iar conform art. 145 alin.(3) din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, în același sens fiind și dispozițiile art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992.
Întrucât reclamanta-recurentă a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, în mod abuziv și nelegal pârâții au procedat la diminuarea indemnizației cuvenite pentru concediul de odihnă, aplicând retroactiv dispozițiile Legii nr. 1., contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legea se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. nu sunt aplicabile indemnizațiilor pentru concediile de odihnă în sensul diminuării lor cu 25%, întrucât conform art. 48 alin. (2) din L. nr. 33/2009, prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare.
Prin sentința atacată, au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., întrucât noțiunea de „. îmbracă în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică (Cauza Buchen contra Cehiei).
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 1., cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Prin decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011 a Completului competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Î. C. de C. și Justiție, s-a stabilit că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. raportat la art. 150 din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
Conform art. 3307 alin. (4) C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Așa fiind, în situația în care se soluționează o acțiune în care sunt incidente dispozițiile art. 1 din L. nr.1., instanța de judecată este obligată să țină seama de dezlegarea dată problemei prin decizia nr. 2. a Î. C. de C. și
Justiție, în sensul că plata cuvenită pentru indemnizațiile de concediu de odihnă ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, se diminuează cu 25 % pentru zilele efectuate în perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile art. 145 alin. (3) din Codul muncii privind plata indemnizației de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înaintea
3plecării în concediu, sau ale art. 7 alin. 5 din Hotărârea G. nr. 250/1992 cu același conținut, nu pot fi interpretate contrar prevederilor art. 1 din L. nr.
1., conform cărora toate salariile, indemnizațiile, inclusiv cele pentru concediile de odihnă cuvenite și plătite pentru perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010, se diminuează cu 25%.
După cum rezultă din probele administrate în prezenta cauză, diminuarea indemnizației de concediu s-a făcut începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010 și prin urmare critica vizând aplicarea retroactivă a Legii 1. este lipsită de temei legal, nefiind încalcat principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Nu corespunde realității că indemnizațiile de concediu de odihnă nu ar intra sub incidența Legii nr. 1., față de prevederile art. 48 alin. (2) din L. nr. 330/2009.
Soluția primei instanțe este legală și din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., deoarece reclamanta nu a avut un „. și nici măcar o „speranță legitimă"; în sensul normei comunitare, astfel că nu poate fi vorba despre o ingerință a statului asupra unui „. pe care reclamanta nu l-a avut.
Curtea E. statuează, în mod constant, că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și politicile sale în domeniul salarizării. În cazul de față nu poate fi vorba de o privare de proprietate deoarece salariatul nu a fost lipsit în totalitate de salariu și în consecință apreciem că scopul ingerinței este justificat de un interes public, necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct.9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru cadrul didactic M. A., împotriva sentinței civile nr. 8. din 30 aprilie 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...)
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. M.-C. V. T. D.
GREFIER M.-L. T.
Red./Dact.: ATN/CG,
2 ex/(...)
Judecător prima instanță : C.N.
4
5
← Decizia nr. 261/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1806/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|