Decizia nr. 3764/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Comentarii

0

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ N. 3764/R/2012

Ședința publică din data de 25 septembrie 2012

Instanța constituită din : Președinte: A. C.

Judecători : V. M.- președintele C. de A. C.

D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.

Grefier : S.- D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B. în numele și pentru membrul de sindicat S. A.- D. și cel declarat de către M. B. și pârâții C. LOCAL AL M. B. și P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 545 din (...), pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind pârâta Ș. G. N. B., și chemații în garanție M. E. C. T. ȘI S., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect drepturi bănești-diminuare indemnizație de concediu de odihnă cu 25%.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 C.pr.civ.

De asemenea, prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței la data de 25 iulie 2012, pârâții P. municipiului B. și C. Local al municipiului B. au solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă și judecarea cauzei în lipsă.

Prin întâmpinarea înregistrată prin serviciul de registratură al instanței la data de 4 septembrie 2012, Direcția G. a F. P. B.-N. a solicitat respingerea ca nefundat a recursului declarat de U. J. a sindicatelor L. din Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat S. A.- D. și menținerea sentinței atacate.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.545/F din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr.(...) s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și a P. municipiului B.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. A. D., reprezentată prin U. J. a S. L. din I. împotriva pârâților Ș. G. N. 2 B., I. P. municipiului B. și C. local al municipiului B. și pe cale de consecință:

- a fost obligată pârâta Ș. G. N. 2 B. să plătească reclamantei diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă zilelor de (...) - (...), nediminuată cu 25 % potrivit dispozițiilor L. nr. 1. și cea efectiv plătită acesteia.

- au fost obligați C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe de indemnizații.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S..

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P.municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva chemaților în garanție M. E., C., T. și S. pentru lipsa calității procesuale pasive și ca nefondată împotriva Ministerul Finanțelor Publice, cu domiciliul procesual ales la sediul D. G. a F. P. B.-N.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului

B. și P. municipiului B. tribunalul a găsit-o nefondată, motiv pentru care a fostrespinsă potrivit următoarelor argumente:

Potrivit art.167 alin.1 din L. nr.8., lege în vigoare pentru perioada la care se referă acțiunea formulată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale. Conform art.36 din L. nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din legea nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.

T. a concluzionat raportat la aceste dispoziții legale că acești pârâți justifică legitimitate procesuală pasivă, deoarece P. municipiului B., are calitate de ordonator de credite al unității administrativ teritorială în a cărei rază funcționează angajatorul, iar C. local al municipiului B., are atribuția aprobării bugetului local la propunerea primarului, motiv pentru care excepția invocată a fost respinsă, urmând a se analiza pe fond acțiunea civilă dedusă judecății și împotriva acestor pârâți.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C.,

T. și S. este întemeiată și a fost admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 8., republicată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar. Având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtei Ș. G. nr. 2 B., așa cum rezultă dinadeverința depusă la dosar. În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 18 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 1. începând cu data de 1 iulie 2010.

O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediunediminuată, întrucât pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.

Prin D. în recursul în interesul legii nr.20/2011 Înalta Curte de Casație și

Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că în perioada aflată în discuție

(anul școlar 2009-2010), dreptul la concediu de odihnă al personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat a fost reglementat de art. 103 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 17 teza întâi din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare, prevede că modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic se va stabili de M. Î. atare, ministrul educației naționale a emis O. nr. (...) prin care au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, și a H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare.

În cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din L. nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin O. ministrului educației naționale nr. (...):- art. 103 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare: Articolul 103 Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. Î. împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național"; - art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare: Articolul 7(1) Pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.(2) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu de odihnă se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de normă care se iau în calcul.(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică și în cazulefectuării concediului restant din anul 1991.(5) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu."; - Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin O. ministrului educației naționale nr. (...):

- pct. 21: „Pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.";

- pct. 22: „Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.";

- pct. 23: „În calculul indemnizației concediului de odihnă acordat personalului didactic se iau în considerare și sporurile care fac parte din salariul de bază, conform L. nr. 128/1997.";- pct. 24: „Orice convenție prin care se renunță, în totalitate sau în parte, la dreptul la concediul de odihnă este interzisă.";

- pct. 25: „Pentru cei încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la pct. 21-23, cuvenite pentru fracțiunea de normă sau fracțiunile de normă care se iau în calcul.";

- pct. 26: „Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu."La data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, care, în art. 1, prevede următoarele:

Articolul 1(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr.

