Decizia nr. 4597/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.4597/R/2012
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. E.-C. împotriva sentinței civile nr. 9. din 1 iunie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe intimatul pârât S. H. C. D. F. S., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 15 octombrie 2012 recurenta a înregistrat la dosar note de ședință și acte anexă în susținerea recursului său.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, văzând și solicitarea reclamantei de judecată în lipsă conform art. 242 alin.2
C.proc.civ., o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul T. B. N., reclamanta D. E. - C. a chemat în judecată pe pârâta S. H. C. D. F. S. B., societate care are înființat un sediu secundar în localitatea T., județul B.-N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta să-i plătească salariile cuvenite, potrivit statelor de plată transmise de către sediul secundar T., începând cu drepturile salarialeaferente lunii iunie 2011, până la zi;
- să fie obligată pârâta să actualizeze sumele cu indicele de inflație, până ladata plății efective a creanțelor;
- să fie obligată pârâta să depună declarații unice (D 112) rectificative laorganul financiar competent, în care să fie inclus cu drepturile salariale aferente, tot începând cu luna iunie 2011, la zi, și obligarea remiterii către reclamant a dovezii efectuării acestui lucru(fapt prin care se intră în legalitate, se asumă efectuarea viramentelor datorate de angajator, dar și a celor cu stopaj la sursă).
Pârâta SC H. C. dr. F. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata și nelegală .
Prin sentința civilă nr. 9./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud îndosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta D. E. C., în contradictoriu cu pârâta SC H. C. D. F. S. și pe cale de consecință, a fost obligată pârâta:
- să plătească reclamantei drepturile salariale restante raportat la un salariu de bază brut de 1.200 lei începând cu (...) până la (...) având în vedere pontajele depuse la dosarul cauzei (pentru lunile iunie-iulie câte 168 ore, august-septembrie 176 ore, octombrie - 44 ore, noiembrie - 144 ore, decembrie
- 80 ore activitate prestată).
- să actualizeze aceste drepturi salariale cu indicele de inflație și să achite și dobânda legală aferentă acestor sume, calculate de la data scadenței pentru fiecare salariu (ultima zi din luna următoare) și până la achitarea efectivă.
- să depună declarațiile unice D112 rectificative la organul financiar competent cu includerea drepturilor salariale aferente cuvenite reclamantei începând cu (...) și până la (...) și să îi comunice reclamantei dovada îndeplinirii acestei obligații.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la încheierea unui contract individual de muncă și realizarea raporturilor de muncă, relevante sunt dispozițiile art. 16 din Codul muncii, așa cum au fost modificate prin L. nr. 4. și care prevăd că, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, iar forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. Conform alin. 2 și 3 din același text legal, anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă, iar angajatorul este obligat, ca anterior începerii activității să îi înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă. Sunt incidente totodată și dispozițiile art. 169 alin. 1 Codul muncii, conform cărora nicio reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
După cum rezultă din dispozițiile legale mai sus citate, forma scrisă a contractului individual de muncă este obligatorie, iar aceasta trebuie să se realizeze în baza voinței părților, exprimată prin semnarea contractului. Este de observat că pârâta a depus un exemplar al contractului individual de muncă semnat de reclamanta D. E. C., în calitate de angajat în funcția de director al sediului secundar T. și de angajator S. H. C. dr. F. S. prin reprezentant legal D. F. Constantin Titian. În cuprinsul acestei contract de muncă se reține că reclamanta va începe activitatea cu data de (...), cu o normă de 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână, iar salariul de bază lunar brut este de
1.200 lei.
Reclamanta a susținut că s-a convenit cu angajatorul, ca ea să primească un salariu de 1.000 E., motiv pentru care în statele de plată a trecut suma de 3.000 lei brut (urmând ca împreună cu contribuțiile angajatorului să rezulte această sumă). Aceste afirmații nu au fost însă probate în nici un fel, diferența mică între salariul trecut în contractul ei și cel acordat altor angajați sau faptul că beneficia de indemnizația pentru îngrijirea copilului în sumă de cca. 1.500 lei, nu sunt în măsură prin ele însele să contracareze mențiunile dincontract. Opțiunea pentru a se încadra la pârâtă și renunțarea la această indemnizație, poate fi plauzibilă și în lipsa unui salariu mai mare, mai ales că vechiul loc de muncă al reclamantei a fost desființat.
Rezultă astfel că între reclamanta D. E. - C. și pârâta S. H. C. dr. F. S. s- au derulat raporturi de muncă începând cu data de (...), contractul individual d muncă fiind înregistrat și în sistemul Revisal (f.98), dar salariul de bază este de
1.200 lei și nu de 3.000 de lei, cum s-a trecut în statele de plată întocmite la sediul secundar T..
