Decizia nr. 500/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 500/R/2012
Ședința publică din data de 7 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 3509 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată R. V. M., având ca obiect litigiu de muncă - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 13 ianuarie
2012 reclamanta intimată a înregistrat la dosar excepția de nelegalitate a art. 30 din L. 3. și a art. 10 din OUG nr.1/2010, care a fost comunicată pârâtului recurent, constatându-se că acesta din urmă nu a depus nici un script până la acest termen.
Curtea interpretează această excepție ca fiind una de neconstituționalitate urmând a sesiza Curtea Constituțională, iar față de modificările aduse L. nr.
47/1992 având în vedere că nu se mai impune suspendarea, rămâne în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3509 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulata de reclamanta R. V. M. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N. și în consecință s-a dispus anularea Dispoziției P.ui M. C.-N. nr. 2959/(...).
A fost obligat pârâtul la calcularea și plata drepturilor salariale conform
Dispoziției nr. 1453/(...) precum și la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre sumele achitate în temeiul Dispoziției P.ui M. C.-N. nr. 2959/28 mai 2010 și cele la care reclamanta avea dreptul în temeiul Dispoziției nr.
1453/2010. Fără cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În vederea aplicării dispozițiilor L. nr. 3. privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie
2010, paratul P. M. C.-N. a emis Dispoziția nr. 1453/(...) prin care s-a dispus reîncadrarea reclamantei în funcția de execuție contractuala de inspector de specialitate, grad profesional IA, gradația 2, la C. de ajutor social și pensiune. Prin aceeași dispoziție s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamanteiîncepând cu data de (...):salariul de baza 1983 lei care cuprinde și sporul de dispozitiv, sporul de vechime și sporul de stabilitate avute în luna decembrie 2009 și sporul pentru toxicitate ,in cuantum de 132 lei, egal cu suma calculata pentru una decembrie 2009.
Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor L. nr. 3. au fost emise Ordinele nr.42/(...) și nr. 32/(...) ale M. M. F. și P. S. conform cărora ordonatorii de credite aveau obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2.
În temeiul O.ui comun al M. M., F. și P. S. și M. F. P. nr. (...) A. J. de P. S.
C., a efectuat un control cu privire la aplicarea actelor normative privind reîncadrarea și restabilirea salariilor personalului bugetar din administrația publica locala și a solicitat refacerea actelor administrative.
In acest context paratul a emis Dispoziția nr. 2142/22 aprilie 2010 prin care s-a dispus modificarea Statului de personal al P. M. C.-N. și al serviciilor publice în subordinea Consiliului Local al M. C.-N. în sensul eliminării sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate din salariul de baza, „. prevederilor art. 30 din L. nr. 3. a OUG nr. 1/2010 și a HCL nr. 545/2009.
Ca efect al Dispoziției nr.2142/2010 paratul a emis Dispoziția nr.2959/(...) prin care reclamanta a fost reîncadrata în funcție și i s-a stabilit salariul începând cu data de (...), în sensul reducerii drepturilor salariale prin eliminarea sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate.
Analizând legalitatea și temeinicia Dispoziției nr.2959/(...) instanța a reținut incidența prevederilor art. 3 lit. „c";, art. 30 din L. nr.3., a prevederilor art. 10 din
O.U.G. nr. 1/(...), din interpretarea coroborată a cărora rezultă că pentru a statua asupra legalității dispoziției contestate este necesar a se stabili daca:
1) sporurile suprimate (sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate) erau parte a salariului reclamantei în luna decembrie 2009;
2) sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate au fost acordate, pana în luna decembrie 2009, prin acte de negociere colectiva sau acte administrative încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor;
3) sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate incluse în salariul de bazaexced prevederilor L.-cadru nr.3..
În ce privește prima problema, rezulta din înscrisurile depuse în probațiune de către pârât că salariul reclamantei calculat pentru luna decembrie 2009 cuprindea sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate.
Asupra legalității actelor - de negociere colectiva sau administrative - care au stat la baza acordării celor doua sporuri instanța a reținut ca reclamantei, care face parte din categoria personalului contractual, ii sunt aplicabile prevederile Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul P. C.-N., în vigoare în anul 2009 (CCM încheiat la nivelul P. C.-N. și înregistrat la D. C. sub nr.326/(...), art. 16 lit. d și e. Conform art. 2 alin 2 din CCM, acest contract și-a încetat efectele la data de 17 noiembrie 2009.
Ca urmare, la data de (...) a fost încheiat un nou Contract colectiv de munca, înregistrat la D. de M. și P. S. C. sub nr.256/(...) .
În noul CCM la nivel de unitate au fost menținute sporurile prevăzute în contractul ale cărui efecte au încetat la data de (...), inclusiv sporul de stabilitate și indemnizația de dispozitiv (Cap III, art. 16 alin 5 lit. d și e). În motivarea acordării indemnizației de dispozitiv părțile au consemnat: „(…) conform O.ui nr.496/(...) al Ministrului Administrației și Internelor, coroborat cu art. 13 din L. nr.138/1999 și în conformitate cu Sentința civila nr.151/(...) a T.ui Timiș";. Analizând pe cale incidentala clauzele din contractele colective de munca la care s-a făcut referire mai sus, prin prisma dispozițiilor L. nr.130/1996 republicata șia dispozițiilor Contractului colectiv de munca unic la nivel național pentru anii
2007-2010 instanța a constatat ca acestea sunt legale, fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor, anume, art. 8 alin 1,
3 și 4 și art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/1996.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale citate,
ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale, în același sens fiind și interpretarea teleologică, precum și dispozițiile art. 155 din Codul muncii, art. 38 alin 4 și art. 41 alin 5 din CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010.
În cadrul procedurii de verificare prealabila a cuprinsului contractului colectiv de munca în sensul conformității cu lege, potrivit art. 27 din L. nr.
130/1996, D. C. nu a constatat și sesizat aspecte de nelegalitate.
S-a arătat că decizia I. nr.37/2009 nu prezintă relevanta în cauza cat timp sporul de dispozitiv a fost acordat personalului contractual din cadrul P. M. C.-N. nu prin aplicarea directa a dispozițiilor art. 47 din L. nr.138/1999 ci în temeiul dispozițiilor Contratului colectiv de munca la nivel de unitate, valabil încheiat.
În privința mențiunii din cuprinsul Adresei nr.386/(...) emisa de A. J. pentru P. S. C. potrivit căreia sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv nu pot fi acordate începând cu data intrării în vigoare a L.-cadru nr.3. instanța a constatat ca nu se poate identifica vreun text legal în vigoare la data emiterii adresei care sa abiliteze A. sa constate nelegalitatea clauzelor unui contract colectiv de munca
.
În privința celei de a treia condiții prescrise de L.-cadru 3. și anume aceea ca sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate incluse în salariul de baza sa nu excedeze prevederilor L. instanța a reținut ca prin anexa I/3 la L. 3. privind
„Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate șisporul de dispozitiv.
Pe de alta parte, la data emiterii Dispoziției nr.2959/(...) O. nr.(...) nu mai producea efecte, fiind abrogat la data de (...) prin O. nr.727 al M. M.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând modificareasentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivare pârâtul a invocat prevederile art. 304 pct.9 C.proc.civ., arătând că după cum rezultă din prevederile art. 22 si art. 23 alin. 1 din L. nr. 3., sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.
În anexa 1/3 la L. 3. privind „administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv.
Totodată, conform art. 10 din O.U.G. nr. 1/(...) și art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru 3..
În scopul aplicării dispozițiilor legale sus-menționate au fost emise Ordinele nr.42/(...) si nr. 32/(...) a Ministrului M. F. și P. S., prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice la nivelulinstituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale.
Potrivit acestor ordine ordonatorilor de credite le revenea obligația ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2.
