Decizia nr. 4930/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4930/R/2012
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. T. F. C. C. C. SA și S. N. T. F. C. C. C. SA - S. de T. F. de C. C. împotriva sentinței civile nr. 1. din 4 iulie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe intimații reclamanți C. E., S. A. A. și B. S., precum și pe intimatele pârâte S. N. T. F. M. C. M. SA și S. T., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților intimați - avocat G. B. din cadrul Baroului C., lipsind reclamanții și reprezentantul pârâților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimații reclamanți prin avocatul ales au formulat întâmpinare înregistrată la dosar la data de 23 noiembrie 2012, întâmpinare pe care reprezentantul acestora arată că înțelege să o susțină.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs, sens în care depune la dosar chitanța nr. 175/(...). În esență, susține reaua-credință a recurentelor în ce privește excepțiile invocate, cât și pe fondul cauzei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud îndosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a mandatarului reclamanților O. S. - S. T. din Depoul C. C.-N., excepție invocată de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S. N. de T. F. de M. „. M. S. B. și S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA - S. T., excepție invocată de aceste pârâte.
S-a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și S. de T. F. de C. C. cu privire la ajutorul material pentru Z. F. și P. aferent anului 2008.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții C. E., S. A., B. S. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. M. „. M. SA B. și S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA - S. T., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C. E., S. A., B.
S., prin O. S. - S. T. din Depoul C. C.-N., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de C.
„. C. S. B. și S. de T. F. de C. C. și în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților C. E. și S. A. salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
- au fost obligate pârâtele să plătească r eclamanților C. E. și S. A. ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. F. și P. pentru anii 2009 și 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului B. S. salariul suplimentar pentru anii 2008 (aferent perioadei lucrate (...)-(...)) și 2010 (aferent perioadei (...)-(...)), echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului B. S. ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. feroviarilor";și P. pentru anul 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
S-au respins cererile reclamanților C. E., S. A., B. S. pentru acordarea ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. feroviarilor";și P. pentru anul 2008, ca prescrise.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului B. S. privind drepturile salariale pentru perioada (...)-(...).
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Analizând prioritar excepțiile invocate în cauză, conform art. 137 C.proc.civ.,instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a mandatarului reclamanților O. S. - S. T. din Depoul C. C.-N., excepție invocată de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B., instanța a respins această excepție, ca neîntemeiată.
Conform art.28 alin (2) din L. nr. 6.:"organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, însă „acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată." Iar la alin (3): „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) si (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.";
Instanța a apreciat că reclamanții C. E., S. A., B. S. au împuternicit organizația sindicală în vederea formulării prezentei acțiuni prin semnarea tabelelor aflate la filele 7-8 din dosarul inițial, astfel încât se impune respingerea excepției invocate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S. N. de T. F. de M. „. M. S. B. și S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA - S. T., excepție invocată de aceste pârâte, instanța a constatat că aceasta este întemeiată.
Trebuie observat că pretențiile reclamanților privesc drepturi salariale aferente unor raporturi de muncă, iar părțile unui asemenea conflict de muncă sunt angajatul si angajatorul. Având în vedere faptul că reclamanții C. E., S. A.,
B. S. nu au fost niciodată angajații pârâtelor S. N. de T. F. de M. „. M. S. B. și S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA - S. T., ci au lucrat în cadrul S. N. de T. F. de C. C. C. SA B. si S. de T. F. de C. C., raportat si la dispozițiile art. 267 Codul muncii, s-a impus admiterea excepției invocate.
Având în vedere admiterea acestei excepții, instanța a apreciat că nu se impune a se mai pronunța cu privire la celelalte excepții invocate de pârâtele S.
N. de T. F. de M. „. M. S. B. și S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA - S. T. (excepția inadmisibilității acțiunii si a prescripției dreptului la acțiune).
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiun e invocată de pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și S. de T. F. de C. C., s-au reținut următoarele:
Obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar, acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic (adică salariul al 13-lea) aferent anilor 2008 - 2010, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de
„. F." (anii 2008-2010), P. (anii 2008-2010).