Din pontajele depuse la dosar de către reclamantă rezultă că a prestat muncă în favoarea pârâtei în perioada iunie 2011- decembrie 2011, pentru lunile iunie-iulie câte 168 ore, august-septembrie 176 ore, octombrie - 44 ore, noiembrie - 144 ore, decembrie - 80 ore activitate prestată.
Conform dispozițiilor art. 159 alin. 1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza unui contract individual de muncă, iar potrivit art. 164 Cocul muncii salariatul se plătește în bani cel puțin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța a reținut că în situația în care angajatul a prestat munca pentru angajator, acesta are și dreptul la plata salariului pentru activitatea prestată. Rezultă astfel că pârâta era obligată să achite salariile angajatei sale, totuși a omis să facă acest lucru, nu s-a făcut dovada că plata salariului s-ar fi efectuat în vreun fel. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S .C. H. C. dr. F. S. a recunoscut că nu a plătit salariile. Totuși pârâta în apărare a invocat faptul că directoarea D. E. C. trebuia să achite salariile din sume aflate în casierie, dar ea nu a făcut acest lucru și nici nu a justificat sumele care ar fi existat în casieria sediului secundar. Aceste susțineri, nedovedite de altfel, nu pot constitui o justificare pentru neachitarea salariului, Chiar în ipoteza în care reclamanta ar avea datorii față de pârâta, nu se poate admite că acest lucru ar îndreptăți pârâta să nu plătească salariile datorate sau să le achite doar în parte, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor titlul executorii cu privire la pretinsele datorii sau a unor angajamente de plată din partea reclamantei.
În ceea ce privește perioada pentru care se datorează salariile, relevante sunt dispozițiile din contractele individuale de muncă și pontajele, chiar dacă pârâta a invocat că activitatea urma să fie desfășurată doar ulterior obținerii tuturor autorizațiilor de către sediul secundar. Nici data înregistrării în Revisal a contractului nu poate fi avută în vedere, întrucât contractul individual de muncă poartă o dată anterioară acestor înregistrări (diferența fiind de 50 de zile), astfel încât îndeplinirea cu întârzierea a acestei obligații de către angajator nu poate avea ca efect diminuarea drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale restante raportat la un salariu de bază brut de 1.200 lei începând cu (...) până la (...) având în vedere pontajele depuse la dosarul cauzei.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neachitării la timp a drepturilor salariale cuvenite, instanța a considerat că se impune ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație calculate de la data scadenței pentru fiecare salariu (ultima zi din luna următoare) și până la achitarea efectivă.
Instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei și dobânda legală aferentă acestor sume calculată de la data scadenței pentru fiecare salariu și până la achitarea efectivă, reținând în acest sens că este permis cumululdobânzii cu rata inflației întrucât, așa cum s-a subliniat în literatura juridică, atunci când creanța este pecuniară, actualizarea ei cu rata inflației exprimă acoperirea prejudiciului produs de sau prin erodarea creanței datorată inflației, având deci rolul de a compensa pierderea suferită calculată ca diferență dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării, iar dobânda legală exprimă fructele bunurilor, acoperă beneficiul nerealizat.
Față de admiterea celorlalte petite și având în vedere obligațiile angajatorului în privința depunerii în termen și în conformitate cu situația reală a declarațiilor la A. F., instanța a obligat pârâta să depună declarațiile unice D112 rectificative la organul financiar competent cu includerea drepturilor salariale aferente cuvenite reclamantei pentru perioadele lucrate începând cu (...) și până la (...) și să comunice reclamantei dovada îndeplinirii acestei obligații.
Instanța a respins solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât la dosarul cauzei nu s-au depus dovezi cu privire la cheltuielile efectuate în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. E.-C., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate, cu trimitere spre rejudecare, ori în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul ca drepturile salariale restante stabilite de instanța de fond sa-i fie calculate la un salariu de baza brut de 3.000 lei.
