Decizia nr. 4878/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4878/R/2012
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. C. S. B. - S. „. CF"; C. împotriva sentinței civile nr. 1324/F/(...), pronunțată de T. B. - N. în dosarul nr. (...), privind pe reclamantul intimat C. V., precum și pe pârâta intimată C. N. DE C. F. C. S. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs (f. 4 din dosar) pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și în baza actelor existente la dosar o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1324/F/(...) pronunțată de T. B. - N. în dosarul nr. (...) s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile reclamantului privind plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada februarie 2009-aprilie 2010,invocată de pârâta C. N. DE C. F. „. S. B. - S. C. R. DE E., Î. ȘI R. CF C..
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. V. împotriva pârâtelor C. N. DE C. F. „. S. B. și C. N. DE C. F. „. S. B. - S. C. R. DE E., Î. ȘI R.
CF C. și în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului următoarele drepturi bănești, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective : salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010 , echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de
„. feroviarilor";, P. și C. pentru anii 2009 și P. 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada februarie 2009- noiembrie 2011, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă ca neîntemeiată
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată, în condițiile art. 137 C.pr.civ., tribunalul a reținut următoarele:
Acțiunea s-a formulat la data de (...).
Pretențiile în privința cărora se reclamă neconforma sesizare sunt : plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și a contravalorii tichetelor de masă pentru intervalul perioada februarie 2009 - aprilie 2010. Contrar aserțiunilor pârâtei tribunalul statuează că raportând data de la care curge termenul de prescripție la momentul sesizării instanței, întrucât toate drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani conform art.268 lit.c Codul muncii republicat, acțiunea este în termen legal formulată. Conflictul de muncă supus cercetării judecătorești este unul individual, ivit între reclamant, ca fost salariat și pârâte, prin care se urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâte. T. consideră că și drepturile în discuție se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu, așa încât este aplicabil același termen de prescripție de 3 ani, ca și-n cazul salariului suplimentar și a oricăror drepturi salariale.
Examinând fondul pretențiile s-a reținut că reclamantul C. V. este salariatul pârâtelor în intervalul de timp pentru care reclamă achitarea drepturilor salariale enumerate în acțiune (salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010; ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. feroviarului pentru anul 2009 și P. 2010; contravaloarea tichetelor de masă neacordate din luna februarie
2009), după cum rezultă din contractul individual de muncă depus în copie la dosar, împrejurare confirmată de pârâte prin apărările formulate, recunoscut fiind și caracterul ireproșabil al muncii depuse, respectiv încadrarea angajatului în criteriile impuse de acordurile colective care condiționează acordarea drepturilor bănești litigioase. După cum rezultă din tabelul atașat la dosar nr. (...) (f.636-642), ce a fost acvirat pe cale scurtă prezentului, reclamantul nu a mandatat corespunzător organizația sindicală al cărui membru este să promoveze prezenta acțiune.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, potrivit art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-2010 (f. 15-26) respectiv art. 30 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la (...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 (f.353-357 din dosarul acvirat) pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii. P. art. 236 alin. 4 Codul muncii, în forma sa în vigoare pentru perioada în discuție, text preluat de art.229 alin. 4 din noul Cod al muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. E. contractului colectiv este obligatorie pentru părți, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, contractele colective de muncă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, principii instituite atât de L. nr. 1. rep.( art. 8 alin. 3, art.11 alin. 1, art.30 alin.1), cât șide L. nr. 6. a dialogului social ( art. 132 alin.3, art. 133, art. 148 alin.1), cea din urmă abrogând prin art. 224 lit. d pe cea dintâi. Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul, în calitate de salariat al pârâtelor, este îndreptățit să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul având calitatea de salariat, condiție impusă de prevederea contractuală de care se prevalează, inclusiv la data de 31 decembrie a fiecărui an. S. datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație. Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu. Dacă se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu. Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată. Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Ca atare, această solicitare a reclamantului întemeiată pe dispozițiile acordurilor colective de muncă la nivel de unitate și grup de unități se impune a fi satisfăcută, urmând a fi achitat salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anilor 2008,2009 și 2010.
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., P., Z.feroviarului pentru anul 2009 și 2010 , conform prevederilor acelorași contracte colective,art. 65 din același CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-
2010, respectiv art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la (...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 , cu ocazia fiecăreia dintre cele trei sărbători se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, ajutor de care beneficiază cei care în cursul anului respectiv nu au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an. R. a îndeplinit toate aceste condiții după cum a rezultat din datele comunicate de angajator. Cu toate acestea drepturile litigioase nu au fost acordate, susținându-se în esență că prin actele adiționale la contractele colective de muncă, cele cu 939/(...), nr. 1718/2010 și 2317/2010, respectiv ultim alineat al art. 65 din CCM pe anii 2009-2010 ce stipulează că în anul 2009 și 2010 nu se acordă aceste drepturi, obligația angajatorului nu mai există. Teza este însă greșită întrucât pe de o parte inexistența obligației presupunea inserarea clauzei modificatoare corespunzătoare în sensul desființării dreptului, nu a prorogării termenului de realizare a acestuia, respectiv îndeplinirea obligației angajatorului după expirarea anului 2009, respectiv 2010 ( partenerii social stabilesc că în anul 2009 și în anul 2010 „nu se acordă";ajutorul material, ceea ce presupune temporizarea executării clauzei contractuale și nu anihilarea executării obligației contractuale). Pe de altă parte în tot acest interval de timp sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2., care la art. 71 prevedea, în mod necondiționat, dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. F., cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. D. fiind prioritatea în aplicare a contractului colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul a constatat că reclamantul, ce nu se găsește în nici una dintre ipotezele de excludere de la plata ajutorului, satisfăcând cerința muncii ireproșabile impusă de prevederea contractuală citată, este îndreptățit în baza contractelor colective de muncă la plata ajutorului solicitat, cu atât mai mult cu cât ea este formulată după epuizarea intervalului de timp în care la nivel de unitate s-a decis practic suspendarea acordării. Nici posibilitățile financiare la care se face trimitere în apărările formulate nu sunt relevante pentru existența și executarea obligațiilor. Dacă s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuia să le îndeplinească și să acorde reclamantului toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.
În consecință pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului ajutorul material pentru sărbătoarea P.lui, Zilei feroviarului și C.ului din anii 2009 și
2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare. S. datorate de pârâte suportă riscul devalorizării, astfel că pentru repararea în totalitate a prejudiciului în acord cu prevederile Codului muncii, s-a impus actualizarea cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații
și până la data plății efective.
În privința plății contravalorii tichetelor de masă, pretenția a fost însă neîntemeiată.
Chiar dacă dreptul pretins este stipulat în cuprinsul contractelor colective de muncă la nivel de angajator la art. 77, cât timp prevederea contractuală face trimitere expresă la conformitatea cu legea, stabilind că beneficiul se acordă „în conformitate cu prevederile legale"; și potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", a rezultat neechivoc că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator. În acest sens este de altfel și decizia nr. 14/2008 dată în interesul legii de I. potrivit căreia alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masa se acordă, în toate cazurile, numai dacă: există un contract individual de muncă (persoana are calitatea de angajat); angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă; există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă. Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. Aceasta categorie de personal are dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fostnegociată prin contractele colective de muncă. L. nr. 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă de alocarea de fonduri de la bugetul de stat, iar în legea bugetului de stat pe anul 2009 (L. nr. 18/2009) nu există nicio dispoziție legală pentru sume cu această destinație, așa cum rezultă din anexa 1 a legii, privitoare la sinteza bugetului de stat, nu există nici o referire la tichetele de masă. De asemenea, în anul 2009 nu s-a aprobat prin hotărâre de guvern bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei. R. corelarea directă cu prevederile legale la care face trimitere clauza contractuală convenită de partenerii sociali, respectiv caracterul facultativ al acordării tichetelor de masă, condiționarea beneficiului acestora de existența de sume aprobate în buget cu această destinație și având în vedere faptul că pe anul 2009 și 2010 nu s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei, tribunalul a constatat că cererea de acordare a tichetelor de masă echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă nu este întemeiată.
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, având în vedere și art. 40 din
Codul muncii, respectiv art. 155 și 157 din același cod în forma sa în vigoare la momentul la care trebuiau acordate drepturile în discuție, respectiv art. 40,160 și162 din noul cod al muncii, acțiunea precizată a fost admisă în parte în limitele expuse .
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta C. N. de
C. F. C. S. B., reprezentată de S. C. CF C., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9
C.pr.civ. și art. 3041 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, inclusiv a capetelor de cerere privind plata pentru anii 2008- 2009 și 2010a câte unui salariu suplimentar echivalent cu salariul, cât și plata pentru anii 2009 și 2010 a ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de Z. F., de P. și de C.
În motivarea recursului s-a arătat faptul că prin acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 s-a depășit fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C. C. S., iar R.ele de C. F. nu pot acorda ajutoare materiale din propria inițiativă, întrucât nu au resurse financiare, acestea fiind stabilite prin hotărâre de G.
Prin O.U.G. nr. 79/2001, aprobată cu modificări prin L. nr. 5., s-au stabilit măsuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agenților economici monitorizați, privind fondul de salariu și numărul mediu de angajați, C. C. S. fiind agent economic monitorizat, în sensul prevederilor art. 1 din O.U.G. nr.
79/2001
Tot în motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 11 alin. 3 din
O.U.G. nr. 79/2001, art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 79/2008, prin care a fost abrogată O.U.G. nr. 79/2001, precum și prevederile H. nr. 142/2005 și ale H. nr.
50/2006, concluzionându-se în sensul că pentru agenții economici monitorizați s-a prevăzut, prin aceste acte normative, fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală.
În același scop s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale prevăzute în
Contractele colective de muncă sau, după caz, în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P., etc., se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an, să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65% și, respectiv, cel mult 35% în trimestrul IV din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate.
S-a invocat, totodată, imposibilitatea executării obligației contractuale asumate de angajator, dată fiind incidența teoriei impreviziunii, impreviziune care nu-i este imputabilă angajatorului și care este exoneratoare de răspundere.
Fondul de salarii al companiei este limitat și din această cauză recurentele sunt în imposibilitatea de a acorda pentru anii 2007, 2008 și 2009 salariul suplimentar.
Referitor la pretențiile reclamantului privind plata salariului suplimentar pentru anul 2008-2009 și 2010 precum și a ajutorului material aferent sărbătorilor de Z. F., de P. și C. pentru anii 2009, 2010, acestea sunt neîntemeiate și nejustificate, întrucât pentru anul 2009 și 2010 obligația recurentei de a plăti ajutoarele materiale mai sus menționate, nu există. În data de (...) a fost înregistrat la M. M., F. și P. S., C. nr. (...), care, potrivit art. 2 alin. 2 are valabilitate de un an de la data înregistrării sale, adică, din (...) și până în (...).
P. art. 65 alin. ultim din C. al C. C. S. pe anul 2009, 2010, în anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F.
Totodată, la (...), s-a înregistrat la autoritatea competentă actul adițional nr. 1718/(...) la C. colectiv pe anul 2009, 2010, relevante dina cest act fiind art. 32 și art. 65, art. 32 prevăzând că „pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele 1, 2, 3 nu se acordă";, iar art. 65 ultimul aliniat precizând că „pentru anul 2009, 2010 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F..
Or, aceste motive sunt de ordine publică, deoarece instanța nu poate trece peste voința părților, decât cu încălcarea forței obligatorii a Convenției.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica din recursul pârâtelor referitor la greșita acordare de către prima instanță a salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, pe motiv că, prin aceasta s-ar depăși fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C. C. S., și că oricum, obligația pârâtelor nu poate fi executată întrucât nu există surse în buget care să poată fi alocate în acest sens, Curtea reține că, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 din Statutul pârâtelor, aprobat prin H. nr. 5., drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, pentru personalul de execuție.
P. art. 236 alin. 4 C. muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, executarea contractelor colective de muncă fiind obligatorie pentru părți, conform art. 30 alin. 1 din L. nr.
1., republicată, iar prevederile acestor contracte producând efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, potrivit art. 11 alin. 1 din aceeași lege.
Tot L. nr. 1., republicată, stabilește, în art. 8 alin. 3, că nu este posibil ca un contract colectiv de muncă să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că „Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentrusalarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurente pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Îndreptățirea reclamantului la a beneficia de acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, rezultă și din prevederile art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, înregistrat sub nr. 2., contract ale cărui clauze, prin prisma art. 3 alin. 1, produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare, pârâta fiind menționată la punctul 1 din A. nr. 4 la acest contract.
Curtea constată că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, pe motiv că, pe de o parte, nu sunt prevăzute în buget, iar pe de altă parte, că ar fi intervenit atât teoria impreviziunii, cât și adoptarea unor acte normative, precum O.U.G. nr. 79/2001, O.U.G. nr. 79/2008, H. nr. 142/2005 și H. nr. 50/2006, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O.U.G. nr. 79/2001 și O.U.G. nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurentele nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. nr. 1. și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât, salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurentele nu au probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art. 21 din Contractele colective de muncă invocate în cauză, și-au asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
Deși, potrivit susținerilor recurentei, drepturile litigioase din cauza pendinte nu au fost acordate, pe motiv că prin actele adiționale la contractele colective de muncă, cu nr. 939/(...), nr. 1718/2010 - de acesta recurenta prevalându-se în mod expres prin recursul promovat -, și nr. 2317/2010, precum și prin art. 65 din contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010, s-a stipulat că în anii 2009 și 2010 aceste drepturi nu se acordă, totuși Curtea constată că susținerea recurentei este eronată, în condițiile în care în actele adiționale de care se prevalează recurenta nu s-a stipulat o clauză modificatoare corespunzătoare în sensul desființării dreptului, ci doar o clauză de prorogare a termenului derealizare efectivă na acestui drept, adică, îndeplinirea obligațiilor angajatorului după expirarea anului 2009, respectiv, 2010.