În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă prescripția pentru salariul suplimentar, aceste drepturi erau exigibile în data de 15 ianuarie a anului următor celui pentru care s-au acordat, astfel încât momentul de început al curgerii prescripției este data de 15 ianuarie a anilor (...) și nu la data de (...) și respectiv 2010, 2011, întrucât aceste drepturi trebuiau achitate la momentul plății salariului aferent lunii decembrie a anului încheiat.
Cu privire la celelalte drepturi salariale solicitate, este de reținut că pârâta recunoaște că dreptul de a cere acordarea ajutorului material de P. s-a născut la data de (...), (...), (...), pentru ajutorul material de Z. F. s-a născut la data de (...),
2009 si 2010.
Pârâta a susținut în continuare faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Totodată conform art. 7 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar salariul personalului din grupul de unități feroviare este confidențial si cuprinde: - salariul de baza care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea si complexitatea sarcinilor funcției ocupate; sporuri la salariul de bază; - adaosuri; - premii.
Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. C. colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile laacțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Față de cele arătate, instanța a concluzionat că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față termenul de prescripție de 3 ani, era împlinit la momentul înregistrării acțiunii, (...) (pe rolul T. C.) doar cu privire la ajutorul material pentru Z. F. și P. aferent anului 2008, astfel încât raportat la aceste pretenții instanța a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și S. de T. F. de C. C.
Raportat la fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 si 2010:
Reclamanții C. E., S. A. si B. S. au fost angajații pârâtelor S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și S. de T. F. de C. C. în perioada 2008-2010, așa cum rezultă din carnetele de muncă. În cazul reclamantului B. S. a existat o suspendarea a raporturilor de muncă între (...)-(...).
C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008 înregistrat sub nr. 2836/(...) a fost prelungit prin două acte adiționale succesive: 370/(...) si 629/(...) până la data de 31 ianuarie 2011.
Art. 30 (1) din C. C. de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, conform căruia „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv". Această prevedere a fost reluată si la art. 32 alin 1 din C. C. de muncă încheiat la nivel de societate, valabil pentru anul 2007 - 2008, modificat si completat prin actele adiționale înregistrate la D. B. sub nr. 1753/(...) valabil până la data de (...), Act A. nr. 437/(...) valabil până la (...), Act A. la CCM nr.
2450/(...) si Actul A. la CCM nr. 1708/(...), valabil până la data de -(...).
Pârâtele au susținut că față de situația financiară a societății, sindicatele reprezentative si patronatul au renegociat clauza prevăzuta la art. 32 al. 1 din CCM la nivel de societate, convenind că aceste prevederi să nu se aplice în anul
2010, ci doar începând cu 01 ianuarie 2011". Instanța a apreciat însă că pentru anul 2010 erau în vigoare dispozițiile citate mai sus din contractul colectiv la nivel de grup de unități.
P. art. 236 alin. 4 Codul muncii în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din L. nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din L. nr. 130/1996 republicată.
P. dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Din cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar cu actele adiționale arătate mai sus, se poate reține că acesta și-a produs efectele doar până la 31 ianuarie 2011.
În anexa VI la C. C. de M. invocat de reclamanți sunt prevăzute criteriile care condiționează acordarea salariul suplimentar, criterii reținute integral de instanță în considerentele sentinței.
Rezultă astfel că excluderea de la beneficiul salariului suplimentar este prevăzută în situații expres și limitativ indicate în anexa IV.
Cu privire la o eventuală sancțiune disciplinară în anii 2008, 2009 sau
2010 sau vreun alt motiv pentru neacordarea salariului suplimentar aferent acestor an, pârâtele nu au dovedit existența acestora, motiv pentru care s-a reținut că pe parcursul anilor 2008-2010 reclamanții nu au fost sancționați disciplinar. Față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, instanța a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie pentru anii 2008, 2009 și 2010.
În cazul reclamantului B. S., raportat la suspendarea contractului individual de muncă ((...)-(...).), acestuia trebuie acordat salariul suplimentar doar proporțional cu perioadele lucrate, respectiv pentru anii 2008 (aferent perioadei lucrate (...)-(...)) și 2010 (aferent perioadei (...)-(...)).
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu. Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată (de altfel lipsa fondurilor nu a fost dovedită în cauză).
Cu privire la acordarea ajutorului material pentru P. aferent anilor 2008-2010
și a premiului pentru „. F."; pentru anii 2008-2010:
Raportat la soluția admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune privind ajutorul material de P. din anul 2008 și prima pentru Z. F. din anul 2008, aceste pretenții au fost respinse ca fiind prescrise.
Începând din data de 28 decembrie 2006 și până la data de 31 ianuarie
2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2., cu actele adiționale succesive arătate mai sus.
P. dispozițiilor art.71 din contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei
1 de salarizare, de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de P. si de C. se afla în concediu fără plată cu o durată de un an, pentru Z. F. se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A., la nivelul clasei 1 de salarizare.
Prevederi identice erau și în articolul 69 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dar pârâtele au invocat faptul că organizațiile sindicale au fost de acord cu renegocierea contractului referitor la aceste prevederi (privind ajutorul de P. și premiul pentru Z. F.), prin actele adiționale nr. 2450/(...) și
1708/(...) convenindu-se că pentru anii 2009 și 2010 aceste dispoziții nu se aplică.
Aceste aserțiuni au fost înlăturate de instanță, apreciind că aceste clauze reprezintă doar o suspendare sau amânare a plății acestor drepturi și nicidecumo înlăturare a acestora pentru perioadele la care se referă aceste clauze. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că, prin CCM la nivel de unitate, drepturile au fost înlăturate pentru anumite perioade de timp și nu doar suspendată plata acestora, în perioadele respective era în vigoare CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nivel superior unității astfel că prevederile acestuia sunt aplicabile salariaților pârâtei.
Analizând situația particulară a reclamanților prin raportare la aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că cererile acestora sunt întemeiate, cu precizarea că reclamantul B. S. poate beneficia de ajutorul material pentru P. și de prima pentru Z. F. doar proporțional cu perioada lucrată.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea conform dispozitivului sentinței.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța a reținut că reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 3.500 lei, dar față de dispozițiile art. 274 C.pr.civ. si având în vedere că acțiunea a fost admisă doar în parte, instanța a obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele S. N. de T. F. de C. "C. C." S. B. și S. de T. F. de C. C., solicitând admiterea recursului și modificareahotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului recurentele au arătat următoarele:
1. În mod greșit instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune față de solicitarea reclamantului de a se acorda salariul suplimentar pentru anii (...).
Reclamanții solicita acordarea salariului suplimentar pentru anii (...), in conformitate cu prevederile art. 32 din C. C. de munca la nivel de societate si art. 30 (1) din C. colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2010.
Solicitările reclamanților își au izvorul in contractele colective de munca, nefiind un drept prevăzut in contractele individuale de munca ale salariaților reclamanți. De asemenea, salariul suplimentar reprezintă o recompensa acordata de angajator salariaților, drept urmare a îndeplinirii ireproșabile a obligațiilor de serviciu de către aceștia, iar dreptul de a acorda o recompensa aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia si nu o obligație.
Deși in contractul colectiv de munca se folosește noțiunea de salariu suplimentar, acest drept nu poate fi asimilat salariului, deoarece nu se acorda lunar si nu este prevăzut in contractul individual de munca.
Având in vedere natura juridica diferita a drepturilor salariale pe de o parte si cea a "salariului suplimentar" pe de alta parte, solicită instanței să constate ca obiectul acțiunii nu consta in plata unor drepturi salariale, ci in obligarea pârâtei la respectarea unor clauze din CCM si, pe cale de consecința, suntem in prezenta unui conflict de drepturi, caz in care sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1, lit. e din Codul muncii republicat.
Dreptul la acțiune in cazul nerespectării prevederilor art. 30 (1) din CCM s-a născut la datele de (...), (...), (...), iar fata de data introducerii acțiunii si raportat la prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii republicat, solicită admiterea recursului si pe cale de consecința admiterea excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului privind acordarea salariului suplimentar pentru anii (...).
2. Considera ca in mod greșit instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la acordarea premierii aferente Zilei F. pentru anii
2009 si 2010 si a ajutorului material de P. pentru anii 2009 si 2010.
Solicitările reclamanților își au izvorul in C. C. de munca aplicabil, art. 69 și art. 71 din C.C.M. la nivel de grup de unități din transportul feroviar. Ajutoarele materiale, deși sunt drepturi patrimoniale, nu sunt drepturi de natură salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de muncă, cu regim juridic distinct.
P. prevederilor art. 159 și art. 160 C. muncii, republicat, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, acesta cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, alte adaosuri. Norma generală definește salariul, componentele acestuia, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, alte adaosuri, temeiul de drept și izvorul obligațiilor - contractul individual de muncă.
Ajutorul de P., C. și Z. feroviarului se acordă cu o ocazie prestabilită, în temeiul unei prevederi a contractul colectiv de muncă și nu se acordă lunar, în raport de munca prestată, așa cum se acordă drepturile salariale.
Având in vedere natura juridica diferita a drepturilor salariale, pe de o parte, si a drepturilor bănești solicitate prin prezenta acțiune, solicita sa se constate ca obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea pârâtei la respectarea unei clauze din C.C.M., și pe cale de consecință, suntem in prezenta unui conflict de drepturi care se prescrie, în raport de prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din C. muncii, republicată, în termen de 6 luni.
În concluzie, având în vedere că dreptul de a cere acordarea ajutorului material de P. s-a născut la data de 19 aprilie 2009, 04 aprilie 2010, iar pentru ajutorul material aferent Zilei F. la data de (...), respectiv (...), rezultă că dreptul material la acțiune pentru aceste drepturi este prescris.
3. Consideră că sentința pronunțata în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar pentru anii (...), a ajutorului material de P. pentru anii 2009 si 2010 si a Primei pentru Z. F. pe anii 2009 si
2010 este data cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Prima instanța nu a reținut apărările formulate de parata prin care a arătat ca S. nu a avut venituri pentru constituirea fondului pentru acordarea salariului suplimentar si ca drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salariu.
Reclamanții solicita acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010 in temeiul prevederilor art. 30 (1) din C. C. de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Aceasta prevedere a fost reluata si la art. 32 alin 1 din C. C. de munca încheiat la nivel de societate, valabil pentru anul 2007 - 2008, modificat si completat prin actele adiționale înregistrate la D. B. sub nr. 1753/(...) valabil pana la data de (...), Act A. nr. 437/(...) valabil pana la (...), Act A. la CCM nr.
2450/(...) si Actul A. la CCM nr. 1708/(...), valabil pana la data de (...).
Învederează recurenta că salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2008, 2009 si 2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită, deoarece, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și unui din agenții economici monitorizați În baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2001 și prevederilor O.U.G. nr. 79/2008, pârâta avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative conform cărora: " ... indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice În condiții comparabile, în funcție de specificul activității ... ".
Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, pârâtei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor (...), aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut, care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Astfel, pentru anul 2008, indicele câștigului mediu a fost de 100,18%
(pct.115 din execuția bugetară), iar indicele de productivitate a fost de 100,72%
(pct.118 din execuția bugetară), rezultând o diferență de 0,54% insuficientă pentru a se constitui fondul necesar acordării salariului suplimentar.
Totodată, din analiza bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2008 și a execuției bugetare pe acest an, reiese ca pentru anul 2008, la rubrica privind câștigul mediu lunar pe salariat (Anexa, pct. 6, cap. IX la H. 1.) s-a prevăzut suma de 2264,55 mii lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul
2008 suma a fost de 2268,58 mii lei, rezultă că s-a depășit fondul de salariu cu suma de 4,04 mii lei ceea ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar.
Totodată, cu privire la veniturile realizate, un alt factor care a condus la neconstituirea fondului pentru acordarea salariului suplimentar a fost nerealizarea de profit, pe anii 2008 și 2009 societatea înregistrând pierderi.
Mai arată recurenta că pe anul 2009 nu i s-a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli, în proiectul de BVC pe anul 2009, transmis M.ui T.urilor si Infrastructurii cu adresa nr. 30/A2/32/10.02.201O, s-a prevăzut la rubrica aferenta fondului de salarii suma de 456.000 mii lei, iar fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 este in valoare de 486.489 mii lei fata de valoarea prevăzuta de 4. mii lei (pct. 115, cap. IX din execuția BVC pe anul 2009), cu o depășire de 30.488 mii lei, fapt ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar. Totodată in anul 2009 societatea a înregistrat o pierdere in valoare de 210.377,85 mii lei si o pierdere cumulata din anii precedenți in valoare de 535.423,74 mii lei.
Având în vedere ca în anul 2010 in execuția bugetara preliminată s-a înregistrat o economie de 1,98% (rând 35 din execuție) la cheltuielile cu salariile, iar productivitatea muncii a fost realizată în proporție de 1. (rând 121 din execuție) rezultă că au fost respectate prevederile din O.G. nr.79/2008.
Totodată, din execuția bugetară preliminară pe anul 2010, reiese că pârâta a înregistrat o nerealizare a veniturilor cu 17,83% (rând 4 din execuție), față de prevederile din BVC, înregistrând creanțe restante în cuantum de 115.700 mii lei (rând 126 din execuție) ceea ce a determinat insuficienta fondurilor societății, pentru achitarea plăților restante reprezentând arierate către furnizorii de combustibil, reparatori și prestatori de servicii (rand 125 din execuție). In condițiile în care societatea nu a putut onora plățile către furnizorii de materiale si servicii necesare desfășurării activității in condiții de operativitate, nu a dispus implicit nici de resurse financiare necesare acordării drepturilor de personal solicitate, respectiv salariul suplimentar pe anul 2010.
Fata de situația financiara a societății, Sindicatele reprezentative si patronatul au renegociat clauza prevăzuta la art. 32 al. 1 din CCM la nivel de societate. P. A. A. nr. 1708/(...) la CCM încheiat la nivel de societate, "art. 32- (1) si (2) se modifica si va avea următorul conținut: pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. [ ... ] Aceste prevederi nu se aplica in anul 2010 urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011".
In concluzie, voința părților a fost ca aceste drepturi sa nu se acorde pentru anul 2010. Chiar daca in același timp existau in vigoare mai multecontracte colective de munca, cel la nivel de ramura si cel la nivel de societate, in care existau aceleași prevederi ce acordau salariul suplimentar, consideră ca trebuie data eficienta contractului colectiv de munca la nivel de societate, deoarece reprezintă voința părților si, mai mult, nu se poate face aplicarea prevederilor art. 247 din Codul Muncii, motivat de faptul că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior (CCM la nivel de grup de unități) se pot aplica numai în absenta contractelor colective de muncă inferioare (CCM la nivel de societate).
De asemenea, neacordarea acestor drepturilor bănești reprezentând salariu suplimentar este in concordanta cu situația financiara la nivelul societății, care, la sfârșitul anului 2009 a înregistrat o pierdere cumulata in valoare de
535.423,74 mii lei.
4. În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea ajutorului material de P. pentru anii 2009 si 2010 si a premierii pentru Z. F. pentru anii
2009 si 2010, o consideră neîntemeiată, întrucât în această perioadă, reclamanții beneficiază de prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate în data de (...), respectiv Act A. la CCM nr. 2450/(...) si Actul A. la CCM nr. 1708/(...), valabil pana la data de (...).
Precizează faptul că pârâta, ca agent economic monitorizat, nu se putea obliga la acordarea ajutoarelor materiale cu ocazia P.lui, C.ului și a primei de "Z. C.", decât cu respectarea dispozițiilor art.12 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca și art.7 alin. (1) din OUG nr.79/2008, respectiv să existe surse financiare pentru suportarea acestora si sa se încadreze in fondul de salarii.
Astfel că, motivat de situația financiară dificilă a societății, organizațiile sindicale reprezentative la nivel de unitate au fost de acord cu renegocierea clauzelor contractuale. Astfel, conform A. A. la CCM nr. 2450/(...) si a A. A. nr.
1708/(...) părțile semnatare au convenit ca in anul 2009 si respectiv in anul 2010 sa nu se mai aplice prevederile art. 69 din CCM, in sensul ca ajutorul material de
P. si premierea pentru Z. ceferistului nu se mai acorda in anii 2009, respectiv
2010.
Prin urmare, având in vedere prevederile art. 977 C. Civ, reiese ca voința reala a părților a fost aceea de a suspenda acordarea tuturor drepturilor menționate pe parcursul anilor 2009 si 2010. Așadar, raportat la aceasta perioada, acordul de voința al părților a fost in sensul neacordării drepturilor pretinse de reclamanți, iar ignorarea voinței părților ar reprezenta o încălcare a forței obligatorii a contractului consfințita de prevederile art. 969 C. Civ.
Față de cele menționate, reiese că prevederile CCM-ului pe anii 2009 si
2010 încheiat la nivel de unitate nu cuprind clauze la un nivel inferior celor stabilite prin CCM la nivel de unități, doar s-a prorogat data de la care anumite prevederi, se vor aplica, respectiv de la data de (...), conform C.ui C. de munca pe anul 2011, iar aceste prevederi se aplica tuturor salariaților încadrați in unitatea pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Având in vedere cele arătate mai sus, solicită respingerea solicitării de acordare a ajutorului material de P. si a P. aferente Zilei F. ca fiind prescrise si neîntemeiată.
5. Cu privire la onorariul avocațial in cuantum de 2500 lei, consideră ca acesta este nejustificat de mare, raportat la complexitatea cauzei si actele procesuale efectuate, astfel încât solicită cenzurarea si diminuarea acestuia.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații reclamanți au solicitatrespingerea recursului, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată,apreciind că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
Față de solicitarea invocată la pct. 5 din motivele de recurs intimații au solicitat respingerea acesteia, arătând că această cauză complexă a fost disjunsă de către Tribunalul Cluj și trimisă spre competentă soluționare la T. B. N., cauza având 3 termene de judecată la instanța de fond, cu probatoriu solicitat de instanța de fond, termene la care recurentele nici nu au fost prezente.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente Curtea de A. reține următoarele:
- Criticile formulate de recurente referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune sunt nefondate.
Astfel, Curtea reține că pretențiile solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale negociate, care își au izvorul în C. colective de muncă încheiate la nivel de unitate și la nivel de grup de unități.
P. dispozițiilor art.160 din Codul muncii republicat, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci, așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 159 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică
și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor, care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Dincolo de denumirea dată de părți prin contractul colectiv de muncă, drepturilor respective, un drept bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial.
Art.268 alin.1 lit. c din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
De asemenea, conform disp.art.171 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Curtea mai reține că potrivit art. 1 alin. (1) din L. 130/1996, aplicabil în perioada de referință, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii (în forma în vigoare în perioada respectivă.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentelor, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Art. 268 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Nu se poate accepta interpretarea făcută în sens invers de către recurente, care susțin că dintre cele două, textul special este dat de lit. e). E adevărat că și acesta reprezintă o reglementare cu caracter special, dar în comparație cu stipulațiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, care prevede un termen de 3 ani de prescripție pentru toate celelalte situații care nu au fost detaliate la alin. 1 din text. În schimb, prin compararea textului lit. c) cu cel de la lit. e) din alin. 1 al art. 268 Codul muncii, textul special rămâne cel de la lit. c), acesta distingând din multitudinea de drepturi ce pot fi reglementate în cuprinsul unui contract colectiv de muncă, pe cele salariale, care, dată fiind importanța salariului, ca element principal în contractul de muncă și care practic întemeiază cauza încheierii acestui contract din partea angajatului, se bucură de un termen de prescripție mai îndelungat.
- În ce privește fondul cauzei Curtea reține că în mod temeinic și legal a considerat instanța de fond că cererile reclamanților privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 si 2010, a ajutorului material de P. pentru anii 2009 si 2010 si a premierii pentru Z. F. pentru anii 2009 si 2010 (respectiv, pentru fiecare dintre reclamanți pentru perioadele menționate în sentință) sunt întemeiate.
Astfel, în ceea ce privește salariul suplimentar, în mod corect a apreciat instanța de fond că acordarea acestor drepturi salariale constituie o obligație, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, în ce privește salariul suplimentar aferent anului 2008, art. 32 alin.
3 precizează că „Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la
10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Îndreptățirea reclamanților la a beneficia de acordarea salariului suplimentar pentru anii (...) rezultă și din prevederile art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006
- 2008, înregistrat sub nr. 2., aplicabil și pârâtei, contract ale cărui clauze, prin prisma art. 3 alin. 1, produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare.
P. prevederilor art. 30 alin. 1 din acest contract „pentru munca ireproșabila desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Or, în cuprinsul acestui contract colectiv de muncă, pe care de asemenea se întemeiază reclamanții, dreptul la plata salariului suplimentar nu este condiționat în sensul arătat de recurentă, ci prevăzut ca un drept neafectat dealtă condiție decât aceea de a fi fost prestată o muncă ireproșabilă. Or, sub acest din urmă aspect nu au fost formulate apărări de către pârâta recurentă.
Referitor la premiul de Z. F. și ajutorul material de P. pentru anii 2009,
2010 Curtea reține că în mod corect a constatat instanța de fond că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea acestor drepturi în baza art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din T.ul feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/(...), a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 370/(...), fiind valabil astfel 48 de luni de la data înregistrării, aplicabil și pârâtelor.
P. art. 71 din acest din contract colectiv de muncă, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar „pentru Z. feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de administrație la nivelul clasei 1 de salarizare";.
C. colectiv de muncă ce constituie temeiul acordării drepturilor respective nu cuprinde nici o mențiune de natură să conducă la concluzia că acordarea acestora ar fi una condiționată, stipulând în mod expres îndreptățirea salariaților de a beneficia de aceste drepturi cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Raportat la motivul de recurs prin care se invocă încheierea la nivel de societate, în anul 2009 si 2010, a unor acte adiționale, nr. 2450/(...) și nr.
1708/(...), prin care sindicatele reprezentative și patronatul au renegociat clauzele prevăzute la art. 32 al. 1 și art. 69 din CCM, statuând că drepturile prevăzute de acest din urmă articol nu se acordă în anii 2009 și 2010, respectiv că prevederile art. 32 alin. 1 nu se aplică în anul 2010, Curtea reține că nu poate fi acceptată susținerea că se aplică prioritar prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor, în condițiile în care doar prin L. nr. 6. a fost abrogată această lege), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
„salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 citat mai sus.
Art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Or, se constată că față de acest principiu, se dovedesc neîntemeiate și motivele de recurs prin care se invocă suspendarea acordării acestor drepturi la nivel de contract colectiv de muncă pe unitate.
În mod evident, aceste suspendări/modificări se referă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, astfel încât nu impietează asupra obligativității acordării acestor drepturi în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că potrivit prevederilor fostului art. 247 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. Acesttext nu cuprinde o atare limitare a aplicabilității unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ci fostul art. 247 Codul muncii prevedea (anterior abrogării prin dispozițiile L. nr. 4.) faptul că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Curtea apreciază ca fiind nefondate și motivele din recursul pârâtei ce vizează calitatea acesteia de societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2008.
Faptul monitorizării recurentei nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le-a asumat prin încheierea unor contracte colective de muncă valabile, neputându-se reține în temeiul actului normativ invocat existența unei situații de exonerare de răspundere contractuală a angajatorului.
Aspectul invocat de recurentă în sensul că avea obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aprobat prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008 nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din contractul colectiv de muncă, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans.
În egală măsură, se reține că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din L. nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
O societate comercială, chiar dacă are ca unic acționar statul și i se aprobă bugetul prin hotărâre de guvern, nu este o instituție bugetară. De altfel, recurentele nici nu susțin acest lucru, ci invocă aplicabilitatea în cazul lor a acestui text de lege (ce interzice negocierea în cadrul instituțiilor bugetare a unor clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin lege), prin analogie, ceea ce regulile generale de drept interzic. Conform principiilor de drept, aplicarea textelor de lege cu caracter de excepție se face restrictiv, la situațiile expres prevăzute în reglementarea excepției, în restul cazurilor aplicându-se regula: exceptio est strictissimae interpretationis. Ca atare, în cazul recurentelor, nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 12 din L. nr. 130/1996, ci se aplică principiul libertății negocierii, instituit de art. 7 alin. 1 din aceeași lege.
Art. 7 alin. 2 din L. nr. 130/1996 reafirmă, și în această materie, principiul specific dreptului contractual al imperativului legalității contractului (respectiv, acesta să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale). În corelație cu acesta, recurentele invocă faptul că fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, situație față de care apare ca nelegală orice prevedere contractuală din contractul colectiv de muncă care excede limitei fixate fondului de salarii pe această cale.
Nu este însă imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din acesta, faptul indicat, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurentele își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans.
În plus, din economia acestui act normativ, nu se poate concluziona o interdicție sau o limitare a libertății de negociere cu privire la cuprinsulcontractelor colective de muncă în cazul societăților comerciale la care statul este acționar unic, ci se reglementează doar obligația operatorilor economici destinatari ai acestui act normativ de a prezenta „spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale"; și faptul că „fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de
60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Curtea apreciază ca fiind întemeiat motivul de recurs privind cuantumulcheltuielilor de judecată la plata cărora au fost obligate recurentele.
În acest sens se reține că art. 274 alin.(3) C.pr.civ. permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 401/(...), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În același sens s-a pronunțat constant și Curtea Europeană a Drepturilor
Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil (cauza Raicu împotriva României, Hotărârea din 19 octombrie
2006, cauza Costin contra România, Hotărârea din 26 mai 2005).
În cauză se constată că instanța de fond a procedat la acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat parțial, în favoarea reclamanților, prin raportare doar la faptul că o parte din pretențiile acestora au fost respinse.
Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentelor în sensul că, raportat la complexitatea cauzei și actele procesuale efectuate, se impunea a se face aplicarea și a prevederilor art. 274 alin.(3) în ceea ce privește onorariul avocatului reclamanților.
Astfel, Curtea apreciază că, chiar dacă în cauză sunt 3 reclamanți și se solicită mai multe drepturi salariale, aferente anilor 2008, 2009 și 2010, aspectecare conduc la stabilirea unei valori mai mari a litigiului, nu se poate ignora faptul că reclamanții au invocat aceleași prevederi contractuale pentru drepturile respective și o motivare comună, astfel încât nu se poate reține o complexitate deosebită a cauzei izvorând din aceste aspecte.
Pe de altă parte, nu se poate reține nici un grad ridicat de dificultate a litigiului raportat la motivarea expusă de reclamanți sau la răspunsul formulat de aceștia față de apărările pârâtei din întâmpinare, după cum nu se poate reține nici un caracter de noutate a litigiului, pe rolul instanțelor fiind înregistrate anterior o multitudine de asemenea litigii având obiect similar.
De asemenea, este de subliniat că în cauză au fost acordate doar 3 termene de judecată, precum și faptul că acordarea acestor termene a fost impusă în primul rând de necesitatea de a se depune la dosar de către reclamanți copii ale carnetelor de muncă ale acestora.
În raport de toate aceste considerente și având în vedere și aspectul reținut de instanța de fond privind faptul că o parte din pretențiile reclamanților au fost respinse, Curtea apreciază ca fiind rezonabil un cuantum al onorariului de avocat, la plata căruia pot fi obligate pârâtele căzute în pretenții, de 1500 lei, sens în care se va modifica sentința atacată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041 cod proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâte și va modifica în parte sentința atacată, respectiv sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului prezentei decizii, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În temeiul dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, având în vedere limitele admiterii recursului și apreciind că și în ceea ce privește onorariul avocatului intimaților reclamanți în recurs, cuantumul acestuia apare ca fiind disproporționat în raport de dificultatea, amploarea și durata cauzei, Curtea va obliga recurentele la plata către intimații reclamanți a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele S. N. T. F. C. C. C. SA și S. N. T. F. C. C. C. SA - S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B.- N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtele la plata sumei de 1500 lei în favoarea reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului respingând pentru rest cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii. Obligă pe recurente să plătească intimaților reclamanți suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. N. N. GREFIER Red.GLT/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: S.I.B.
| ← Decizia nr. 1930/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 27/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
