Decizia nr. 5019/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.5019/R/2012
Ședința publică din data de 4 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 9862 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimații pârâți C. T. „. I. R. T., C. LOCAL T. și P. M. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtului intimat P. M. T. - consilier juridic B. A. I., lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 28 noiembrie
2012 intimatul P. M. T. a formulat în cauză întâmpinare pe care reprezentanta acestuia declară că înțelege să o susțină.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta pârâtului intimat P. M. T. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță aceasta fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată la instanță în data de (...), reclamantul S. S. D. Î. T. a solicitat obligarea pârâților C. T. „. R. T., C. LOCAL T. și P. L. T. la acordarea premiului anual aferent anului 2010, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
În motivare s-a arătat că dreptul era datorat în temeiul dispozițiilor art. 25 din L. nr. 330/2009, fiind un drept câștigat ce nu poate fi desființat în mod retroactiv.
Pârâții C. local al mun. T. și P. M. T. au solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii, arătând că nu au și nu au avut raporturi de muncă sau raporturi de serviciu cu reclamanții, iar pe fond, s-a arătat că nu există un temei legal pentru calculul și plata premiului anual aferent anului 2010.
1
Prin sentința civilă nr. 9862 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Reclamantul a formulat acțiunea în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul anexat cererii introductive.
D. răspunsul la adresa instanței, rezultă că nu li s-a achitat premiul anual aferent anului 2010.
În cursul anului 2011, în baza Legii-cadru nr.284/2010 a început să își producă efectele L. nr.2. privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel începând cu data de (...) cuantumul salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază /. funcțiilor de bază și al indemnizațiilor de încadrare s-au majorat cu 15%. Cu același procent s-au majorat și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare.
L. nr.2. impunea o serie de restricții privind plata muncii suplimentare, acordarea premiilor, primelor de vacanță, tichetelor de masă,cele cadou și cele de vacanță, ajutoarelor și indemnizațiilor. Totodată, prin art.14 din acest act normativ se precizează că drepturile salariale care se includ în salariul de bază nu trebuie să se majoreze cu 15%.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 8 din L. nr. 285/2011 „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";.
Curtea Constituțională, prin D. nr. 1. și nr.1658/2010, a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 din L. privind salarizarea pe anul
2011 ,art.4, art.10 alin. 1, art.14, art.22 alin.1 și 2, art.33 alin.1 și art. 37 alin.1 și 3 din L.-cadru privitoare la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reținând că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare.
De asemenea a arătat, în privința aplicării art.53 din Constituția României, că au fost respectate cerințele atunci când a fost restrâns dreptului fundamental la un salariu pentru munca depusă.
Chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare C.i Europene a Drepturilor Omului, raportat la art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C., statuându-se că acest drept nu este un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților, începând cu data de (...), în baza art.8 din L. nr. 2., corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte: ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din 04.2007, Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu
2 într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex.prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri, indemnizații ori compensații, făcând modificările legislative necesare.
În acest context, recalcularea drepturilor salariale prin includerea premiului anual în majorarea de 15% a salariului de bază a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate.
Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. R. din (...) și Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. R. din (...) nu pot constitui un precedent întrucât în aceste cazuri exista un titlu executoriu prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia.
Având în vedere că măsura este una temporară, a fost prevăzută de lege, a fost aplicată întregului personal plătit din fonduri publice și nu a adus atingere substanței drepturilor salariale ale celor reprezentați de reclamant instanța, în temeiul art. 208 și urm. din L. nr. 62/2011, a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat că sentința este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut și nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 C.
Sub aspectul respingerii pretențiilor ulterioare datei de 1 ianuarie 2010, judecătorul fondului a ignorat atât cadrul legal intern, cât si dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Constituția României.
Neplata celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2010 echivalează cu desconsiderarea principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 1 C. civil, forma în vigoare la data nașterii dreptului, respectiv art. 6 alin. (1) din noul cod civil și de art. 15 alin. (2) din Constituție.
În condițiile în care dreptul aferent anului 2010 a fost prevăzut de legislația în vigoare pe tot parcursul anului respectiv de art. 25 din L. nr. 330/2009, fiind deci un drept câștigat, acesta nu poate fi desființat retroactiv, printr-un act ulterior. Actele normative în vigoare în anul 2011 nu pot desființa drepturi aferente anului 2010.
Dreptul la acordarea premiului nu poate fi confundat cu faptul plății/data plății acestuia la termenul stabilit prin alin. (4) al aceluiași articol. Până la data de (...), dispozițiile art. 25 din L. nr. 330/2009 au fost în vigoare, astfel că trebuie să își producă efectele juridice în vederea cărora au fost edictate.
În plus, astfel cum rezultă fără echivoc din textul art. 25, premiul anual se acordă pentru activitatea desfășurată. Ori, în condițiile în care activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la data de (...), dreptul de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010 este deja câștigat, acesta recompensând activitatea în acest an, indiferent de momentul realizării plătii.
Sunt ignorate prevederile art. 20 alin. (1) din Constituția României și documentele internaționale ratificate de R., art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la C. pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care consacră dreptul persoanei fizice la respectarea bunurilor sale. Noțiunea de «., în sensul art. 1 din Protocolul adițional la C., cuprinde atât «bunuri actuale», cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe, al căror titular demonstrează că acestea au o bază eficientă în dreptul intern și în virtutea
3 cărora reclamantul poate pretinde cel puțin «o speranță legitimă» în exercitarea efectivă a dreptului său.
În același sens s-a pronunțat inclusiv Î. Curte de C. si Justiție - S. U., prin
D. nr. 3/(...), pronunțată în recurs în interesul legii. Așa cum și salariile personalului didactic calculate conform Legii nr. 221/2008 au fost considerate "bun" în sensul art. 1 din Protocol, pentru identitate de rațiune și premiul anual aferent anului 2010, reglementat de art. 25 din L. nr. 330/2009 este un "BUN" în sensul art. 1 din Protocolul adițional, fiind un drept de creanță.
Se mai invocă principiului statului de drept si cel constituțional consacrat la art. 1 alin. (5) din L. fundamentală, pentru eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor drepturi pur formale, plata premiului anual aferent anului
2010 este imperios necesară, pentru ca dreptul reglementat de un act normativ în vigoare să nu devină doar o obligație lipsită de conținut.
Art. 25 din L. nr. 330/2009 născuse în patrimoniul membrilor de sindicat o creanță bine determinată, iar nu un drept eventual, astfel încât aceștia pot să pretindă cel puțin o speranță legitimă cu privire la realizarea dreptului.
Judecătorul fondului a ignorat complet dispozițiile art. 8 din L. nr. 2., raportate la art. 25 din L. nr. 330/2009. Textele respective prevăd:
Art. 8 din L. nr. 2. - Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul
2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 25 din L. nr. 330/2009 - „(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de în cadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (…)
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.";
În raport de art. 25 din L. nr. 330/2009, premiul anual aferent anului
2010 a fost calculat ținându-se cont de respectarea tuturor condițiilor de acordare detaliate textul de lege, aplicate individual fiecărui bugetar în parte, după care însumând toate aceste premii anuale individuale, s-a obținut o sumă totală al cărei cuantum "a fost" avut în vedere pentru a se face o anticipare/preconizare, altfel spus o antecalculație cu privire la un cuantum bănesc cu care urmau a se face una sau mai multe majorări ale salariului de bază, în anul 2011. Se conturează restrângerea de drepturi civile sub condiția promisiunii de acordare pe viitor a unei contraprestații, obligatoriu echivalentă si aplicată nediscriminatoriu fiecărui bugetar în parte - premiul aferent anului 2010 nu se plătește în anul 2011, pentru a se putea acorda majorări salariale.
Însă în fapt, aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat. Aceasta deoarece „majorările salariale de 1. dispuse prin art. 1 alin. (1) și
(2) din L. nr. 2., care au fost acordate începând cu luna ianuarie 2011 personalului din sectorul bugetar, nu au cuprins și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 ce li se cuveneau reclamanților.
Aceasta rezultă cu claritate din: a) Expunerea de motive ale Legii nr. 2. unde, la pct. 1 din secțiunea 2, se arată că pentru anul 2011, „măsurile necesare vizează asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări parțiale a diminuării de 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, asigurându-se majorarea salariilor de bază din luna octombrie 2010 cu 1. - deci nu o majorare salarială datorată unei plăti fracționate, succesive si eșalonate a premiului anual pentru anul 2010.
4 b) Modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege, în sensul că pentru a calcula exact suma rezultantă din premiile anuale aferente anului 2010, anul trebuie să se fi împlinit
- deci deja ne situăm calendaristic în prima zi lucrătoare a anului 2011 (3 ianuarie 2011), zi lucrătoare din care ordonatorii terțiari de credite încep să facă calculele premiilor anuale pentru anul ce s-a încheiat la 31 decembrie 2010. Apoi urmează raportări la ordonatorii secundari și ulterior cei principali de credite și astfel se ajunge în final la suma globala aferentă acestor premii anuale. Este deci evident că suma reieșită din însumarea tuturor premiilor anuale se conturează ulterior momentului în care salariul de bază al bugetarilor aferent anului 2011 este aplicat și produce efecte în domeniul retribuirii muncii. c) Termenul „. din textul art. 1 al Legii 2. diferă - ca și înțeles/aplicare/efecte - de termenul „. regăsit în cadrul art. 8 din aceeași lege.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să se refere la una si aceeași „. de 15%, atât cu privire la stabilirea cuantumului salariului de bază pentru luna ianuarie 2011, cât și a considerării că acest salariu de bază este chiar salariul majorat la care s-a referit în art. 8, ar fi folosit pentru art. 8 sintagma: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda începând cu luna ianuarie 2011, în conformitate cu art. 1.";. Cum nu s-a uzat de această formulare, rezultă că nu a fost în intenția legiuitorului să facă vreo legătură între termenii de „. din cadrul articolelor 1 și 8 ale Legii 2..
Salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat; ori, în anul 2011, pentru munca prestată, salariații bugetari depun activitate atât în contul fracțiunii din salariu ce reprezintă contraprestația muncii lor, cât și pentru acea parte din salariu care reprezintă premiul anual pentru anul 2010.
Este deci evident că premiul anual aferent anului 2010 nu s-a mai acordat în nicio modalitate posibilă. Acest premiu, cu toate că are caracter de drept salarial suplimentar, se acordă numai dacă bugetarul are o anumita conduită impusă de lege și, în plus, dacă a și lucrat în perioada pentru care el s-ar acorda Premiul anual împrumută astfel caracterele salariului. În consecință, cei ce au prestat activitate în anul 2010, în condițiile art. 25 din L. nr. 330/2009, au și dreptul de a încasa premiul aferent anului 2010.
Prin întâmpinare, P. municipiului T. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, arătând în motivare că nu se poate face calculul și plata premiului anual aferent anului 2010 deoarece nu exista un temei legal în acest sens, acesta fiind acordat o data cu majorările salariale care au avut loc în anul 2011, potrivit reglementărilor Legii nr. 2..
Pe de altă parte, finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigura prin bugetele unităților administrativ teritoriale și nu din acestea, sumele de bani necesare fiind virate de la bugetul de stat.
Potrivit prevederilor Legii 500/2002 privind finanțele publice, P. M. T. ca reprezentant al autorității publice locale și al C.ui Local în baza prerogativelor conferite de L. 2. a administrației publice locale nu poate face altceva decât sa repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, fiind întemeiate considerentele pentru care prima instanță a înlăturat argumentele expuse de reclamanți în solicitarea dreptului litigios, argumente reluate prin motivele de recurs.
5
Potrivit art. 25 din L. nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din L. nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres L. nr.
330/2009.
Prin art. 8 din L. nr. 2., s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamanți, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din L. nr.
330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din L. nr. 2..
Motivele de recurs invocate sunt următoarele: desconsiderarea principiului neretroactivității legii, încălcarea art. 1 din Protocolul adițional la C., pentru constatarea căreia se solicită aplicarea prin similitudine a dezlegărilor date de
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3/(...) dată în interesul legii; încălcarea art. 1 alin. (5) din L. fundamentală, prin interpretarea legii în sensul reglementării unor drepturi pur formale; ignorarea dispozițiile art. 8 din L. nr. 2. și ale art. 25 din L. nr. 330/2009, în condițiile în care, raportat la expunerea de motive ale Legii nr. 2., la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege și la semnificația termenului „. din textul art. 1 al Legii 2., rezultă că aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat; încălcarea dreptului la muncă.
Cât privește primul motiv de recurs, Curtea constată că în cauză nu se poate reține retroactivitatea legii pentru aceleași considerente pentru care nu se poate constata nici o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la C. practic, acest drept nu a fost negat, nu a fost refuzat la plată de către debitor, anume, S. Român, ci s-a dispus plata acestuia într-o altă modalitate decât cea clasică, anume, prin plata unor drepturi salariale majorate față de cele plătite în anul precedent.
Prin urmare, nu a fost afectată substanța dreptului, pentru a se putea vorbi despre efectul retroactiv al dispozițiilor art.8 din L. nr. 2., ci s-a reglementat, prin aceste prevederi legale, modalitatea de plată a dreptului litigios, plată ce urma a fi făcută sub imperiul noii legi, astfel încât se constată o activitate a legii, iar nu o aplicare retroactivă a acesteia.
În doctrină, chestiunea neretroactivității legii civile a fost descrisă ca impunând aplicarea legii în vigoare la data producerii situației juridice asupra căreia se poartă judecata.
În situații similare celei în cauză, de decelat între aplicabilitatea legii vechi și a celei noi, s-a apelat la anumite criterii, dintre care utile în cauză se dovedesc următoarele: drepturi câștigate versus simple expectative; fapte trecute, fapte în curs de a-și produce efectele și fapte viitoare. În mod evident, dreptul invocat de reclamanți, un drept câștigat, s-a reglementat a fi plătit prin plata drepturilor salariale majorate aferente anului 2011, astfel încât dispozițiile legii noi reglementează doar modalitatea de plată a dreptului, deci un fapt viitor, situație care nu poate fi privită ca impietând asupra principiului neretroactivității legii.
Un alt motiv de recurs privește încălcarea art. 1 alin. (5) din L. fundamentală și a principiului statului de drept prin interpretarea legii în sensul reglementării unor drepturi pur formale.
Cercetarea acestuia se impune a fi făcută odată cu motivul de recurs referitor la constatarea că aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai
6 acordat, raportat la dispozițiile art. 8 din L. nr. 2. și ale art. 25 din L. nr.
330/2009, la expunerea de motive ale Legii nr. 2., la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege și la semnificația termenului „. din textul art. 1 al Legii 2..
Practic, recurenții afirmă că statuând prin dispozițiile art. 8 din L. nr. 2. că
„sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";, statul practic a eludat obligația de plată a acestui premiu anual.
Se constată, sub acest aspect, că din expunerea de motive a legii rezultă această intenție a legiuitorului, de cuprindere în majorările salariale aduse în anul 2011, a premiului anual pentru anul 2010, alături de intenția de a recupera parțial diminuarea de 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât nu se verifică argumentul adus de recurenți sub acest aspect, în afirmarea faptului că practic nu s-ar fi plătit premiul anual pentru anul 2010.
Ceea ce contestă recurenții, aducând chiar argumente de calcul, este că ar fi posibilă imputarea unei unice creșteri salariale asupra a două deziderate legislative: că, altfel spus, legiuitorul, afirmând că prin creșterile salariale de 15
% față de salariile de bază aferente lunii octombrie 2010, se achită și obligația de plată a premiului anual aferent anului 2010 și se și recuperează parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar, nu face decât să omită practic prima dintre aceste deziderate.
Or, Curtea constată că nu reiese din expunerea de motive a legii faptul că se tinde, prin măsurile date de L. nr. 2., la o recuperare a diminuării salariale din sectorul bugetar exact cu acest procent de 15 % aplicat salariului aferent lunii octombrie 2010, ci din lecturarea întregii expuneri de motive și a legii, interpretând-o în ansamblul său, cu luarea în considerare a tuturor dispozițiilor sale, se ajunge la concluzia că intenția legiuitorului a fost de a recupera parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar și de a cuprinde în creșterea salarială reglementată plata salariului suplimentar pentru anul 2010, urmărind deci un dublu scop, la care se împarte măsura de creștere salarială cu 15 %.
Ca atare, interpretând dispozițiile legii în așa fel încât să aibă un sens
(conform dictonului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), se concluzionează în sensul că nu s-a ratat scopul de a se asigura, prin creșterile salariale reglementate de L. nr. 2., plata premiului anual pentru anul 2010, fiind înlăturată interpretarea majorării salariale ca acoperind doar recuperarea parțială a diminuării cu 25 % a salariilor din sectorul bugetar.
Argumentul dedus de reclamanți, în susținerea poziției lor procesuale, din afirmata imposibilitate a stabilirii la data edictării Legii nr. 2. (în anul 2010) a cuantumurilor premiilor anuale aferente fiecărui bugetar pentru anul 2010 (ce se pot stabili doar după urmarea procedurii financiare de calcul și raportare între ordonatorii de credite), este neconsistent, în condițiile în care, desigur, la data edictării Legii nr. 2., s-a avut în vedere un deziderat legislativ, bazat pe calcule globale, iar nu pe calcule individuale.
Tot astfel, inconsistent este și argumentul dedus din modalitatea criticabilă, arată recurenții, în care legiuitorul a surprins în cuvinte dublul scop al legii detaliat în cele ce preced. Se afirmă de către recurenți incongruența termenului de „. din textul art. 1 comparativ cu cel din textul art. 8 al Legii nr. 2., propunându-se un alt mod de formulare pentru art. 8 din lege. Curtea constată că nu se verifică în raport de aceste texte de lege o neconcordanță logică sau o stângăcie de exprimare. D., trimiterea pe care art. 8 o face la majorările ce se
7 acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar „potrivit prevederilor prezentei legi"; este clară și lasă a se înțelege că tocmai acele majorări dispuse în art. 1 din lege sunt cele ce au avut în vedere și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.
În mod evident, nici o încălcare a dreptului la muncă nu se poate constata, raportat la aceleași considerente și în plus, la faptul că dreptul la muncă se impune prin norme constituționale, a căror garant este Curtea Constituțională a României, or modalitatea de declanșare a unui control de constituționalitate este reglementată de art. 29 din L. nr. 47/21992, prin invocarea excepției de neconstituționalitate, ceea ce nu s-a făcut în cauză.
Văzând prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. S. D. Î. T. a împotriva sentinței civile nr. 9862 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. E. B.
8
| ← Decizia nr. 18/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1912/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
