Decizia nr. 4637/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4637/R/2012
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. M. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 7463 din 28 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C. pentru membrul de sindicat M. I. și pe pârâta intimată G. „. DE S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
Asupra recursului civil de față:
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr.2749/117/ (...), S. L. AL I. P. C. în numele și pentru membrul de sindicat M. I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: G. R. DE S., C. LOCAL AL M. C. N. și P. M. C. N., să fie obligată unitatea de învățământ, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, pentru anul școlar
2006-2007, actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății, precum și la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. nr. 1., pentru membrul de sindicat M. I., pentru perioada (...)-(...), actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății, și obligarea pârâților C. LOCAL AL M. C. N. și P. M. C. N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale;
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că salarizarea personalului didactic, a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar se face, în principal ,conform prevederilor Legii nr. 1., care prevede în art. 50 alin. 12 că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar potrivit art. 146 personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă.
Prima de vacanță este prevăzută în art. 59 din Contractele colective de muncă unice la nivel național, în art. 29 alin. 4 din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ și în art. 36 lit. g din C. C. de M. U. J. la N. de R. Î. C.
Art. 241 alin. 1 din Codul muncii aplicabil la acea dată stipulează în mod indubitabil că dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar potrivit art. 8 alin. 2 din C. C. de M. la nivel național, în raporturile de muncă dintre angajați și angajatori se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat.
Având în vedere și prevederile art. 243 din Codul muncii coroborat cu art. 30 alin. 1, 2 din L. nr. 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie.
Pe de altă parte, se arată că L. nr. 329/2009 prevede că pentru anul
2009 prima de vacanță se poate acorda până la data de (...).
De asemenea, potrivit susținerilor reclamantei, O. nr. 1. a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 221/(...), principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400 lei pentru perioada 01.10-(...) și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare și pârâții nu au procedat la calculul si la plata drepturilor salariale potrivit acestei legi.
În drept, au fost invocate prevederile art. 268 alin.1 lit.c din Codul muncii, ale Legii nr. 2. și ale O. nr.1..
Reclamanta a precizat acțiunea, arătând că solicită prima de vacanță pentru anul școlar 2008-2009 și diferențele salariale pentru perioada (...)- (...).
Pârâții C. LOCAL AL M.C. N. și P. M.C. N. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând dispozițiile Legii nr.1., O. nr.31/2009, Legii nr.259/2009, O. nr.41/2009, Legii nr.300/2009, O. nr.1., Legii 2..
La judecarea fondului cauzei a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 7463 din 28 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul
Cluj, s-a admis acțiunea formulată și precizată de către S. L. AL Î. P. C., în numele și pentru reclamanta M. I., în contradictoriu cu pârâții: G. „. DE S., C. LOCAL AL M. C.-N. și P. M. C.-N., unitatea de învățământ pârâtă fiindobligată să calculeze și să plătească reclamantei prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază, actualizată cu indicele de inflație, pentru anul școlar 2008 - 2009, precum și diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G.ului nr. 1., începând cu data de 01 februarie 2009, până la data de 31 decembrie
2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Pârâții C. LOCAL AL M. C.-N. și P. M. C.-N. au fost obligați să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În perioada anului școlar 2008-2009 reclamanta a fost angajata pârâtei în funcția de secretar (personal auxiliar), astfel cum reiese din adeverința emisă de unitatea de învățământ angajatoare.
Potrivit art. 59 alin. 3 din C. C. de M. U. la nivel național pe anii 2007-
2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele C.e de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari
2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În situația instituțiilor bugetare, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Interpretând sistemic și per a contrario aceste prevederi legale, prima instanță a reținut că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
S-a mai reținut că salarizarea personalului didactic era reglementată prin L. nr. 1. care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din L. nr. 1., drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Potrivit art. 50 alin. 12, „personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Conform prevederilor art. 236 alin. 4 din Codul muncii aplicabil perioadei solicitate, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
În C. colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, s-a reținut că aceste clauze evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art. 977-985 Cod civil. A., rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului.
T. a reținut că necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa primei pârâte, iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin contractele colective de muncă.
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în C. colectiv de muncă unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O. nr.146/2007";, tribunalul a reținut că această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care urmează a se dispune obligarea pârâtei, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamantei, actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În temeiul art. 167 din L. nr. 84/1995, pârâții C. local și P. M. C.-N. vor fi obligați la alocarea fondurilor necesare plății primei de vacanță pentru anul 2008-2009.
Asupra petitului având ca obiect plata diferențelor salariale pentru perioada (...) -(...), instanța a reținut că, prin dispozițiile O. nr.1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit.b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare
1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie
2007.
Ordonanța nr. 1. a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr.2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ
50% față de 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin, prin O. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O. nr.1., așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., fiind reduse majorările salariale stabilite de P. .
Prin decizia nr. 1221/(...) publicată în M.Of. al R., partea I, nr.
804/2 decembrie 2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 1., Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite G.ului, sub controlul P.ui, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către G. a de urgență nr. 1. nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, aastfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG 1. a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care a fost modificată denumirea O. nr.1., prin art.I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.2. de aprobare a O. nr.1.
.
Dispozițiile art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6 iulie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.1., statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin D. nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C..
Instanța de fond a reținut că, întrucât modificările aduse O. nr.1. prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din L. nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
T. a mai constatat că G.ul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art.31 alin.3 din L. nr.47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență ( nr.31/2009 și
41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale .
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.1., astfel cum aceasta fusese aprobată prin L. nr.2., tribunalul a reținut că în prezent O. nr.1., privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin L. nr.2..