În motivarea recursului recurenta a susținut că instanța nu a aprofundat fondul cauzei deduse judecății, ceea ce a adus la o incompleta stabilire a faptelor, succesiune a evenimentelor, in ciuda susținerilor argumentate si dovezilor administrate pentru probarea atât a atitudinii de neglijenta, combinata cu reaua credința a angajatorului (prin reprezentantul D. F. Constantin Titian), fata de obligațiile legale privitoare la încheierea contractelor de munca ale tuturor angajaților si procedurile indispensabile de urmat (printre care si înmânarea unui exemplar din CIM angajatului - ceea ce nu s-a întâmplat), dar si fata de obligațiile plății contraprestației muncii - fapt relevat de instanța, insa intr-o nuanța mai "îngăduitoare", cât și împrejurările concrete care au făcut ca angajații sediului secundar T. al SC H. C. D. F. S. B. sa își exprime acordul de angajare si sa presteze activitate angajatorului, trecând cu vederea anumite aspecte reliefate în context, pe care înțelege să le expună (a căror analiza lămurește integral natura conflictului si adevăratele motive pentru care s-au declanșat «întemeiat» litigiile de munca), astfel:
Susține recurenta că din analiza probatoriului de la dosar se poate observa că angajatorul a eludat cu intenție prevederile legale in materia raporturilor de munca (legat de relația cu angajații sediului secundar T.), nemaifiind credibil in susținerile sale (nereușind de altfel sa dovedească concret si coerent nimic din tot ceea ce pretindea a fi real in desfășurarea evenimentelor incidente cauzei, ori colaterale sau străine de cauza), iar in privința nivelului salariului de 1.200 lei înscris de d-l F. in CIM [. contractele individuale de munca fiind transmise angajatorului, pentru înregistrare in Revisal, in format electronic, având trecut salariul negociat de reclamantă cu fiecare angajat, cu excepția contractului său pe care l-a transmis necompletat cu salariul, deoarece a avut convingerea, atunci" ca dl F. este de buna credința si va converti/stabili corect un salariu brut lunar din cei 1000 euro promiși si acceptați ca total cheltuiala cu funcția de director sediu secundar], fara acordul său, neîncunoștiințând-o de acest nivel inserat in CIM, negocierea, oferta dl F. si acceptul reclamantei a fost la nivelul de 1000 E., reclamanta precizând că a înțeles prin aceasta toată cheltuiala angajatorului, in privințasalariului directorului sediului secundar, înscriindu-se în statele de plata cu un brut de doar 3.000 lei).
Pe tot parcursul procesului pârâta nu a făcut referire niciodată la nivelul salariului său înscris in CIM, de 1.200 lei, în ciuda faptului că a negat acest salariu, în răspunsul la întâmpinare dezvoltând momentul debutului angajării sale si oferta făcuta de dansul de 1000 euro, pe care reclamanta a acceptat-o.
Susține recurenta că este cu totul absurd (după cum a demonstrat instanței de fond si a probat cu decizia de stabilire a indemnizației pentru îngrijirea copilului nr. 1302159908416/(...), la un cuantum de 1449 lei) ca cineva, in speța reclamanta, sa accepte un salariu de doar 1.200 lei, devreme ce putea primi mai mult lunar, fara a presta munca desfășurata la H. C. dr. F. S. Ori legat de acest aspect apreciază ca instanța nu a stabilit complet faptele, in funcție de probatoriul administrat, de unde putea sa constate ca nu și-a însușit niciodată acest nivel al salariului, prima semnalare din partea angajatorului fiind in data de (...), răspunzându-i la vremea respectiva in scris, reacția d-lui F. lipsind cu desăvârșire.
Pe de altă parte, este anormal ca reclamanta sa fi acceptat funcția de conducere cu un salariu de 1.200 lei (cu toate responsabilitățile ce implicau asumarea acestei funcții), in timp ce existau funcții de execuție (fara responsabilități multiple) mai bine plătite, adică cu un salariu ce se situa cam la același nivel, 1.000 lei/luna sau 1.100 lei/luna;
În statele de plata pe care le-a transmis lunar sediului social din B. este înscrisa cu un salariu brut lunar de 3000 lei, pârâta nefăcând vreo observație legată de o necorelare intre salariul din CIM si cel din statele de plata, lăsând-o sa înțeleagă ca 3.000 lei este salariul brut corect, abia in (...) (după mai bine de
5 luni de activitate), printr-o notificare pe email îi comunica faptul ca in CIM are un salariul de 1.200 lei.
Instanța in mod greșit a reținut ca poate fi plauzibila opțiunea sa de a se încadra la pârâta cu 1200 lei si renunțarea la indemnizația pentru îngrijirea copilului, pe considerentul ca vechiul loc de munca s-a desființat, deoarece legea îi permite sa își reia concediul pentru îngrijirea copilului si evident plata indemnizației, daca ar fi făcut o asemenea solicitare. Dar având convingerea că salariul oferit la angajare de H. C. D. F. S. (de 1000 euro - in total, cu toate cotele) este substanțial mai mare decât indemnizația, a rămas la statutul de angajat pe funcția de director sediu secundar, neimaginându-și, nici ea si nici ceilalți angajați, ca SC H. C. D. F. S. nu isi va îndeplini obligațiile legale privind înregistrarea corecta a CIM, efectuarea tuturor raportărilor necesare si implicit plata drepturilor salariale.
A mai arătat recurenta că instanța, deși constată disputa pe seama nivelului salariului reclamantei, în baza prerogativelor prevăzute de art. 129
C., nu ordonă și administrarea altor probatorii pentru aflarea adevărului în cauză și aplicarea corecta a legii, reclamanta neavând exprimat un acord, față de angajator, privitor la nivelul salariului de 1200 lei, ci se rezuma în a interpreta CIM aflat la fila 100-103, concluzionând în mod greșit că acesta ar fi contractul dintre părți în integralitate, contrar faptului învederat de reclamantă că nivelul de 1.200 lei al salariului nu a fost niciodată pus in discuție (cu atât mai puțin însușit).
