Decizia nr. 5141/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 5141/R/2012
Ședința publică din data de 18 decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta C. Z. prin P. împotriva sentinței civile nr. 4256 din 3 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată P. M., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin S. civilă nr. 4256 din 3 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., a fost admisă cererea precizată de reclamanta P. M. împotriva pârâtei C. Z. PRIN P., pe care a obligat-o la plata sumei de 13.308 lei drepturi salariale aferente celor 12 luni aferente perioadei martie 2011 - februarie 2012.
Pârâta a fost obligată și la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă nr. 1531/(...) reclamanta a avut calitatea de angajat al P. comunei Z., fiind asistentă medicală comunitară. Contractul a fost încheiat pe perioadă nelimitată în urma unui litigiu purtat între cele două părți.
Prin H. nr. 1 din (...) pârâta a hotărât ca acel contract de muncă să se deruleze până la data de (...). Începând cu luna martie 2011, deși reclamanta a lucrat în continuare nu a mai fost plătită.
Conform prevederilor art. 159 și 166 C. muncii pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare are dreptul la un salariu exprimat în bani, care se plătește cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă.
Pârâta nu și-a achitat această obligație deși contractul de muncă este în continuare în vigoare.
Apărarea formulată de aceștia potrivit căreia printr-o dispoziție și-au revocat dispoziția de numire pe post, nu poate fi considerată ca un argument valabil.
Între părți există un contract valabil încheiat care se derulează și în prezent.
Dispoziția nr. 44/2011 emisă de primarul comunei Z. nu echivalează cu o decizia de concediere.
Art. 56 din C. Muncii enumeră situațiile în care poate interveni încetarea contractului de muncă dar reclamanta nu se poate încadra în niciuna din ele.
De asemenea, art. 58 din C. Muncii reglementează concedierea din inițiativa angajatorului, numai că în prezenta cauză nu a fost emisă o astfel de decizie.
D. administrativă emisă de primar nu are nicio semnificație din perspectiva dreptului muncii și nici un efect juridic.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. Z. - PRIN P., solicitândcasarea sentinței recurate ca fiind nelegală și în consecință să se dispună respingerea acțiunii reclamantei pe fond ca fiind nefondată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentința civilă atacată instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea la plata sumelor solicitate, fără a corobora probele existente la dosarul cauzei și fără a constata starea de fapt și de drept ce a făcut obiectul cauzei.
Prin acțiunea formulată, reclamanta solicită instanței de judecată obligarea
Comunei Z. la plata unor pretinse drepturi de natură salarială, reprezentând contravaloarea unor pretinse raporturi de muncă pe care aceasta pretinde că le are cu comuna, iar instanța de judecată nici măcar nu a analizat succesiunea de acte administrative care consfințesc finalizarea contractului de muncă.
Menționează faptul că prin definirea dată de prevederile art. 8 din L. nr.
53/2003, contractul individual de muncă are la baza principiul consensualității, respectiv se bazează pe acordul de voință reciproc al părților contractante de a încheia un contract de muncă.
Deși, contractul individual de muncă al reclamantei a fost întocmit și încheiat prin aplicarea sentinței civile nr. 1. a T. S., prin H. C. Local nr. 11 din (...), s-a dispus încheierea contractului individual de muncă pentru persoana reclamantei pentru perioada determinată, până la data de (...), hotărâre necontestată de către reclamantă și care produce efecte juridice, respectiv constată încetarea de drept a contractului de muncă la data de (...), însă instanța de judecată ignoră acest fapt. De la această dată reclamanta nu mai are calitatea de angajată și nu poate fi remunerată pentru activitatea nedesfășurată.
Trebuie reținut faptul că reclamanta a avut încheiat un contract de muncă în baza unei hotărâri judecătorești, a cărui punere în aplicare a fost realizată prin acest act administrativ, respectiv H. a C. Local nr. 11 din (...).
După această dată reclamanta nu mai are încheiat în condițiile legii un contract de muncă și în consecință nu are calitatea de angajat și nici capacitatea juridică necesară pentru a promova o acțiune în pretenții pentru recuperarea unor pretinse drepturi salariale.
Mai mult, dovada încetării contractului individual de muncă, astfel cum recunoaște reclamanta în acțiune, a fost comunicată acesteia prin adresa nr. 3., prin care îi este adus la cunoștință faptul că prin H. a C. Local nr. 11 din (...) a fost pusă în aplicare o hotărâre judecătorească și în consecință contractul individual de muncă a fost încetat. La ședința consiliului local în care a fost adoptată această hotărâre a fost prezentă și reclamanta făcând intervenții în desfășurarea acesteia și chiar în timpul dezbaterilor, astfel cum reiese din procesul verbal al ședinței. O dată cu comunicarea acestei adrese i-a fost comunicat și un exemplar al acestui act administrativ.
De altfel, prin depunerea unor așa-zise pontaje reclamanta nu face altceva decât să consfințească faptul că nu a avut un contract de muncă încheiat valabil prin care să poată să desfășoare o anumită activitate, întrucât după cum bine se știe și astfel cum prevăd prevederile legale, pontajele în instituțiile publice nu este suficient să fie întocmite ci trebuie să fie și verificate și avizate, și mai mult nu pot fi întocmite în nume propriu.
Nu în ultimul rând, menționează faptul că potrivit prevederilor legale, în sistemul public este condiționată ocuparea unei funcții pe perioadănedeterminată de vârsta și condiția personală a fiecărui angajat, în sensul că îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind vârsta standard de pensionare și vechimea minimă necesară constituie motiv de încetare de drept a raporturilor de muncă, și totodată o persoană care are calitatea de pensionar nu poate ocupa o funcție decât pe perioadă determinată și doar dacă există acordul expres al angajatorului în acest sens.
Din aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind nelegală și în consecință să dispuneți respingerea acțiunii reclamantei pe fond ca fiind nefondată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 decembrie 2012 reclamanta P.
M. a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea acesteia în totalitateca fiind legală, temeinică și în deplină concordanță cu probele de la dosar.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Între părți s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 1531/(...), având ca obiect activitatea specifică asistentului medical comunitar, contractul fiind încheiat pe durată nedeterminată, începând cu data de (...), încheierea contractului având la bază S. civilă nr. 1. și D. civilă nr. 3. a C. de A. C.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 C.muncii, relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității, în cauza dedusă judecății existând particularitatea, în ceea ce privește încheierea contractului individual de muncă, determinată de hotărârile judecătorești menționate, însă același principiu al consensualității este necesar a fi respectat pe întreaga durata desfășurării raporturilor de muncă între angajator și angajat, acestea putând să înceteze doar în situațiile expres prevăzute de art. 55 și urm. C.muncii, și cu respectarea procedurii legale prevăzute pentru fiecare situație în parte de încetare a contractului individual de muncă.
Prin urmare, H. nr. 11/(...) a C. Local al Comunei Z., prin care s-a stabilit încheierea contractului individual de muncă al reclamantei P. M. pe durată determinată, respectiv (...)-(...) nu reprezintă altceva decât o modificare unilaterală a contractului individual de muncă încheiat inițial între părții sub nr.
1531/(...), în ceea ce privește durata acestuia în sensul dispozițiilor art. 41 alin. 3 lit. a C.muncii, modificare contrară prevederilor art. 41 alin. 1 C.muncii potrivit cărora contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, înafară de situațiile excepționale menționate la art. 42 și art. 48
C.muncii, care însă nu se regăsesc în speța dedusă judecății.
Nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că manifestarea de voință a angajatorului în ceea ce privește încheierea contractului individual de muncă s- a materializat prin H. C. Local nr. 11/(...), iar contractul nr. 1531/(...) nu poate produce consecințe juridice în absența unei hotărâri a consiliului local, și aceasta întrucât prevederile legale imperative conținute în codul muncii privind încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă trebuie respectate de orice angajator chiar și în ipoteza în care acesta este reprezentat de o autoritate a administrației publice.
Prin urmare, singurul act valabil, din punct de vedere al normelor de dreptul muncii, care consfințește acordul de voință al părților în ceea ce privește raporturile de muncă, este contractul individual de muncă nr. 1531/(...), părțile având obligația de a respecta întocmai clauzele conținute în acesta, inclusiv cea referitoare la durata contractului.
Cum începând cu luna martie 2011, recurenta nu a mai achitat reclamantei intimate drepturile salariale, prima instanță în mod corect a obligat-o la plata acestora în condițiile art. 154 alin. 2 și art. 161 alin. 1 C.muncii.
Potrivit prevederilor art. 287 C.muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, astfel că în condițiile în care recurenta nu a făcut dovada că în perioada martie 2011 - februarie 2012 reclamanta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale privind prestarea muncii, criticile recurentei cu privire la pontajele depuse la dosarul cauzei de reclamantă nu prezintă relevanță.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va fi obligată recurenta să plătească intimatei P. M. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocațial, în privința cuantumului acestuia instanța înțelegând să facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. Z. - PRIN P. împotriva
Sentinței civile nr. 4256 din 3 septembrie 2012 a T. S., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei P. M. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: P. R.a M.lena
Motivarea opiniei concordante a judecătorului C. M.
Consider că în cauză se impunea respingerea recursului formulat de pârâta C. Z., prin P., ca fiind nefondat, dar pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.162 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul
Sălaj în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL Z. și în consecință, pârâtul a fost obligat să încheie cu reclamanta contract individual de muncă începând cu data de (...).
Prin decizia civilă nr. 3. octombrie 2010, Curtea de A. C. a menținut, cu majoritate de opinii, această sentință civilă, reținând în considerente, în mod expres, faptul că, începând cu data de (...), reclamanta P. M. era îndreptățită la încheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
În acest sens, s-au reținut următoarele:
„Mai mult, așa cum s-a arătat, prin dispunerea semnării pontajelor până la preluarea activității sale la comunitatea locală, practic angajatorul agreează derularea raporturilor de muncă și după data la care formal a încetat raportul de muncă al reclamantei, adică după (...). Or, potrivit prevederilor art. 16 alin. 2 C. muncii, „în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă";. Prin urmare, chiar și în cazul în care s-ar interpreta că hotărârea nr. 10/2009 a C. local ar fi produs efecte doar până la data retractării sale prin hotărârea nr. 11 din 28 mai 2009, efectul ar fi același, anume, prelungirea contractului reclamantei pe durată nedeterminată, întrucât agrementul dintre părțile din contractul de muncă cu privire la încheierea acestuia există neîndoielnic pe această perioadă, astfel încât contractul de muncă există, el fiind unul consensual, adică bazat doar pe acordul părților, forma scrisă fiind impusă doar ad probationem, cu corectura pe care art. 16 alin. 2 din cod, citat mai sus, o aduce. Or, neexistând o încheiere în formă scrisă a contractului de muncă pentru această perioadă, în condițiile prestării muncii în continuare, C. muncii prezumă irefragabil că după încetarea contractului individual de muncă la data de (...), a fost încheiat un nou contract individual de muncă pe durată nedeterminată.";
În executarea dispozițiilor acestor hotărâri judecătorești, P. Comunei Z. emite dispoziția nr.103/(...), prin care dispune numirea reclamantei P. M. pe postul de asistent medical comunitar pe perioadă nedeterminată, începând cu data de (...).
Ulterior, tot în executarea sentinței civile nr.162 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj și a deciziei civile nr. 3. octombrie 2010 a C. de A. C., C. Z., prin P., întocmește reclamantei P. M. contractul individual de muncă nr.1531/(...), pe durată nedeterminată, începând cu data de (...).
Prin dispoziția nr.44/(...), P. Comunei Z. revocă în totalitate dispoziția nr.103/(...) privind angajarea reclamantei pe postul de asistent medical comunitar, având în vedere referatul nr.177/(...) din care rezultă că obligația încheierii contractului de muncă al reclamantei revenea C. Local Z. și nu P.ui
Comunie Z..
Această dispoziție nr.44/(...) a P.ui Comunei Z. a fost contestată de către reclamantă în instanță, iar prin decizia civilă nr.2712/R/(...) a C. de A. C., a fost respinsă acțiunea acesteia, reținându-se următoarele:
„ În cauză, actul a fost emis tocmai datorită faptului că emitentul actului își contestă calitatea de angajator.
Acesta arată că din eroare s-a considerat vizat inițial prin hotărârile judecătorești prin care s-a dispus angajarea reclamantei, emițând deci din eroare dispoziția nr. 103/(...) prin care a numit-o pe reclamantă pe postul de asistent medical comunitar. O. ulterior că litigiul finalizat prin pronunțarea deciziei civile nr. 3. a C. de A. C. a fost purtat în contradictoriu cu C. local al comunei, iar nu cu primarul, s-a emis dispoziția contestată, nr. 44/(...), prin care s-a revocat prima dispoziție.
În fapt, actul supus judecății este unul suis generis, prin care primarul, dispunând din eroare încheierea unui contract individual de muncă, a revenit ulterior și a revocat acest act, tocmai față de eroarea în care s-a aflat la emitere.
Părțile de comun acord au solicitat verificarea valabilității acestui act din punctul de vedere al prevederilor specifice dreptului muncii.
Cercetarea valabilității acestui act de revocare din această perspectivă conduce la concluzia netemeiniciei acțiunii.
Practic, angajații au deschisă calea contestației în instanță pentru o serie de situații, expres prevăzute de C. muncii, printre care și cea a concedierii.
În prezenta speță, s-a conturat cauza juridică a litigiului prin asimilarea de către reclamantă a dispoziției atacate cu o decizie de concediere emisă de angajator, invocându-se nerespectarea dispozițiilor imperative ale C.ui muncii.
Or, dispoziția nr. 44/2011 emisă de primarul comunei Z. nu are valențele unei decizii de concediere.
D. de concediere cuprinde manifestarea de voință a angajatorului de a înceta raporturile juridice de muncă față de angajatul concediat: „concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului"; (art. 58 C. muncii).
Prin conținutul său, dispoziția atacată nu cuprinde o atare manifestare de voință, ci reprezintă revocarea voinței persoanei care a dispus angajarea de a angaja reclamanta pe postul arătat.
Practic, acest act nu are o semnificație anume din perspectiva dreptului muncii, neaducând efecte proprii în ce privește situația juridică a reclamantei, așa cum de altfel arată chiar emitentul dispoziției prin cererea de recurs („. administrativ contestat nu produce efecte juridice în sarcina reclamantei";, „. administrativ constatator revocat nu dă naștere și nici nu stinge raporturi juridice";).
Cu alte cuvinte, interesul reclamantei de a solicita anularea unui act ar fi născut doar în măsura în care acel act i-ar afecta situația juridică, în măsura în care ar avea de suportat efecte juridice consecutive acestuia. Or, în mod cert, existența unui contract individual de muncă între reclamantă și P. sau P. Z. și eventuala încetare a acestuia nu depinde de existența dispoziției nr. 44/2011 a P.ui comunei Z., cum chiar recurentul pârât arată.
Ca atare, față de modul în care s-a conturat cadrul procesual, mai precis, interesul acțiunii și ramura de drept în care a fost plasat litigiul, nu se constată conturat un suficient interes în persoana reclamantei pentru a solicita constatarea nulității actului contestat.";
La data de (...), astfel cum rezultă din procesul-verbal depus la filele nr.36-
37 dosar fond, C. Local Z. constată că decizia civilă nr. 3. octombrie 2010 a C. de
A. C. trebuie pusă în aplicare cu respectarea prevederilor art.81 lit.d3 din C. muncii (ce permit încheierea contractului pe durată determinată în cazul angajării pensionarilor care, în condițiile legii, pot cumula pensia cu salariul) și adoptă hotărârea nr.11 din aceeași dată, prin care modifică durata contractului de muncă al reclamantei, din cea nedeterminată, în cea determinată, începând cu data de (...) și până la data de (...). Consider că, întrucât durata contractului individual de muncă este un element esențial al contractului individual de muncă, această măsură unilaterală a angajatorului trebuia contestată de către salariata-reclamantă în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.a din C. muncii, în forma în vigoare la data la care această măsură a fost dispusă și comunicată angajatei, respectiv în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată acesteia decizia referitoare la modificarea raporturilor de muncă. De altfel, hotărârea nr.11/(...) a Comunei Z. (fila nr.58 dosar de fond) cuprinde, la art.3, și mențiunea că: „Prezenta hotărâre poate fi contestată la tribunalul S., conform art.282, 283 din C. Muncii.";. Ori, reclamanta nu s-a adresat instanțelor judecătorești competente în vederea cenzurării acestei măsuri de modificare unilaterală a contractului său de muncă în termenul precizat anterior. Prezenta acțiune a fost formulată de către reclamantă la data de (...), cu mult după împlinirea acestui termen de prescripție a dreptului la acțiune și, oricum, nu viza anularea acestei măsuri, ci doar plata drepturilor salariale începând cu luna martie 2011. În consecință, apreciez că nu se poate constata nelegalitatea modificării unilaterale a contractului de muncă al reclamantei, intervenită la data de (...), în condițiile în care la data formulării prezentei acțiuni dreptul său la acțiune în acest sens era prescris și, mai mult decât atât, intimata nici nu a formulat vreun petit privind anularea acestei măsuri. Apreciez însă că acțiunea reclamantei privind plata în continuare a drepturilor salariale începând cu luna martie 2011 este fondată, doar având în vedere faptul că, deși prin adresele nr.328/(...) și nr.392/(...) ale Comunei Z., a comunicat reclamantei- la cererea acesteia de a i se pune la dispoziție condica de prezență- că aceasta a avut calitatea de salariată doar până la data de 15 martie 2011, angajatorul nu și-a respectat obligația legală de a emite, pentru cazul prevăzut de art.56 alin.1 lit.j) din C. muncii în vigoare la acea dată (potrivit căruia contractul individual de muncă existent încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată), decizia prevăzută de art.56 alin.2 din același cod. Astfel, conform disp. art.56 alin.2, astfel cum au fost introduse prin L. nr.49/2010, pentru situațiile prevăzute la alin.1 al aceluiași articol, literele d)-k), constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului, și se comunică persoanelor aflate în situațiile respective, în termen de 5 zile lucrătoare. În consecință, consider că, în lipsa acestei decizii a angajatorului care să constate încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantei, pe care legiuitorul a considerat-o necesară în acest sens, intimata se prevalează în continuare de statutul său de salariată a recurentei. De asemenea, angajatorul, căruia îi revine sarcina probei în cauză, nu a reușit să probeze că intimata nu ar fi prestat muncă după data de (...), astfel încât apare ca fiind legală și temeinică soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale solicitate. Pentru aceste considerente, opinez că se impunea respingerea recursului formulat de pârâta C. Z., prin P. C. M. Judecător,
| ← Decizia nr. 2693/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Încheierea nr. 67/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