De asemenea, instanța a mai reținut c, potrivit art.169 alin.1 din
Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Totodată, instanța a reținut jurisprudența constantă a Curții
Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la C. A., reclamanții dețin un bun în sensul Convenției, în sensul de valori patrimoniale, inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său, dreptul lor fiind consacrat de un act normativ în vigoare.
În acest context, văzând și dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția R., tribunalul a facut aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului care constituie o garanție a respectării drepturilor conferite particularilor.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale ordonantele de urgenta ale G.ului nr 1., nr 151/008 si nr 1/2009 dispozitiile OG nr 1., astfel cum a fost aprobata si modificata prin legea nr 2., constituie temei legal pentru diferenta dintre drepturile salariale cuvenite functiior didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv incasate, cu incepere de la 31 ianuarie 2009, și pana la data de 31 decembrie 2009.
În speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Pentru toate considerentele expuse, prima instanță a admis acțiunea formulată și precizată de S. L. AL I. P. C., pentru reclamanta M. I.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs pârâții: C. LOCAL M. C.-N. și P. M. C.-N. considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentruurmătoarele motive:
Recurenții susțin, în primul rând, ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantei.
De asemenea, aceștia susțin că nu au calitate procesuală pasivă în cauză, neputând fi obligat la alocarea drepturilor salariale pretinse de către reclamant, întrucât sumele destinate cheltuielilor de salarizare a cadrelor didactice din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat sunt sume ce provin de la bugetul de stat.
Recurenții invocă în acest sens disp.art. 63 din L. nr.215/2001, ale art.104 din L. nr.1/2011 și ale H.C.L. nr.57/2012.
Analizând recursurile formulate de pârâții: C. LOCAL M. C.-N. și P. M. C.-N., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Având în vedere disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, aplicabil la data la care termenul de prescripția a început să curgă în cauză, Curtea reține că, la data introducerii acțiunii, (...), dreptul la acțiune al reclamantei nu era prescris nici în ceea ce privește dreptul său la plata primei de vacanță cuvenite pentru anul școlar 2008-2009, care trebuia plătită în vara anului
2009, nici în ceea ce privește diferențele de drepturi salariale solicitate pentru perioada 1 februarie 2009-31 decembrie 2009.
Potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 12 din L. nr. 1., în vigoare în perioada pentru care se solicită în cauză drepturi bănești, personalul didactic
beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de
contractul colectiv de muncă .
Potrivit art. 146 din aceeași lege , în vigoare la data la care primele devacanță solicitate în cauză erau scadente, „în măsura î n care prezentul
statut nu dispune a ltfel, personalului di dactic i se aplică cel elalte dispoziții
din legislația muncii";.
Prin dispozițiile art. 59 alin. 3 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2005-
2006 și 2007-2010 s-a statuat că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico- financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Așadar, contractele colective de muncă la nivel național aplicabile în perioada de referință prevăd posibilitatea acordării prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a unei prime de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
C. C. de M. la N. de R. Î. pentru anii 2005-2006 stabilește că prima de vacanță se acordă din veniturile proprii ale unității de învățământ.
La data de (...) a fost înregistrat însă la D. de M. și P. S. a J. C. C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2007-2008, prelungit până la (...), care la art.36 lit.g) prevede că personalul din învățământ beneficiază de o „o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O. nr.146/2007";.
Potrivit art. 25 alin.3 L. 130/1996, contractele colective de munca se aplică de la data înregistrării la D., sau la o dată ulterioară în măsura în care părțile își manifestă voința în acest sens.
Prin urmare, Curtea apreciază că pentru anul școlar 2008-2009, reclamanta este îndreptățită la plata primei de concediu, în temeiul disp. art.36 lit.g) C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.
În consecință, în mod corect prima instanță a admis și cererea reclamanților de obligare a C. Local și P. M. C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății primelor de vacanță aferente anilor școlari 2008-2009.
De asemenea, în mod corect prima instanță a constatat că reclamanta este îndreptățită, în perioada 1 februarie 2009-31 decembrie 2009, la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor Legii nr. 2., drepturi de care aceasta a fost lipsită în mod nejustificat.
Prin decizia nr.3/2011, obligatorie pentru instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, având în vedere efectul deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de U. ale G.ului nr. 1., nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței G.ului nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Se reține că în mod corect prima instanță a soluționat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților-recurenți în cauză, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență:
1. un viceprimar - președinte;
2.șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local;
3. unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate;
4. unul-doi directori ai unităților de învățământ;
5.reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene.
În ceea ce privește disp.art.63 din L. nr.215/2001, se reține că recurenții nu au probat în cauză că ar fi solicitat, în cadrul fundamentării fondurilor necesare unităților de învățământ, alocarea în buget a sumelor necesare plății drepturilor solicitate de către reclamantă prin acțiune.
Cât privește disp.art.104 din L. nr.1/2011 și ale H.C.L. nr.57/2012, nu se poate reține că acestea ar putea fi aplicabile în cauză, întrucât nu erau adoptate la data la care drepturile solicitate prin acțiune erau scadente.
Având în vedere aceste dispoziții legale, se reține că recurenților le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor și a prevederilor contractuale în vigoare.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.1 Cod.proc. civilă, urmează să se respingă ca nefondate recursurile formulate de C.
LOCAL M. C.-N. și P. M. C.-N. și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții: C. LOCAL AL M. C.-N. și pe P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.7463 din 28 iunie
2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
G. C.
GREFIER
Red./Tehnored.: C.M.;
2 ex.- (...);
Jud.fond: Tribunalul Cluj: R. M. V..
| ← Decizia nr. 1382/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1118/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