Precizează că a argumentat prin răspunsul la întâmpinare firul evenimentelor si a probat cele afirmate prin înscrisurile depuse odată cu aceasta, rezultând fără putere de tăgada că este împotriva tuturor evidentelor, ca înscrierea a doar 1.200 lei salariu in CIM s-a făcut unilateral, în afara acordului de voința/consimțământului exprimat de reclamantă la semnarea contractului individual de muncă.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea de A.reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit prevederilor art. 16 din
Codul muncii, astfel cum au fost modificate prin L. nr. 4., contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, iar forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
În cauză, din contractul individual de muncă în formă scrisă încheiat de reclamantă cu societatea pârâtă (filele 100-104 dosar fond) rezultă că salariul de bază brut lunar convenit de părți este de 1200 lei lunar.
Se susține de către recurentă că salariul negociat cu reprezentantul societății angajatoare a fost de 1000 euro lunar, însă, astfel cum în mod temeinic a reținut și instanța de fond, se constată că recurenta nu a făcut nici o dovadă în cauză a acestor susțineri.
Atât în fața instanței de fond, cât și prin recursul de față, recurenta pretinde a se accepta susținerile sale, în sensul că salariul convenit cu angajatorul ar fi fost de 3000 lei lunar, respectiv 1000 euro „cu toate cotele";, pe baza unor argumente colaterale, în raport de care susține că se poate concluziona că nu este plauzibil ca ea să se fi angajat cu un salariu de 1200 lei lunar.
Curtea apreciază însă că în mod corect a reținut instanța de fond că împrejurările invocate de reclamantă nu pot prin ele însele să contracareze mențiunile din contractul în formă scrisă privind cuantumul salariului.
Astfel, faptul că salariul reclamantei este cu doar 100 sau 200 lei mai mare decât cel al altor angajați, care nu au funcții de răspundere, reprezintă o împrejurare din care, în lipsa coroborării cu alte probe, nu se poate în nici un caz concluziona că salariul convenit de părți ar fi fost altul decât cel înscris în contract și cu atât mai puțin nu poate face dovada că salariul convenit de părți ar fi cel pretins de reclamantă.
Pe de altă parte, împrejurarea că reclamanta beneficia la data angajării de o indemnizație pentru creșterea copilului de 1449 lei, deci mai mare decât salariul de 1200 lei înscris în contractul de muncă, nu poate conduce prin ea însăși la concluzia că salariul negociat de părți a fost mai mare decât cel înscris în contractul individual de muncă încheiat în formă scrisă, cu atât mai mult cu cât din probele administrate nu rezultă că singura motivație pentru care reclamanta a renunțat la indemnizația pentru creșterea copilului pentru a se angaja la societatea pârâtă a fost cuantumul salariului. O asemenea opțiune putea avea o motivație multiplă, printre care, astfel cum a reținut și instanța de fond, și aceea a certitudinii deținerii unui loc de muncă pe perioadă nedeterminată, având în vedere că indemnizația pentru creșterea copilului ar fi fost acordată pe o perioadă de maxim 2 ani.
De asemenea, nici faptul că în statele de plată înaintate societății a fost înscris un salariu de 3000 lei pe lună nu poate fi considerat ca reprezentând o dovadă în sensul că acesta este cuantumul salariului convenit de părți, având în vedere faptul că acest cuantum a fost înscris de către reclamantă, iar în cauză nu s-a făcut nici o dovadă certă că pârâta a acceptat acest cuantum al salariului reclamantei.
Simplul fapt că pârâta nu și-a exprimat în mod expres obiecțiunile cu privire la cuantumul salariului înscris în statele de plată până în luna noiembrie 2011 (respectiv după înaintarea statului de plată aferent lunii octombrie 2011) nu poate fi considerat ca o recunoaștere sau acceptare a acelui cuantum, câtă vreme pârâta nu a efectuat plata salariului respectiv.
Nefondate sunt și criticile formulate de recurentă prin raportare la prevederile art. 129 cod procedură civilă, având în vedere că potrivit prevederilor art. 129 alin. 51 cod procedură civilă „. nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii";. Având în vedere că prima instanță a cercetat fondul cauzei, iar recurenta nu a solicitat în recurs decât administrarea probei cu înscrisuri, se constată ca fiind nefondată și solicitarea privind trimiterea cauzei spre rejudecare. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. E.-C. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. E.-C. împotriva sentinței civile nr. 9. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. N. N. GREFIER Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: I.S.B.
| ← Decizia nr. 2475/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1087/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