Drept urmare, Curtea constată că în mod legal prima instanță a admis cererea reclamantului, având ca obiect acordarea salariului suplimentar, pentru anii 2008, 2009 și 2010, mai ales că, nu s-a făcut dovada în speță de către recurente că reclamantul s-ar fi încadrat în vreuna din ipotezele în care acordarea salariului suplimentar este condiționată, prevăzute de A. nr. 6 la contractul colectiv de muncă.
Așa fiind, acest motiv din recursul pârâtelor urmează să fie respins ca nefondat.
Referitor la motivul de recurs, din recursul pârâtelor, prin care se solicită neacordarea ajutorului material acordat pentru Z. F. și pentru P. și pentru C., pentru anii 2009-2010.
Motivul de recurs referitor la neacordarea premierii pentru Z. F. și a ajutorului material de P. și de C., ambele aferente anilor 2009-2010, este neîntemeiat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr. 1625/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării. Prin A. adițional înregistrat sub nr. 1753 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...), iar prin A. adițional înregistrat sub nr. 437 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...).
C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr. 2572/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării.
C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 - 2008 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr. 1625/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării. Prin A. adițional înregistrat sub nr. 1753 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...), iar prin A. adițional înregistrat sub nr. 437 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...).
Susținerile recurentei, în sensul că pentru anii 2009-2010 nu există un temei legal pentru acordarea ajutoarelor materiale aferente sărbătorilor de paște și de Z. F., întrucât, potrivit art. 65 alin. ultim din contractul colectiv de muncă nr. (...), pe anul 2009-2010, „în anul 2009 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F., este doar parțial fondată, respectiv, Curtea constată că reclamantul era îndreptățit la a beneficia de acordarea acestui ajutor material, însă nu în temeiul art. 65 alin. ultim din C. colectiv de muncă nr. (...), ci în temeiul art. 71 alin. 1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar, coroborat cu art. 247 C. muncii.
Astfel, în perioada (...)-(...) nu a existat contract colectiv de muncă la nivelul societății, însă, Curtea constată că în speță acordarea acestor prime se cuvine a fi dispusă nu în temeiul art. 65 alin. ultim din C. colectiv de muncă nr. (...), ci în temeiul art. 71 alin. 1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, înregistrat sub nr. 2..
Oricum, în intervalul de timp de care se prevalează recurenta, sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, cu nr. 2., care prevede în art. 71, în mod necondiționat, dreptul salariaților la ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. feroviarului, cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată sub nr. de mai sus, ca urmare a disjungerii din dosar nr. (...), reclamantul și-a întemeiat pretențiile sale pe toate prevederile Contractelor colective de muncă la nivel de unitate, la nivelde ramură transporturi, la nivel de grup de unități, etc., respectiv, pe C. C. de M. al C. C. S. valabil pe anii 2007-2010, pe C. C. de M. la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin actul adițional nr.
370/2008, până la sfârșitul anului 2010.
Cu alte cuvinte, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile tuturor contractelor colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care s-au solicitat despăgubirile în echivalentul drepturilor salariale neachitate.
În conformitate cu prevederile art. 247 C. muncii, în cazul în care, la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există Contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Prin prisma art. 247 C. muncii, ca urmare a suspendării prevederilor C.ui colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada (...) - (...), în cauză au devenit aplicabile prevederile C.ui colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, înregistrat sub nr. 2..
P. art. 71 alin. 1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar, înregistrat sub nr. 2., „în afara ajutoarelor la care au dreptul, potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare; pentru „. F. se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei unu de salarizare";.
Drept urmare, prin prisma art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, coroborat cu art. 247 C. muncii, Curtea constată că se impune a fi respins recursul pârâtelor în ceea ce privește criticile referitoare la respingerea petitelor reclamantului având ca obiect acordarea ajutorului material de Z. F. și de P. pentru anul 2009.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
R. intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefundat recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. „. S. B. - S. C. C. C. împotriva sentinței civile nr. 1324/F/(...), pronunțată de T. B. - N. în dosarul nr. (...), pe care o menține în tot.
Decizia este irevocabilă.
D. și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ
GREFIER
A.-A. M.
Red.I.D.C/dact.VR
2 ex./(...)
Jud.fond: C.N.- Tribunalul Bistrița Năsăud
| ← Decizia nr. 3764/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1033/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
