Decizia nr. 4668/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 4668/R/2012

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.A T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. - C. M. SA împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 martie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe intimații reclamanți U. A., D. I., P. A., G. D., C. T. I. și pe intimata pârâtă S. C. M. SA - S. T. C. M. , având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în cauză, la data de 8 noiembrie 2012, intimații reclamanți au înregistrat întâmpinare.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud îndosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată, excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B., prin S. T. a S. N. de T.

F. de M. ,,C. M. "; SA și de pârâta S. T. a S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA.

S-a admis ca fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâte în ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008 și

2009, solicitat de reclamanții G. D., P. A., D. I., și U. A. și în ce privește prima pentru Z. feroviarului 2009, prima pentru P. 2009 și prima pentru C. 2009 solicitate de reclamantul U. A. și în consecință respinge cererile reclamanților G. D., P. A., D. I. și U. A. având obiect obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009, precum și cererea reclamantului U. A. având obiect obligarea pârâtelor la plata primelor pentru Z. feroviarului 2009,pentru P. 2009 și pentru C. 2009 pentru existența autorității de lucru judecat.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G. D., P. A., D. I.

și U. A. și C. T., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. M. „. M. S. B., prin S. T. a S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA și S. T. a S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA și în consecință:

Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească: salariul suplimentar pentru anul 2010, proporțional cu perioada efectiv lucrată de fiecare, următorilor reclamanți: G. D., P. A., D. I., U. A. și C. T. salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009 (proporțional cu perioada efectiv lucrată), reclamantului C. T. prima de Z. feroviarului pentru anul 2009; ajutorul material de P. pentru anul 2009 și ajutorul material de C. pentru anul 2009, reclamanților G. D., P. A., D. I. și C. T., sume actualizate cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data scadenței fiecărui drept și data plății efective și respinge cererea având obiect plata ajutorului material pentru C. 2008 ca neîntemeiată.

Au fost obligate pârâtele să plătească 150 lei reclamantului C. T., câte

100 lei reclamanților G. D., P. A., D. I. și 50 lei reclamantului U. A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Examinând cu prioritate excepțiile invocate tribunalul a reținut că excepția autorității de lucru judecat în ce privește plata salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009 solicitat de reclamanții G. D., P. A., D. I., este întemeiată, având în vedere că prin sentința civilă nr.812/2011, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr.(...) (f.133), pârâtele au fost obligate să plătească acestor reclamanți salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009, astfel că există triplă identitate de părți, cauză, obiect între cele două pricini și devine incident art.1201 Cod civil.

Excepția autorității de lucru judecat este întemeiată și în ce privește plata salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009 și a ajutorului material pentru P. 2009, C. 2009 și Z. feroviarului 2009, solicitate de reclamantul U. A., având în vedere că prin sentința civilă nr.1583/(...), pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr.(...)(f.138), pârâtele au fost obligate să plătească aceste drepturi reclamantului respectiv, fiind întrunite cerințele art.1201 Cod civil.

Excepția prescrierii dreptului la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată,reținându-se că potrivit art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Ca atare, pornind de la această reglementare legală, rezultă că toate drepturile solicitate de reclamant sunt venituri asimilate salariilor.

Dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora.

Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.

În consecință, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.

Analizând fondul pretențiilor formulate tribunalul a reținut următoarele:

În primul rând, reclamantul își întemeiază pretențiile, pe lângă CCM la nivel de unitate, pe prevederile C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități și pe cel la nivel de ramură și nu pe contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate.

A. chiar dacă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate plata drepturilor pretinse de reclamant au fost suspendate sau pentru salariul suplimentar se prevede doar posibilitatea acordării lui pentru anul 2010, dispoziția nemaifiind una imperativă, tribunalul a analizat pretențiile reclamantului prin prisma dispozițiilor din cele două contracte colective de muncă încheiate la nivel superior , pe care reclamanții le-au invocat.

Reclamanții au fost salariații pârâtelor până în luna martie 2010 când contractele lor de muncă au încetat urmare a concedierii dispuse în cadrul unei concedieri colective(f.7).