La finele lunii decembrie 2009, salariul intimatului-reclamant era compus din salariul de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și spor de vechime. A., recurentul-pârât a emis dispoziția nr.1238/2010 prin care acorda intimatului-reclamant, începând cu data de (...), salariul cu componentele: salariul de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de vechime și spor de stabilitate.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv exced prevederilor L.-cadru și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază al intimatului-reclamant, deoarece contravin prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 potrivit cărora, nu pot fi negociate prin contracte colective de munca, la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Or, cum s-a precizat, în anexa 1/3 din L. nr.3. cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „..
Prin deciziile nr. 1011/(...), 1250/(...) și 1280/ (...) Curtea Constituționala s- a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct.5, art.50 lit.b din L.-cadru nr. 3. art. 16 alin.1 și 2 din O.U.G. nr. 115/2004 ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse.
Instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Însă, acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Încheierea Convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii, forța lor juridică nu poate fi superioară legii.
Prin decizia nr. 1414 din (...) Curtea Constituțională a României a mai statuat că dispozițiile art. 41 alin.5 din Constituție nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
Totodată, la rândul său, C.E.D.O. nu verifica compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunța cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Mai este citată D. I. nr. 37/2009 și în același sens adresa Agenției Județene pentru P. S. care arată că sporul de dispozitiv era reglementat de lege numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, motiv pentru care nu poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a L. cadru nr. 3..
În ceea ce privește sporul de stabilitate acesta nu era prevăzut de legislația salarizării, aplicabilă până la (...), pentru personalul din primării, consilii județene și servicii publice din subordinea acestora, iar acest drept nu poate fi acordat în
2010 în bază noii legi de salarizare.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilorformulate, Curtea, cu majoritate de voturi, reține următoarele:
În soluționarea recursului, ca o chestiune de ordine publică premergătoare fondului litigiului se conturează cea a competenței de soluționare a cauzei în primă instanță și consecutiv, a legalei compuneri a completului de judecată.
În acest sens, trebuie observat că petitul acțiunii vizează anularea unei
dispoziții a primarului , cu consecința revenirii la actul administrativ de reîncadrare
și stabilire a drepturilor salariale corect și legal emis anterior și cea a obligării pârâtei la plata drepturilor bănești în consecință.
Se invocă, drept motiv de nelegalitate a actului a cărui anulare se solicită, încălcarea prevederilor L. nr. 3., art. 30 alin. 5 și art. 7 alin. 2.
În mod evident, petitul acțiunii vizează anularea unui act administrativ, intrând astfel în sfera de acoperire a L. nr. 5., care la art. 2 lit. c) definește actul administrativ ca fiind „. unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice";, iar la art. 8 definește obiectul acțiunii judiciare de contencios administrativ: „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. (…)";.
Tot contenciosului este specifică și măsura suspendării executării actului administrativ unilateral atacat în instanță, conform art. 14 din L. nr. 5., deși în prezenta cauză suspendarea a fost solicitată pe calea unei ordonanțe președințiale, dar cu trimitere la o cauză similară soluționată în jurisdicție de contencios administrativ.
Se mai constată că în motivarea acțiunii, reclamantul/a afirmă că a efectuat și procedura prealabilă prevăzută de L. nr. 5. și procedura specială prevăzută de art. 34 din L. nr. 3..
Art. 34 din L. nr. 3. statuează:
„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luă rii la cunoșt ință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana
nemulțumită se poa te adresa instanței de contencios admin istrativ sau, după c az,
instanței judecătorești competente potrivit legii , în termen de 30 de zile de la datacomunicării soluționării contestației";.
Textul legal citat indică fără dubiu instanța de contencios administrativ ca fiind competentă să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor de stabilire a drepturilor salariale în domeniul bugetar. Trimiterea făcută alternativ la „. judecătorească competentă potrivit legii"; nu poate fi interpretate ca vizând instanța specializată în soluționarea litigiilor de muncă, în speță, întrucât potrivit legii, după cum s-a arătat în cele ce preced, competența de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrative, cum este cel contestat în speță, aparține și pe dreptul comun tot instanțelor de contencios administrativ.
