Decizia nr. 4947/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4947/R/2012
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: : D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul A. R. V. împotriva sentinței civile nr. 8896 din 7 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă S. T. C. SA, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea
ședinței publice din dat de 20 noiembrie 2012 când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamantul A. R. V. a chemat în judecată pe pârâta SC T. C. SA și a solicitat anularea deciziei de concediere nr.161/(...), reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii și obligarea la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculate de la data concedierii și până la data reintegrării efective actualizate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut următoarele:
Decizia contestată este nelegală și netemeinică, deoarece pârâta nu a ținut cont de dispozițiile imperative ale legii când a emis această decizie împotriva unei persoane care exercita o funcție de conducere în cadrul unui sindicat, cauza desființării postului nu este una reală și serioasă, pârâta nu a respectat prevederile speciale din contractul colectiv de muncă privitoare la consultarea și acordul sindicatului, măsura concedierii nu este justificată având în vedere inexistența unei cauze reale și serioase și că decizia contestată nu conține motivele care au determinat concedierea.
În drept, a invocat prevederile art.60 C. muncii, art.6.1 și art.9.8 din
Contractul colectiv de muncă, art.65 și art.76 C. muncii.
În probațiune a depus contractul de muncă și decizia de concediere.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantului și menținerea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată, motivând că măsura concedierii este legală și temeinică întrucât postul deținut de reclamant a fost desființat iar serviciul contabilitate a fost preluat de serviciul financiar-salarizare, fiind redenumit serviciu financiar-contabilitate.
Prin sentința civilă nr. 8896 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fostrespinsă acțiunea formulată de reclamantul A. R. V. împotriva pârâtei S. T. C. S. B. și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1290 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - cheltuieli de transport.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei, deținând funcția de consilier statistic în cadrul S.ui contabilitate până la data de (...) când pârâta a emis decizia nr.161 de încetare a contractului individual de muncă.
Potrivit acestei decizii contestate, contractul individual de muncă al acestuia a încetat în temeiul art.55 lit.c, art.58 alin.1 și 2 și art.65 C. muncii republicat, ca urmare a desființării postului. Motivele de fapt ale concedierii individuale au fost determinate de dificultățile economice cu care se confruntă societatea, în vederea reducerii de cheltuieli cu personalul și creșterea eficienței activității astfel cum rezultă din nota nr. Tc 1/(...) aprobată prin H. nr.6/(...) a Adunării Generale a Acționarilor pârâtei.
Conform prevederilor art.60 C. muncii republicată, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate săvârșite de acel salariat.
Reclamantul afirmă că are calitatea de membru în consiliul de conducere al S.
T. C., însă din actele existente la dosar nu rezultă că acesta ar avea o funcție eligibilă în respectivul sindicat, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile art.60 C. muncii cu privire la concedierea unui membru de sindicat ales în conducerea acestuia.
În calitatea sa de membru de sindicat, reclamantul a participat ca delegat la
ședințele sindicatului și nu ca persoană aleasă în conducerea sindicatului. De asemenea, din actele existente la dosar nu rezultă că reclamantul să fi adus la cunoștința conducerii societății pârâte calitatea sa de persoană aleasă în conducerea sindicatului. E. greu de crezut că în situația în care ar fi fost ales în conducerea sindicatului, acesta nu a adus la cunoștința pârâtei respectiva calitate.
În ceea ce privește invocarea prevederilor art.6.1 și art.9.8 din Contractul colectiv de muncă, instanța a apreciat că acestea nu sunt aplicabile în speță, deoarece art. 6.1 privitor la elaborarea programelor de restructurare și reorganizare precum și la aplicarea acestora, se aplică în cazul concedierilor colective, iar art. 9.8 se referă la organizațiile sindicale reprezentative.
Potrivit prevederilor art.65 alin.1 și 2 C. muncii rep., concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de către salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia și desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin H. nr.7/(...), Consiliul de administrație al pârâtei a avizat structura organizatorică a societății, valabilă începând cu data de (...) astfel cum este prezentată în materialul nr. Tc 1/(...) și a înaintat-o spre aprobare AGA a societății.
Rezultă că datorită dificultăților economice cu care se confruntă societatea, pentru reducerea cheltuielilor de personal și creșterea eficienței activității, ținând cont de angajamentele G. față de F. în ceea ce privește societatea, se impune implementarea unei structuri organizatorice, cu desființarea a 388 de posturi din care 359 vacante și 29 ocupate.
În această notă s-a făcut o analiză economică raportată la bilanțul societății la data de (...) din care rezultă pierderi de 29.243.613 lei, venituri totale de 70.566,39 mii lei realizându-se în proporție de 81% față de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2010 și depășirea nivelului cheltuielilor totale cu 14,58% față de nivelul stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pe anul 2010 și s-a constatat că obligațiile restante către bugetul consolidat al statului sunt de
199.383,38 mii lei, obligații care îngreunează situația economică a societății.
Prin H. nr.6/(...) A.G.A: a aprobat reducerea posturilor din care 359 vacante și
29 ocupate în vederea reducerii cheltuielilor cu personalul, ca urmare a dificultăților economice ale societății.
Potrivit bilanțului societății pârâte la data de (...) rezultă pierderi de
19.573.467 lei, iar potrivit execuției bugetare la aceeași dată rezultă depășirea cheltuielilor cu personalul de la 24.811,81 mii lei la 25.220,46 mii lei.
Datorită acestor dificultăți economice postul de consilier statistic deținut de către reclamant în cadrul S.ui contabilitate a fost desființat începând cu data de (...) iar S. contabilitate a fost preluat de S. financiar-salarizare din Centralul societății, fiind redenumit S. financiar-contabilitate, serviciu în cadrul căruia nu mai există post de consilier statistic.
Față de cele arătate anterior, instanța a apreciat că desființarea locului de muncă ocupat de reclamant s-a datorat motivelor economice arătate pe larg anterior iar postul acestuia a fost efectiv desființat, astfel că decizia este conformă cu prevederile art.65 C. muncii republicate, este legală întrucât cuprinde motivele care au determinat concedierea individuală, respectiv dificultățile economice în vederea reducerii cheltuielilor cu personalul și în vederea creșterii eficienței activității.
În temeiul art.274 C.pr.civ., reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1290 lei, reprezentând cheltuieli de transport.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând în principal casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare; iar în subsidiar, modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii acțiunii, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivare s-a arătat, în esență, că motivele ce au determinat contestarea acestei decizii se circumscriu dispozițiilor art. 60 lit. g) și art. 65 alin. 2 Codul muncii și art. 9.5 din CCM la nivel de unitate.
Considerentul principal al contestației îl reprezintă împrejurarea că a avut calitatea de membru în organele de conducere ale S. T. C., iar prin concedierea dispusă s-au încălcat prevederile imperative ale art. 60 lit. g) din Codul muncii, respectiv s-a dispus concedierea unui salariat „pe perioada exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical";.
Actele doveditoare ale susținerilor recurentului au constat în:
- procesul-verbal încheiat la data de (...) cu ocazia întrunirii C. de C. al sindicatului T. C., din care rezultă că din membrii delegați în Consiliul de C., printre care și dl. I. A.-Director General în perioada emiterii deciziei de concediere, reclamant a fost ales, cu majoritate de voturi, în funcția de V. pe probleme economice, devenind astfel membru al Biroului Permanent al S.;
- Sentința civilă nr. 72/(...) a Judecătoriei Sectorului 1 B., la care este anexată Lista membrilor din Consiliul de C. al S. T. C., din care rezultă neîndoielnic că la acea dată, atât recurentul, cât și dl. I. A. - ulterior Director General al pârâtei, făcea parte din conducerea sindicatului T. C.
- Procesul-verbal nr. 1/(...) încheiat cu ocazia negocierii unui CCM pentru anul 2011-2012 la S. T. C. S. - din care rezultă că acesta a participat ca reprezentant al sindicatului T. C., membru al Federației Naționale Mișcare Comercial, iar dl. I. A. avea calitatea de director general al SC T. C. SA.
În contextul dezbaterii asupra celor susținute s-a afirmat de către pârâta- intimată că aspectul privind funcția deținută de recurent în conducerea sindicatului nu ar fi fost adus la cunoștința conducerii societății.
Această apărare este nefondată și irelevantă, în condițiile în care nu există niciun text de lege sau prevedere contractuală prin care acesta a avut obligația de a aduce la cunoștința pârâtei faptul respectiv.
Pentru a dovedi contrariul celor afirmate de intimată, a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reprezentantului legal al intimatei, respectiv dl. I. A.,precum și încuviințarea probei testimoniale cu 2 martori, probe respinse de tribunal.
Dl. I. A. avea cunoștință de faptul că recurentul era membru în conducerea S.
T. C. în funcția de vicepreședinte încă din anul 2009, așa cum reiese și din actele depuse la dosarul de fond.
Acest aspect reiese și din adeverința nr. 64/(...) emisă de S. T. C., anexată recursului, potrivit căreia se atestă că recurentul recurent îndeplinește funcția de vicepreședinte cu probleme economice în cadrul sindicatului începând din data de
(...) și până în prezent.
Proba testimonială solicitată urmărea dovedirea faptului că intimata avea cunoștință de aspectele învederate de recurentul.
În schimb, societatea intimată a refuzat să răspundă majorității întrebărilor din interogatori, motivând că acestea nu reprezintă fapte personale ale societății; or, în cazul încuviințării unui interogatoriu luat unei persoane juridice, sintagma „. personale"; la care face referire art. 218 Cod proc. civilă se aplică „.lor"; săvârșite și actelor încheiate de organele sale de conducere în numele și pe seama persoanei juridice. O persoană juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, actele juridice făcute de organele persoanei juridice sunt actele persoanei juridice însăși, iar faptele licite sau ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică.
Refuzul pârâtei de a răspunde majorității întrebărilor s-a făcut cu rea- credință. Recurentul a solicitat instanței să facă aplicarea art. 225 C.proc.civ., respectiv să considere refuzul intimatei ca o mărturisire sau ca un început de dovadă în folosul recurentului, ceea ce instanța de fond nu a făcut.
Sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, se invocă dispozițiile art. 304 pct.
7, pct. 9 Cod proc. civilă, cu reluarea acelorași critici, și cu sublinierea că sentința încalcă dispozițiile art. 60 lit. g) Codul muncii, „Concedierea salariaților nu poate fi dispusă […] pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate";.
Singurele două excepții instituite de legiuitor în aplicarea art. 60 lit. g) sunt cazurile în care concedierea a fost dispusă pentru abateri disciplinare grave sau când concedierea a intervenit ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, așa cum prevede art. 60 alin. 2 Codul muncii, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin CCM aplicabil la nivelul SC T. C. SA pe anul 2011-2012, părțile semnatare au prevăzut prin art. 9.5 interdicția impusă angajatorului ca și în următorii 2 ani de la încetarea mandatului ca reprezentant ales în organele de conducere ale sindicatului, salariatului care a ocupat o astfel de funcție să nu i se poată modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lui, „decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale al cărui membru este";, acord ce nu există în prezenta cauză.
Conform art. 220 alin. 3) Codul muncii, „alte măsuri de protecție a celor aleși în organele de conducere ale sindicatelor sunt prevăzute în legi speciale și în contractul colectiv de muncă aplicabil";.
Prin art. 12 din L. nr. 6. s-a reglementat posibilitatea ca „. contractele colective de muncă […] se pot stabili, în condițiile legii, și alte măsuri de protecție
[…] pentru cei aleși în organele executive de conducere ale organizațiilor sindicale";.
Cauza concedierii, respectiv a desființării postului nu este una reală și serioasă, sens în care se arată că potrivit dispozițiilor art. 6.1 alin 5 din CCM
„elaborarea programelor de restructurare și reorganizare a SC T. C. SA, precum și aplicarea acestora, se vor face cu acordul reprezentanților organizațiilor reprezentative semnatare ale prezentului CCM";, dispoziții aplicabile în cazul uneirestructurări și reorganizări a angajatorului indiferent de tipul concedierii, individuală sau colectivă.
În concluzie, în lipsa acordului reprezentanților organizațiilor sindicale reprezentative semnatare ale CCM, decizia de concediere contestată în prezenta cauză este nelegală.
Cu ocazia întâlnirii din data de (...) în vederea negocierii unui CCM pentru anul 2011-2012, s-au precizat o serie de suspendări și restrângeri de drepturi ale angajaților, care, în opinia reprezentanților pârâtei ar fi putut micșora numărul de salariați disponibilizați în cazul unei restructurări.
În pofida măsurilor luate privind de restrângerile de drepturi, pârâta a continuat într-un mod abuziv la disponibilizarea personalului.
La data de (...) erau 1151 de persoane angajate în cadrul societății, iar la data de (...) rămăseseră deja 1059 de persoane. În aceste condiții, pârâta a aplicat măsura disponibilizării angajaților într-un mod excesiv, cu atât mai mult cu cât prin B. aprobat de venituri și cheltuieli s-a prezentat un număr de 1060 de persoane preconizat a fi atins la sfârșitul anului 2011, număr deja îndeplinit la mijlocului anului 2011.
Reducerea numărului de personal ar fi trebuit să aibă ca și consecință scăderea cheltuielilor. În schimb, din execuția bugetară pe 2011 reiese că ulterior reducerii personalului cu 92 de salariați, cheltuielile din primul semestru al anului
2011 au crescut cu 16.280.985 lei față de primul semestru al anului 2010, aspecte ce demonstrează un management defectuos.
În urma concesiilor făcute de sindicate privind restrângerile de drepturi, s-au economisit 98.000 lei la celelalte categorii de cheltuieli cu angajații, iar ulterior disponibilizărilor din prima parte a anului 2011 s-a obținut o economisire la fondul de salarii de 1.550.000 lei și deci o încadrare în suma previzionată.
Din actele depuse se observă că problemele economice ale firmei nu sunt cheltuielile cu personalul, ci cheltuielile de exploatare și datoriile bugetare.
În plus, prin cererea nr. 2703/(...) recurentul a solicitat pârâtei aprobarea ocupării postului de consilier statistic din cadrul Sucursalei Regionale de T. C., post vacant, identic cu cel ocupat de recurentul în cadrul T. C. B., iar recurentul avea domiciliul în C..
La o lună după înregistrarea cererii recurentului, prin adresa nr. TC.1/1/6/(...) pârâta i-a comunicat refuzul, motivând că din (...) postul nu mai era vacant; postul a fost ocupat de fostul director economic, cu toate că lucrase anterior în B. și domicilia în același oraș.
Aceste decizii au fost luate nu pe baza unor analize obiective ale situațiilor determinante, ci prin prisma unor factori subiectivi, personali și de rea-credință.
P. era obligată să realizeze evaluarea performantelor recurentului de la începutul anului 2011 și până la data încetării contractului, obligație nerespectată în speță, sens în care i-a fost încălcat dreptul la egalitate de șanse și tratament.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat în esență că potrivit scrisorii de intenție semnate de autoritățile române la (...) și aprobate prin decizia C. director al Fondului Monetar Internațional din 25 martie 2011, România s-a obligat în ceea ce privește SC T. C. SA să reducă personalul cu cel puțin 100 de posturi față de sfârșitul anului 2010 până la finele lunii august.
Prin adresa nr.32051IDGITMPSP/(...) emisă de M. T. și I. se solicită SC T. C. SA să comunice până la data de (...) stadiul de implementare la zi a măsurilor prevăzute.
Prin Hotărâre a nr.7/(...), Consiliul de A. al SC T. C. SA a avizat structura organizatorică a societății, valabilă începând cu data de (...), astfel cum este prezentată în materialul nr. Tc.l/l/298/2011 și a înaintat-o spre aprobare AGAsocietății. Din nota nr. Tc.l/(...), rezultă că, datorită dificultăților economice cu care se confruntă societatea, pentru reducerea cheltuielilor de personal și creșterea eficienței activității, ținând cont de angajamentele G. față de FMI în ceea ce privește societatea se impune implementarea unei structuri organizatorice, cu desființarea a
388 de posturi din care 359 vacante și 29 ocupate. De asemenea, se face o analiză economică raportată la bilanțul societății la data de (...) din care rezultă pierderi de
29.243.613 lei, la împrejurarea că veniturile totale la data de (...) au fost de
70.566.39 lei, realizându-se în proporție de 81 % fată de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2010, la faptul ca s-a depășit nivelul cheltuielilor totale cu 14,58% fată de nivelul stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pe anul 2010 și că obligațiile restante către bugetul consolidat al statului sunt de
199.383,38 mii lei dintre care obligațiile angajatorului 96981,44 mii lei și obligațiile angajaților 14.827,97 mii lei, îngreunând situația economico-financiară a societății.
Potrivit bilanțului societății la data de (...) rezultă pierderi de 19.573.467 lei iar potrivit execuției bugetare la data de (...) rezultă depășirea cheltuielilor cu personalul de la 24.811,81 la 25.220,46.
Prin H. nr.6/18.07.20 11, AGA a aprobat reducerea posturilor.
Postul reclamantului care a fost desființat începând cu data de (...). Potrivit hotărârii AGA nr.6/(...), S. Contabilitate a fost preluat de S. financiar-salarizare din
Centralul Societății fiind redenumit în S. financiar-contabilitate. Potrivit organigramei societății valabilă începând cu data de (...) și statului de funcții, posturile de consilier statistic din cadrul S.ui Contabilitate au fost desființate, în S. financiar-contabilitate nemaifiind aceste posturi.
Cu privire la primul motiv de recurs se arată că în mod corect a respins instanța proba cu interogatoriu în temeiul art.220 C.pr.civ., atâta timp cât dl. I. A. nu era reprezentantul legal al societății în martie 2009.
Se poate observa din interogatoriul intimatei că întrebările formulate nu corespund tezei probatorii încuviințate de instanță.
Intimata nu a refuzat să răspundă la interogatoriul propus, răspunsurile referindu-se punctual la întrebările formulate, Codul de procedura civila nereglementând sancțiuni pentru situații în care răspunsurile sunt laconice.
Reclamantul a solicitat proba cu un martor, pe aspecte economice, solicitare respinsa corect de instanța atâta timp cât acestea nu sunt fapte personale și se probează cu înscrisuri.
În privința faptului că în mod eronat a reținut instanța de fond ca reclamantul nu a adus la cunoștința angajatorului faptul ca era membru în consiliul de conducere al sindicatului, se arată din interpretarea logica a dispozițiilor art. 60 alin. 1 din Codul muncii, în toate situațiile, angajatorul trebuie informat anterior emiterii deciziei de concediere. În speță, această informare nu s-a realizat, aspect confirmat de adresa întocmita de S. resurse umane, M. C. și întărit de actele adiționale la contractul individual de munca depuse la dosarul cauzei, semnate de recurent, din care rezulta ca acesta era doar membru în sindicat, acestea fiind înscrisuri autentice și opozabile inter partes, angajatorul fiind astfel informat doar cu privire la calitatea sa de membru în sindicat. De asemenea, potrivit adresei întocmite de S. R. U., M. C., reclamantul nu a beneficiat de drepturile prevăzute la art.9.10 alin.4 din CCM 2011-2012, („ membrii aleși în organele de conducere ale sindicatelor conform prevederilor statutelor proprii, au dreptul la reducerea programului lunar cu până la 5 zile, pentru a desfășura activități sindicale în interesul salariaților și al societății, cu anunțarea prealabila a conducerii se T. C.
SA(...)";.Potrivit art.39 alin. 1, lit. n din Codul Muncii, salariatul are (…) ale drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de munca aplicabile, iar art.40 alin.2, lit. c din același act normativ statuează ca, angajatorul are obligația de a acordasalariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de munca.
Cu referire la procesul verbal din (...), reclamantul era împuternicit sa reprezinte sindicatul respectiv la negocierea încheierii unui nou CCM, împuternicire care poate fi data oricărui membru de sindicat.
În privința incidenței motivului de recurs prevăzut de art.304, pct.7, acesta nu poate fi reținut, instanța de fond analizând succint și grupat toate aspectele invocate de reclamant, folosind sintagma „actele aflate la dosarul cauzei";.
Incidența prevederilor art.9.5 alin. 1 din CCM 2011-2012 nu poate fi reținută pentru următoarele motive:
Potrivit art.224, lit. a din L. nr.6. s-a abrogat L. nr.5., începând cu data de
(...), deci anterior emiterii deciziei în referință. Potrivit art.62, alin.3, teza I din L. nr.24/2000 abrogarea este definitiva.
Potrivit art. 10 din L. sindicatelor nr. 5., în timpul mandatului și în termen de
2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neamputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale. Aceste dispoziții se regăsesc și în CCM 2011-2012 la art.9.5 alin.1. Prevederile suscitate nu se mai regăsesc în L. nr.6.. De asemenea, textul din CCM nu se aplica, întrucât, potrivit art.l.2, lit. f din același contract, daca o prevedere este în contradicție cu prevederile unui act normativ apărut ulterior semnării contractului, aceasta se va modifica în conformitate cu legislația. Motivul pentru care aceste prevederi nu au fost modificate rezida în faptul ca, nicio organizație sindicala, semnatara a CCM-ului 2011-2012 nu a depus la administrație actele de reprezentativitate, potrivit L. nr.6.. Totodată, prevederile art.9.5, alin.1 nu sunt aplicabile în speța, motivat și de faptul că acordul despre care se face referire nu putea fi cerut unei organizații sindicale, care nu îndeplinea condițiile de reprezentativitate, potrivit L. nr.6., aspect care rezulta din adresa nr Tcl/l175/(...), întocmita de S. resurse umane, M. C., aflata la dosarul cauzei. Din aceasta perspectiva, art. 220 alin.3 din Codul Muncii și art. 12 alin. ultim din L. nr.6., nu sunt aplicabile, atâta timp cât nu existau organizații sindicale reprezentative, anterior emiterii deciziei de concediere.
Adeverința anexată recursului este întocmită în mod nelegal fiind semnata de persoane care nu au arătat în clar numele acestora. În locul președintelui a semnat o persoana cu bară, motiv pentru care nu se poate verifica dacă acea persoana are mandat de la președinte să semneze un astfel de înscris.
Potrivit adresei din data de (...), depusa la dosarul cauzei, dl. A. I., din mai
2009 nu mai era membru în S. T. C. Prin urmare, sentința civilă nr.72/(...) a
Judecătoriei sectorului 1 B. apare ca fiind nelegala, iar procesul verbal din martie
2009 nerelevant.
Cu privire la afirmația potrivit căreia „nu exista o cauză reală și serioasă a concedierii recurentului";, arată că potrivit notei nr.Tc.1/(...), aprobată prin H. nr.6/(...) de către AGA a societății, reducerea posturilor se datorează pierderilor înregistrate de societate la nivelul anului 2010, faptului ca veniturile totale la data de (...) au fost de 70.566.39 lei, realizându-se în proporție de 81 % față de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2010, ca s-a depășit nivelul cheltuielilor totale cu 14,58% față de nivelul stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pe anul 2010 și că obligațiile restante către bugetul consolidat al statului sunt de
199.383,38 mii lei dintre care obligațiile angajatorului 96981,44 mii lei și obligațiile angajaților 14.827,97 mii lei, dar și în considerarea măsurii dispuse de FMI, astfel că afirmația nu poate fi reținută.
Cu privire la faptul că nu au fost respectate prevederile art.6.1 din CCM, arată că acestea nu sunt incidente în cauză, aplicându-se doar în cazul concedierilor colective art.6 din CCM urmând a fi interpretat în întregul său, acest articol reglementând obligațiile angajatorului în cazul concedierilor colective. În acest sens s-au pronunțat și Tribunalele Brașov și Satu Mare, sentințe care au rămas irevocabile prin respingerea recursurilor. Art.6.1, art.6.2, art.6.3 art.6.4 și art.6.5 din CCM 2011-2012, sunt aplicabile doar în cazul concedierilor colective, aspect care rezulta din interpretarea sistematica a acestora. Articolul invocat se referă la reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative, ori la nivelul unității nu există organizații sindicale reprezentative, potrivit dispozițiilor L. nr.6., aspect care reiese din procesul verbal din (...), încheiat cu partenerii sociali și din adresa nr.
Tc1/1/75/(...), întocmită de S. resurse umane, M. C., aflată la dosar.
Procesul verbal din (...) nu prezintă relevanță pentru concedierea dispusa în cauza, motivele invocate nefiind la baza măsurii dispuse.
Cu privire la execuția bugetară din data de (...), deși era preconizata suma de
24.811,81 pentru cheltuielile cu personalul s-a realizat suma de 25.220,46, fiind astfel depășite aceste cheltuieli.
Solicitarea reclamantului de trecere pe postul de consilier statistic la S. R. T. C. nu are temei legal, postul fusese ocupat de o persoana, la data înregistrării solicitării reclamantului, iar, pe de alta parte, nu prezintă relevanță în speța.
Ulterior, postul s-a vacantat în cursul anului 2011, ca urmare a desfacerii disciplinare a contractului de munca al salariatei respective, iar, potrivit adresei întocmite de SRU, toate posturile de consilier statistic, ocupate sau vacante, din societate au fost desființate, prin H. AGA nr.6/(...). Potrivit art.5.17 din CCM sunt atribuții de competență exclusivă a administrației organizarea activității prin stabilirea unei structuri organizatorice raționale, iar art.40 alin.1 lit.a Codul muncii statuează că angajatorul are dreptul să își stabilească organizarea și funcționarea societății, stabilirea oportunității deciziilor asupra reorganizării activității aparținând angajatorului Prin urmare se va înlătura susținerea potrivit căreia măsura concedierii a fost subiectivă.
Cu privire la evaluarea activității reclamantului, arată că evaluarea profesională și implicit concedierea pe motive care țin de persoana salariatului nu prezintă relevanță la concedierea individuală intervenită în speță, implementarea structurii organizatorice aprobate de AGA a societății, fiind obligatorie pentru administrație, temeiul de drept al deciziei de concediere fiind art.65 Codul muncii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii contestației formulate și a reintegrării reclamantului în funcția deținută anterior concedierii, cu despăgubiri.
Se reține, în acest sens, faptul că primul motiv de nelegalitate a măsurii concedierii contestate în cauză s-a întemeiat pe încălcarea dispozițiilor art. 60 lit. g) din Codul muncii, ce prevăd: „concedierea salariaților nu poate fi dispusă: (…) pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat";.
În mod evident, concedierea contestată în cauză nu a fost dispusă pentru abateri disciplinare, ci în temeiul art. 65 Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prima instanță a socotit că nu sunt aplicabile în speță aceste dispoziții legale, pentru considerentul că nu s-ar fi probat deținerea unei funcții eligibile în respectivul sindicat, ci doar că a participat ca delegat la ședințele sindicatului, iar nu ca persoană aleasă în conducerea sindicatului. S-a reținut în plus că nu s-aprobat să fi adus la cunoștința conducerii societății pârâte calitatea sa de persoană aleasă în conducerea sindicatului.
Motivele de recurs formulate sub acest aspect sunt întemeiate.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul de fond reiese că reclamantul figura în tabelul cuprinzând lista membrilor din consiliul de conducere a S. T. C. la care se face referire în sentința civilă nr. 72 din (...) a Judecătoriei sectorului I B. (filele 11 și
12 dosar fond).
De altfel, în întâmpinarea depusă la fond, pârâta intimată nu a contestat calitatea acestuia de deținător a unei funcții eligibile în respectivul sindicat, ci a arătat doar că anterior emiterii deciziei de concediere, contestatorul nu a adus la cunoștința administrației faptul că făcea parte din consiliul de conducere al unui sindicat, iar pe de altă parte, că sindicatul respectiv nu îndeplinea condițiile de reprezentativitate impuse de L. nr. 6..
Mai mult, din cuprinsul procesului verbal din (...) (filele 298-303 dosar fond) reiese calitatea reclamantului de membri delegat în consiliul de conducere al sindicatului T. C., ca și alegerea prin vot a acestuia în funcția de vicepreședinte cu probleme economice.
Același proces verbal cuprinde mențiunea calității de membru delegat în consiliul de conducere al aceluiași sindicat a d-lui A. I., care semnează în această calitate acest proces verbal, astfel încât participând la această ședință, acesta a cunoscut despre calitatea reclamantului de deținător al unei funcții eligibile în sindicat.
Ca o consecință, nu se poate susține că la data emiterii deciziei de concediere, semnată de directorul general al S. T. C. S., A. I., angajatorul nu fusese avizat despre această calitate a reclamantului, întrucât nu mai trebuia avizat, societatea cunoscând, prin chiar reprezentantul său, acest aspect.
De altfel, chiar dacă nu ar fi cunoscut acest aspect, o avizare scrisă, preventivă, din partea reclamantului, prin care să atenționeze societatea despre calitatea sa de deținător al unei funcții eligibile în sindicat, nu era necesară, întrucât nici un text de lege nu o impune. Faptul că angajatorul este ținut a nu încălca prevederile art. 60 Codul muncii îi impune acestuia o serie de obligații de diligență, angajatorul fiind cel care trebuie să fie atent și să își ia măsuri de informare pentru a nu încălca aceste interdicții, acolo unde legea nu impune salariatului o anumită modalitate de anunțare către angajator a survenirii unui caz de interdicție cu caracter temporar a concedierii. Prin urmare, nu are relevanță faptul că serviciul de resurse umane a atestat prin adrese că nu s-a depus o înștiințare de către reclamant cu privire la calitatea de care se prevalează în prezentul litigiu, întrucât obligația de diligență, deci de a se informa la sindicat care sunt deținătorii unor funcții eligibile, revenea intimatei pârâte.
Cu privire la aspectele procedurale invocate de părți pe marginea probațiunii produse în cauză, se reține că în mod întemeiat a considerat recurentul ca pe un refuz de a răspunde la anumite întrebări din interogatoriu faptul că societatea a arătat că acestea nu vizează fapte personale, fiind evident că în acest mod nu s-a răspuns la întrebări. Or, fiind încuviințat interogatoriul cu toate întrebările pe care le cuprindea, nu există o suficientă rațiune de a nu face aplicarea dispozițiilor art. 225 C.proc.civ., care sancționează refuzul de a răspunde la interogatoriu cu socotirea acestei împrejurări ca o mărturisire sau ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
Prin întrebările 3, 4 și 5 din interogatoriu s-a vizat obținerea recunoașterii din partea societății că reprezentantul acesteia, directorul general, cunoștea faptul că reclamantul era membru în consiliul de conducere al sindicatului T. C., în virtutea calității sale (a directorului general) anterioare de membru, alături de reclamant, în consiliul de conducere al aceluiași sindicat.
Or, la aceste întrebări, societatea a refuzat să răspundă, arătând că le consideră aspecte ce nu reprezintă faptă personală în legătură cu speța.
Legătura cu speța a acestor aspecte este evidentă, prin acestea tinzându-se a se dovedi cunoașterea de către societate, prin chiar conducătorul său, a faptului de care se prevalează reclamantul în cauză și pe care pârâta susține că nu l-a cunoscut prin administrația sa.
Pe de altă parte, caracterul acestor aspecte de „. personale"; trebuie raportat la persoana celui interogat, deci a societății pârâte, o persoană juridică. Or, în literatura de specialitate este acceptat ca un loc comun faptul că, în ce privește capacitatea de exercițiu a persoanei juridice, devin incidente, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Noului Cod Civil, prevederile art. 35 din Decretul nr.
31/1954, ce statuează că „persoana juridică își exercita drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale.
Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le- au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși";.
Prin urmare, cunoașterea sau nu a unei împrejurări esențiale pentru valabilitatea actului juridic contestat în cauză de către societatea pârâtă depinde de cunoașterea acestei împrejurări de către organele sale, implicate în emiterea acestui act. Faptul cunoașterii de către directorul societății a împrejurării în discuție (calitatea reclamantului de membru în consiliul de conducere al sindicatului) era un fapt personal al pârâtei, iar omisiunea de a răspunde acestei întrebări poate, și, față de probele cu înscrisuri arătate mai sus și de considerentele ce preced, trebuie să fie considerat ca un început de dovadă în folosul reclamantului, ce se coroborează cu celelalte probe în favoarea tezei probatorii propuse de el.
Urmează a fi înlăturate apărările dezvoltate pe marginea nereprezentativității sindicatului în lumina dispozițiilor L. nr. 6. a dialogului social, întrucât reprezentativitatea conferă atribute în plus unui sindicat, fără însă ca lipsa acestei calificări să diminueze calitatea de sindicat a acestuia. Or, art. 60 din Codul muncii nu face distincția între organisme sindicale reprezentative sau nu, astfel încât nici interpretul nu poate face o atare distincție în procesul de aplicare a legii, concluzia fiind că atât angajații cu funcții eligibile într-un organism sindical reprezentativ, cât și cei dintr-unul nereprezentativ, sunt protejați de dispozițiile art. 60 lit. g Codul muncii.
Faptul abrogării prin dispozițiile L. nr. 6. a L. nr. 5. a sindicatelor, lege care la art. 10 reitera dispozițiile de protecție ale art. 60 lit. g Codul muncii într-o formă mai protectivă (extinzând perioada în care nu se putea desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale cu încă 2 ani după încetarea mandatului) nu are nici o semnificație în raport de dispozițiile art. 60 lit. g) Codul muncii, care sunt în vigoare.
S-au mai formulat apărări în legătură cu adeverința nr. 64/(...) emisă de S. T. C., anexată recursului, prin care se atestă că recurentul recurent îndeplinește funcția de vicepreședinte cu probleme economice în cadrul sindicatului începând din data de (...) și până în prezent. Se arată de către intimata pârâtă că aceasta este întocmită în mod nelegal fiind semnată de persoane care nu au arătat în clar numele acestora. În locul președintelui a semnat o persoană cu bară, motiv pentru care nu se poate verifica dacă acea persoană are mandat de la președinte să semneze un astfel de înscris.
Curtea constată ca ineficiente aceste apărări, în condițiile în care, cum s-a arătat, era sarcina societății să solicite informații de la sindicatele existente cu privire la membrii ce dețin funcții eligibile, astfel încât omițând a face cercetări în acest sens, nu își poate invoca propria culpă și a solicita înlăturarea probelor produse de reclamant și care, coroborate, conduc la concluzia că acesta deținea la momentul concedierii o astfel de funcție în sindicat. P. trebuia să dovedească,solicitând o adeverință de la sindicat, faptul că reclamantul nu ar fi deținut o atare funcție, în temeiul art. 272 Codul muncii, ce statuează că sarcina probei, în conflictele de muncă, revine angajatorului.
De altfel, cum s-a arătat, nici nu a fost contestată această calitate de către angajator, în fața instanței de fond, or în dreptul procesual civil, chestiunile de fapt necontestate se consideră probate. În plus, toate probele cu înscrisuri sunt în sensul deținerii acestei funcții de către reclamant, care, ca o dovadă în plus că a deținut acea funcție până la concediere, a participat la data de (...), conform procesului verbal nr. 1, la negocierea unui CCM pentru anul 2011-2012 la nivelul societății, ca reprezentant al sindicatului T. C. (fila 303 dosar fond), fapt ce se coroborează cu celelalte dovezi scrise. Faptul afirmat de pârâtă în apărare este unul negativ nedeterminat și a fost combătut de recurent prin probarea faptului pozitiv că la data concedierii reclamantul recurent avea calitatea de vicepreședinte cu probleme economice în cadrul sindicatului, prin adresa contestată de pârâtă.
Or, criticile de nelegalitate aduse prin întâmpinare cu privire la această adresă nu au temei legal, semnăturile secretarului și ale președintelui fiind lizibile și verificabile prin proceduri legale care nu au fost declanșate de pârâtă.
Se mai invocă de către intimata pârâtă nelegalitatea sentinței civile nr.72/(...) a Judecătoriei sectorului 1 B., față de neconcordanța acesteia cu adresa din data de
(...), depusa la dosarul cauzei, conform căreia dl. A. I., din mai 2009, nu mai era membru în S. T. C. Or, procedura de invalidare a unei hotărâri judecătorești este urmarea căilor legale de atac, ceea ce nu s-a făcut de către pârâtă.
Totodată, faptul că în actele adiționale la contractul individual de muncă reclamantul nu a inserat funcția eligibilă deținută în cadrul sindicatului nu anulează această împrejurare, că deținea acea funcție. În aceste acte adiționale, întocmite de serviciul de personal al societății pârâte, nu era inserată o rubrică prin care să se solicite informații de către angajator cu privire la funcțiile deținute în sindicat de către angajați, ci se solicita doar informația dacă angajatul este membru al vreunei organizații sindicale, cu scopul practic de a se realiza reținerea cotizației sindicale lunare. Prin urmare, nu se poate reproșa angajatului că nu a adăugat informații care nu i s-au solicitat într-un act întocmit de angajator și care trebuia doar semnat, cu indicarea precisă a sindicatului din care face parte și a acordului de a i se reține din salariu cotizația aferentă.
Față de toate aceste considerente, constatând că încălcarea interdicției de a se desface contractul individual de muncă pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical atrage nulitatea deciziei de concediere, în conformitate cu prevederile art. 78 și 80 Codul muncii, Curtea notează că este superfluu a analiza celelalte motive de nulitate invocate în raport de decizia de concediere contestată în cauză și ca urmare, și apărările formulate în legătură cu acestea, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite recursul, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii acțiunii, al anulării deciziei de concediere contestate și al reintegrării reclamantului recurent în funcția deținută anterior concedierii, cu obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în favoarea reclamantului egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., căzând în pretenții, va fi obligată pârâta la sumei de 2480 lei în favoarea reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului, reprezentând onorariu avocațial (fila 353 dosar fond) și a sumei de
620 lei cheltuieli de judecată în recurs (filele 21-22 dosar recurs).
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul A. R. V. împotriva sentinței civile nr.
8896 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea reclamantului A. R. V. în contradictoriu cu pârâta S. T. C. SA și în consecință anulează decizia de concediere nr. 161 din (...) emisă de pârâtă.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii. Obligă pârâta la plata de despăgubiri în favoarea reclamantului egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Obligă pârâta la plata sumei de 2480 lei în favoarea reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului.
Obligă pârâta S. T. C. SA să plătească reclamantului recurent suma de 620 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G.-L. T. I. T.
Red.I.T./S.M.
2 ex. Jud.fond.P. U.
N. N.
GREFIER,
| ← Decizia nr. 1939/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1353/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
