Decizia nr. 4996/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4996/R/2012
Ședința decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta M. L. C. împotriva sentinței civile nr. 4411 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul S. J. DE U. Z., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 noiembrie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. J. de U. Z. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței atacate ca temeinică și legală, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de 10 decembrie 2010, reclamantul S. J. de U. Z. a solicitat obligarea pârâtei M. L. C. la plata sumei de 1733 lei, reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit, actualizată cu rata inflației, de la data acordării drepturilor salariale, până la data plății efective.
În cursul judecății, reclamantul și-a precizat acțiunea, modificând câtimea obiectului cererii de la 1733 lei la 1212 lei, arătând că suma reală încasată în plus de pârâtă este de 1059 lei pentru anul 2008 și 153 lei pentru anul 2009.
Prin sentința civilă nr. 4411/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.
(...), s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul S. J. de U. Z.împotriva pârâtei M. L. C. și, în consecință, a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 1.212 lei, încasată cu titlu de drepturi salariale, actualizată în funcție de rata inflației de la data primirii acestor drepturi și până la data plății efective.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Pârâta este angajata reclamantului S. J. de U. Z. din anul 2001, având funcția de medic primar, în cadrul secției Neonatologie.
În data de (...), pârâta a încheiat cu același angajator, un contract individual de muncă pe perioadă determinată, cu timp parțial, în vederea acoperirii deficitului de personal. Î. s-a făcut prin cumul de funcții, pe postul de medic primar, corespunzător pregătirii sale, beneficiind pentru munca prestată în baza acestui contract de salariu de încadrare brut, spor de vechime și sporurile specifice funcției.
Contractul individual cu timp parțial s-a încheiat în temeiul art. 19 alin. 2 din H.G. nr. 281/1993, care prevede că posturile vacante din unitățile de asistenta socială sau de ocrotire a sănătății si din cultura, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul si de către persoane din aceeași unitate.
Art. 22 din OUG nr. 115/2004, în vigoare la data încheierii contractului prevede, de asemenea că posturile vacante din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate.
Angajarea personalului prin cumul de funcții se face cu acordul conducerii unității la care persoana care cumulează are funcția de bază, iar cumulul de funcții se efectuează în afara programului de la norma de bază.
Acest ultim text de lege a fost abrogat prin L. nr. 3., insă guvernează raportul juridic dedus judecății în baza principiului regit tempus actum.
Cu privire la salarizare personalului angajat cu program normal de lucru, art. 8 din OUG nr. 115/2004 (abrogat prin legea nr. 3.) prevede că personalul salarizat potrivit acestei ordonanțe de urgență beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, procentul acordându-se proporțional cu vechimea în muncă.
Remunerarea personalului angajat prin cumul de funcții este prevăzută de art.19 din HG nr. 281/1993 conform căruia, salarizarea acestuia se face la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale, prevăzute in statul de funcții.
Așadar, desfășurând activitate în baza contractului pe durată determinată, prin cumul de funcții, pârâta avea dreptul de a fi salarizată, pentru această muncă, doar la nivelul gradației 1 a funcției sale.
În urma auditului extern financiar efectuat la S. J. de U. Z. în perioada
16.02-(...), Camera de C. S. a constatat că pentru 20 de persoane care ocupă posturi vacante prin cumul de funcții s-au acordat drepturi bănești cu depășirea cadrului legal enunțat, reprezentând diferențe în plus privind salariul de încadrare și spor de vechime aferent acestor posturi.
Prin decizia nr. 6/2009, organul de control a dispus recuperarea acestor sume de la persoanele care au beneficiat de aceste sume nedatorate.
Prin decizia civilă nr. 1., Curtea de A. C. a respins recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2. a T. S. care a menținut decizia nr.
6/2009, apreciind că este legală.
S-a arătat în considerente că persoanele încadrate prin cumul de funcții beneficiază deja de un spor de vechime, calculat în baza activității desfășurate inițial, iar atâta timp cât norma specială nu prevede posibilitatea acordării acestui spor și în situația cumulului, acordarea lui este ilegală.
Această hotărâre judecătorească, ca orice act juridic în general, produce pe lângă efectele obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efectele de opozabilitate față de terți.
Ca element nou apărut în ordinea juridică și cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți pe motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. F. de aceștia însă hotărârea se impune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă (respectiv, de prezumție)
Prin urmare, pârâta, care are calitate de terț raportat la decizia C. de A. C., a avut posibilitatea, în prezenta cauză, prin administrare de probe, să răstoarne prezumția invocată de reclamant și care față de ea are doar valoare relativă(caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile art. 1202 alin.2 C.Civil, doar în relațiile dintre părți)
Pârâta nu a dovedit contrariul celor reținute în hotărârea judecătorească amintită și nu a contestat calcul sumei datorate în urma prestării activității prin cumul de funcții.
În baza acestor argumente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la restituirea sumei de 873 lei încasată cu titlu de drepturi salariale.
La cererea reclamantului, instanța, făcând aplicarea principiului restitutio in integrum a dispus actualizarea sumei conform indicelui de inflație, soluția contrară ducând la îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta M. L. C., solicitândadmiterea recursului, casarea parțială a sentinței atacate, ca netemeinică și nelegală și, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii introductive a S.ui J. de U. Z. cu privire la actualizarea sumei de 1.212 lei cu rata inflației de la data acordării drepturilor salariale necuvenite până la data recuperării integrale a acestora.
În susținere, pârâta subliniază că instanța de fond nu a motivat soluția dată acestui petit nici în fapt, cu atât mai puțin în drept, astfel că apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
Recurenta formulează critici și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9
Cod de procedură civilă, sens în care arată că cererea de chemare în judecată trebuia respinsă, în contextul în care aceasta nu este motivată în drept și în fapt și nici nu este dovedită în privința capătului de cerere reprezentând penalitățile de întârziere prin actualizarea cu rata inflației a debitului de bază.
Invocă lipsa culpei și a faptei ilicite, ca și cauze de înlăturare a răspunderii civile.
Apreciază că stabilirea eronată a salariului este imputabilă exclusiv managerului de la acea dată a S.ui(M. F. I.) și șefului serviciul de resurse umane(Kirr C.), persoane care însă nu au fost trase la răspundere.
Făcând trimiteri la instituția îmbogățirii fără just temei, recurenta învederează că datorită bunei credințe, respectiv a lipsei culpei, îmbogățitul trebuie să restituie doar valoarea îmbogățirii sale, neputând fi obligat la plata de fructe sau dobânzi legale.
În drept, invocă dispozițiile Codului de procedură civilă, art. 3041 ȘI 304, coroborate cu prevederile legale invocate: art. 1345 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul S. J. de U. Z. a solicitat respingerearecursului formulat, ca nefondat și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței atacate.
Reclamantul expune aspectele reținute de către instanța fond, precizând totodată că prin hotărârea atacată s-a dispus repararea unei pagube produse prin plata drepturilor nedatorate, reținându-se principiul repunerii părților în situația anterioară.
Nu s-a dispus plata de dobânzi și penalități sau alte sume cu titlu de daune, ci restituirea sumei la valoarea actuală, actualizată cu rata inflației.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este parțial fondat, pentru cele ce urmează:
Criticile recurentei privesc exclusiv modalitatea de soluționare de către instanța de fond a cererii de acordare a inflației în raport de pretenția principală, astfel că instanța de recurs va analiza cauza exclusiv din această perspectivă.
Susține recurenta că solicitarea pârâtului de acordare a sumei de bani actualizate cu indicele de inflație nu este motivată, ceea ce în opinia acesteia ar avea drept consecință anularea cererii de chemare în judecată.
Contrar acestor alegații, Curtea notează că din expunerea stării de fapt și de drept din acțiunea introductivă rezultă intenția neechivocă a pârâtului de a fi repus în situația anterioară și, implicit, de a i se restitui suma pretinsă, actualizată cu indicele de inflație.
Neindicarea punctuală a acestui aspect nu este de natură să afecteze legalitate cererii de chemare în judecată, câtă vreme în cuprinsul acesteia partea pârâtă și-a manifestat poziția procesuală în sensul arătat anterior.
De asemenea, prin considerentele sentinței atacate T. a evocat expres principiul repunerii în situația anterioară, subliniind că acesta constituie temeiul de drept al acordării indicelui de inflație. Mai mult, instanța a reținut că în situația în care o asemenea solicitare ar fi refuzată s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei.
Prin urmare, nu pot fi primite nici susținerile recurentei conform cărora prima instanță nu a motivat hotărârea sub acest aspect.
De asemenea, Curtea notează că prin sentința pronunțată, care nu a fost criticată sub aspectul fondului, s-a stabilit că pârâta a încasat drepturi salariale fără a exista un temei legal în acest sens. S-a mai reținut că în baza art. 272 din Codul Muncii, dispoziții legale pe care se întemeiază acțiunea, reclamantul este îndreptățit la restituirea diferențelor salariale acordate necuvenit pârâtei, diferențe care, însă, nu i-au fost achitate. Prin urmare, acesta a suferit un prejudiciu, care se impune a fi reparat.
În acest context, nu prezintă relevanță care sunt persoanele cărora le este imputabilă efectuarea către pârâtă a plății drepturilor salariale necuvenite.
Este adevărat că fundamentul obligației de restituire se întemeiază pe îmbogățirea fără just temei, buna credință a îmbogățitului fiind prezumată.
Însă, în cauză, prezumția de bună credință a operat doar până la data de
(...)(f.17), când pârâta a fost înștiințată că datorează instituției reclamante sumele de bani pretinse, dar cu toate acestea a refuzat restituirea. Astfel că, începând cu această dată pârâta a devenit de rea credință și, prin urmare, reclamantul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului la valoarea reală și actuală, nefiind suficientă doar restituirea sumei nominale acordată pârâtei, întrucât creanța s-a devalorizat cu rata inflației, devalorizarea datorându-se tocmai refuzului pârâtei de restituire.
Recurenta face o confuzie între dobânda legală și indicele de inflație, instituții care nu se exclud, dar care au semnificații diferite.
Dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea în funcție de indicele de inflație vizează păstrarea valorii reale a obligației bănești, cele două instituții având, prin urmare, fundamente diferite.
Validarea integrală a raționamentul recurentei, ar avea ca efect prejudicierea instituției reclamante, întrucât în această situație nu s-ar realiza o acoperire integrală a prejudiciului produs ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul și va modifica sentința atacată, în sensul actualizarea cu rata inflației aferente sumei de 1212 lei, se va face începând cu data de (...).
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta L. C. M. împotriva sentinței civile nr. 4411 din (...) a T. S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul calculării actualizării cu rata inflației aferente sumei de 1212 lei, începând cu data de (...).
Menține celelalte dispoziții.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. L. D. S. D. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: N.C.C.
| ← Decizia nr. 2333/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1362/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