330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.(2)

În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.

La soluționarea recursului în interesul legii au fost avute în vedere și argumente referitoare la noțiunea de ierarhie a actelor normative, relația existentă între legea generală și legea specială și principiul neretroactivității legii, precum și D. C. Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale.

Algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic șididactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003

- C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul. Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin O. ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, dupăcaz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie

2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.

O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția R., republicată, pentru că indemnizația de concediu înlocuiește salariul (care devine scadent pe măsura prestării activității), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeași modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, după data de 3 iulie 2010, ar obține venituri salariale inferioare celor obținute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, chiar dacă art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.

Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin O. ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu. Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ. Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.

În altă ordine de idei, în opinia Înaltei Curți de C. și Justiție prin aplicarea art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.

Astfel, la data adoptării L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui „., în sensul instrumentului internațional anterior arătat, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010. Pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. reglementează trei reguli de bază, și anume: a) principiul respectării proprietății; b) privarea de proprietate în interes public și condițiile în care aceasta poate fi făcută; și c) controlul folosinței bunurilor.

Cu privire la prima regulă enunțată anterior trebuie analizat dacă la data adoptării L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, reclamanții erau titularii unui drept de proprietate asupra unui bun în sensul C. în ceea ceprivește indemnizația cuvenită pentru zilele de concediu efectuate după data de 3 iulie 2010. În urma analizării jurisprudenței C. E. a D. O. nu s-a identificat vreo cauză în care instanța europeană să fi stabilit că „salariul" pentru o perioadă viitoare (prin asimilare, și indemnizația de concediu) reprezintă un „..

Pe de altă parte, se reține faptul că L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privința salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariați vizați de acest act normativ după data de 3 iulie 2010 și care, în mod evident, vor deveni exigibile după această dată, știut fiind faptul că drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe măsura prestării muncii în favoarea angajatorului.

De altfel, în jurisprudența instanței de la S. în care a fost analizată problema acordării drepturilor salariale au fost stabilite unele principii, după cum se va preciza în continuare. În H. din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea E. a D. O. a statuat următoarele: „C. nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum [...]. O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată."

(paragraful 94 din hotărâre). În H. din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza

Kechko contra Ucrainei, se precizează faptul că: „[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare." (paragraful 23 din hotărâre). Totodată, se reține că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma C., de a stabili politica economică și socială a țării (H. din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).

De asemenea, „speranța legitimă", invocată de reclamanți, a fost reținută de aceeași Curte europeană ca reprezentând un „., în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (H. din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M.u contra R.) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția G. prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea și: H. nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva R.; H. din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva R.; H. din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva R.).

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un „. în sensul C., se apreciază că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului. În analiza respectării regulii anterior amintite se reține că în astfel de cauze ingerința statului nu este de tipul „. de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, H. din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor sau salariilor ca și cum ingerința ar fi o „privare de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, ex ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului.

În jurisprudența C. E. a D. O. se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (H. din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; H. din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53). Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu poate consta, în principal și exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret în ce măsură angajatul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (H. din

12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (H. din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44) sau dacă măsura este discriminatorie (hotărârea pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, citată mai sus, paragraful 39).

Privită prin prisma acestor principii, se apreciază ca ingerința statului este proporțională în raport cu interesele particulare afectate. În plus, conform instrumentului european aflat în discuție, ingerința statului asupra „proprietății" reclamanților trebuie să îndeplinească următoarele cerințe principale: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c) să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o. Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. cere ca ingerința autorității publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală. În acest sens se reține că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută în L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, act normativ care conține prevederi suficient de clare, precise și accesibile pentru a fi considerat „lege" din perspectiva jurisprudenței C. E. a D. O.

Cu privire la scopul ingerinței, măsura diminuării cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este justificată de un interes public („utilitatea publică"), astfel cum rezultă din expunerea de motive a L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, și din deciziile C. Constituționale nr. 872/2010 și nr.

874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale.

Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, se apreciază că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate

(reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat)

și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, așadar și în cea de a doua teză care trebuie coroborată cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană (H. din 20 noiembrie 1955, pronunțată în Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei).

Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă reclamanții să suporte o sarcină disproporționată trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. În această privință, Curtea E. a D. O. a statuat deja că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fijustificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale (Cauza Sfintele mănăstiri împotriva Greciei din 9 decembrie 1994; Cauza Exregele Greciei și alții împotriva Greciei, Cererea nr. (...); H. din 22 iunie

2004, pronunțată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei). În caz contrar, după cum s-a pronunțat deja Curtea E. a D. O., dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din C., cum ar fi principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (Cauza Broniowski, citată anterior). Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin C. (Cauza Străin și alții împotriva R.).

În altă ordine de idei, se reține faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidentă tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Ca atare, se consideră că prin măsurile dispuse prin art. 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin C. (cum sunt nediscriminarea sau preeminența dreptului). În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un „., în sensul art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la C. europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.

Î n cazul de față , așa cum rezultă din adeverința emisă de Ș. G. N. 2 B.reclamantei i-a fost redusă indemnizația de concediu pentru luna iulie și pentru luna august cu 25%, menționându-se că s-a aplicat această reducere și pentru zilele de (...) și (...) (f.30). Se constată astfel că s-a operat o reducere pentru aceste două zile, deși L. nr. 1. nu era încă intrată în vigoare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Totodată este de reținut că nu a existat nici un alt fundament juridic pentru reducerea indemnizației de concediu în cazul reclamantei pentru zilele de 01 și

02 iulie 2010, sub acest aspect acțiunea fiind întemeiată.

În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din

L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 2., republicată și ținând seama de jurisprudența C. E. a D. O. mai sus relevată, precum și de obligativitatea statuărilor Înaltei Curți de C. și Justiție din D. în recurs în interesul legii nr. 20/2011, tri bunalul a admis do ar în parte acțiunea

civilă formulată.

Pe cale de consecință a obligat pârâta Ș. G. nr.2 B. să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferentă zilelor de (...) - (...), nediminuată cu 25 % potrivit dispozițiilor L. nr. 1. și cea efectiv plătită acesteia și a obligat pârâții C. Local al municipiului B. și I. P. mun. B. la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe de indemnizații.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a M. E., C., T. și S.,instanța a reținut că față de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, motivată mai sus, cererea de chemare în judecată a acestui minister formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. a fost respinsă ca fiindîndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată.

În ceea ce privește chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, s-a reținut că prin D. nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție înrecurs în interesul legii, s-a statuat în sensul că „în aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr.

2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.

Această decizie care este obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din C. de procedură civilă și este incidentă în prezenta cauză, astfel încât s-a respins cererea de chemare în garanție ca nefondată împotriva Ministerul Finanțelor Publice, cu domiciliul procesual ales la sediul D. generale a F. P. B.-N.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În baza art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte, reclamanta U. J. a S. L. din Î. B., în numele și pentru membrul desindicat S. A. D., iar pe de altă parte, pârâții C. Local al M. B., M. B. prin P.

și P. M. B.

Prin propriul recurs reclamanta U. J. a S. L. din Î. B.-N., în numele șipentru membrul de sindicat, reclamanta S. A. D., a solicitat modificarea sentinței, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile art. 145 din C. M. și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale H. de G. nr. 2..

Reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Arată recurenta că indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L. nr. 1..

Potrivit principiului consacrat în art.15 alin.(2) din Constituția R., republicata, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

In același sens sunt și dispozițiile art. 1 din C. civil "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva".

În acest sens consideră nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul, a fost diminuata cu 25%.

Prevederile art. 145 din L. nr. 54/2003 - C. M., stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2., republicată.

Mai mult decât atât, C. C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la

M. cu nr. 596/(...), aplicabil si in anul 2009 tuturor salariaților din țară, conțineprevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații stipulând la art. 29 faptul ca : "(1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege (…). (2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute În anexa nr. 6 în funcție de interesul învățământului și al celui În cauză până la data de 15 octombrie. (3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de ce! puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice. (4) Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă".

Pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. D. data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin C. C. de M. U. la N. de R. Î. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de C. M. și H. nr. 2..

În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din L. nr. 1..

Susține recurenta că diminuarea cu 25 % a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.

La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative in vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.

Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, L. nr. 1. nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în M. O., P. 1 nr. 441 abia în data de (...) și intrând în vigoare abia de la data de (...).

Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 1., înainte de apariția ei în M. O.

- Recurenta a mai arătat că art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..

Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare".

- A mai susținut recurenta că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din

Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul laindemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.

Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un drept de proprietate în sensul C. și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus. echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia E..

Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.

Pârâții C. LOCAL AL M. B., M. B. prin P. și P. M. B. au solicitat în recurs,în baza prevederilor art. 304 pct. 9, art. 304 și art. 312 C.pr.civ., modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C.ui Local al municipiului B. și a M. B. prin P., precum și a P. municipiului B.

În motivarea recursului, s-a arătat că sentința este nelegală sub aspectul obligării pârâților să aloce fondurile necesare plății sumelor pretinse dereclamantă.

T. a reținut, în mod corect apreciază pârâții recurenți, că potrivit art. 167 din L. 8., modificată și art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile art. 104 din L. nr.

1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetul de stat, din sume defa1cate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale.

Instanța de fond apreciază că atât C. Local, cât și P. municipiului B. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, invocând prevederile L. nr.

215/2001, și in consecință, dispune obligarea acestor pârâți să aloce fondurile necesare plății diferenței de indemnizație la care este îndreptățită reclamanta.

Pornind de la ceea ce a reținut instanța în considerentele sentinței, cum că Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, apreciază că și în cazul C.ui Local și P. lucrurile stau cam la fel, evident cu respectarea atribuțiilor și competențelor lor specifice prevăzute de lege. În acest sens sunt relevante prevederile L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, evidențiate în continuare:

Din felul în care este formulată obligația ce le revine pârâților, prin dispozitivul sentinței, reiese că ar trebui să aibă o conduită contrară prevederilor legale cuprinse în L. nr. 273/2006,care stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice locale, precum și responsabilitățile autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicare in domeniul finanțelor publice locale.

Pentru a se conforma sentinței instanței de fond, ar trebui ca această alocare de fonduri necesare plății sumelor de bani către reclamantă să ia forma unui angajament bugetar, care în sensul art. 2 pct. 2 din L. nr. 273/2006 este "actul prin care o autoritate publică competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate".

De asemenea, recurenții fac trimitere la definiția bugetului local, ca fiind

"documentul prin care sunt prevăzute și aprobate in fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale", și a cheltuielilor bugetare "sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) în limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetele respective";.

Pentru că s-a reținut de instanța de fond faptul că finanțarea cheltuielilor cu salariile pentru unitățile de învățământ preuniversitar se asigură prin bugetele locale - din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, recurenții au evidențiat și definiția acestor - în sensul L. nr. 273/2006 - art. 2 pct. 59 - "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat - sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale și sumele defalcate cu destinație specială, alocate pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice";.

Conform prevederilor art. 4, „(2) Sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) in cadrul cărora se angajează se ordonanțează și se efectuează plăți reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate";.

Prin trimiterea la aceste prevederi legale recurenții evidențiază faptul că orice alocare de resurse financiare pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte supuse aprobării în prealabil, și, pe de altă parte, trebuie să se indice și să se asigure și sursa de venituri pentru acoperirea acestora. Potrivit art. 12 din aceeași lege, care consacră principiul specializării bugetare, "Veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora"), iar conform principiului echilibrului (art. 13), Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenți. Alte principii pe care autoritățile locale trebuie să le respecte sunt principiul autonomiei locale financiare: "art. 16 (4) Sumele defalcate cu destinație specială se utilizează de către autoritățile administrației publice locale în conformitate cu prevederile legale", și respectiv principiul proporționalității art. 17, "Resursele financiare ale unităților administrativ- teritoriale trebuie să fie proporționale cu responsabilitățile autorităților administrației publice locale stabilite prin lege".

Pe lângă aceste principii, legea mai consacră și o serie de reguli bugetare ce trebuie respectate,astfel cum rezultă din art. 14.

Pentru că instanța de fond a reținut în motivarea sentinței că între instituțiile pârâte chemate în judecată există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar - pentru a motiva excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P..

Recurenții apreciază că situația este similară și în cazul C.ui Local și P., conform prevederilor art. 22 din L. nr. 273/2006, care tratează rolul ordonatorilor de credite.

Prin urmare, așa cum, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor

Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocare acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, la fel și P. are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cudestinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar. Pentru a se putea conforma obligației de a aloca banii respectivi în buget - la capitolul cheltuieli - ar trebui să aibă certitudinea că există și sursa de finanțare pe care să o poată indica la capitolul venituri,

Pentru a putea înțelege mai bine constrângerile de care trebuie să se țină seama, atunci când li se stabilesc în sarcină anumite obligații, fie ele chiar și prin sentințe judecătorești, recurenții fac trimitere la prevederile secțiunii a 2-a din legea finanțelor publice locale, care se referă la calendarul bugetar - respectiv art. 37-39, pe care nu înțeleg să le mai reproducă în recurs. Pârâții arată că doresc doar să sublinieze că există o foarte strânsă corelare și dependență a demersurilor făcute în cadrul procesului bugetar de către autoritățile locale, cu cele de la Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice.

Pentru că instanța a făcut trimitere la prevederile O. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, pentru a arăta că ordonatorii principali de credite au obligația ele diligență de a efectua demersurile legale in vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, arătă că aceste demersuri se pot concretiza prin virări de credite bugetare - care, conform definiției din art. 2, pct. 59 din L.

273/2006 - reprezintă "operațiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare care prezintă disponibilități și se majorează corespunzător o altă subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispozițiilor legale de efectuare a operațiunilor respective".

Pentru că sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă de fapt esența lor niște cheltuieli de personal - atunci când sunt solicitate și supuse aprobării de nucleele financiare ale instituțiilor de învățământ - apreciază recurenții că se face aplicarea prevederilor art. 49 din Lege - Principii în execuția bugetară - (3) Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare";.

Concluzionând, în ceea ce privește C. Local și P. municipiului B., eventualele obligații care pot sa le revină în ipoteza admiterii acțiunii reclamantei, acestea nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege. În acest caz, acestea ar fi cele cuprinse în prevederile O. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilire prin titluri executorii. Conform acestui act normativ, sarcina pârâților, ca ordonator principal de credite, ar fi dispunerea măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite-bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, și în niciun caz alocarea respectivelor sume de bani în buget.

În cazul sumelor de bani care ar trebui alocate către unitățile de învățământ pentru a se achita obligațiile ce derivă din titlurile executorii. prin bugetele locale, aceasta presupune, pe de o parte, ca aceste sume să fie solicitare și evidențiate distinct de către unitatea respectivă de învățământ cu ocazia elaborării proiectului de buget iar pe de altă parte, aceste sume să fie în mod corespunzător solicitate a le fi transferate de la bugetul de stat pentru a putea fi virate.

Recurenții solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, atât a P. municipiului B., cât și a C.ui Local al municipiului B., neavând capacitatea de a aloca fonduri bănești necesare plății sumelor restante datorate reclamantei, sumele cu această destinație fiind alocate de la bugetul de stat.