Referitor la salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009 referitor la reclamantul C. T.

Potrivit art. 30 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-

2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar fiind prevăzute în anexa 6.

Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.

Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 5., drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.

Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.

Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Excluderea de la beneficiul salariului suplimentar este prevăzută în situații expres și limitativ indicate în anexa 6.

Față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul pentru perioada în care a fost efectiv angajat al pârâtei și anume: pentru anii 2008 și 2009.

Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.

S-a considerat că nu poate fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație.

Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.

D. se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.

Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată.

Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.

Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2008, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a aplicat doar din data de 4 iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 ianuarie 2009 - 4 iunie 2009, însă în tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie 2006 și până la data de 31 ianuarie

2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grupde unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2. care, la art. 30, prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare (pârâta S. N. de T. F. M. C. M. S. B. fiind menționată la pct. 3 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.

Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidentepentru perioada anilor 2007-2009, reclamantul este îndreptățit să primească salariul suplimentar pentru perioada în care a prestat activitate, respectiv pentru anii 2008, 2009, cu mențiunea că în anul 2009 contractul de muncă al reclamantului a fost o perioadă suspendat și acesta nu a prestat efectiv activitate.

A., în speță, nu are nicio relevanță în cauză faptul că în anul 2009 CCM la nivel de unitate ar fi fost suspendat, drepturile pentru anul 2009 urmând să fie acordate în baza Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.

În conformitate cu prevederile art. 247 C. muncii (în forma în vigoare pentru perioada din litigiu), în cazul în care, la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există Contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Prin prisma acestei dispoziții legale, ca urmare a suspendării prevederilor C. colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada (...) - (...), în cauză, au devenit aplicabile prevederile C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.

Referitor la salariul suplimentar aferent anului 2010 pentru toțireclamanții, corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare, tribunalul a reținut că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate așa cum a fost modificat pentru anul 2010 este o facultate și nu o obligație pentru angajator, potrivit art.30 însă pentru anul 2010 devine incident, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii

2006-2008 nr. 2. care, la art. 30, prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, contract în vigoare până la data de 31 ianuarie 2011, precum și CCM la nivel de ramură transporturi în vigoare până la 31 ianuarie 2011.

Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, incident pentru anul 2010, toți reclamanții sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru anul 2010, proporțional cu perioada efectiv lucrată de fiecare.

Referitor la ajutorul material pentru C. 2008 tribunalul a reținut că acestajutor material a fost acordat tuturor reclamanților, așa cum reiese din fluturașul privind drepturile salariale plătite în luna decembrie 2008 (f.121-

123) așa că cererea reclamanților în ce privește de plata a ajutorului pentru C.

2008 a fost respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la ajutorul material pentru sărbătorile de P. 2009, C. 2009 șipremierea pentru Z. feroviarului 2009, tribunalul a reținut că aceste drepturi salariale sunt cuvenite reclamanților G. D., P. A., D. I. și C. T., în temeiul art.71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, cele anterior reținute cu privire la incidența acestui contract colectiv , cu ocazia analizării îndreptățirii la salariul suplimentar pentru anul 2009, fiind valabile și cu privire la aceste drepturi.

Apărarea pârâtei în sensul că estimarea cuantumului primei de Z. feroviarului se determină de către consiliul de administrație în funcție de posibilitățile financiare ale acesteia a fost înlăturată, reținându-se că plata acestei prime nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligație stipulată sub condiție suspensivă, fiind o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. A., suma care trebuie acordată, fiind deci stabilită imperativ, se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, în lipsa negocierii, suma se acordă în cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumului acestei sume peste nivelul minim stabilit de către părți. P. financiare sunt irelevante pentru existența și executarea obligațiilor. D. s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuie să le îndeplinească și să acorde reclamantului toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.

Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite, potrivit art.166 alin.4 din

Codul muncii, s-a dispus ca sumele achitate să fie actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.

În baza art.274 și 275 C.pr.civ. pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului C. T. 150 lei, reclamanților G. D., P. A., D. I. câte 125 lei fiecăruia și reclamantului U. A. 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, din cel total achitat de reclamanți de 750 lei

(f.142).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. de T. F. de M. "C."

M. S., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

În motivarea recursului recurenta critică soluția instanței sub aspectul respingerii excepției privind prescrierea dreptului material la acțiune, sens în care arată că în speța sunt incidente prevederile art.268 alin.1 lit. e din Codul Muncii, litigiul având ca obiect drepturi bănești ce își au izvorul in Contractul Colectiv de M. si nu drepturi salariale acordate pentru munca prestata, astfel cum greșit retine instanța.

Nu orice suma cuvenita sau stipulata in favoarea salariatului face parte din categoria drepturilor salariale, ci doar acele sume de bani ce formează conținutul juridic al noțiunii de salariu, astfel cum este el definit în Codul Muncii la art. 154 alin.1, ca reprezentând "contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca".

Dispozițiile Codului Muncii permit acordarea către salariat si a altor drepturi, fie bănești, fie de alta natura, dar care nu fac parte din salariu, neavând astfel natura juridica de „. salariale";.

Aceasta înseamnă că, fie prin contractul individual de muncă, fie prin contractul colectiv de muncă, pe lângă salariu, părțile pot negocia și stabili acordarea unor drepturi sau avantaje suplimentare (fie bani, fie sub altă formă).

Obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi bănești la care ar fi avut dreptul potrivit unor clauze din contractul colectiv de muncă.

Împrejurarea că aceste ajutoare materiale sau premieri sunt într-un cuantum de cel puțin un salariu la nivelul clasei 1 de salarizare nu determină schimbarea naturii juridice a acestora, referirea la salarizare fiind făcuta de părți doar ca un criteriu de determinare a cuantumului ajutorului material, respectiv primei.

Recurenta critică și soluția pronunțată pe fond, arătând că acordarea ajutoarelor pretinse se face doar in baza unei hotărâri a C.ui de A., în cazul în care situația financiară a societății permite acest lucru.

Acordarea acestor ajutoare materiale nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea lor ca obligație în clauzele contractului individual de munca. Ele pot fi acordate numai în anumite condiții negociate de părți.

In acest sens s-a pronunțat si Curtea de A. B. intr-o cauza similara, respectiv prin D. nr.8369/(...), anexată recursului.

In ceea ce privește salariul suplimentar, intr-adevăr art.30 alin.1 din CCM prevede ca "pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic personalul unității poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Enunțul „poate primi"; nu constituie o clauza cu caracter obligatoriu si nu instituie in sarcina angajatorului o obligație, aceasta fiind condiționata de îndeplinirea unor indici economici care sa permită acordarea acestor drepturi.

În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe prevederile art.299, 301,

304 pct. 8, 9 C.pr.civ. si CCM la nivel de unitate pe anul 2009 - 2010.

Intimații reclamanți, prin întâmpinarea depusă la dosar, au solicitatrespingerea recursului ca nefondat.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. constată că recursul este nefondat, având în vedereurmătoarele considerente:

- Criticile formulate de recurentă referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune sunt nefondate.

A., Curtea reține că pretențiile solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale negociate, care își au izvorul în Contractele colective de muncă încheiat la nivel de unitate și la nivel de grup de unități.

Potrivit disp.art.160 din Codul muncii republicat, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci, așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 159 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor, care în final guvernează regimul juridic aplicabil.

Dincolo de denumirea dată de părți prin contractul colectiv de muncă, drepturilor respective, un drept bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial.

Art.268 alin.1 lit. c din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

De asemenea, conform disp.art.171 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor seprescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Curtea mai reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996, aplicabil în perioada de referință, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii (în forma în vigoare în perioada respectivă.

Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.

Se reține astfel că art. 268 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în cauză, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.160 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 171 și 268 alin.1 lit.c) din Codul muncii în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

- Referitor la premiul de Z. F. și ajutoarele materiale de P. și C. pentru anul 2009 Curtea reține că în mod corect a constatat instanța de fond că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea acestor drepturi în baza art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din T.ul feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/(...), a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 370/(...), fiind valabil astfel 48 de luni de la data înregistrării, aplicabil și pârâtelor.

Potrivit art. 71 din acest din contract colectiv de muncă, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar „pentru Z. feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de administrație la nivelul clasei 1 de salarizare";.

Contractul colectiv de muncă ce constituie temeiul acordării drepturilor respective nu cuprinde nici o mențiune de natură să conducă la concluzia că acordarea acestora ar fi una condiționată, stipulând în mod expres îndreptățirea salariaților de a beneficia de aceste drepturi cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Prin urmare, fiind reglementate ca un drept pur și simplu până la concurența nivelului clasei 1 de salarizare, acordarea acestor drepturi nu este supusă condiției aprobării C.ui de administrație decât pentru ceea ce excede nivelului stabilit prin contractul colectiv.

Este adevărat că textul amintit face referire în ceea ce privește premiul pentru Z. F. la stabilirea de către C. de A. a cuantumului acestei prime la nivelul clasei 1 de salarizare, însă această prevedere contractuală instituie o obligație în sarcina recurentei și nicidecum o simplă facultate a acesteia.

Intenția părților contractante în acest sens este indubitabilă și tocmai pentru a preveni posibile abuzuri ale angajatorilor părțile au inserat cuantumul acestei prime.

Ca atare, C. de administrație nu putea decide în contra unor prevederi contractuale exprese nici neacordarea primei, nici acordarea acesteia la un cuantum inferior celui stabilit de părți.

Cu atât mai mult, recurenta nu își poate invoca propria culpă - lipsa unei hotărâri a consiliului de administrație - pentru a obține exonerarea sa în întregime de o obligație pe care și-a asumat-o prin contractul colectiv de muncă.

Potrivit art. 243 alin. 1 din C. muncii (în forma în vigoare în perioada de referință) executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. a și b din C. muncii (în forma în vigoare în aceeași perioadă), efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate, respectiv pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

De asemenea, potrivit art. 40 alin. 2 lit. c) Codul muncii, „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă";.

- În ce privește motivul de recurs privitor la modul de formulare a dreptului la plata salariului suplimentar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ca drept condițional, Curtea constată că acesta nu poate fi avut în vedere pentru respingerea acțiunii în condițiile în care se invocă de către reclamanți și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și cel la nivel de grup de unități din transportul feroviar ca temei al acțiunii, CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii

2006-2008 statuând prin prevederile art. 30 alin. 1 că „pentru munca ireproșabila desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.

Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/(...), a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 370/(...), fiind valabil astfel 48 de luni de la data înregistrării, aplicabil și pârâtei, produce efecte juridice obligatorii față de aceasta datorită dispozițiilor imperative ale art.41 alin.5 din Constituție și art. 236 alin.4 din Codul muncii raportat la art. 11 alin. 1 lit. b) din Legea nr.130/1996 și art. 241 alin.1 lit. b) din Codul muncii.

Or, în cuprinsul acestui contract colectiv de muncă, pe care de asemenea se întemeiază reclamanții, dreptul la plata salariului suplimentar nu este condițională în sensul arătat de recurentă, ci prevăzut ca un drept neafectat de altă condiție decât aceea de a fi fost prestată o muncă ireproșabilă. Or, sub acest din urmă aspect nu au fost formulate apărări de către pârâta recurentă.

Critica recurentei potrivit căreia obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de îndeplinirea unor indici economici care să permită acordarea acestor drepturi este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă menționat părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile cuvenite de această împrejurare.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de M. „. M. SA este nefondat, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod proc. civ., urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C." M. S. -. sentinței civile nr. 4. din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.A T. D. C. G. G.-L. T.

GREFIER

N. N.

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...) Jud.fond: R.I.B.

← Decizia nr. 1471/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă		Decizia nr. 420/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă →

Decizia nr. 4668/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4668/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă