Decizia nr. 5127/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5127/R/2012
Ședința decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta I. A. D. împotriva sentinței civile nr. 10194 din 08 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată R. A. DE T. C., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 03 decembrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de 10 decembrie 2012, apoi pentru data de azi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată la data de (...)reclamanta I. A. D. a chemat în judecată pe pârâta R. A. DE T. C. și a solicitat instanței să oblige pârâta la să-i plătească câte 975,5 lei aferent perioadei (...), reprezentând diferență compensație cuvenită lunar la desfacerea contractului individual de muncă; obligarea pârâtei la plata contravalorii a 28 de zile libere plătite respectiv 1 și 2 ianuarie din anul 2010 și 2011, precum și prima, a 2-a și a treia zi de P., 1 mai, 1 decembrie, 24-25-26 decembrie din anul 2009, 2010 și
2011, cuvenite și neacordate; obligarea pârâtei la plata contravalorii a 4 zile de concediu de odihnă cuvenite și neacordate, respectiv câte o zi aferent anului
2009,2010 și 2 zile aferente anului 2011; obligarea pârâtei la plata sumei de
1.499,5 lei reprezentând diferența dintre prima de vacanță cuvenită și cea acordată efectiv aferentă anului 2009, 2010 și 2011; obligarea pârâtei la plata diferenței dintre prima de P. cuvenită și cea acordată efectiv, reprezentând câte
20% din valoarea acesteia pentru anul 2009, 2010 și 2011.; obligarea pârâtei la plata diferenței dintre prima de C. cuvenit și cea acordată efectiv, reprezentând câte 20% din valoarea acesteia pentru anul 2009, 2010 și 2011 și obligarea la plata sumelor de bai solicitate potrivit petitelor acțiunii care să fie actualizate cu indicele inflației la data plății efective, indici raportați la fiecare lună când trebuiau acordate sumele respective.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata a câte 975,55 lei lunar brut aferent perioadei (...) - (...), reprezentând diferența compensație cuvenită lunar la desfacerea contractului individual de muncă din motive neimputabile, cuvenită și neacordată.
Prin sentința civilă nr. 10194/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a respins acțiunea.
T. a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei în perioada 1994 - (...), când s-a dispus încetarea raporturilor de muncă din motive neimputabile salariatei, conform prevederilor art. 65 Codul Muncii coroborat cu prevederile Contractului colectiv de muncă, la nivel de unitate în vigoare.
Pe parcursul executării raporturilor de muncă, privitor la drepturile de natura celor solicitate de către reclamantă a intervenit în condițiile legii actul adițional nr.10/(...) la contractul individual de muncă .
În cursul anului 2011, la nivelul R. A. de T. C.-N. a fost încheiat contractul colectiv de muncă care prevede la art.45 că „în situația în care unitatea trebuie să facă concedieri individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului, salariații RAT vor beneficia de prevederile cuprinse în acordul social care face parte integrantă din acest contract colectiv de muncă";.
Acordul social din acest contract colectiv de muncă prevede că salariații
RAT care vor fi concediați individual sau colectiv, pe motive care nu țin de persoana acestora vor primi 12 compensații în valoare de 50% din salariul de bază avut la data concedierii și aceste compensații se vor acorda eșalonat în mod egal pe parcursul a 12 luni, începând cu luna concedierii, în fiecare lună, plătindu-se echivalentul a câte 50% din salariul de bază lunar brut avut la data concedierii, din care vor fi deduse taxele și contribuțiile legale.
La data emiterii deciziei de concediere, acest contract colectiv de muncă era în vigoare la nivelul pârâtei, iar după emiterea deciziei pârâta a început să plătească reclamantei lunar câte 788 lei net, ceea ce reprezintă jumătate din compensația lunară după deducerea taxelor și contribuțiilor legale.
Așa fiind, petitul 1 al cererii reclamantei este neîntemeiat și a fost respins, întrucât pârâta respectă plata compensațiilor la nivelul cuprins în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Conform prevederilor contractului colectiv de muncă la nivelul pârâtei pe anul 2010 și 2011, zilele de 1 și 2 ianuarie, prima și a doua zi de P., 1 Mai, 1 decembrie și 25 și 26 decembrie sunt zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Părțile au stabilit în aceste contracte, că data de 24 decembrie este zi liberă plătită, iar în cazul în care în aceasta se lucrează salariații vor beneficia de un spor la salariu de 1..
Având în vedere această prevedere, așa cum rezultă din statele de plată aferente acestor zile, pârâta a plătit reclamantei drepturile bănești corespunzătoare zilelor de sărbătoare legală în care nu s-a lucrat
Întrucât pârâta a plătit drepturile bănești corespunzătoare acestor zile, petitul II al cererii reclamantei este nefondat și a fost respins.
Din aceleași contracte de muncă colective existente la nivelul pârâtei rezultă că reclamanta a beneficiat de concediu de odihnă în funcție de vechimea în muncă, respectiv 24 de zile în anul 2010 și 23 de zile în anul 2011.
Din fluturașii existenți la dosar, rezultă că în fiecare din anii indicați în petitul III, reclamanta a efectuat concediul legal de odihnă stabilit prin acordul părților, astfel că și acest petit este neîntemeiat și a fost respins.
Cererile reclamantei cu privire la acordarea diferenței dintre prima de vacanță cuvenită și cea acordată efectiv, diferența dintre prima de P. cuvenit și cea acordată efectiv și diferența dintre prima de C. cuvenită și cea acordată efectiv, în procent de câte 20% din valoarea acestor ultime două pe anii (...) sunt neîntemeiate, întrucât în anul 2009 reclamanta a beneficiat de prima de vacanță de 90% din salariul de bază, în conformitate cu dispozițiile art. 42 din contractul colectiv de muncă și apoi a beneficiat în condițiile aceleași reglementări de prima de vacanță și în anii 2010 și 2011, așa cum rezultă din statele de plată existente la dosar și în aceeași ani a beneficiat de premiile de P. și de C. în procent de 60% din salariul minim pe ramură sau unitate în funcție de nivelul cel mai mare.
În termen legal, a declarat recurs reclamanta I. A. D., solicitând admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulata si precizata.
Menționează recurenta că a depus la dosar la data de (...) o precizare de acțiune prin care a arătat pretențiile formulate la petitul II al acțiunii privește acordarea a 15 zile de concediu de odihnă neefectuat, iar nu 14.
De asemenea, învederează că din întreaga motivare a instanței de fond nu reiese temeiul legal pentru care aceasta a acordat, cu privire la drepturile de natura celor solicitate, eficienta juridica prevederilor contractului colectiv de munca aplicabil in detrimentul prevederilor mai favorabile din contractual individual de munca încheiat in condițiile legii.
Arată recurenta că drepturile de natura celor solicitate decurg din Actul adițional la contractul individual de munca nr.10/(...) încheiat intre părți, iar restrângerea unor drepturi recunoscute prin contractual individual de munca in cadrul negocierii colective finalizate cu încheierea unui CCM pe anul 2011 nu poate avea loc, contractul colectiv de munca având forța juridica superioara doar in situația in care clauza din contractual individual de munca cuprinde drepturi mai restrictive decât cele din contractual colectiv, iar nu si in situația contrara.
Face trimiteri la prevederile art. 17 al. 3-5, art. 41, art. 38 din Codul
Muncii, susținând că daca drepturile de natura celor solicitate nu ar fi fost inserate in mod expres in conținutul contractului individual de munca al reclamantei anterior negocierii colective, acordarea acestora s-ar fi stabilit exclusiv in raport de prevederile CCM in vigoare la data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei, fiind drepturi câștigate colectiv, insa, in situația dedusa judecății, fiind in prezenta unui concurs de norme legale, cele individuale si colective, obligativitatea acordării drepturilor de natura celor solicitate se stabilește raportat la prevederile contractului individual de munca si care stabilește drepturi superioare celor încheiate la nivel colectiv negociate ulterior negocierii individuale materializata in CIM sau in act adițional la acesta.
În privința plăților compensatorii, recurenta arată că acestea i se cuvin lunar, timp de 12 luni, în procent de 1. din salariul de bază, conform punctului nr.9 din Act Adițional nr.10/(...). Cu toate acestea, societatea intimată i-a acordat aceste compensații în procent de 50% din salariul de bază, raportându-se la contractul colectiv de muncă încheiat ulterior.
2.Potrivit pct.13 din actul adițional nr.10/(...), societatea intimată era obligată sa-i plătească contravaloarea a 15 de zilele libere plătite, respectiv, ziua de 1 si 2 ianuarie din anul 2010 si 2011, precum si prima, a 2-a si a treia zi de
P., 1 mai din anul 2010 si 2011, ziua de 1 decembrie, 25- 26 decembrie din anul
2010, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o.
Fiecare dintre aceste zile erau considerate zile libere plătite potrivit pct.13 din Actul adițional nr.10 din (...), nemodificat pana la desfacerea contractului de munca, in timp ce potrivit prevederilor art.43 al.1 din CCM la nivel de unitate
2010 si 2011 aceste zile au fost transformate in zile de sărbătoare legala (astfel cum sunt prevăzute de lege), in care nu se lucrează si prin urmare aceste nu au fost nici plătite, așa cum de altfel se poate observa din fluturașul de salarii depuse la dosarul cauzei.
Or, prin prevederile CCM aplicabil aceste zile au fost transformate din zile libere plătite in zile de sărbătoare legala in care nu se lucrează, ceea ce le diferențiază nu este doar terminologia folosita ci si consecințele legale ce decurg din natura acestora, respectiv, atunci când anumite zile sunt considerate zile libere plătite ele urmează sa fie plătite corespunzător cu un spor la salariu de 1. corespunzător perioadei in care au fost acordate, in timp ce daca sunt zile de sărbătoare legala in care nu se lucrează acestea, conform prevederilor legale inmaterie, nu se plătesc (dovada in acest sens este si fluturașul de salariu de unde reiese ca acestea nu au fost plătite pentru perioada in care au fost solicitate).
Cu excepția celei de a treia zi de paste, toate zilele menționate anterior sunt reglementate legal ca zile de sărbătoare legala in care nu se lucrează, si prin urmare nu sunt plătite, consemnarea acestor zile in Actul adițional ca zile libere plătite este o prevedere convențional mai favorabila decât minimul legal, perfect valabila.
Cat privește a treia zi de paste din anul 2010 si 2011, aceasta a fost plătita pentru ca reclamanta a lucrat in acea zi, iar solicitarea plății contravalorii acestor zile este legala având in vedere ca acestea trebuia sa fie zile libere plătite, deci in care salariatul nu lucrează.
3. Apreciază recurenta că societatea intimată trebuie obligată să îi plătească și contravaloarea a 4 zile de concediu de odihna cuvenite si neacordate, respectiv cate o zi aferent anului 2009 si 2010, si 2 zile aferent anului 2011, această solicitare întemeindu-se pe pct. 1 din Act Adițional nr. 10/(...).
Corespunzător vechimii pe care o are, recurenta arată că este îndreptățită la acordarea unui concediu de odihnă de 24 zile. Aferent anului 2009 si 2010 aceasta a efectuat si beneficiat de cate 23 de zile de concediu de odihna anual, iar in anul 2011 aferent perioadei lucrate a efectuat si beneficiat de 15 zile de concediu de odihna, in condițiile in care trebuiau acordate un număr de 17 zile.
Rezulta astfel o diferența de 4 zile de concediu de odihna neefectuat aferent anilor 2009-2011 si care la data desfacerii raporturilor de munca nu au fost compensate in bani, in condițiile prevăzute de art.146 alin. 4 din Codul Muncii.
4. Obligația paratei de a-i plăti suma de 937 lei reprezentând diferența dintre prima de vacanta cuvenita si cea acordata efectiv, aferentă anului 2010 si
2011, decurge din prevederile punctului nr.3 din Act Adițional nr.10/(...), care stabilește că, pe lângă indemnizația de concediu de odihna, reclamantei i se acorda si o prima de vacanta de 90% din salariul de baza la plecarea in concediu.
Aferent anului 2010 prima de vacanta plătită de parata a fost acordata in temeiul art. 49 din CCM la nivel de unitate reprezentând 80% din salariul de baza al angajatului, iar aferent anului 2011 aceasta a fost stabilita si acordata potrivit prevederilor art. 49 din CCM 2011 la nivelul a 50% din salariul de baza al angajatului.
Prin urmare, aferent anilor 2010 si 2011 rezulta astfel o diferența de prima de vacantă de 50% din salariul de baza al salariatului, cuvenita si neacordata, respective 10% pentru anul 2010 si 40% pentru anul 2011, reprezentând suma de 937 lei ( 50% din 1875 lei).
5. Conform punctului nr. 5 din Act Adițional nr.10/(...), societatea intimată s-a obligat sa-i plătească o primă de P. de 60% din salariul minim pe ramura sau unitate, in funcție de valoarea cea mai mare.
Cu toate acestea, plata acestei prime s-a făcut doar în procent de 40%, așa cum prevedea contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, diferența dintre
Prima de P. cuvenita si cea acordata efectiv, reprezentând cate 20% din valoarea acesteia pentru anul 2011.
În fine, consideră că pretențiile formulate trebuie acordate în raport de prevederile contractului individual de muncă, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective
Începând cu anul 2011 potrivit art. 48 din CCM la nivel de unitate, aceasta prima a fost stabilita si acordata la nivelul de 40 % din salariu minim pe unitate, sub nivelul celei stabilite prin contractual individual de munca.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta R. A. de T. C. N. a solicitat respingerea recursului, ca fiind netemeinic si nelegal si pe cale de consecința menținerea sentinței atacate in totalitate.
În esență, aceasta susține că drepturile solicitate au fost stabilite și acordate reclamantei conform prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2010-2011, care este o reglementare ulterioară celei stabilite de părți prin actul adițional la contractul individual de muncă și care are o forță juridică superioară ca urmare a faptului că este rezultatul unei negocieri colective, iar nu individuale(f. 17).
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul es te p arț ial f ondat pen tru cele ce succed:
Prin prezentul demers reclamanta solicită plata unor diferențe de drepturi salariale, reprezentând plăți compensatorii, contravaloarea unor zile libere plătite, contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuat, primă de vacanță, prima de P.
Fundamentul acestor pretenții îl constituie actul adițional nr. 10/(...) la contractul individual de muncă, prin care părțile au convenit ca în cazul concedierii pentru motive neimputabile salariatului, acesta să beneficieze de drepturile evocate.
Societatea pârâtă nu contestă îndreptățirea reclamantei intimate de a beneficia de drepturile salariale pretinse, ci contestă cuantumul acestora, apreciind că în vederea determinării acestui cuantum sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă înregistrat la ITM sub nr. 2956/(...), prin care, în urma negocierilor colective s-a stabilit, că acestea se vor acorda salariaților într- un anumit procent, diminuat față de cel indicat în actul adițional la contractul individual de muncă.
Susține societatea pârâtă că în raport de data concedierii reclamantei intimate, trebuie valorificate prevederile din contractul colectiv de muncă evocat și care produce efecte față de toți salariații, de la data înregistrării, iar nu dispozițiile actului adițional la contractul individual de muncă, care a fost încheiat anterior și care este rezultatul unei negocieri individuale.
Cu alte cuvinte, societatea pârâtă susține teza forței juridice superioare a contractului colectiv de muncă încheiat ulterior, respectiv obligativitatea aplicării imediate a acestuia și la contractele individuale de muncă/ actele adiționale ale salariaților unității, indiferent de momentul în care acestea s-au încheiat, anterior sau ulterior contractului colectiv de muncă, respectiv indiferent de faptul că noile prevederi sunt inferioare.
Curtea nu poate valida o astfel de susținere întrucât aceasta se întemeiază pe un raționament eronat.
Astfel, reține că într-adevăr contractul colectiv de muncă are un caracter normativ, respectiv, că acesta produce efecte față de toți salariații unității, constituind legea părților în conformitate cu art. 8 al. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 al. 4 din Codul Muncii.
Însă o asemenea forță juridică este recunoscută numai în măsura în care la încheierea acestuia au fost respectate normele legale în vigoare, deci inclusiv prevederile art. 38 din Codul Muncii prin care se statuează că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt conferite prin lege.
Or, prin prevederile art. 41 din Codul Muncii legiuitorul a impus interdicția de a modifica unilateral elementele esențiale ale contractului, cu excepția unor situații clar individualizate, care însă nu intră în discuție în cauza dedusă judecății.
Printre elementele esențiale ale contractului se regăsește și salariul, această noțiune incluzând atât salariul, cât și sporurile, adaosurile și alte asemenea beneficii.
Drepturile pretinse de către reclamanta intimată au natura unor drepturi salariale, ca urmare a faptului că se întemeiază pe raportul de muncă intervenit între părți, derivând din acesta.
Odată inserată in contractul individual de muncă, clauza privitoare la drepturile salariale pretinse și la condițiile de plată a acestora, aceasta capătă o forță juridică superioară, ce rezultă tocmai din caracterul individual al negocierii, specifică încheierii contractului individual de muncă.
Prin urmare, modificarea contractului individual de muncă apare ca justificată numai în măsura în care părțile semnatare își exprimă consimțământul în acest sens, acesta fiind efectul aplicării principiului simetriei.
Or, în cauza dedusă judecății modificarea cuantumului drepturilor salariale pretinse a intervenit fără acordul expres al reclamantei, apărând, ca atare, drept o modificarea unilaterală a contractului individual de muncă. Practic, modificarea a intervenit în urma negocierilor colective, la care au participat partenerii sociali, respectiv patronatele, pe de o parte și sindicatele, în reprezentarea salariaților, pe de altă parte. Or, sindicatele au calitatea de terți față de contractul individual intervenit între societate și reclamant.
Este real că, contractul colectiv de muncă este o excepție de la principiul relativității actelor juridice, sens în care produce efecte cu privire la toți salariații, însă nu se poate admite că un asemenea contract poate să modifice un contract individual de muncă ce este rezultatul unei negocieri individuale, decât în situația în care prevederile pe care le conține sunt superioare celor din contractul colectiv de muncă.
În acest sens, sunt și dispozițiile art. 238 din Codul Muncii, care statuează că, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective, iar acestea, la rândul lor, nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior. Clauzele tuturor contractelor colective trebuie stabilite numai în limitele și în condițiile legii.
per a contrario, dispozițiile contractelor colective de muncă au efect imediat asupra contractelor individuale de muncă încheiate deja sau care urmează a fi încheiate, însă numai în măsura în care dispozițiile negociate colectiv sunt mai favorabile salariaților.
În acest sens și prevederile de la punctul II din actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantei, care stabilesc expres că în cazul în care la nivelul unității se va încheia un contract colectiv de muncă pentru anul 2008-
2009, iar acesta va avea clauze mai favorabile pentru salariați cu privire la salariu și alte drepturi bănești, acestora li se vor acorda drepturile mai favorabile.
Cu alte cuvinte, dacă, contractul colectiv de muncă ulterior reglementează drepturi inferioare celor prevăzute prin contractul individual de muncă, primul va fi înlăturat de la aplicare, prin prisma art. 38 din Codul Muncii coroborat cu art. 238 din codul Muncii.
Dacă acest contract colectiv de muncă prevede drepturi mai favorabile, salariatului i se aplică cel din urmă contract, consecință ce derivă tocmai din poziția de favoare conferită de legiuitor salariatului în actuala reglementare.
Nimic nu împiedica angajatorul ca ulterior negocierii și înregistrării unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, cuprinzând prevederi inferioare celor stabilite printr-un contract colectiv de muncă anterior la același nivel să procedeze la modificarea contractelor individuale de muncă în concordanță cu rezultatul negocierii, prin încheierea de noi acte adiționale.
Deși, în ceea ce o privește pe reclamantă au fost încheiate anterior mai multe acte adiționale, o asemenea convenție nu s-a materializat ulterior înregistrării contractului colectiv de muncă invocat.
Prin urmare, câtă vreme actul adițional al reclamantei nu a fost modificat, acesta a continuat să producă efecte juridice, inclusiv sub aspectul drepturilor pretinse de către aceasta.
În ceea ce privește prevederile art. 37 din Codul Muncii la care face trimiteri societatea pârâtă, Curtea apreciază că acestea au fost avute în vedere de către prima instanța care, prin considerentele reținute, s-a raportat și la această normă legală.
În concluzie, Curtea apreciază că în cauză își găsesc aplicarea prevederile actului adițional nr. 10/(...) la contractul individual de muncă al reclamantei, iar nu cum greșit susține societatea pârâtă, cele ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Reținând aspectele evocate, Curtea va analiza punctual fiecare dintre pretențiile deduse judecății:
1. pl ăț i co mpens ator ii
Conform actului adițional nr. 10/(...) la contractul individual de muncă, părțile semnatare au convenit ca în cazul concedierii pentru motive neimputabilesalariatului, acesta să beneficieze de o compensație în valoare de 12 salarii de bază avute la data concedierii.
Ca modalitate de acordare, s-a stabilit că aceasta se va face eșalonat pe parcursul a 12 luni, începând cu data concedierii, în fiecare lună plătindu-se câte un salariu de bază, lunar, avut la data concedierii.
Aplicând cu prioritate aceste prevederi contractuale, Curtea constată că plățile compensatorii cuvenite reclamantei trebuie stabilite și acordate prin raportare la procentul de 1. din salariul de bază.
Cum acest beneficiu a fost plătit doar în procent de 50% din salariul de bază, reclamanta este îndreptățită să i se acorde o diferență de 50%.
2. z ile l ibere pl ătite
Temeiul acestor pretenții îl constituie punctul 13 din actul adițional nr.10/(...), potrivit cărora „Părțile stabilesc totodată ca fiind zile libere plătite următoarele: 1 și 2 ianuarie, 8 martie, pentru femei, prima, a doua și a treia zi de paște, 1 Mai, 1, 24, 25, 26 D.
Ceea ce prezintă relevanță cu privire la aceste pretenții, este faptul că părțile au convenit acordarea unor drepturi superioare celor prevăzute în Codul Muncii, intenția expresă a acestora fiind aceea ca zilele menționate să fie libere, dar în același timp acestea să fie plătite.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar ( f. 26, 27 129, 131 fond), în perioada de referință, se confirmă pretențiile reclamantei doar pentru
13 zile libere plătite - 1 și 2 ianuarie din anul 2010 și 2011, prima și a 2-a zi de
P., 1 mai, pentru anii 2010 și 2011, 1 decembrie, 25 - 26 decembrie pentru anul
2010 - din cele 15 solicitate, întrucât cea de-a treia zi de P. pentru anii 2010 și
2011 a fost plătită.
3. z ile de conced iu d e od ihn ă
Din carnetul de muncă depus la dosar(f. 12) rezultă faptul că în perioada de referință reclamanta avea o vechime în muncă mai mare de 10 ani, ceea ce o îndreptățește la acordarea unui concediu de odihnă anual de 24 zile lucrătoare, conform pct. 1 din actul adițional menționat anterior.
Analizând documentele de la dosar(f. 133, 134 și 136 fond), Curtea concluzionează că reclamanta a beneficiat în 2009 de 18 zile de concediu de odihnă, în anul 2010 de 24 zile, respectiv în 2011 de 21 zile.
Pentru perioada efectiv lucrată în anul 2011, respectiv până la data de (...), reclamanta era îndreptățită la 21 zile de concediu de odihnă, beneficiu care i-a fost acordat ca atare de către societatea intimată, iar în anul 2009 a efectuat 18 zile din cele 24 zile care i se cuveneau.
Prin urmare, în anii 2010 și 2011 reclamanta a efectuat concediul de odină în limitele cuvenite.
Cu toate că în anul 2009, aceasta era îndreptățită la o diferență de 6 zile,
Curtea, făcând, aplicarea principiului disponibilității, va obliga societatea intimată să îi compenseze în bani doar contravaloarea unei zile de concediu, cât s-a solicitat pentru anul 2009.
4. pr ima de v ac anț ă
Referitor la prima de vacanță, Curtea notează că acest beneficiu este stabilit la punctul nr.3 din Act Adițional nr.10/(...)
Probațiunea administrată confirmă faptul că reclamantei i s-a plătit prima de vacanță aferentă anului 2010 si 2011(f. 7,24), însă nu în cuantumul cuvenit potrivit actului adițional, ci în raport de prevederile contractului colectiv de muncă.
Pentru raționamentul expus anterior, Curtea consideră că reclamantei i se cuvine o primă de vacanță al cărei cuantum să fie determinat prin prisma prevederilor actului adițional.
Cu alte cuvinte, în anul 2010, acesteia i s-a plătit o primă de vacanță de
75% din salariul de bază, deși procentul care i se cuvenea era de 85%. De menționat, este faptul că reclamanta a fost sancționată disciplinar în anul 2010, ceea ce are ca efect diminuarea procentului cuvenit de 90% cu 5%.
În anul 2011, i s-a acordat o primă de vacanță de 40% din salariul de bază, deși era îndreptățită la un procent de 90% din salariul de bază, prin urmare trebuie acordată diferența.
5. prima de P.
Conform punctului nr. 5 din Act Adițional nr.10/(...), societatea intimată s- a obligat sa-i plătească reclamantei o primă de P. de 60% din salariul minim pe ramura sau unitate, in funcție de valoarea cea mai mare, dar cu toate acestea i-a achitat doar un procent de 40%, așa cum prevedea contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, diferența dintre prima cuvenita si cea acordata efectiv, reprezentând 20% din valoarea acesteia pentru anul 2011.
În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă coroborate cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă Curtea va admite în parte recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantei, potrivit dispozitivului.
Constând că prin neexecutarea la scadență a obligațiilor de plată a drepturilor salariale cuvenite, reclamanta a fost prejudiciată, Curtea va obliga societate intimată să acesteia drepturile arătate actualizate cu indicele de inflație.
Vor fi menținute restul dispozițiilor.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul formulat de reclamanta I. A. D. împotriva sentinței civile nr. 10194 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că, admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta I.
A. D. în contradictoriu cu pârâta R. A. de T. C. și, în consecință, obligă pârâta să plătească reclamantei:
- diferența dintre compensația de 12 salarii de bază avute la data concedierii, în valoare de 1. și cea efectiv plătită, de 12 salarii de bază avute la data concedierii, în valoare de 50%, pentru perioada (...) - (...), actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective;
- contravaloarea a 13 zile libere plătite, respectiv 1 și 2 ianuarie din anul
2010 și 2011, prima și a 2-a zi de P. și 1 mai, pentru anii 2010 și 2011, 1 decembrie, 25 - 26 decembrie pentru anul 2010, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective;
- contravaloarea unei zile de concediu de odihnă pentru anul 2009, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective;
- diferența dintre prima de vacanță de 85% din salariul de bază și cea acordată efectiv, de 75% din salariul de bază, pentru anul 2010, respectiv diferența dintre prima de vacanță de 90% din salariul de bază și cea acordată efectiv, de 50% din salariul de bază, pentru anul 2011, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective;
- diferența dintre prima de P. de 60% din salariul minim pe ramură sau unitate, în funcție de valoarea cea mai mare, și cea acordată efectiv, de 40% din salariul minim pe ramură sau unitate, în funcție de valoarea cea mai mare, pentru anul 2011, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
D. G. L. D.
S. D.
C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: P.U.
| ← Decizia nr. 1142/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4644/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