În cauză au formulat întâmpinare pârâții P. M. B. și C. LOCAL AL M. B. princare au solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

În apărare, a formulat întâmpinare și DIRECȚIA G. A F. P. B.-N. în numelechematului în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin care a solicitatrespingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea de A. constată că recursurile sunt nefondate^,având în vedere următoarele considerente:

Cu privire la recursul reclamantei

Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin D. nr. 20 din 17 octombrie

2011, publicată în M. O. nr. 822 din 21 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și

Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat, cu caracter obligatoriu, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., că: „dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.";

În ceea ce privește reglementarea legală a concediului de odihnă a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele acestei decizii că „în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din L. nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...) …";

S-a mai reținut că „în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. (...)

Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie

2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.";

De asemenea, instanța supremă a statuat în sensul că „Chiar dacă 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.

Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.

Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.

Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.";

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.

Sub aspectul criticilor formulate în recurs din perspectiva reglementăriloreuropene Curtea de A. mai reține și faptul că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva R. (cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva R. (cererea nr. 44605/11), Curtea E. a D. O. a constatat că nu au fost încălcate de către S. român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.

În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea E. a D. O. a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării L. nr. 1., aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății în raport de faptul că dreptul pretins de către cadrul didactic reprezintă un drept de natură salarială.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O., încălcarea principiului neretroactivității legii și modul de calcul al indemnizației de concediu de odihnă în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.

În cauză rezultă că indemnizația de concediu cuvenită reclamantei a fost diminuată conform sentinței începând cu data de 03 iulie 2010, așadar cu luarea în considerare a datei de intrare în vigoare a L. nr. 1..

Având în vedere considerentele expuse, Curtea de A. apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Cu pr iv ire l a recursul p âr âț ilor .

Curtea constată că criticile formulate de către pârâții C. Local al M. B. și P. municipiului B. nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, aceștia înțelegând să critice hotărârea tribunalului doar sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive.

Totodată, Curtea constată că, prin raportare la normele legale incidente în speță, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților recurenți nu poate fi primită, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Întrucât reclamantul solicită plata, pentru membra/ul sa/său de sindicat, a indemnizației de concediu aferentă concediului legal de odihnă pentru anul școlar 2009-2010, în speță, este incidentă L. învățământului nr. 8., raporturile juridice dintre părțile litigante fiind guvernate de dispozițiile L. nr. 8., iar nu ale L. nr. 1/2011, care a intrat în vigoare începând cu data de (...) (30 de zile de la publicarea în M. O. din (...)).

În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004, pentru aprobarea N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

Potrivit art. 167 alin. 2 din L. nr. 8. republicată, „. cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „ M. Î. asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";

Art. 167 alin. 5 din aceeași lege prevede că „fondurile de la bugetul de stat care revine M. Î. se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.

În conformitate cu prevederile art. XIII din O.U.G. nr. 32/2001, aprobată prin L. nr. 3., actualizată, pentru reglementarea unor probleme financiare,

„începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind: a) componenta locala aferenta proiectelor de reforma aflate in derulare la data de 31 decembrie 2000, cofinanțate de Guvernul României si organismele financiare internaționale, precum si rambursările de credite externe, plățile de dobânzi si comisioane la creditele externe aferente proiectelor respective; b) facilitatile acordate elevilor privind transportul pe calea ferata si cu metroul; c) bursele pentru elevii din Republica Moldova, precum si bursele pentru elevii straini si etnicii romani din afara granitelor tarii; d) organizarea examenelor, concursurilor si olimpiadelor nationale; e) perfectionarea pregatirii profesionale a cadrelor didactice; f) cota-parte de participare la proiectele <. da V. la care institutiile de invatamant preuniversitar de stat sunt promotori sau parteneri.

(2) Cheltuielile prevazute la alin. (1) lit. b), precum si cheltuielile aferente facilitatilor acordate studentilor privind transportul pe calea ferata si cu metroul se finanteaza prin bugetul M. L. P., T. si L., iar cele prevazute la lit. a) si c)-f), prin bugetul M. E. si C.