Faptul că actul administrativ supus cenzurii instanței în prezenta cauză poartă asupra salarizării personalului bugetar, anume, asupra unui caz individual, nu atrage o altă interpretare a legii în speța de față, întrucât chiar legiuitorul definește, la alin. 2 al art. 34 din L. nr. 3., citat mai sus, ca fiind administrativ actul de stabilire a drepturilor salariale emis în baza acestei legi.
De altfel, în același sens se conturează și rațiunea legii, întrucât prin principiile edictate în partea introductivă a legii, la art. 1 (stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, cu drepturi salariale în mod exclusiv cele prevăzuteîn această lege), se precizează intenția legiuitorului de a scoate din sfera contractuală drepturile salariale ale personalului bugetar și a le așeza exclusiv în sfera dreptului public, nenegociabil, imperativ, astfel încât sunt consecvente acestei tendințe dispozițiile legale citate din art. 34 al legii.
Față de toate aceste considerente, constatând caracterul de act administrativ al celui a cărui anulare se solicită prin acțiune, Curtea va constata că soluționarea litigiului s-a făcut de către completul specializat pe litigii de muncă și în compunerea specifică acestuia cu încălcarea dispozițiilor legale.
Judecata în prima fază procesuală a fost făcută de o instanță necompetentă, anume, prin încălcarea principiului specializării instanței, instituit de art. 35, 36 și
39 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În acest sens, Curtea consideră că este o problemă de competență respectarea principiului specializării instanței și a judecătorilor, în condițiile în care, cum s-a arătat, specializarea a fost ridicată la nivel de principiu, iar înțelesul noțiunii de competență, astfel cum este indicat de D. explicativ al limbii române
(http://dexonline.ro/definitie/competenta), este acela de „. a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții";. Apare deci cu evidență că în explicarea noțiunii de competență trebuie înglobată și noțiunea de specializare, doar aceasta asigurând o cunoaștere aprofundată a domeniului în care se fac dezlegările în drept și asigurând o reală competență de soluționare a litigiului.
Nu au fost respectate dispozițiile imperative privind compunerea completului de judecată, art. 304 pct. 1 C.proc.civ. prevăzând ca un motiv de casare a sentinței nealcătuirea acesteia potrivit dispozițiilor legale.
Văzând deci dispozițiile art. 312 alin. 1 și 6 raportat la art. 304 pct. 1 și 3
C.proc.civ., urmează a se admite recursul formulat față de excepțiile invocate de Curte din oficiu, cu consecința casării sentinței pronunțate și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare în jurisdicție de contencios administrativ la Tribunalul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.
3509 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe în jurisdicție de contencios administrativ.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. G.-L. T. cu opinia separată,
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.M. F. B.
Cu opinia separată a doamnei judecător G.-L. T. în sensul admiterii recursului, modificării în tot a sentinței și respingerii acțiunii formulate de reclamanta R. V. M. ca neîntemeiată.
Motivarea opiniei separate
Apreciez că în mod legal prezenta cauză a fost soluționată în primă instanță de tribunal, respectiv de un complet specializat în soluționarea cauzelor privind conflictele de muncă, în compunerea prevăzută de art. 55 alin. 1 din L. nr.
304/2004.
În acest sens este de reținut că obiectul cauzei îl constituie contestația formulată împotriva Dispoziției emise de P. municipiului C.-N. prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei în conformitate cu dispozițiile L. nr.
3..
Într-adevăr, la alineatul 2 al art. 34 din L. nr. 3. legiuitorul a folosit sintagma „act administrativ de stabilire a drepturilor salariale";, însă consider că, în raport de prevederile art. 34 alin. 4 din L. nr. 3., pentru stabilirea instanței competente să soluționeze contestația împotriva actului prin care au fost stabilite drepturile salariale, nu este determinantă stabilirea naturii juridice a actului respectiv.
Aceasta întrucât din dispozițiile art. 34 alin. 4 din L. nr. 3. rezultă că legiuitorul a înțeles să determine instanța competentă să soluționeze aceste contestații în raport de alte criterii decât cel al naturii actului contestat.
Contrar opiniei majoritare, apreciez că în situația în care legiuitorul ar fi intenționat să reglementeze competența exclusivă a instanțelor de contencios administrativ de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor de stabilire a drepturilor salariale pentru întreg personalul bugetar, nu își mai avea rațiunea ipoteza a doua a textului legal menționat, care face trimitere la „. judecătorească competentă potrivit legii";, evident alta decât cea de contencios administrativ prevăzută la prima ipoteză a art. 34 alin. 4.
În consecință, în raport de faptul că reclamanta face parte din personalul bugetar angajat cu contract individual de muncă, iar actul contestat vizează stabilirea salariului acesteia, având în vedere și dispozițiile art. 284 alin. 1 din Codul muncii, raportat la art. 2 pct. 1 lit. c cod proc. civ., consider că prezenta contestație a fost soluționată în mod corect de tribunal în complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă, respectiv în compunerea prevăzută de lege în acest sens.
Apreciez astfel că se impunea analizarea pe fond a recursului declarat de pârât, recurs care consider că este fondat, pentru următoarele considerente:
Argumentele esențiale prin prisma cărora reclamanta intimată justifică temeinicia acțiunii sale se raportează la principiile consacrate prin art. 3 lit. c și art. 7 al. 2 din L. nr.3..
Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din actul normativ menționat, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cuprevederile art. 7 al. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.
În contextul legal expus, reclamanta apreciază că este îndreptățită să beneficieze de sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece aceste sporuri erau cuprinse în salariul care i-a fost acordat în luna decembrie 2009, temeiul acordării constituindu-l contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...). Din această perspectivă, dispoziția de reîncadrare contestată este considerată nelegală.
Apreciez că interpretarea reclamantei și, implicit a instanței de fond, este una eronată, întrucât se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.
În acest sens, este de subliniat că principiile menționate în L. nr. 3. își găsesc eficiență numai în măsura în care sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost acordate/stabilite prin acte de negociere colective legal încheiate. Deși legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această cerință, această condiție este una implicită, legiuitorul neavând intenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.
Că este așa, rezultă și din dispozițiile art. 7 al. 2 din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.
De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010, prin care se dispune în mod expres că
„în conformitate cu prevederile art. 30 din L. cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr. 3.";.
Coroborând dispozițiile legale menționate, se poate concluziona că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantei - contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 al. 1 din L. nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 al.2 din Codul M.
Astfel, potrivit art. 12 al. 1 din L. nr. 130/2006 „contracte colective de muncă se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";
Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii colective cu privire la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, neputând constitui obiectul unui contract colectiv de muncă.
Or, potrivit interpretării reclamantei intimate, respectiv a primei instanțe, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, deși prin acesta au fost negociate sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate), ale căror acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispoziții legale.
Consider că nu poate fi corectă o astfel de interpretare, în contextul în care dispozițiile art. 12 al.1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu dispozițiile art. 157 al. 2 din Codul M., normă legală ulterioară care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integralsau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative";.
Tot astfel, prin art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 se prevede că ";clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege";.
În acest context, trebuie evocată și jurisprudența Curții Constituționale care, prin nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, a statuat că "încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie"; în caz contrar "s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale. […] În consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...)" (A se vedea, în acest sens, și nr.
65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995).
De asemenea, prin D. nr.1250/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a statuat că „ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea. În caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale chiar în interiorul aceleiași categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.";
Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 alin.1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu art. 157 alin. 2 din Codul M. și art. 8 alin.2 din L. nr. 130/1996, consider că acordarea sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate (fidelitate) în cazul reclamantei nu puteau fi negociate printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilite exclusiv de către legiuitor.
Este adevărat că, contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății nu a fost anulat și nici contestat, însă aceste aspecte nu înlătură obligația instanței de a verifica pe cale incidentală conformitatea lui cu normele legale.
Pentru considerentele expuse, apreciez că dispoziția de reîncadrare contestată, prin care au fost excluse din salariul de bază cele două sporuri, a fost legal emisă, astfel că, în baza art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se impunea admiterea recursului pârâtului și modificarea în întregime a sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei.
Judecător, G.-L. T.
| ← Decizia nr. 60/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2314/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