(3) Cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic si inspectoratele scolare se finanteaza de la bugetul de stat prin M. E. si

C.

(4) Cheltuielile efectuate de la bugetul de stat, incepand cu data de 1 ianuarie

2001, pentru finantarea institutiilor de invatamant preuniversitar de stat se regularizeaza cu bugetele locale, dupa aprobarea legii bugetului de stat pe anul

2001.

(5) In termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei ordonante de urgenta in M. O. al R., P. I, la propunerea M. E. si C., M. A. P. si M. F. P. G. va aproba norme metodologice pentru finantarea invatamantului preuniversitar de stat";.

Prin urmare, dispozițiile art. 167 alin. 2 din L. nr.8. statuează în sensul că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unelevenituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

Pe de altă parte, art. 36 din L. nr. 215/2001, republicată, reglementează atribuțiile consiliilor locale, dintre aceste interesând cele enumerate la alin. 4 lit. a, și anume, „., la propunerea primarului, a bugetului local, a virărilor de credite, a modului de utilizare a rezervei bugetare și a contului de încheiere a exercițiului bugetar";, respectiv, cele menționate la alin. 6 lit. a pct. 1, „asigurarea, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, a cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația";.

Potrivit art. 63 din L. nr. 215/2001 actualizată, P. îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții, enumerate expres în acest text legal, în speță interesând însă cele reglementate de art. 63 alin. 1 lit. c, și anume, atribuțiile referitoare la bugetul local și în exercitarea cărora primarul: „a) exercită funcția de ordonator principal de credite; b) întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local";.

Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. 1 din L. nr.

215/2001, „P. reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";.

În cauza dedusă judecății, așadar, calitatea procesuală pasivă a pârâtului recurent C. Local al municipiului B. rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din

L. nr. 215/2001, care stabilesc că, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și, totodată, potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1, asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

Art. 40 din H. nr. (...), pentru aprobarea N. metodologice privind finanțarea

și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, nu face altceva decât să contureze și mai clar atribuțiile ce revin consiliilor locale în alocarea sumelor necesare învățământului din bugetul propriu, respectiv, în aprobarea bugetului fiecărei unități de învățământ.

Astfel, potrivit art. 40 din H. nr. (...), „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.

(2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunicăunităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.

(3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.

Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, „. unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

P. M. B. își justifică, de asemenea, calitatea prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului M. B., conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv, al municipiului, art.

62 alin. 1 din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

Așadar, criticile aduse hotărârii recurate sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților recurenți doar la asigurarea finanțării, pentru plata sumelor pretinse de reclamant/., către unitatea școlară, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți.

Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie, rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor reprezentând drepturi salariale.

Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamanta a formulat acțiunea, nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.

Faptul că pârâții recurenți nu au calitatea de angajatori ai membrilor de sindicat reprezentați de reclamantă nu are nicio relevanță, întrucât au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului membrilor de sindicat, reclamanta solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.

Rezultă, așadar, prin prisma argumentelor mai sus expuse, că pârâții recurenți C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. justifică pe deplin în cauză calitatea procesuală pasivă, reținută în persoana lor de către prima instanță, astfel încât, se impune respingerea recursului acestora ca nefondat.

Așa fiind, în temeiul considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondate

ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. în numele și pentru membrul de sindicat S. A. D. și cel declarat de către M. B. și pârâții C. LOCAL AL M. B. și P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 545 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, (...).

Președinte Judecători A. C.

V. M. D.-L. B.

S.-D. G.

Grefier

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: B. I. S.

← Decizia nr. 1938/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă		Decizia nr. 4878/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Decizia nr. 4194/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă Decizia nr. 3476/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă Decizia nr. 1071/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă Decizia nr. 1938/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă Decizia nr. 4878/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă Decizia nr. 1033/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă Decizia nr. 3628/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă Decizia nr. 4429/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă